14,215 matches
-
italiancă ortodoxă?", am întrebat mirat. "Eu nu sunt italiancă", mi-a răspuns tânăra. "Eu sunt româncă". Numai la așa ceva nu mă așteptasem. Iar când am schimbat imediat conversația din engleză în română a fost rândul fetei să pufnească într-un râs tensionat și să spună: "Uite-așa! Timp de o săptămână ne-am forțat să vorbim engleză, când colo am fi putut să ne ușurăm viața vorbind românește". Ei bine, Janina căci așa se numește recepționera este moldoveancă din Târgu-Neamț, a
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
motiv pe înțeleptul de la Ghireni (p. 100) l-am tratat cu același respect ca și pe ambasadorul Sikorski (p. 416). Faptul că cel din Ghireni mă considera mai puțin înțelept decît el nu m-a determinat să-l fac de rîs. Era și el de nota zece, dar la altă scară. Ceream interlocutorilor, de regulă, ca respectul să fie reciproc, să mi se acorde și mie măcar un opt dacă nu chiar un zece, fie acesta și pe prima scară. Selecția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
vedea ce tatăl său nu putea să vadă. Aș fi vrut să-l mai întîlnesc pe acel omuleț în devenire dar, din păcate, existențele noastre nu s-au mai intersectat. Viața mi-a oferit și nenumărate momente de amuzament cu rîs gîlgîit, momente care mă fac să le retrăiesc cu plăcere și cu mare intensitate de cîte ori am prilejul. Trista pățanie din "Moartea capodoperei" (p. 186) a confratelui meu Ponor, este adevărată și mi-a provocat unele dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
am trăit cu mai mulți amici, ascultînd trista poveste a domnului Limbric ("Ultimul viking", p. 214), culmea de amărît și de generos în a ne oferi un vin strașnic. Deși omul ne adăpa cu generozitate, noi tot găseam ceva de rîs, ca proștii. În primul rînd domnul Limbric era mult mai cult decît noi toți la un loc. Știa istoria mai bine decît oricine și ne demonstra că Limbrich-ii lui populau pădurile și zăvoaiele pe vremuri. Numele de Limbrich venea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și tu Ilenuță, draga mamii, altfel mori de mîna mea... Nu mă duc, mămuță. Omoară-mă, schingiuiește-mă, dar nu mă duc... Anghelina ținea la unica ei fată ca la ochii din cap, dar nu dorea să se facă de rîsul lumii. Peste satul Ghireni se abătuse, oameni buni, o secetă de ți se usca și limba în gură. Șuvoaie de ploaie se revărsau peste Miorcani, de-a lungul Prutului, pe la Crasnaleuca și pe dealurile Coțușcăi, dar satul nostru era blestemat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fixe ca să nu fie mișcate de cel care sufla ca nebunul. Dacă monedele rămîneau sub degete, abia atunci fericitul cîștigător culegea totul. Uneori, pămîntul era acoperit de monezi, doar că, afurisit ghinion, în jurul mătcii era terenul gol. Comentarii, glume și rîs pe săturate. Jocul începea de dimineață și înceta seara, cînd întunericul îi împiedica să mai continue. Pasiunile iscate de pișcă la cei mari se transmiteau și la cei mici. Numai că ei n-aveau monezi, în schimb aveau nasturi din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Îndrept pistolul spre tăticu, folosesc și sabia și gloanțe dum-dum. Dar omul a plătit și s-au împăcat... Cu... Da. Păi, pun pistolul la loc și sabia și gloanțele dum-dum. Glandele lacrimale devin enervant de active și mă fac de rîs. Produsele lor îmi curg pe obraz. De cînd niște glande pot judeca despre ce și cum? Le-o fi impresionat balta de sînge și amprentele pantofilor lui Sorin? Poate. Eu de cînd mă știu le-am considerat cam slabe de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ca să ies în evidență. Sînt sigur, acum cînd scriu, că oamenii aceia erau înțelegători cu mine. După ce termin cu poveștile mele, mă adresez distinsei soții, Katia: Ce v-a impresionat cel mai mult în satul nostru? Ambii soți izbucnesc în rîs și Vasilică spune neveste-sii: Spune-i tu! Încă rîzînd, Katia începe cu precauție: Am ajuns aici pe la amiază. Îmi plăcea apa din fîntînă foarte mult. Găleata cu apă era pe un scăunel în tinda de la intrare și noi luam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
