11,783 matches
-
diametrului solar au fost efectuate, în secolul al XVII-lea, de astronomul francez Jean Picard. Satelitul francez de studiere a Soarelui, "Picard", a fost numit așa în onoarea sa. Acest satelit este prevăzut cu un instrument special pentru măsurarea diametrului solar. Valoarea razei solare este de: adică de circa 109 ori raza Pământului sau aproape de 10 ori raza lui Jupiter. Ea variază ușor între cei doi poli și ecuator din cauza rotației, care a creat o aplatizare de ordinul a 10 părți
Rază solară () [Corola-website/Science/333256_a_334585]
-
fost efectuate, în secolul al XVII-lea, de astronomul francez Jean Picard. Satelitul francez de studiere a Soarelui, "Picard", a fost numit așa în onoarea sa. Acest satelit este prevăzut cu un instrument special pentru măsurarea diametrului solar. Valoarea razei solare este de: adică de circa 109 ori raza Pământului sau aproape de 10 ori raza lui Jupiter. Ea variază ușor între cei doi poli și ecuator din cauza rotației, care a creat o aplatizare de ordinul a 10 părți la un milion
Rază solară () [Corola-website/Science/333256_a_334585]
-
E9 m pentru distanțe similare.<br> Satelitul SOHO a fost utilizat pentru măsurarea diametrului Soarelui cronometrând tranziturile lui Mercur în fața Soarelui, în 2003 și 2006 (următoarele tranzituri vor avea loc în 2016 și 2019). Rezultatul măsurării a dat o rază solară de 696.342 ± 65 km. Alte fenomene, cum sunt eclipsele solare, pot și ele să permită estimarea diametrului solar. Tehnicile actuale cele mai performante permit evaluarea mărimii diametrului solar cu o precizie de plus sau minus 35 de kilometri.
Rază solară () [Corola-website/Science/333256_a_334585]
-
pentru măsurarea diametrului Soarelui cronometrând tranziturile lui Mercur în fața Soarelui, în 2003 și 2006 (următoarele tranzituri vor avea loc în 2016 și 2019). Rezultatul măsurării a dat o rază solară de 696.342 ± 65 km. Alte fenomene, cum sunt eclipsele solare, pot și ele să permită estimarea diametrului solar. Tehnicile actuale cele mai performante permit evaluarea mărimii diametrului solar cu o precizie de plus sau minus 35 de kilometri.
Rază solară () [Corola-website/Science/333256_a_334585]
-
în fața Soarelui, în 2003 și 2006 (următoarele tranzituri vor avea loc în 2016 și 2019). Rezultatul măsurării a dat o rază solară de 696.342 ± 65 km. Alte fenomene, cum sunt eclipsele solare, pot și ele să permită estimarea diametrului solar. Tehnicile actuale cele mai performante permit evaluarea mărimii diametrului solar cu o precizie de plus sau minus 35 de kilometri.
Rază solară () [Corola-website/Science/333256_a_334585]
-
loc în 2016 și 2019). Rezultatul măsurării a dat o rază solară de 696.342 ± 65 km. Alte fenomene, cum sunt eclipsele solare, pot și ele să permită estimarea diametrului solar. Tehnicile actuale cele mai performante permit evaluarea mărimii diametrului solar cu o precizie de plus sau minus 35 de kilometri.
Rază solară () [Corola-website/Science/333256_a_334585]
-
Emanuel al II-lea, statuia cea mai înaltă și ultima adăugată din voința regelui însuși (sculptată de Francis Jerace). Celelalte statui îi reprezintă pe Frederic al II-lea de Hohenstaufen (de Emanuele Caggiano), Carol I de Anjou (sculptată de Tommaso Solari (1820-1889)), Alfonso de Aragon (sculptată de Achille D'Orsi), împăratul Carol al V-lea (sculptată de Vincenzo Groan), Carol al III-lea al Spaniei (sculptată de Raffaele Belliazzi), și Joachim Murat (sculptată de Giovanni Battista Amendola). Niciuna dintre statui nu
Palatul Regal din Napoli () [Corola-website/Science/333266_a_334595]
-
Prize, se află și o echipă din România, Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA). Echipa ARCA s-a înscris în competiția Google Lunar X-Prize cu proiectul "HAAS-ELE" ce constă în lansarea rachetei HAAS în trei trepte cu ajutorul unui balon solar de înaltă altitudine, rachetă destinată să plaseze pe orbită modulul ELE (European Lunar Explorer).
