12,604 matches
-
rezolvarea sarcinilor școlare; deficit de atenție în cadrul orelor; la nivelul contextului spațial: condiții fizice nefavorabile procesului de comunicare (Curelaru & Criu, 2010, pp. 235-236). Vezi și Stoica, apud Enăchescu, 2008, pp. 112-117, 134-136; Sălăvăstru, 2004, p. 210 etc. 33 La polul opus, sunt inventariate șapte păcate capitale ale educatorilor: "a corecta în public", "a-și exprima autoritatea cu agresivitate", "a fi excesiv de critic: a bloca copilăria celui educat"; "a pedepsi când este furios și a pune limite fără a da explicații"; "a
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
mișcarea sionistă, poșta redacției... și administrației, Contra bolilor infecțioase, o rubrică literară, informații despre „Afacerea Dreyfus”, răvașe, bibliografie, cugetări - ca acestea: „Popoarele ca și indivizii invocă dreptatea cân d o cred în interesul lor, dar o revocă când o socotesc opusă” ‐ Edmond Thaudiere. „Libertatea piere unde egalitatea încetează” - Armand. „La un popor minoritatea face de obicei lucrurile mari”. „Niciodată nu ieși nepătat din lupta vieții” - Renan. Dar și știri, ca următoarea, a publicat Aurora: „O 24 groaznică nenorocire s‐ a revărsat
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Bârladul - odinioară și astăzi. 186 * Nu știu cu ce se ocupa profesorul la Casa Națională dar eu l‐am întâlnit pe Dimitrie Tarază în perioada 1955 - 1958 la Muzeul Vasile Pârvan - clădirea comună cu Teatrul, dar cu intrarea din strada opusă, vis a vis de Tribuna lul vechi - unde o făcea pe restauratorul. Selecta cioburile, le trata chimic, le asambla ca să iasă oala, ulciorul ori strachina cărora le stabilea data nașterii... Era un taciturn. Fusese, probabil, lovit de prea multe, ca să
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
intră din ce în ce mai mult în disonanță cu credințele sale și pleacă în căutarea de valori noi, care i-ar permite să fie din nou în armonie cu sine. Acest demers implică mult curaj, deoarece se înscrie, în general, într-un curent opus și este contrar intereselor sale. În procesul de democratizare a statelor socialiste în-tâlnim un mare număr de convertiți. Aceștia erau la origine tineri care și-au început angajamentul public înflăcărați de dorința sinceră de a construi socialismul și de credința
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Amintirile unui european, traducere franceză, 1982) că în Austria și Germania anilor '20, generația care se ridica acuza generația mai în vârstă că a pierdut războiul și a ratat pacea. Ea adoptă în toate domeniile vieții valori și comportamente total opuse. Mai aproape de noi, metamorfozele din anii '60 și '70 au avut loc și ele în cadrul unui conflict între generații. Părinții n-au reușit, așa cum reușeau în trecut, să își transmită valorile copiilor lor. De ce? Motivele sunt numeroase, dar de obicei
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
oficial, cultura a cărei matrice o formează este foarte dificil de integrat. Printre elementele care lezează sensibilitatea locuitorilor țărilor care îi primesc se numără statutul inferior al femeii, refuzul acesteia de a se lăsa consultată de un medic de sex opus sau de a urma anumite cursuri la școală. Dincolo de aceste atitudini se profilează o concepție rigidă a islamului. Miza crește astfel, devenind o luptă împtriva mișcării de integrare, amenințătoare pentru democrație. Alegerea de a interzice vălul în școlile publice se
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
care se opun legii resping o "laicitate prea temătoare". Pentru ei, laicitatea nu trebuie să creeze un spațiu golit de religios, ci mai degrabă un loc al pluralismelor, unde se pot întâlni și influența reciproc opiniile, prin dialog liber. Noțiunea opusă Republicii de către partizanii legii interdicției este comunitarismul (o contravaloare care ia un sens peiorativ în discuții). Republica laică respinge particularismele. Tradiția iacobină franceză preconizează o putere centrală, care administrează un teritoriu uniform, de la Dunkerque la Marsilia. Dincolo de comunitarism se profilează
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
Marsilia. Dincolo de comunitarism se profilează grupuri intermediare de tot felul, în special etnice, care își afișează identitatea, își revendică drepturile, nesocotind dispozițiile bine puse la punct ale republicii unice și indivizibile. Comparând viziunea asupra lucrurilor, Belgia ne apare la polul opus. Este o țară eminamente multiculturală. Aici e normal să fii flamand sau valon, francofon sau germanofon, din Bruxelles sau din Borinage, catolic sau musulman, evreu sau ateu, sau să ai alte practici. Cuvântul "comunitate" este un concept al dreptului public
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
burgheză" este respinsă din același motiv. Ea este esențial o morală a aparențelor: totul e în regulă atâta timp cât fațada este intactă. O societate de indivizi liberi și pluralistă, în care coexistă o mulțime de opinii și de valori diferite, chiar opuse, nu poate supraviețui fără un minim de toleranță. Dacă la început toleranța era o alternativă pentru a evita conflictele sângeroase (în special războaiele religioase), puțin câte puțin aceasta a devenit o virtute. Ea se sprijină pe credința că diversitatea este
