13,698 matches
-
lungă prin iarba mătăsoasă, ea se opri la picioarele echipate într-un soi de sandale ale lui O'Piatră. Înclinându-și către ea panașul multicolor, stăpânul o ridică în brațe. Cu un gest delicat și precaut, Vânătorul o apropie de obrazul Profesorului, adânc brăzdat de dunga roșie. Maimuțica arătă pe dată înțelegerea a ceea ce i se cere, gâlgâi câteva șuierături de acceptare a sensului misiunii poruncite și, făcând un salt dibaci, se micșoră cu rapiditate în cleștarul verzui al atmosferei pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
purtate cu grijă de simpatica maimuțică, afișând o grimasă de satisfacție în vopsiții lui pomeți. Manevrând fața Profesorului cu o mână fermă sub bărbie, el stoarse o frunză pentru a picura câțiva stropi usturători de zeamă pe dunga roșie a obrazului. Oțărându-se de arsura leacului, pacientul consimți, încă un răspăs de vreme, continuarea ancestralei și necunoscutei terapii. Estimp, maimuțica se reîntoarse țopăind, cu o ramură având pe ea câteva frunze rotate, fiecare mustind de o grăsime lipicioasă. Aborigenul alese, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
propriei palme. Văzându-l, Vânătorului i se crispară ușor vopselele de război de pe frunte. Clătină din cap a dojană: Albert, îl mustră el, de ce îți crestezi pielea cu acest tatuaj de neînțeles? Abia te-ai vindecat de dureroasa zgârietură de pe obraz și acum te-ai apucat să-ți provoci o altă rană? Ce ți-a venit? Ori poate că duhuri din rovinele negre ți-au tulburat simțurile, îndemnându-te să-ți faci singur rău? Sau știi tu ceva ce eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o mizerie care dura de sute de ani. Istoria națională! Ce nefericită acumulare - de spațiu-timp și alcool tare, cum a rimat Cătă. Împotriva ei românii ajunseseră să se apere cu arma cea mai la Îndemână: nesimțirea. Și cruzimea. Scuipatul pe obrazul celuilalt la oră de maximă audiență. La Monica, la Iartă-mă, la Teo. Silă! Ne era silă de cei care otrăviseră mințile părinților noștri, de patriotismul fotbalistic, de naționalismul bisericos, dar și de ungurii mereu la guvernare, silă de cumințenia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
e destul de ușor să vă Împăcați când vine noaptea. Ea nu mi-a răspuns. M-a privit câteva clipe, poate contrariată, parcă pe sub sprâncene. Apoi mi-a zâmbit. Apoi a ridicat mâna, a ținut-o o vreme În aer, aproape de obrazul plâns, a lăsat-o ușor să cadă. Dacă aș inventa scena, aș zice că a lăsat-o să cadă a lehamite. Ar fi În avantajul meu, m-ar justifica. Dar, cum nu inventez nimic, nici despre mâna Cristinei, nici despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ruptă din soare, destul de bondoacă, avea Însă niște sâni colosali, mi se tot proptea cu ei În umăr În timp ce preparam băutura. În plus, În defavoarea ei și a mea, mai trebuie spus că se urâțea când zâmbea, i se Încrețeau dramatic obrajii și fruntea, În fine, poate că, dac-ar fi fost o frumusețe, eu n-aș fi fost atât de În largul meu. Spre dimineață m-a invitat s-o conduc, să-i găsesc un taxi, n-am găsit nici unul dispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
fricos, rușinat și totuși fericit. Am plecat, am apucat s-o mai văd Întorcându-se pe o parte, zâmbind. I-am mulțumit În gând Încă o dată, am fost chiar tentat să mă Întorc și să-i sărut, recunoscător și tandru, obrazul. N-am mai căutat-o, nici n-am mai apucat, când am Încercat s-o fac, de pe mobil mi-a răspuns robotul rețelei. Am aflat apoi că plecase din țară, se pare că definitiv, În Noua Zeelandă. I-am dus dorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
nu Întreg Celebrul animal. Arăta bine, se bronzase, purta o fustă legată Într-o parte, cu talie joasă și despicată pe coapsă, un tricou strâmt, Înflorat. Părul Îi era prins Într-un coc neglijent, cu zulufi săltând peste urechi și obraji. Rujată purpuriu, părea să aibă buzele umede tot timpul. Zâmbea când a intrat. Eu eram În spatele tejghelei, m-a covârșit emoția văzând-o, așa că n-am apucat să ies de-acolo, s-o Întâmpin cum se cuvine. Ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
s-a apropiat cu pași mari, s-a oprit un pic descumpănită În fața pultului, a dat mai Întâi să-l ocolească, apoi s-a cocoțat cu coatele pe tejghea, și-a țuguiat buzele sângerii, eu m-am aplecat oferindu-i obrazul. - Ce faci, ce-i cu tine? Nimic, ce să fie, sunt terminat, mi-am dat seama că-s Îndrăgostit de tine, lua-m-ar naiba. - Sunt bine. Un pic obosit. Tu? Cum ți-a mers? Arăți excelent! Ți-a priit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
