43,150 matches
-
constată scriitoarea, nu s-a bucurat de o identitate recunoscută (de către sistemul centralității masculine), depinzînd, în mod necondiționat, de "identitatea" unui bărbat (transfigurat cînd în tată, cînd în soț). Lipsa ei de contur identitar s-a ilustrat și printr-o absență a independenței financiare, femeia nefiind, în culturile arhaice (prelungite, alegoric, pînă în dimensiunea modernă a istoriei), un factor activ din punct de vedere social și economic. "Dependența" femeii de principiul masculin dominant a dus totodată, treptat, la alterarea a ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
susținerea și folosirea celebrelor droguri LSD. Alături de un grup de intelectuali de peste Ocean (unii dintre ei, savanți importanți la vremea respectivă), Aldous Huxley recomandă introducerea narcoticelor în chestiune pe scară largă în viața americanilor, datorită efectelor lor benefice și, prezumtiv, absenței oricărei contraindicații (se credea că LSD-ul activează palierele "blocate" ale subconștientului, determinînd individul să lucreze la potențialul lui intelectual maxim, fără a dezvolta, în schimb, dependență). Demonstrativ, scriitorul începe să folosească el însuși menționatul drog, în 1955 chiar anul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Wells) cu un auto-interviu (realizat de același Wells, sub forma examenului ultim de conștiință). Fără a fi spectaculos, rezultatul pare cel mai bun cu putință. Romanul se citește cu interes, în pofida faptului că inițiații în opera lui Lodge vor resimți absența umorului și a vioiciunii narative din alte creații ale fostului profesor universitar de la Birmingham. Interesant, în contextul dat, nu apare atît Wells-bătrînul (așa cum poate cineva s-ar aștepta să-l vadă: un personaj torturat de eventuale remușcări ori iluminat de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
studiat la colegii de arte liberale, numai că primul la Bennington, din Vermont (acolo unde s-a format și Donna Tartt, altă celebră prozatoare a Lumii Noi), iar al doilea la Camden. Ce se întîmplă aici, te întrebi imediat, în absența oricărei explicații din partea site-ului? Există gemenii Ellis, cu aceleași prenume și aceeași profesiune scriitoricească, ori ești victima unei farse ambigui? Deși mi-e greu să o accept integral, voi spune că varianta a doua se apropie cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
a-l găsi pe scriitorul clasic francez Céline, "scăpat", aparent, din tentaculele ei fatale!). Romanul e o parodie (de un sarcasm violent) la adresa literaturii "de duzină", stilul care l-a consacrat pe Chinaski anterior fiind și aici prezent, chiar în absența parțială a eroului. Romanul de mijloc (cronologic vorbind: a apărut în 1982!), Șuncă pe pîine (tipărit recent la Polirom), constituie piesa de rezistență a acestul periplu biografico-ficțional, configurînd, cel mai convingător, profilul moral al unui Holden Caulfield american, ieșit din
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
al modernității. Aș spune că princi pala virtute a construcției sale filozofice stă în abilitatea extraordinară de a media (uneori, chiar de a intermedia) între extremele analitice, noționale și stilistice. Teoria estetică revelă o organicitate impresionantă în pofida dimensiunilor și a absenței unei concluzii -, asigurată, în primul rînd, de viziunea generală, unitară, a autorului. Fie că abordează "hedonismul estetic", "fericirea cunoașterii", "noul", "dezestetizarea artei", "urîtul", fie că se focalizează pe opusul lor, "empiria artei", "dialectica funcționalismu lui", "tradiția", "autonomia artistică", "noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
printr-un studiu stilistic asupra poeziei Anei Blandiana: Ana Blandiana. O poetică a deconstrucției: Deconstrucție și canon la Ana Blandiana, Etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției (Metafore succesive, metafore deschise, metafore opace), Etapa poetică a demetaforizării sau volumele reconstrucției (Absența metaforei, Un alt fel de interioritate), Ana Blandiana vs Ileana Mălăncioiu studiu comparativ al scrierilor reprezentative, a celor două autoare, în contextul încadrării lor în generația șaizecistă, Literatura anticomunistă, Poezia anticomunistă, Comunismul în România, Culoare politică și cenzură, Stil, stilistică
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o adăugăm alteia, care urmărește să definească deconstrucția textului, prin cuvintele lui Bernard Pautrat, drept un mijloc de "înțelegere a textului, ca un ansamblu de semnificanți, lipsiți de un semnificat originar, un mod de a traduce, la nivel textual, ideea absenței fundamentului"47. 1.2. Deconstrucția canonului 1.2.1. Conceptul de deconstrucție DEX-ul vine cu propria definiție pentru deconstrucție: "Deconstrucție s.f. (< fr. déconstruction, engl. deconstruction). Mod de abordare critică a posibilităților limbii de a exprima semnificații coerente, clare, finite