Google Lunar X Prize () [Corola-website/Science/333301_a_334630]
-
II-lea. Lucrarea, scrisă în latină, descrie 42 din cele 48 de constelații ale lui Ptolemeu, concentrându-se îndeosebi pe miturile asociate fiecăreia dintre ele, însoțite de discuții despre pozițiile relative și caracteristicile unor stele. Cele șapte corpuri ale Sistemului Solar cunoscute în epocă (Soarele, Luna, Venus, Mercur, Jupiter, Saturn și Marte, în această ordine) fac și ele obiectul unei descrieri. Constelațiile lui Ptolemeu care nu figurează în "" sunt: Prima versiune tipărită cunoscută a acestei opere datează din 1475. Ediția cea
Poeticon astronomicon () [Corola-website/Science/333377_a_334706]
-
sa ar arăta aproximativ identic cu Soarele privit de pe Pământ. Ar mai putea fi și o planetă gazoasă din categoria unui Mini-Neptun., dar pe baza măsurătorilor actuale are șanse mari să fie telurică. Planeta primește cu 10% mai multă energie solară per suprafață ca Terra și ar putea susține un efect de seră scăpat de sub control, similar planetei Venus.
Kepler-452b () [Corola-website/Science/334554_a_335883]
-
umanității sau a oamenilor ca specie. Alte motive pentru colonizare includ interese economice, cercetare științifică întreprinsă de oameni la fața locului (spre deosebire de explorarea robotică a spațiului) sau simpla curiozitate. Venus este a doua cea mai mare planetă terestră din sistemul solar și cea mai apropiată planetă de Pământ, ceea ce o face o țintă potențială. Venus se aseamănă cu Pământul din anumite puncte de vedere, iar în lipsa condițiilor ostile de la suprafață ar putea fi o țintă de colonizare foarte facilă. Aceste asemănări
Colonizarea planetei Venus () [Corola-website/Science/334556_a_335885]
-
spațiului sau de colonizare trebuie să abordeze problemele asociate expunerii pe termen lung la condiții de gravitație scăzută sau imponderabilitate pentru sistemul musculoscheletic uman. Distanța mică relativă față de Venus ușurează opțiunile de transport și comunicații, spre deosebire de alte locații din sistemul solar. Folosind metode curente de propulsie, ferestre de lansare către Venus se produc la fiecare 584 de zile, comparativ cu 780 de zile pentru Marte. Și timpul de zbor poate fi mai mic; sonda Venus Express a ajuns pe Venus după
Colonizarea planetei Venus () [Corola-website/Science/334556_a_335885]
-
balon plin cu aer respirabil s-ar putea susține singur în aer, împreună cu greutate suplimentară (cum ar fi o colonie). La o altitudine de 50 km deasupra suprafeței mediul este cel mai apropiat de cel al Pământului din întregul sistem solar: presiune de 1 bar și o temperatură între 0 și 50°C. Atmosfera mai poate asigura protecție față de radiația cosmică, cu o masă de ecranare aproximativ egală cu cea a Pământului. Din cauza presiunii asemănătoare între interior și exteior, orice rupturi
Colonizarea planetei Venus () [Corola-website/Science/334556_a_335885]
-
nevoii de a reduce sau de a converti atmosfera densă, de a reduce temperatura de 450°C (770 K) a suprafeței și de a stabili un ciclu zi-noapte mai apropiat de cel al Pământului. Multe propuneri presupun folosirea unei „umbrele solare” sau a unui sistem de oglinzi care să reducă gradul de insolație și să ilumineze partea întunecată a planetei. O altă temă comună a propunerilor constă în importul unor cantități importante de hidrogen și apă. Propunerile mai includ înghețarea bioxidului
Colonizarea planetei Venus () [Corola-website/Science/334556_a_335885]
-
asemănătoare cu Orcus. Prezența gheții cristaline și probabil gheața de amoniu indică existența unui mecanism de reînnoire a suprafeței activ în trecutul apropiat. Amoniul nu a fost încă detectat pe alt obiect transneptunian sau satelit înghețat al planetelor din sistemul solar exterior, în afară de Miranda. Banda de absorbție de 1,65μm de pe Orcus este lată și proeminentă (12%), la fel ca în cazul lui Charon, Quaoar, Haumea și sateliții planetelor gigant. Pe de altă parte, gheața cristalină de pe suprafața obiectelor transneptuniene ar
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
65μm de pe Orcus este lată și proeminentă (12%), la fel ca în cazul lui Charon, Quaoar, Haumea și sateliții planetelor gigant. Pe de altă parte, gheața cristalină de pe suprafața obiectelor transneptuniene ar trebui să se amorfizeze complet sub acțiunea radiației solare și galactice într-o perioadă de aproximativ 10 milioane de ani. Unele calcule indică spre criovulcanism ca potențial mecanism de reînnoire a suprafeței, posibil pentru obiecte transneptuniene mai mari de 1000km. Orcus ar fi putut avea episoade de criovulcanism în
Orcus () [Corola-website/Science/334577_a_335906]
-