poate ca să-i mai treacă vremea până venim noi, poate ca să-i câștige Încrederea. Fac presupunerile astea până apuc să-i văd și fața. E răvășită, buimacă, ochii ei mijiți nu mă deslușesc Încă din penumbră, părul Îi cade pe obraji. Zâmbește duios, cu buze roșii, probabil fierbinți, ar fi o icoană frumoasă a dimineții de după, cu obrazul văpaie, aproape portocaliu. - Ei, ați venit? Bine-ați venit! Chicotește ridicându-se În capul oaselor, cu o mână sprijinită de țeasta chelioasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
până apuc să-i văd și fața. E răvășită, buimacă, ochii ei mijiți nu mă deslușesc Încă din penumbră, părul Îi cade pe obraji. Zâmbește duios, cu buze roșii, probabil fierbinți, ar fi o icoană frumoasă a dimineții de după, cu obrazul văpaie, aproape portocaliu. - Ei, ați venit? Bine-ați venit! Chicotește ridicându-se În capul oaselor, cu o mână sprijinită de țeasta chelioasă a senatorului, cu cealaltă pe piept, Într-un vag gest de pudoare, la care până la urmă renunță. Așază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
și lucarne. Fațada unei bodegi, acum închisă, este în lucru și pășește cu grijă printre bucățile de tencuială căzute pe trotuar. Citește meniul afișat în fereastra mânjită cu var"Ciorbă de burtă, mititei, friptură și vin bun". Un gunoier cu obrazul mâncat de o barbă neîngrijită, golește apatic în tomberonul său mizeria adunată în pubelele adunate pe lângă ziduri. La câțiva metri depărtare, un chefliu întârziat discută aprins cu un sergent de stradă. Chiar dacă încearcă din răsputeri să stea drept, oscilează periculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
din vârful buzelor rujate excesiv un țocăit sonor la adresa lui Marius. Sub pardesiul subțire, ros la poale, purtat descheiat, se vede o modestă rochie de stambă înflorată, mulată pe talie. Fardul țipător încearcă fără prea mare succes să ascundă paloarea unui obraz de ftizică. Pe fruntea teșită, se rotunjesc câțiva cârlionți anemici, firav gest de cochetărie al unei femei ce se dorește frumoasă chiar și în decăderea ei. Frumușelule, nu vrei să te relaxezi? Clipește lung, cu subînțeles. Pentru tine o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
gândindu-se la ciobul spart al unei oglinzi și căldarea cu apă rece socotite supremul lux pe front. Își freacă energic corpul cu mănușa spongioasă, apoi lasă jetul puternic să-i biciuiască îndelung pielea. Se bărbierește cu atenție. Aruncă peste obraji apa adunată în pumn pentru a înlătura resturile de spumă. Privește în oglindă și cu o mișcare scurtă a mâinii, îndepărtează câteva șuvițe rebele căzute pe frunte. Chiar la rădăcina părului scurt, degetele lui întâlnesc o dungă albă, fină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
jerseu de lână crem, cu fusta largă fluturând în jurul picioarelor ei lungi. Părul buclat, șaten închis, saltă pe umeri în ritmul pantofilor trotteur ce lovesc grăbiți treptele. O bucurie intensă luminează ovalul plin al feței. Râd ochii negri, gropițele din obrajii ca de heruvim, râde toată tinerețea ei fericită. Marius! Îl cuprinde cu mâinile după ceafă, sărutându-l îndelung și încolăcindu-se în jurul lui ca o liană, sub privirea vag dezaprobatoare a spilcuitului butler. Marius o ridică în brațe și începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
frumoși, ascuțiți spre sfârcurile roz și gândindu-se la momentele divine când se înfioraseră sub mângâierile tandre ale lui Marius, chipul capătă o expresie plină de voluptate. Se piaptănă îndelung, aplică puțină pudră pe nas și rimel pe gene. Numai obrazul rămâne nefardat, oferind privirii puritatea lui naturală. Își trage cu eleganță ciorapii, apoi furoul de mătase neagră. Atent până atunci la nodul cravatei vârâtă pe sub gulerul cămășii, Marius face o pauză și privește către Smaranda. Rochia de seară, pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Amurgul zeilor... hm, interesant. Glasul gros al Obersturmführer-ului se suprapune brutal peste rumoarea discretă a conversațiilor din toată sala: Hallo, Manfred, gehen wir! Ich bin hastig!47 Involuntar, o ușoară strâmbătură convulsionează fața neamțului în timp ce sângele îi invadează cu repeziciune obraji: Îmi cer scuze pentru camaradul meu. Abia revenit de pe front cred că este încă sub exaltarea luptelor. Poftă bună! Salută scurt, printr-o înclinare a capului, apoi se retrage în grabă. Spiritual tip... dar aș fi preferat să fiu lipsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
