12,131 matches
-
cadă în nas, dar m-am repezit și am prins-o de umăr. — Vă rog să mă scuzați. Eram cu gândurile aiurea. S-a înroșit puțin și m-a privit. Nu sunt foarte sigur, dar cred că nu s-a supărat. A bălmăjit ceva care suna a tațu-sel și a zâmbit ușor. A strâns apoi din umeri și a zis sela. Nu știu dacă așa ceva a vrut să zică. Am repetat de mai multe ori cele două cuvinte, dar nu mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
puțin. Pe vremea aia n-aveam alte griji, așa că m-am gândit că poate o să-mi folosească vreodată și așa ceva. — A, bravo! Ai făcut treabă bună. Și eu mă descurc puțin. Vrei să exersăm și noi doi? Dacă nu vă supărați, nu țin neapărat, i-am răspuns eu prompt. Prefer să vorbim normal. — Ai dreptate, cititul pe buze e o tehnică destul de primitivă și prezintă o seamă de inconveniente. Dacă e întuneric, nu vezi gura interlocutorului. Dacă nu e, stai cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ai accepta să te culci cu mine? — Cred că nu. E prea mare diferența de vârstă dintre noi. Nu mă simt bine dacă fata e prea tânără. — Dar eu sunt cu totul specială. — Se prea poate. Nu vreau să te supăr, dar nu am chef de complicații. Prefer să-mi văd de viața personală în afara legăturilor de serviciu. — Bunicul mi-a spus odată că cel mai bine ar fi să-mi încep viața sexuală cu un bărbat trecut de treizeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
te rog să mai aștepți puțin ca să terminăm ce-am început, zise el în timp ce mai rindeluia o scândură. Umbra mi-a aruncat o privire scurtă și și-a văzut mai departe de treabă. Mi-am dat imediat seama că era supărată pe mine. Am intrat în gheretă și m-am așezat la masă în așteptarea Paznicului. Masa era plină de tot felul de mărunțișuri. Oare nu făcea ordine decât atunci când își ascuțea uneltele? Cești și farfurioare murdare, zaț de cafea, pipa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
amabilitatea să-mi atragă atenția. Chiar dacă fusesem forțat de împrejurări să fac așa ceva. Nu știu să fi cruțat vreodată pe cineva, așa că n-aveam cum să fiu eu o excepție. În timp ce mă gândeam la toate astea, rana începuse să mă supere. Am decis să merg la spital. Am telefonat la cea mai apropiată companie de taxiuri. Am lăsat prosopul pe rană, mi-am tras pantalonii peste prosop și m-am aplecat să mă încalț. Am crezut că durerea o să mă sfâșie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cum e posibil așa ceva. Eu și bunicul nu obosim niciodată. E adevărat că ești obosit? — Da, sunt. — De ce? Cum se manifestă? — Nu sunt capabil să-mi evaluez sentimentele, mă autocompătimesc, mă enervez pe alții, îi compătimesc și pe ei, mă supăr pe mine... Nu prea înțeleg. Nici n-ai ce înțelege. Până și mie îmi este greu să mai pricep ceva. Sunt ca un titirez multicolor. Cu cât mă învârt mai repede, cu atât nu mai disting nimic. Totul devine un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și te mănâncă. În cazul tău, o să înceapă cu rana de la burtă. Au dinți și unghii tare ascuțite. Pătrund în tine ca un burghiu, fără probleme. Mi s-a făcut teamă și m-am mai apropiat de ea. — Te mai supără rana? — Am luat medicamentele acelea, așa că acum mi-e bine. Dacă fac mișcări bruște, o simt. Altfel, nu. Cel puțin deocamdată. Dacă ne întâlnim cu bunicul, îți scoate durerea de tot. — Cum adică? — Simplu. M-a scăpat și pe mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
prins cu amândouă mâinile de funie și am început să urc. 24 La capătul lumii Țarcul Umbrei Cele trei zile consecutive de vreme splendidă s-au încheiat. Mi-am dat seama de asta de îndată ce m-am trezit, pentru că nu mă supărau ochii. Cerul era întunecat și norii groși nu lăsau să se strecoare printre ei nici o rază de soare, înăbușindu-l cu totul. Era rece afară. Crengile golașe ale copacilor arătau ca niște cârje ce voiau parcă să sprijine bolta cerească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am eu de făcut? Atât. — Se pare că va fi o conversație între profesioniști, zise Profesorul evaziv. — Puteți s-o faceți și mai puțin profesionistă. Mă interesează să atingeți toate punctele. — S-ar putea să dureze și o să te cam superi pe mine dacă-ți spun tot. N-am să mă supăr. N-ar mai avea oricum nici un rost. — În primul și-n primul rând, trebuie să-mi cer scuze, zise Profesorul. Recunosc că m-am folosit de tine și ți-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
conversație între profesioniști, zise Profesorul evaziv. — Puteți s-o faceți și mai puțin profesionistă. Mă interesează să atingeți toate punctele. — S-ar putea să dureze și o să te cam superi pe mine dacă-ți spun tot. N-am să mă supăr. N-ar mai avea oricum nici un rost. — În primul și-n primul rând, trebuie să-mi cer scuze, zise Profesorul. Recunosc că m-am folosit de tine și ți-am pus viața în pericol. Îmi pare tare rău. Regret din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
