13,416 matches
-
la asta acum. M-a deranjat faptul că nu l-a deranjat pe Mark. Mark. Sentimentul că-l trădez m-a copleșit instantaneu ca o ceață impenetrabilă. Era acasă, Mark, soțul meu, făcându-și griji pentru sănătatea mea, fiindu-i dor de mine, făcând probabil curat prin apartament pentru când mă întorc. Și iată-mă pe mine, comparând cu dispreț luna noastră de miere cu câteva ore petrecute cu un bărbat pe care de-abia îl cunosc. Speram că brusca mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Mă auzi? —Bună. Țineam telefonul strâns lipit de ureche, sperând că Ed nu o să audă cu cine vorbeam. Te-am sunat ca să mă asigur că ai ajuns acolo cu bine și să văd cum te mai simți. Bunătatea lui mă durea. —Sunt bine. Doar puțin amețită, atâta tot. — După voce, ar trebui să fii în pat. Uite, nu te mai țin, voiam doar să știi că mă gândesc la tine. Ai grijă să dormi mult și n-o lăsa pe Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
două. Mi-aduc aminte de o slujnică venită în consult la Marcu Fișic. Când i-a zărit cleștele de fier în mână, tot curajul îi pierise. Zădarnic se răsti Marcu la ea. Fata ținea morțiș că măseaua n-o mai doare și că nu vrea s-o mai scoată. Bărbieritul o stropi atunci pe bluză cu apă de colonie albăstrită cu câteva picături de cerneală și, după ce i mai șopti ceva la ureche, fata zâmbi și deschise gura, hotărâtă. Marcu îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
firesc, înălțat pe culata tunului. Îl iubeam precum îi iubesc pe toți oamenii frumoși și buni la suflet. Vorbea cinstit, fără să-și dea seama ce înseamnă moartea venită năprasnic. E o nebunie s-o înfrunți când trupul nu te doare și sufletul îți zburdă. Mai târziu, când voi dispare din grădina oamenilor, ca să nu mă mai reîntorc, vai, niciodată, omul care se va naște după mine, sau care astăzi trăiește pe undeva și luptă cu nevoile, va vorbi de pe coama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
este aproape închis între pleoapele vinete și însângerate. Muțenia mea încăpățânată o făcu să suspine. - Zitta, urmai nemilos, după o lungă și chinuitoare pauză, cu ochii ațintiți în farfurie. Sunt ani de zile de când mă chinuiești. Zăbala dârlogului tău mă doare. Totuși dacă l-ai scăpa din mânușița ta o singură clipă, te-aș târî după mine, fără șovăire, în prăpastia morții. M-ai pătruns ca o râie și n-am puterea să mă spăl de tine cu leacul tămăduitor, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Cu scârbă-n suflet, mână-n mână, Stă trupul meu culcat pe-o rână Și-ascult, înghemuit sub pătură, Cum ne gonește cineva, ne mătură, - Cum cineva mă cheamă-n casă, Când silă mi-e de pat și masă, Când doare sufletul cum doare dintele Și-s obosit să mai gândesc cuvintele. Gonit de-a nebuniei palmă, Aștept o zi cu marea calmă, Să nu mai miște-n larguri apele Și nici un vânt să nu le-atingă clapele. Aștept un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
suflet, mână-n mână, Stă trupul meu culcat pe-o rână Și-ascult, înghemuit sub pătură, Cum ne gonește cineva, ne mătură, - Cum cineva mă cheamă-n casă, Când silă mi-e de pat și masă, Când doare sufletul cum doare dintele Și-s obosit să mai gândesc cuvintele. Gonit de-a nebuniei palmă, Aștept o zi cu marea calmă, Să nu mai miște-n larguri apele Și nici un vânt să nu le-atingă clapele. Aștept un loc pe-un țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
aducă fetele, Condeiul, ochelarii mei și ghetele, - Să merg cu zânele-mpreună Pe litoral scăldat de lună, Să mângâi chipuri dragi cu mâinile, Precum dezmierd cuvintele și câinele. - Ce dorești mata?! Încercai să articulez în delirul agoniei. Nu mă mai durea nimic, când ochii mei văzură Moartea. Era o doamnă binișor îmbrăcată în rochie de mătase cenușie, decoltată, cu mâneci lungi și umerii bufanți. Pe craniu purta, cochet, tricornul negru, cu pompon, al Zittei. Moartea făcu doi pași spre patul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Topaz pe buze. Trupul de aur nu-mi va dispare, N-o să mă-nșele trupul splendoare, Satană dragă. Trupul din carne poate să-mi plece Trupul din aur mă va petrece Mereu și veșnic. În drum viața când simt că doare, Gura ta rece îmi dă răcoare De psalm pe frunte. Catastrofa lui, tragică și sobră, simplă și definitivă, e cuprinsă în trei terține. Le-a scris desigur numai pentru el, fără să bănuiască, pe vremea lui, că le-a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