agita... Victor se enervează, smucește geanta fetei și scoate hîrtiile date de medic. Citește și iar citește și amuțește un timp. Apoi întreabă din nou fata: Cam cît voi mai umbri pămîntul? Trei luni, spune Ancuța izbucnind în plîns. Un rîs nefiresc, forțat, zguduie pacientul. Aproape răcnește, surprinzînd întreg salonul. Trei luni? Ha, ha, ha. Doar trei luni?! Mă jur pe ce am mai sfînt că voi prinde Crăciunul. Ce spun eu Crăciunul, Paștele, Învierea. Auzi, Ancuța?! Vom ciocni ouă roșii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de distracție. Mai trișam făcîndu-mă că nu aud cîrîitoarea. Floricel, cu toate curgînd de pe el și bălăngănind peste tot ca naiba, orbit total de transpirație, chiar speriat de sergent, avea parte de cîrîială la fiecare metru. Făcea eforturi disperate, în rîsul prostesc al colegilor săi. Nu cerea ajutorul nimănui și nu reproșa celor care îl umileau. Încerca să fie ca toți ceilalți dar,din păcate, nu reușea. M-am așezat lîngă el la pauza de prînz, la umbra rară a unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
internă, mult timp înăbușită. L-am chisat ca pe usturoi. Aveam pantofi grei, cu talpa groasă și-i tocam burta! Fața era toată carne vie, plină de borș. N-ați văzut semnele? Ba da, tu l-ai...? Îhî... Rîde și rîsul său, fruntea teșită și gura lată cu dinții încălecați mă fac să văd omul de grotă, omul primitiv care sfîșia prada ca o fiară. Mă îngrijorez. Să ții o astfel de bestie pe lîngă casă! Dar, spune-mi, acum sînteți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
-ți crucea mă-ti de cioară! strig tare, surprin zîndu-i pe toți. Cioară e mă-ta, mînca-mi-ai ...(nu pot scrie). Cioroiul coboară, lumea este intrigată, eu îi calmez. Este un rrom... ungur, mint puțin ca să nu-mi fac neamul de rîs. Ce bandit, dom'le, comentează cu toții. Dar 5 euro ai mei tot în buzunarul lui au rămas. Se vede că nu-s la curent cu toate șmecheriile. Delegația de nivel înalt Mare fierbere cuprinsese județul Iași nu cu mulți ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
compusă din autorități, oameni de afaceri, traducători și, evident, frecători de mentă, posesori de pile și relații. Cu mult timp înainte, cei mai granguri dintre granguri se întîlneau și discutau despre ce și cum. Nu trebuie să ne facem de rîs, spunea ferm tartorul delegației. Nu, nici vorbă, întăreau trepădușii, dar și baștanii oamenilor de afaceri. Trebuie să fim atenți cu guvernatorul... (voievodul). Sigur. Nu trebuie să ne facem de rîs. Bun. V-ați gîndit la cadouri? Eu îi voi oferi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
despre ce și cum. Nu trebuie să ne facem de rîs, spunea ferm tartorul delegației. Nu, nici vorbă, întăreau trepădușii, dar și baștanii oamenilor de afaceri. Trebuie să fim atenți cu guvernatorul... (voievodul). Sigur. Nu trebuie să ne facem de rîs. Bun. V-ați gîndit la cadouri? Eu îi voi oferi un tablou de Dan Hatmanu. Eu am un ceas de argint vechi, dar merge la fix. Lăsați asta, eu, eu ce-i dau? Delegații încep a se foi și oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
noastră își pune cu mare dexteritate proteza. Pișicher, ne zîmbește, pune o mînă pe mîna doamnei ministru și cu un deget îi saltă sînul în sus. Nu mai putem să ne abținem, unii se pleacă sub masă și hohotesc de rîs. Bătrîna îmi face cu ochiul: La masa aceasta am să mănînc puțin. După masă înot în mare. Se servește musaca. Femeile întîi. Băbuța se uită la mine și vede că eu nu am musaca. Îmi ia farfuria pentru pîine, dă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în Piața de pe strada 19. Înalt, cu ochi de cărbune, cu mustață nu prea mare, dar nici prea mică și cu dinții de un alb imaculat, Ibisate poate fi prezentat ca un om plăcut, mai ales că are și un rîs foarte simpatic. De la prima vedere am răspuns invitației foarte amabile de a cumpăra carne de la el. Desigur, de atunci doar de la el cumpăram de fiecare dată și stăteam mult de vorbă despre una, alta. Eram, totuși, prudent și cîntăream marfa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
din nou Halea. Lasă, iau păcatele asupra mea. În întregime, mai adaug rîzînd. În cazul ăsta... Am mîncat, am rîs și a fost o seară minunată. Te-ai oprit doar la acest păcat? întreb rîzînd. Ambasadorul izbucnește în hohote de rîs și răspunde ferm: Nu. Tot așa, luînd păcatele asupra mea pentru amîndoi. Totul a fost perfect și sîmbătă de dimineață coborîm în garaj. Acolo aveam un Moskvici, aproape nou. Garajul era spart, aparatura din mașina era lipsă și două roți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