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mai degrabă, o schimbare de semnificație, în virtutea a ceea ce se deconstruiește, conștientă fiind că nu poate crea ex nihilo, un limbaj nou: "vorbind despre refuzul totalității, al centrului și al prezenței, Derrida, Paul de Man sau Hillis Miller vorbesc despre absența semnificatului însuși, adică absența oricărui sens, care ar exista înaintea și în afara textului, a discursului, a limbajului, a scriiturii, respectiv a lecturii. Nu trebuie înțeleasă, însă, dispariția, absența, negația absolută a acestui semnificat transcendental, care ar sta la originea (dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de semnificație, în virtutea a ceea ce se deconstruiește, conștientă fiind că nu poate crea ex nihilo, un limbaj nou: "vorbind despre refuzul totalității, al centrului și al prezenței, Derrida, Paul de Man sau Hillis Miller vorbesc despre absența semnificatului însuși, adică absența oricărui sens, care ar exista înaintea și în afara textului, a discursului, a limbajului, a scriiturii, respectiv a lecturii. Nu trebuie înțeleasă, însă, dispariția, absența, negația absolută a acestui semnificat transcendental, care ar sta la originea (dacă pot folosi aici acest
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și al prezenței, Derrida, Paul de Man sau Hillis Miller vorbesc despre absența semnificatului însuși, adică absența oricărui sens, care ar exista înaintea și în afara textului, a discursului, a limbajului, a scriiturii, respectiv a lecturii. Nu trebuie înțeleasă, însă, dispariția, absența, negația absolută a acestui semnificat transcendental, care ar sta la originea (dacă pot folosi aici acest termen) nihilismului deconstructivist și a subversivității demersului său, subversivitate radicală pentru că sfârșește în autosubversivitate. Cum să reconstruiești sau chiar să deconstruiești texte care se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a ideii că tot ceea ce este condiționat de istorie, de instituții sau de societate este un fapt natural, ci că totul are o origine și o limită, care, la rândul lor, trebuie privite și înțelese doar într-un anumit context. Absența centrului nu ar reprezenta, în consecință, absența existenței unui fundament, a unui punct de reper, ci absența absolutizării acestui fundament, fără o permanentă recontextualizare a sa. La o primă privire, afirmațiile lui Derrida rămîn parțial enigmatice. Ca de obicei, filosoful
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de istorie, de instituții sau de societate este un fapt natural, ci că totul are o origine și o limită, care, la rândul lor, trebuie privite și înțelese doar într-un anumit context. Absența centrului nu ar reprezenta, în consecință, absența existenței unui fundament, a unui punct de reper, ci absența absolutizării acestui fundament, fără o permanentă recontextualizare a sa. La o primă privire, afirmațiile lui Derrida rămîn parțial enigmatice. Ca de obicei, filosoful se rezumă să ofere o descripție negativă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
natural, ci că totul are o origine și o limită, care, la rândul lor, trebuie privite și înțelese doar într-un anumit context. Absența centrului nu ar reprezenta, în consecință, absența existenței unui fundament, a unui punct de reper, ci absența absolutizării acestui fundament, fără o permanentă recontextualizare a sa. La o primă privire, afirmațiile lui Derrida rămîn parțial enigmatice. Ca de obicei, filosoful se rezumă să ofere o descripție negativă: deconstrucția nu este o filosofie, nu este o metodă, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sociale cu rol coercitiv: Această tendință de poziționare trimite, în aparență, la un spațiu cultural al nimănui, spațiu care înlocuiește o raportare a literaturii de tip tradițional la un sistem de repere bine delimitat, cu unul al vidului cultural, al absenței corespondențelor și al oricărui punct de referință. Ceea ce atrage în primă instanță atenția este vehemența cu care sunt negate întreaga literatură, conceptele-cheie după care aceasta s-a ghidat secole de-a rândul și tot ceea ce trimite la un atunci, care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lui Nicolae Labiș, în care elanurile temperamentale se structurează, în ritmuri ample"54 se cenzurează vizibil, ulterior, transformându-se, treptat, într-o cunoaștere realizată, prin "interiorizare și densificare lirică. Meditațiile interogative asupra sensului existenței se resorb, în cezuri prelungite, sugerând absența răspunsului. Destinul uman devine o înglobare progresivă transfinită a ciclurilor, într-o frumoasă imagine de mitologie orientală, iar, în spiritul unei metafizici romantice, ochiul întors înlăuntru devine, în simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
transformă un fascicul paralel într-un fascicul divergent, cu raze care se deplasează de la o intersecție comună din spatele oglinzii. Desigur, toate acestea cu o observație: acel punct comun, centrul pe care deconstructiviștii nu îl accept (dar nu îi acceptă nici absența absolută) să capete contur doar în interiorul unui context. Textul deconstructivist, la fel ca acela neomodernist, presupune, astfel, absența semnificatului, adică absența oricărui sens care ar exista înaintea și în afara textului. Totul trebuie, astfel, reinterpretat, reluat, repus în discuție, recontextualizat în cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