lui Henry și a strălucitei lui piese“. Din păcate Însă, criticii nu Împărtășeau părerea lui William. Cronicile nu erau tocmai proaste, spuse Compton, dar nici bune nu erau. Lui Henry i se părură oribile, Îngrozitoare, crude. Cel mai tare Îl dureau insinuările că piesa era prea melodramatică În părțile serioase și prea generală În cele comice, fiindcă exact acestea erau defectele de care el Însuși acuzase teatrul englez. „Este oare cu putință ca adaptarea să-l fi mulțumit pe autorul romanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Discurs! Discurs! Actorul făcu semn că vrea să răspundă și se așternu tăcerea. — Doamnelor și domnilor, În scurta mea carieră de director de teatru, am avut parte de atâtea laude venite din partea dumneavoastră, că notele discordante din seara aceasta mă dor profund. O voce de sus strigă: — Nu-i vina ta, Alick, piesa-i proastă! Urmară râsete și un cor de „Așa-I, așa-i“ din aceeași zonă. — Nu pot decât să vă spun, urmă Alexander, că noi am făcut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să le știe cu precizie. Ce altceva s-a mai acoperit: lucruri înghițite rușinos, fapte ascunse sub deghizări diferite. Care se cuibăresc ca lindina păduchilor în țesătura sacului. Cuvinte evitate printr-un exces de cuvinte. Frânturi de gând. Lucruri care dor. Încă mai dor... El se numea Noi-nu-facem-așa-ceva M-am surprins pe când răsfoiam înapoi și m-am privit cum săream pagini și cum, acolo unde se căscau hăuri, mâzgăleam ornamente și omuleți din liniuțe. Înflorituri inutile, povestite în grabă cu scopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să aibă viitorul pe limbă: „Nici o grijă, o să placă la noi la mic dejun mai încolo, când o să fie totu’ mai bine și de cumpărat porc destul peste tot.“ Din tot ceea ce s-a pierdut, lipsa caietelor in octavo mă doare în mod deosebit. Dacă aș fi citat din ele, aș fi devenit mai credibil. Sau poate că eu nu am scris odată cu ceilalți, în timp ce maestrul îndeplinea ca pe o acțiune sacră fiertul la foc mic, dezosatul, desprinderea și tăierea cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nici ispitit de vreo ucenicie. N-am depus nici o cerere la vreun birou de înregistrare pentru refugiații din Est și pentru sinistrați. Ce-i drept, mama mi-a rămas în închipuire ca o imagine neschimbată, lipsa ei însă nu mă durea. Nici urmă de dor de casă care să-mi dicteze versuri. Nici un sentiment de vinovăție care să-mi producă mâncărimi. Numai propria sa persoană părea să-l îngrijoreze pe cel ce se plimba fără țintă printre ruine și mormane de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
umflaseră: asemănătoare la formă și mărime cu un ou de porumbel și care promiseseră câte un păhărel de țuică plin cu puroi. De aceea, calfele cântau, obraznic, de îndată ce furunculele lui Korneff începeau să înmugurească: „Iarna când moare, pe Korneff îl doare...“ În plus, e adevărat că Göbel, a cărui firmă este redenumită în roman, în chip simplist, Wöbel, chiar își prezenta atelierul de monumente funerare cu numele său real înscris, cu litere mari, pe o firmă. Mai mult om de afaceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
amândouă mâinile, o aruncă în grădina vilei cuprinse de groază. Atât de puternic mi-ar plăcea să fi fost în anii tinereții mele. Atât de departe vrea fiara dezlănțuită să fi aruncat poarta de fier forjat. Atât de tare mă durea pierderea, că nu mai știam ce să fac cu prisosul de iubire. Dar filmul s-a derulat cu totul altfel: e adevărat că în romanul Ani de câine, o poartă de grădină a fost smulsă din țâțâni de cineva mânat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și cu mult prea puține cuvinte străine de orice gramatică am putut să-i sugerez toate câte le vedeam în ea, până unde ajungeau dorințele mele, câtă suferință a inimii voiam să înlătur cu ajutorul apropierii ei inocente și de ce mă durea frumusețea ei bine păzită. Bineînțeles că iubeam și sonoritatea numelui ei. Atunci când Aurora, cu permisiunea lui Rossone, a