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
ce am menționat acum, s-au impus și alte valori, de care majoritatea europenilor sunt foarte atașați: -conceptul de proprietate privată: casa "mea", mașina "mea", lucrurile "mele"...; -piața ca loc de regularizare a ofertei și a cererii (victorioasă în fața modelului opus, al planificării realizate de stat); -competiția (care trebuie, fără îndoială, moderată, pentru a corecta excesele); -admirația pentru tehnologie, pentru invenții și inovații care asigură progresul. 3. În ciuda școlilor numeroase și a rivalităților, pro-testele din secolul XIX împoriva capitalismului triumfător au
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
constituie o etapă a oricărui conflict, de orice anvergură: actorii enumeră resursele de putere pe care sunt gata să le mobilizeze. Manifestările, grevele și alte metode de presiune fac și ele parte dintr-o dezbatere și exprimă judecăți. La polul opus, lingușirea dezarmează adversarul, atenuând înflăcărarea dezbaterii. Interlocutorul primește complimente, este gâdilat în orgoliul propriu. În schimb, el își moderează tonul. Se dă impresia că, la urma urmei, disputa nu este așa de dramatică. Această tactică se aplică mai ales atunci când
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
de echilibru psihic care este sănătatea mintală. Obiectul psihiatriei îl reprezintă bolnavul psihic, considerat din punct de vedere clinic ca un om aflat în suferință. Având în vedere aceste aspecte ale patologiei vieții psihice, psihiatria se situează într-o poziție opusă psihologiei, care este știința care studiază procesele psihice și personalitatea omului normal sau sănătos psihic. Dacă psihiatria, ca specialitate medicală, este o disciplină analitico-descriptivă a bolilor psihice, psihologia ca știință umană este o disciplină analitico-descriptivă a proceselor psihice, a actelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
înțelegerea echilibrului și al ordinii intelectuale, ca valoare a omului. Starea de alienație mintală capătă o imagine relativizantă. Ea apare ca o „situație-limită” a umanului și nu ca o stare de dezumanizare. Nebunul încetează de a mai fi o „ființă opusă și periculoasă” el fiind perceput ca „un semen în stare de suferință”. Cabanis, referindu-se la statutul social al bolnavului psihic, distinge trei grupe de raporturi între acesta și societate: a) starea de boală psihică; b) potențialul de periculozitate antisocială
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Deshais). M. Sabshin distinge o anumită paletă de varietăți în sfera normalului, după cum urmează: a) normalitatea ca sănătate; b) normalitatea ca utopie; c) normalitatea ca medie; d) normalitatea ca proces. Noțiunile de normal și anormal pot fi considerate ca noțiuni opuse la fel ca binele și răul, având la bază o dialectică a contrariilor. Noțiunea de normal este însă echivocă. Ea poate fi considerată și din punct de vedere statistic, prin reprezentarea grafică a distribuției sub forma „curbei lui Gauss”. Normalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și „discursul epistemic al psihiatrilor”. Boala mintală înceta să mai existe, ea fiind un produs al unui „discurs clinic artificial”. 12) Modelul igienei mintale este un punct de vedere lărgit, care tratează tematic boala psihică, asemenea unei stări de anormalitate opusă calitativ stării de normalitate reprezentată prin conceptul de sănătate mintală. Igiena mintală aduce în discuție două „modalități de a fi”, egal posibile ale vieții psihice: sănătatea mintală și boala psihică. Ambele forme pot fi controlate prin măsurile de protecție reprezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
El este nerăbdător, minimalizează boala, schimbă frecvent medicii și tratamentele prescrise, neputându-se conforma regimului de disciplină terapeutică. În aceste cazuri, medicii trebuie să fie circumspecți, să acționeze cu tact și autoritate. 3) Grijuliul - este tipul de bolnav meticulos, hiperconștiincios, opus celor două tipuri de mai sus. Atent cu boala, el se autoanalizează minuțios, înregistrează orice fel de schimbare în evoluție. El ia boala în serios, dar nu se lasă dominat de „ideea bolii”. Dă medicului său relații bune despre boală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracterizează prin hipersensibilitate, labilitate, dispoziție afectivă inegală, imprevizibilă; d) Constituția mitomaniacă sau imaginativă se caracterizează prin tendința la mitomanie, confabulație, înclinare către reverie, imaginativi, tendință către simulare sau suprasimulare; e) Constituția ciclotimică reprezintă tipul înclinat către variații periodice cu caracter opus, ale stării de dispoziție afectivă, fie în plus (bună dispoziție, euforie, excitație maniacală, polipragmazie), fie în minus (dispoziție tristă, stare depresivă, inactivitate ); f) Constituția schizoidă reunește tipurile de indivizi interiorizați, reci, raționali, necomunicativi; g) Constituția epileptoidă se caracterizează printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
