14,286 matches
-
ai dat seama, și e bine. Mă ajută să le dau o nuanță mai impunătoare.“ După nenumărate repetiții, a cerut să revadă notele, să vadă dacă mai poate schimba ceva sau îi poate schimba puțin ritmul, să fie doar un pic mai rapidă. Îi exasperase atât pe Fernic, cât și pe Pribeagu cu perfecționismul lui dus la extrem. De aceea se și împotmoliseră la refren, la ultimul detaliu, cuvântul care nu însemna nimic. Dar de ce, Sachi ? De ce ? ! O să se uite lumea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
copilărești. Dar, când le asculți cântate, diferența este ca de la cer la pământ. Meseria mea pare ușoară, dar, în realitate, necesită o educație care nu se capătă decât prin eforturi repetate, prin eforturi care, dacă nu sunt așezate pe un pic de talent și pe câteva calități fizice, nu duc la nimic. Așa cum un actor de teatru își studiază rolul, îl repetă, îl perfecționează, pentru a urca pe scenă, tot astfel am muncit și eu căutând nuanțele cele mai potrivite cuvintelor
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
privirilor mele, modului de a-mi mișca brațele și corpul, astfel încât totul, muzică și gest, să fie perfect armonizat. Ați văzut ce urât arată cântăreții care își bălăngăne corpul și brațele ca și cum ar bate măsura sau alții, care au un pic de voce, dar care se mișcă supărător de stângaci ? Gestica este foarte importantă. Este destul să faci un gest nepotrivit pentru a rata efectul scontat. O piruetă, o grimasă făcute atunci când trebuie îți pot asigura succesul, dar și greșeala dintr-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
distanța dintre scenă și mese de câteva ori ; se învârtise, ca de obicei, în tot salonul, și se așezase aproape la fiecare masă, observând atent cum se vede scena din fiecare colț ; „Aia mai la dreapta, aia trage-o un pic în spate“, a dat repede câteva indicații ospătarilor. „Uitați, dragilor, aici fața de masă e întinsă mai mult în stânga, nu e egală. Iar în colțul ăsta e puțin prea răcoare, de la curent, închideți ferestruica aceea mică de sus. Așa, exact
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
dar și realiste despre această vîrstă -, Înseamnă, de fapt, Închidere În sine, stingerea sau anemierea interesului pentru ceilalți și problemele lor, o anume instinctivă neîncredere sau poate chiar rea-voință față de cârdurile tinerilor care intră pe trotuarele existenței sociale tropotind un pic cam gălăgios din tocurile lor bombate... Sau a fi bătrân Înseamnă cu adevărat și În ochii multora exacerbarea rea, măruntă, egoistă, ba chiar meschină, a propriilor interese, atenția exagerată acordată nevoilor fizice personale, nerăbdarea față de alții, o nerăbdarea ce devine
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
român - după părerea mea, pe care o argumentez În multe texte recente, aflat acum la o vârstă a judecăților definitive, printre cei mai originali și importanți poeți europeni postbelici! - nu apare În nici un fel și niciunde. La insistențele mele, un pic cam nerăbdătoare probabil, Matei, În felul său „superior” și sarcastic, a tranșat: „Dragul meu, tu și «voi» Îl vedeți pe Nichita supradimensionat. Da, nu contest, el a avut o anume valoare și importanță În turbionul confuz și cam brutal al
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
eveniment, Își va arăta poate și alte fațete, mai puțin apăsătoare, mai puțin „jenante”. Deoarece, se știe, timpul ne arată că istoria păstrează Întotdeauna unul sau mai multe „secrete”, care se cheamă „interpretări”! Sau adevăruri! La sfârșitul acestor pagini, un pic cam stufoase, e drept, dar care seamănă „uluitor” cu mine Însumi și, În acest sens - măcar În acesta! -, eu sunt autentic, cum se spune sau, cu un termen pe care-l prefer - sincer! La sfârșitul unei cariere care a Împlinit
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
chestia asta, nu-i așa? - La ce? Să dau un chef de groază? - Nu. Să fii însurat. Să fii tată. - O, e OK să fii însurat - dar chestia cu tatăl e mai dură, am zis. ”Tati, nu-mi dai un pic de suc?“ „Nu vrei apă, iubita?“ „Tati?“ „Da?“ „Un pic de suc?“ „De ce nu apă, iubita?“ „Tati, îmi dai un pic de suc?“ „Bine, iubita, vrei suc?“ „Nu, lasă, dă-mi apă.” E ca o piesă în mama mă-sii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