început să-mi pozeze pentru un portret în lut de modelaj, aveam parte întotdeauna de supravegherea fratelui ei mai tânăr cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ne fi încercat unul pe altul la primul nostru autostop comun, Anna și cu mine i-am vizitat pe părinții mei, iar apoi pe sora care era de găsit în Aachen ca novice într-o mânăstire franciscană. Stăruitor a mai durut această călătorie dinaintea călătoriei! Pielea cenușie, ochii încercănați - tare bolnavă arăta mama, tata îngrijorat. Amândoi sufereau pentru că fiica li se pierduse pentru totdeauna. Dar jalea lor rămânea îndreptată spre interior. S-au străduit să ne primească prietenos, chiar dacă un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-ul după o piesă pentru pian de Bartók pentru un examen intermediar. Cu atâta ușurință ne-am aruncat în căsnicie, de parcă ar fi fost vorba să facem un vaccin împotriva cutărei sau cutărei boli a copilăriei. Doar că asta nu doare. Așa că hai să scăpăm cât mai repede. A fost stabilită o zi din aprilie. Eu am fost împotriva zilei de 20, dar viitorul meu socru a găsit că ziua aceasta, oricâte conotații negative ar avea pentru un german pentru el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cinci sute de exemplare numerotate și ediția populară a tipografiei Expediționarii lui Don Bosco, 1934), nici Antifonarul pâinilor și peștilor (1935), nici, oricât de scandalos ar fi, doctele finaluri ale Editurii Șpalteta (Paginile Scafandrului, tipărite sub Îngrijirea Minotaurului, 1939). Ne doare să mărturisim că, În cei douăzeci de ani petrecuți la răcoare, Parodi nu avusese vreme să studieze Itinerarul lui Carlos Anglada (traiectoria unui liric). La sfatul aceluiași maestru, José Formento face În acest imprescindibil tratat istoricul etapelor pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a putut veni și prințesa, că are un charme, de i-a făcut pilaf pe comuniști. Stai să vezi cum cu intuiția dă femeie femenină și maternă. Când Consuelo mi-a servit sucu de prune, Îmi plesnea capu de ce mă durea. Ca să vezi că bărbații n-au cap decât să nu le curgă ploaia-n gât. Mai Întâi m-am dus În iatac la Manuel, care nici n-a vrut să m-auză, fincă-i mergea mintea mai mult la migrena lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
tine! A doua zi, Muñagorri l-a dus pe Formento la Pilar, cu o scrisoare către cei de la tipografie, pentru a opri tipărirea cărții. Formento a văzut totul În culoarea furnicii și a decis să scape de Muñagorri. Nu-l durea prea tare, căci persista riscul de a i se descoperi aventura cu dama. Tălâmbul nu se mai putea opri: repeta fără oprire ce-l auzea spunând - chestii-trestii cu iubirea și milostenia, și cu englezoaica care nu-și cunoștea locul. O dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mai Încăpem În pele. Ipso facto, am mirosit pungășia: bancu nu iera dă târlan, că donșoara sora lu Fainberg s-a băgat iar În gura lumii cu asociatu dă la Bazaru Bășcăliile, dân răscrucea lu Pueyrredón cu Valentín Gómez. Mă doare să vă dau matale o veste d-o să vă doară până-n fundu la suflet, don Parodi, da a doua zi după esplozie, ne-a stricat pacea o streche care au Îmbulinat-o toți ăi de le place chiolhanele. Ușor dă zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nu iera dă târlan, că donșoara sora lu Fainberg s-a băgat iar În gura lumii cu asociatu dă la Bazaru Bășcăliile, dân răscrucea lu Pueyrredón cu Valentín Gómez. Mă doare să vă dau matale o veste d-o să vă doară până-n fundu la suflet, don Parodi, da a doua zi după esplozie, ne-a stricat pacea o streche care au Îmbulinat-o toți ăi de le place chiolhanele. Ușor dă zis, greu dă trăit: Zarlenga și Musante s-a certatără! Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
gluma cu pornografistul. La mijloc e o escrocherie. Mi s-au topit zgaibaracele În fotol și mi s-a făcut beznă În față la vizuali. Am cetit știrica pân la sfârșit, fără să dezleg o iotă, da ce m-a durut mai tare dân toate ie tonu fără respectuozitate care să vorbea cu iel dă jupân Zalduendo. După doi ani, don Wenceslao a ieșit dă la pârnaie. Fără să-și dea talente, că nu-i stătea În naturel, gagiu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]