războinicul". Stau și-l privesc cu nesaț. Regret că nu am camera de luat vederi. Obosește și se așază pe o crenguță. Cum or fi ouțele tale și cu ce penișoare reușești să le clocești, fiorosule? Rîd. Am ajuns de rîsul curcilor. Mi-am găsit nașul. Încerc să fentez, dar adversarul este vigilent. Mă întorc bătut. Dacă pe alei nu-i chip, atunci o să sar un gard viu. Numai că foșcoteala pe care o fac sperie o lighioană ca șobolanul. Avem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Partea ta este de 10-15 mii. Mă scuzați, merg la toaletă... Mă uit după el. Tremură și-mi face plăcere. Romul a rămas nebăut și furculița înfiptă într-o bucată de carne. Mă las pe spătarul scaunului și izbucnesc în rîs. Charanga a primit liber și sala este inundată de muzica ce-ți face inima să vibreze. Amicul meu a șters-o, să dea raportul. Necazuri latino-americane S-a trezit numai pe jumătate, pe la ora două noaptea. Era transpirat și setea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
chior, dacă este nevolnic, să fie și mai și... Nu, asta nu vreau. Dacă el este prost eu nu vreau să... Este prost? Atunci să fie și mai prost. Zîmbesc, apoi rîd în hohote, apoi îmi dau lacrimile de atîta rîs și babalawó este complet derutat. Da, asta da. Să fie mai prost decît este, cad eu de acord. Atunci îi facem nganga. Dar nu cumva cu... alte pedepse, babalawó. Nu, nici vorbă, ne oprim la asta. O clipă, dar cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
monșer, nu se poate mai prost și gata! O idilă româno-cubaneză Ioana fusese luată cam de toantă la școală și deși uneori făcea efort și răspundea frumos la lecții, efectul era nul. Copiii sînt nemiloși adeseori și găsesc subiect de rîs acolo unde, în mod normal, s-ar plînge. Tatăl Ioanei era un bețiv înrăit și a pus un pariu pe o sticlă de rachiu că traversează o bîrnă situată la vreo opt metri de sol. Cîțiva golani, inconștienți de riscul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
nevoie de lapte, îți cumperi o vacă, ai nevoie de tras o căruță, îți cumperi un cal, ai nevoie de... Se oprește. Sînt rău și adaug: Îți cumperi un negru. Pardon, îți iei un negru. Da, spune Nina izbucnind în rîs. Rîd fără poftă. Și cînd scriu aceste rînduri, iarăși rîd. Ha, ha, ha. Și tot fără poftă... Visul spulberat Diferența dintre ei sărea în ochi și rămîneai pe gînduri, imaginîndu-ți diverse evenimente triste care puteau duce la o așa asociere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fața locului, constată că mitropolitul împresura locul cu nedreptate.Buduroiul cu miere atrage nu numai muștele, ci și pe cei puși să păzească anumite orânduieli. În cazul nostru, pe cele bisericești. Chiar pe însuși capul bisericii...Nu-i nimic de râs, om bun. Mai degrabă-i de plâns... - Ai dreptate, mărite Spirit. Admir corectitudinea marelui stolnic Lupu, care, avându-l împricinat chiar pe mitropolitul „chiriu chir Nichiforu”, nu s-a sfiit să-i dea dreptate egumenului Iezechil. - Uite că am cam
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
pentru Literatură și Artă », « Rostul vremii », « România », « România culturală ». « Sămânța », « Scânteia satelor », « Universul literar », Veac nou », « Vestea satelor », « Viața literară », « Victoria ». Ca volume și plachete a tipărit : « Flori de lut », poezii, Editura literară a « Casei Școalelor », București, 1920, 87 pagini ; « Râsul apei », poezii, ibidem, 1923, 123 pagini ; « Soare », poezii, București, editura « Casa Școalelor », tiparul « Graiul românesc », 1926, 100 pagini ; « Catrina și veverița », poem, 1933 în manuscris depus la Editura « Eminescu », etc. George Călinescu consideră poezia lui George Talaz drept meditativă, corectă
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
tradiție fără breșă. Pot depune mărturie că o asemenea asumare a meseriei nu e o virtute strict elvețiană. Am întâlnit și printre români meseriași bătrâni, incapabili să lucreze de mântuială, să trișeze, să asume riscul de a se face de râs. Specia e însă pe cale de dispariție. Și cred că România întârzie să se reașeze, să-și refacă ținuta, să umble omenește nu pentru că guvernele ei sunt nevolnice (sunt!), nu pentru că unii politicieni sunt demagogi și corupți (sunt!), nu pentru că românii
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]