chef de groază? - Nu. Să fii însurat. Să fii tată. - O, e OK să fii însurat - dar chestia cu tatăl e mai dură, am zis. ”Tati, nu-mi dai un pic de suc?“ „Nu vrei apă, iubita?“ „Tati?“ „Da?“ „Un pic de suc?“ „De ce nu apă, iubita?“ „Tati, îmi dai un pic de suc?“ „Bine, iubita, vrei suc?“ „Nu, lasă, dă-mi apă.” E ca o piesă în mama mă-sii, de Beckett, pe care o repetăm în neștire. Jay se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
e OK să fii însurat - dar chestia cu tatăl e mai dură, am zis. ”Tati, nu-mi dai un pic de suc?“ „Nu vrei apă, iubita?“ „Tati?“ „Da?“ „Un pic de suc?“ „De ce nu apă, iubita?“ „Tati, îmi dai un pic de suc?“ „Bine, iubita, vrei suc?“ „Nu, lasă, dă-mi apă.” E ca o piesă în mama mă-sii, de Beckett, pe care o repetăm în neștire. Jay se holba la mine, fețe-fețe. - Hei, dar mi-am cumpărat o carte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de mic pentru el, încât Victor abia dacă și-a ridicat privirea. - Ignoră câinele, i-am spus. - A da, problema intimității tale cu animalele. Uitasem. - Hei, am fost prieten cu Pidgin O’Brien trei luni. Apoi: Ești gata pentru un pic de accion? - Mai întrebi. Jay își frecă mâinile cu nerăbdare. - Am făcut rost de niște pudră boliviană, am zis, căutându-mă prin buzunare. - Oo - Mătreața Diavolului. Am găsit rapid marfa și i-am dat lui Jay un pachețel. L-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și îți cam curge nasul. Mă seceră cu privirea. Și transpiri. Sarah mă trase din nou de mână - Pentru că mă simt bine. - Și privește în jurul nostru, jumătate din facultate e aici și s-a îmbătat deja rangă, mai are un pic și intră în comă. - Iubito, trebuie să te ocupi de fiica ta - păpușa ei o înnebunește. - Oamenii se plâng că muzica e prea tare, zise Jayne. - Numai prietenii tăi, chica. Pauză. În plus, te-aud perfect. - Chica? Mi-ai spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
joc tot timpul cu el. Când ești la școală. De fapt, Terby m-a bătut marți la table. Nu cred nimic din ce spune... - Bret, izbucni Jayne. Las-o moartă. - Mami? întrebă Sarah. Tati e răcit? - Iubita, tata e un pic contaminat acum, zise Jayne, punând un bol cu ovăz și zmeură pe masă, în fața lui Sarah. - Și mami e afurisită rău, am îngânat-o. Jayne fie că nu m-a auzit, fie mă ignora. - Și o să întârziem cu toții dacă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
potrivite“ ocaziei, descurajând orice temă necuvenită (nimic „violent“ sau „înfricoșător“ sau „cu armament“), dar așa cum era de așteptat, copiii, cu toții puțin nelămuriți, au început să vocifereze, astfel încât costumele au fost interzise (părinții obosiți au pledat pentru un compromis: „doar un pic înfricoșător?“ - care a fost respins). Asta l-a dezamăgit profund pe Robby, așa că în timp ce Jayne verifica paharele care fuseseră în spălătorul de vase, am încercat să-mi consolez fiul. La modul părintesc, l-am asigurat că a merge necostumat era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de feronerie, afacere de familie, de-a lungul tuturor străzilor fiind plasate magnolii, sângeri și cireși. La un semafor decorat cu flori vii am privit cum se cățăra o veveriță pe cablurile de telefon, în timp ce sorbeam din acea cafea fără pic de grăsime care m-a înviorat așa de strașnic încât mahmureala îmi părea ceva ce se întâmplase săptămâna trecută. Și dintr-odată m-am simțit inexplicabil de bine în timp ce conduceam pe străzile umbrite. Am trecut pe lângă un câmp cultivat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în timp ce erecția mea îi presa șoldul, pe care și-l încordase. Eram din ce în ce mai insistent, pe punctual de a împinge laptopul și de a o întinde pe birou, când m-a întrebat: Ce știe Jayne despre noi? M-am îndepărtat un pic, dar ea zâmbi larg și mă menținu pe poziție cu picioarele. - De ce întrebi? am zis. De ce întrebi asta acum? - Mă privea ciudat astă-noapte. M-am lipit din nou de ea, sărutându-o pe gât și partea din față a brațului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
răbdarea mea s-a evaporat curând, trebuind să întrerup ceea ce aducea a interogatoriu. Ținea în poală un carnețel și își lua notițe cu mare repeziciune. - Uite ce, mă aflu aici doar pentru că i-am promis soției că voi căuta un pic de ajutor și acum sunt aici și vreau să fiu ajutat, dar n-am nevoie de alte reclamații despre cum irosesc vremea altcuiva, bine? Mi-am luat un alt Kleenex și mi-am suflat nasul. Șervețelul căpătă un roșu aprins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