oglinzii. Desigur, toate acestea cu o observație: acel punct comun, centrul pe care deconstructiviștii nu îl accept (dar nu îi acceptă nici absența absolută) să capete contur doar în interiorul unui context. Textul deconstructivist, la fel ca acela neomodernist, presupune, astfel, absența semnificatului, adică absența oricărui sens care ar exista înaintea și în afara textului. Totul trebuie, astfel, reinterpretat, reluat, repus în discuție, recontextualizat în cadrul realității individuale. De aceea, Ana Blandiana se traduce pe sine, între copertele creației sale, având tot timpul în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
acestea cu o observație: acel punct comun, centrul pe care deconstructiviștii nu îl accept (dar nu îi acceptă nici absența absolută) să capete contur doar în interiorul unui context. Textul deconstructivist, la fel ca acela neomodernist, presupune, astfel, absența semnificatului, adică absența oricărui sens care ar exista înaintea și în afara textului. Totul trebuie, astfel, reinterpretat, reluat, repus în discuție, recontextualizat în cadrul realității individuale. De aceea, Ana Blandiana se traduce pe sine, între copertele creației sale, având tot timpul în spate acel punct
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adoptă o poziție a dezinhibării, interiorul deschizându-se tot mai mult și devenind exterior, discursul inițial se golește de orice formă a expresivității stilistice, transformându-se într-o scriitură a demetaforizării. Primele volume stau sub semnul metaforei, ultimele sub semnul absenței acesteia. De altfel, încă de la început, metafora vieții se confundă în permanență cu metafora morții, acest permanent joc al contrariilor, nefăcând altceva decât să releve polaritatea interioară a ființei autoarei: "Coexistența continuă a inocenței cu lascivitatea, a bucuriei de a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
a fi armonizarea celor două tipuri de existență ce definesc ființa. Și, dacă există momente de unitate și de acord interior, cu siguranță, apar și momente de dezechilibru, de antinomie. Soluții nu par a fi, nici contopirea cu natura, în absența spiritului, nici o îndepărtare categorică de legile ei firești. Calea de mijloc, pe care o alege autoarea, se dovedește a fi conștientizarea și asumarea, severă, dar și plină de fervoare, a existenței"34. Haosul acesta al realității exterioare, care, precum un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
semantic prin îmbogățire, corectare, subversiune"35), iar a doua etapă, etapa poetică a demetaforizării sau volumele reconstrucției (în care poeta, pornind de la realități, descompuse în prealabil sau îndepărtate de sensul originar, reconstruiește o nouă realitate, aceasta fiind, totodată, și etapa absenței metaforei). 3.1.1. Etapa poetică a metaforizării sau volumele deconstrucției. 3.1.1.1. Metafore successive Numim metafore successive acel lanț metaforic din cadrul volumelor poetei, care se nasc una pe cealaltă, generând un context complex, cu structuri stilistice și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
respirând numai,/ Zvâcnesc de durere/ Numai ochii ochii da, recunosc -/ Sunt asemenea cu ai statuilor,/ Albi,/ Cu pupilele întoarse înăuntru." (Ochii statuilor). Volum de "interiorizare și densificare lirică, dominat de meditații interogative asupra sensului existenței, resorbite în cenzuri prelungite, sugerând absența răspunsului"85, A treia taină "este în măsura în care comunică neliniștea sufletului poetei ce se confruntă cu dilema sau cu misterul existenței"86: "Durere limpede, moartea m-a-ntors,/ În brațele tale supus, aproape copil./ Tu nu știi dacă trebuie să mulțumești/ Sau să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lume, prin intermediul visului, somnul, la fel ca toate metaforele subversive ale Anei Blandiana, pendulează între răsfirare și restrângere, între dilatare și comprimare, între dedublare și închidere. 3.1.2. Etapa poetică a demetaforizării sau volumele reconstrucției 3.1.2.1. Absența metaforei A doua vârstă a poeticii blandiene începe cu volumul Somnul din somn, 1977, care, este, totodată și ultimul volum care mai conține metafore, urmând ca ulterior ele să se subțieze tot mai mult, până la dispariție. Marcată fiind de ideologia
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ating,/ Dar mi-e teamă să nu scutur,/ De pe făptura-ți nevăzută,/ Conturul nesperat de clar/ Aș fi putut să te învăț pe dinafară pentru clipa,/ Când, întreținându-se ninsoarea,/ Vei dispărea cu spaimă iar... "(Abia începusem să simt) Momentul absenței metaforei și al primatului absolut al sensului în fața formei se deschide cu această prezență a antinomiilor, care transferă cumva lirica Anei Blandiana, într-o lirică a gravului. Metaforă-simbol, care domină, de altfel, acest întreg volum, este somnul, care aduce un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]