opune dezvoltării normale a sistemului personalității, fiind într-o mare măsură apropiat de conceptul de allopatie al psihozei, enunțat de S. Freud. Semnificația dinamică, de factură psihopatologică, a procesului corespunde ideii de dezorganizare a corpului psihic, ca fiind prin aceasta opusă ideii de psihogeneză a fenomenelor psihice. Din aceste considerente tulburările psihice se prezintă ca fenomene procesuale, fapt care le explică prin natura organizării-dinamice a aparatului psihic și nu. prin psihogeneză sau sociogeneză. Procesul de organizare, cât și cel de dezorganizare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Durand descrie câteva tipuri de anorexie mintală: nevrotică, psihotică, conflictuală. În plus se mai semnalează anorexia mintală a sugarului și a tinerelor femei măritate ca o formă de refuz conjugal. 2) Bulimia nervoasă Este o tulburare nevrotică a comportamentului alimentar, opusă anorexiei mintale și care constă în ingestia exagerată a unor cantități crescute de alimente având drept urmare o creștere rapidă a greutății corporale. Ca și în cazul anorexiei mintale apar turburări legate de imaginea de sine. Tabloul psihopatologic este consecința unor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
b) pătrunderea în sfera conștiinței a unui sentiment, idee sau tendință care este în dezacord cu personalitatea bolnavului și de care, cu toate încercările acestuia, nu se poate debarasa; c) bolnavul se simte asaltat de o „putere străină” exterioară și opusă voinței sale, de a cărei absurditate este conștient; d) orice obsesie presupune atât repulsie, cât și dorință din partea bolnavului. Fenomenele obsesive sunt extrem de variate și ele constau din următoarele: 1) Ideile obsedante: au un caracter de ruminații intelectuale și neproductive
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
agresiune presupune un agent traumatic, o „psihotraumă” care acționează din exterior asupra persoanei, având un efect nociv. Traumatismului, care acționează din exterior, i se opune abreacția, care este, cum spuneam, o mișcare de acțiune din interior. Abreacția delimitează două forțe opuse reacție față de traumatism: abreacția propriu-zisă (răspunsul „în afară”) și retenția (răspunsul „în interior”). Boala reactivă apare ca o „încărcare” a individului datorită unei abreacții insuficiente, așa cum se poate vedea în schema de mai jos: diagrama p. 249 ms Psihotraumatism Retenție
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de inadaptare la o situație dată de viață (H. Claude). c) Schizonoia reprezintă tendința generală la discordanță între atitudinea pe care un individ caută, în mod conștient, să o adopte în viață și activitatea sa psihică inconștientă care îi este opusă (Pichon). d) Schizopatia reprezintă totalitatea tendințelor constituționale ale unui subiect suscitând reacții de acest tip destul de pronunțate, fără ca totuși să se constituie într-un proces morbid în ceea ce privește evoluția sa clinică (E. Bleuler). e) Schizofazia este o formă particulară de disociație
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt „predestinați” pentru realizarea acestor scopuri nobile. Delirul apare la schizofrenici, în cursul evoluției clinice a psihozelor organice cerebrale, în stările crepusculare și în PGP. 7) Delirul de inferioritate Acesta este un delir cu o tematică și un conținut emoțional-afectiv, opus delirului de grandoare. El înfățișează bolnavul ca fiind slab, neputincios, un om de nimic, pierdut, putând ajunge la forma „delirului nihilist” în care bolnavul se va autonega total pe sine însuși. El afirmă că nu mai există, că nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin suferințe somatice. Existența, universal recunoscută și admisă, a patologiei psihosomatice, pune în discuție însăși „modelul tradițional de gândire medicală”. Acesta se întemeia pe dualismul somatic/psihic, considerat ca reprezentând cele două părți constitutive ale organismului uman, ale individului, fundamental opuse și diferite din punct de vedere clinico-medical. Patologia psihosomatică, aduce în discuție efectul factorilor emoționali în geneza unor afecțiuni somatice, tipul de reacție somatica al persoanei umane la factorii stresanți, precum și, în mod invers, modalitatea de „manifestare somatică” a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cărora se află situații conflictuale de viață. Bolnavi conștiincioși care „ascultă” și „notează” cu grijă sfaturile medicului, dar pe care nu le urmează, adresându-se ulterior altui medic, pentru „a-l verifica pe primul” și tot așa în continuare. Tipul opus celui de mai sus este bolnavul conștiincios, care urmează într-un mod absolut indicațiile medicale, solicitând permanent din partea medicului explicații, amănunte etc. Medicii A doua categorie de persoane care intră în discuție sunt medicii. În cazul acestor tipuri de „bolnavi
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]