numai sâmbăta, nu-i așa? Am râs, încercând să păstrez o notă cât mai destinsă, adăugatând: Știai că cineva a scris numele tatălui meu pe piatra de mormânt? - Ce tot vorbești? întrebă ea. - Când m-am întors aseară - stai un pic, sper că nu te-ai supărat pe mine că am plecat aseară prea devreme de la ne-dați-ori-nu-ne-dați...nu-i așa? A oftat. - Ascultă, e întâi noiembrie. Hai să uităm tot ce s-a întâmplat și s-o luăm de la început. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
altă zi de naștere haioasă de mare profil - până când am început să-mi dau seama că toți puștii erau sub influența medicamentelor (Zoloft, Luvox, Celexa, Paxil) care îi făcea să se comporte letargic și să se exprime monoton și fără pic de emoție. Iar unii dintre ei își rodeau unghiile până sângerau, un pediatru fiind angajat special „în caz că“. Fiica în vârstă de șase ani a unui președinte executiv IBM purta o bustieră și pantofi cu toc. Cineva mi-a dat să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
tobogan într-un ștrand care se închisese demult, când Sarah strigă: - Vreau pe toboganul de apă! - De ce? Era rândul meu să întreb. - Pentru că vreau să mă dau pe el! - De ce? - Pentru că te distrezi, zise ea cu mai puțin entuziasm, un pic confuză că era la rândul ei interogată. - De ce? - Pentru că... îmi place? - De ce îți... - Vrei să n-o mai întrebi de ce? zise Robby aprins, hotărât. Am aruncat o privire scurtă în oglinda retrovizoare și l-am văzut pe Robby foarte afectat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe Backstreet Boys când manevra mașinii aproape că a răsturnat-o. - Tati, unde mergem? - La mall, iubito. - Dar ăsta nu e drumul spre mall. - Stai liniștită și apreciază talentele de șofer ale tatălui tău. - Dar tati, unde mergem? - Sunt un pic curios, iubito. Conducea. Râdea. Eram exact în spatele lor, iar ea râdea. După care a întins mâna și l-a mângâiat pe față. La primul semafor (am trecut de trei străzi și n-am auzit decât râsul ei și n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe care o purta Patrick Bateman ca să-și protejeze costumul, lama securii despicând calota lui Paul, sângele care țâșnește și sunetele șuierătoare pe care le produce craniul crăpându-se. Lucrul care mă speria cel mai tare: dar dacă nu exista pic de furie în tipul ăsta care bântuia prin districtul Midland? Dacă își planifica asasinatele cu cea mai mare seninătate și le executa metodic, nivelul lui emoțional fiind similar cu cel trăit atunci când împingi un coș cu rotile într-un supermarket
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
luminile au început să pâlpâie. Când am făcut un pas înapoi, luminile s-au stins. Când am pătruns din nou în bucătărie - au pâlpâit. Am încercat asta de două ori, cu același rezultat - un experiment care m-a trezit un pic. Era ca și cum prezența mea activa luminile. (Sau poate te urmărește ceva - un al doilea gând, pe care nu voiam să-l iau în considerare în acel moment.) Prin ușile glisante ale bucătăriei m-am uitat afară. Ploua mărunt, dar Victor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
aici - pentru a gusta cu plăcere din această uimire.) Robby se încruntă la ceva ce îi spusese Jayne apoi o privi cu un zâmbet șiret, dar când ea ieși din bucătărie, zâmbetul se stinse și atunci m-am ridicat un pic de pe scaun (pentru că fusese reproducerea unui zâmbet, nu unul autentic), iar fața lui s-a simplificat. Se uită vreme îndelungată la podea, apoi raționaliză ceva - îi căzuse fisa - și își văzu de treabă. Nu era loc pentru mine în lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
biroul meu și în mașina lui Aimee Light’s și în casa mea, știam acum că mă mințise, chiar mai grav - simțeam asta cu un fior premonitoriu - că indiferent care fuseseră intențiile sale, încă nu se sfârșise. Mă simțeam un pic amețit, iar carnea mă durea din lipsă de somn și de hrană pentru că nu mâncasem nimic în afara unui biscuit cu brânză, iar când am ieșit de la registratură m-am pomenit uitându-mă pierdut spre Commons - zona plată, centrală a campusului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]