stea supergigantă (clasificarea luminoasă I) a tipului spectral O sau B. Foarte luminoase și foarte fierbinți (temperatura lor efectivă este cuprinsă între 20 000 - 50 000 K), au, în mod normal, o masă cuprinsă între 10 și 50 de mase solare, o rază superioară a 25 de raze solare și sunt dispuse în unghiul superior stâng al Diagramei Hertzsprung-Russell. Aceste stele, extrem de rare și de enigmatice, sunt cele mai calde și mai strălucitoare din Universul cunoscut, dar raritatea lor contrastează eficient
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
O sau B. Foarte luminoase și foarte fierbinți (temperatura lor efectivă este cuprinsă între 20 000 - 50 000 K), au, în mod normal, o masă cuprinsă între 10 și 50 de mase solare, o rază superioară a 25 de raze solare și sunt dispuse în unghiul superior stâng al Diagramei Hertzsprung-Russell. Aceste stele, extrem de rare și de enigmatice, sunt cele mai calde și mai strălucitoare din Universul cunoscut, dar raritatea lor contrastează eficient cu marea lor luminozitate, încât o bună parte
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
principal din stele bătrâne. O supergigantă albatră faimoasă este Rigel (β Orionis), steaua cea mai luminoasă din constelația Orion, care are masa de circa 20 de ori mai mare decât Soarele și o luminozitate egală cu 60 000 de luminozități solare. Faza de supergigantă albastră reprezintă o etapă evolutivă în care fuziunea nucleară are loc mai lent și constituie preludiul morții stelei. Din cauza acestei încetiniri, steaua se contractă și, din moment ce o cantitate mare de energie este emisă de o suprafață fotosferică
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
steaua trece prin tipuri spectrale intermediare, devenind, astfel, galbenă sau albă, ca și Steaua Polară în prezent. În general steaua este destinată să explodeze în supernovă, însă un număr foarte mic de stele, cu masa cuprinsă între 8 și 12 mase solare, la încheierea existenței lor, devin rare pitice albe oxigen-neon. Dat fiind faptul că stelele petrec mai mult timp în faza de supergigantă roșie, o bună parte din stelele precursoare ale supernovelor observate au fost supergigante roșii. Până în anul 1987 se
Supergigantă albastră () [Corola-website/Science/334665_a_335994]
-
la o altitudine mai joasă), de unde sunt deorbitate în timp mult mai scurt. Degradarea orbitală este mult mai lentă la altitudinile unde nu este semnificativă frecarea cu atmosferă. Degradarea se mai poate petrece în urma acțiunii perturbațiilor lunare sau a vântului solar, dar aceste acțiuni pot dura mii de ani pentru altitudini foarte înalte. are o latură insidioasă datorită unui și a unui feedback exploziv în care impactele dintre obiecte de masă apreciabilă desprind fragmente de prin forța coliziunilor. Acest generat poate
Sindromul Kessler () [Corola-website/Science/334673_a_336002]
-
excepțional de calde, fiind și una din stelele de tip O vizibile cu ochiul liber. Temperatura suprafeței sale este apreciată cu valori cuprinse între până la K.<br> Privitor la masa sa, autorii oferă diferite valori, mergând de la 22,5 mase solare la 40 de mase solare și chiar de 59 de mase solare. Este cea mai strălucitoare stea din Pupa, cu o magnitudine aparentă de 2,21 și una dintre cele mai strălucitoare din Calea Lactee. Se află la distanța de circa
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
una din stelele de tip O vizibile cu ochiul liber. Temperatura suprafeței sale este apreciată cu valori cuprinse între până la K.<br> Privitor la masa sa, autorii oferă diferite valori, mergând de la 22,5 mase solare la 40 de mase solare și chiar de 59 de mase solare. Este cea mai strălucitoare stea din Pupa, cu o magnitudine aparentă de 2,21 și una dintre cele mai strălucitoare din Calea Lactee. Se află la distanța de circa 1.090 de ani-lumină de
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
cu ochiul liber. Temperatura suprafeței sale este apreciată cu valori cuprinse între până la K.<br> Privitor la masa sa, autorii oferă diferite valori, mergând de la 22,5 mase solare la 40 de mase solare și chiar de 59 de mase solare. Este cea mai strălucitoare stea din Pupa, cu o magnitudine aparentă de 2,21 și una dintre cele mai strălucitoare din Calea Lactee. Se află la distanța de circa 1.090 de ani-lumină de Sistemul Solar și are o magnitudine absolută
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]
-
chiar de 59 de mase solare. Este cea mai strălucitoare stea din Pupa, cu o magnitudine aparentă de 2,21 și una dintre cele mai strălucitoare din Calea Lactee. Se află la distanța de circa 1.090 de ani-lumină de Sistemul Solar și are o magnitudine absolută de -5,5. Magnitudinea sa vizuală este redusă cu circa 1 unitate de magnitudine de praful interstelar. Este o supergigantă albastră extremă, una dintre cele mai strălucitoare stele din Calea Lactee, ca magnitudine absolută. Vizual, ea
Zeta Puppis () [Corola-website/Science/334727_a_336056]