beau și se distrează făcând curte tinerelor naive. Nu crezi că după doi ani în care ai fost țintă mobilă pentru Armata Roșie, este timpul să facem ceva pentru noi? Te rog, am nevoie de tine, înțelege! Sub arămiul feței, obrazul ofițerului pălește ușor. Smaranda, ascultă-mă! Să nu crezi că doresc să mă întorc neapărat pe front. Sunt sătul până peste cap. Dar ca soldat am o datorie. Mai ales acum când este nevoie de fiecare dintre noi. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
țintă la interlocutorul său: Iar locotenentul Rădulescu pare a fi cel potrivit. Sper ca timpul să demonstreze că nu ne-am înșelat asupra lui. Jos, în hol, plantonul prezintă lui Marius onorul cu pușca. Răspunde salutului, privind chipul blond, cu obrajii bucălați plini de acnee juvenilă, ce se întrezărește sub cozorocul capelei militare. Afară, pe aleea din fața comandamentului trece în viteză un Mercedes mare și cenușiu plin cu ofițeri de rang înalt, germani și români. Huruind puternic, două camioane vopsite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
e bine când se termină cu bine. Zâmbetul deschis și ochii de un albastru serafic, rotunzi ca ai unui copil, îmblânzesc considerabil fața cu trăsături severe a comandantului de companie. O cicatrice subțire pornește din partea stângă a nasului și taie obrazul până către ureche, mărturie violentă a ceea ce trăise și văzuse acest militar de carieră. Vorbește ferm, fără ezitări. Când se întoarce pe jumătate și arată cu mâna spre un grup de soldați, Marius observă că poartă verighetă. Vei comanda plutonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
face pe unii dintre ei să vomite violent. Lângă o uriașă grămadă de moloz din care țâșnesc lungi limbi de flăcări, o femeie se leagănă cu mâinile împreunate pe pântec și repetă hipnotic în timp ce lacrimi mari sapă dâre adânci pe obrazul smochinit plin de murdărie. Aici a fost casa mea...aici a fost casa mea...". Marius lovește violent cu lopata într-un planșeu de beton. Ascultă cu atenție, în speranța unui răspuns. Nimic. Pornește să sape în continuare cu îndârjire, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
întrezărește umbre roz, diafane. Cade într-un somn adânc de parcă nu mai dormise de la facerea lumii. Pe 15 aprilie, Smaranda apare în ușa rezervei. Îl găsește comod așezat între perne, palid, dar cu un început optimist de culori normale în obraji. Ehehei, bine ai revenit la viață! Zâmbește vesel și se așează pe marginea patului. Nu ofer o imagine prea plăcută. De ce spui asta? Iubesc sufletul tău, nu aparența ta fizică. Dar, ca să fii mai liniștit pe această temă, pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
spui orice banalitate doar ca să-ți aud glasul și asta să-mi confirme că ești bine sănătos. Of, am venit să te încurajez și uite ce fac, mă comport mai rău ca un copil, murmură ea cu ciudă, atingându-i obrazul cu mâna într-o mângâiere fină. Tandru, Marius își pune mâna pe a ei și o apasă pe obrazul său: Poate ca așa ne e scris, să iubim prin suferință. Dar, Doamne, câtă fericire poate fi lângă tine! Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
venit să te încurajez și uite ce fac, mă comport mai rău ca un copil, murmură ea cu ciudă, atingându-i obrazul cu mâna într-o mângâiere fină. Tandru, Marius își pune mâna pe a ei și o apasă pe obrazul său: Poate ca așa ne e scris, să iubim prin suferință. Dar, Doamne, câtă fericire poate fi lângă tine! Dacă ar exista pe lumea asta cineva care să-mi spună că îmi poate da cheia fericirii veșnice cred că aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
sare de pe capră, prinde dârlogii calului și aduce căruța chiar lângă ei. Își scoate pălăria de pai ștergând cu dosul palmei fruntea asudată, apoi salută dând tăcut din cap. E un bătrânel scund, cu părul alb tuns foarte scurt și obraji supți. Poartă o cămașă albă de in, încinsă la mijloc cu un brâu lat, din piele. Privește cu ochi cercetători răniții, în special către căpitanul neamț. Se vede că dumnealui e foarte grav. Știu, răspunde grăbit Marius, tocmai de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]