simt bine și nu vreau să plec nicăieri. Nu vreau viață veșnică și nici unicorni dincolo de gard. Nu de gard, de Zid, mă corectă Profesorul. — Indiferent dacă-i gard sau zid, nu mă interesează și pace. Îmi permiteți să fiu supărat pentru tot ce mi s-a întâmplat, nu? — Da, n-ai decât, dar nu văd la ce-ți folosește, spuse Profesorul scărpinându-se după ureche. Vina vă aparține sută la sută. Eu n-am greșit cu nimic. Dumneavoastră ați pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ies la suprafață. Nu pot să stau să aștept aici mersul lucrurilor. Îmi doresc să văd lumina soarelui și apoi mă gândesc la ce am de făcut. — Ți-au fost suficiente explicațiile mele? mă întrebă Profesorul. — Da. Vă mulțumesc. — Ești supărat rău? — Un pic, cu toate că știu că nu-mi servește la nimic. Mi se pare totul de domeniul fantasticului și nu sunt capabil să iau drept realitate ceea ce mi se întâmplă. Poate că mai târziu o să fiu turbat de mânie, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
asta e plină de religii și mituri, dar când e vorba de moarte, toate seamănă între ele. Orfeu a traversat râul Styx, dar nu cu bocceluță pe cap. Vechii greci au fost mult mai deștepți decât mine. Începuse să mă supere și rana, dar nu voiam s-o bag în seamă. Nu-mi ajuta la nimic. Oricum, nu era o rană mortală, chiar dacă se deschisese iar. Chiar nu ești supărat pe bunicul meu? Vocea ei a răsunat din adâncurile beznei. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
greci au fost mult mai deștepți decât mine. Începuse să mă supere și rana, dar nu voiam s-o bag în seamă. Nu-mi ajuta la nimic. Oricum, nu era o rană mortală, chiar dacă se deschisese iar. Chiar nu ești supărat pe bunicul meu? Vocea ei a răsunat din adâncurile beznei. Mi-a fost greu să-mi dau seama dincotro venea. — Nu știu ce să zic. Și ecoul vocii mele venea parcă dintr-o direcție ciudată. Oricum nu mai e nimic de făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cineva. — Raftul F-5. Aveți trei cărți acolo. N-am mai auzit ce a zis cel care îi solicitase informația. — Scuză-mă că te-am făcut să aștepți, îmi zise ea. Fie! Am să chiulesc de la seminar. Cred că se va supăra lumea pe mine, dar n-am ce să le fac. — Nu-i frumos. — Oricum nu mai există nici un pește în râul din apropiere, așa că nu contează dacă mai întârzii cu referatul o săptămână. — Poate ai dreptate. — Unde mâncăm? La tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
perfecțiunea întruchipată. La fel cum nu există aparate care să funcționeze, în principiu, o veșnicie. Entropia e în creștere. Pe unde crezi că se evacuează? Recunosc că toți oamenii de aici - cu excepția Paznicului - își văd de ale lor și nu supără pe nimeni, nu invidiază și nu râvnesc la nimic. Trăiesc liniștiți. Dar știi de ce? Pentru că nu mai au suflete. Știu asta. — Pentru că nu mai au suflete, nu mai au nici noțiunea timpului. Mintea lor e tabula rasa. Trăiesc pe vecie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de primăvară și liniștită ca cea a lunii. Lumina veche, amorțită în nenumăratele cranii de pe rafturi, se trezea la viață. Craniile aliniate sclipeau liniștit, ca marea brăzdată de razele soarelui la răsărit. Le-am privit fosforescența, dar nu mă mai supărau ochii. Ba chiar mă simțeam bine. Sufletul îmi era plin de amintiri vechi care-l încălzeau. Ochii mei nu mai sufereau și nici nu vor mai suferi vreodată. Superbă priveliște! Perle de scântei care-mi dăduseră parcă întâlnire. Tăcute și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cele câteva fețe ale unui Mitică funcționar. Gustul pentru calambur și colajul de anecdote potențează sarcasmul, lăsând loc chiar absurdului (Cizmarul și criticul său). Un personaj din Obraze și măști, Tase Clipici, revine în „schițele glumețe” din volumul Nu te supăra (1922), iar Premiul Național pentru proză, primit în 1926, a venit ca o recunoaștere a valorii scrierilor sale. Unele povestiri au fost traduse și au apărut în diverse publicații din Praga, Viena, Roma ș.a. Preocupările scriitorului cu privire la critica literară se
GORUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287319_a_288648]
-
într-o mărinimoasă viziune”. Dintre reprezentanții școlii de cercetare de la București, Comarnescu s-a simțit constant mai apropiat de Golopenția și mai puțin, dacă nu chiar deloc, de Mircea Vulcănescu, al cărui țărănism „idealizant, cu pretenții de realism sociologic”, îl supăra (cum nota în 1947, în jurnalul său). Pe Golopenția și Comarnescu îi unea chiar pasiunea comună pentru literatură și artă, acesta apreciind la sociolog că este probabil singurul dintre prietenii săi care „vorbește atât limba artei, cât și cea a
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
-și controla furia sau manifestă frecvent izbucniri temperamentale sau violente corporal. 3.3. Invidios: e gelos sau deranjat deseori de succesul și averea altora. 3.4. Nutrește ură: e vicios și crud sau dorește răul altora. 3.5. Acru: e supărat pe toți și pe toate sau se simte deseori victimizat, folosit și exploatat de ceilalți. 4. Autotranscendență scăzută 4.1. Imagine de sine instabilă: nu are un stabil sens al sinelui sau este incapabil să admită defectele proprii. 4.2
Tulburările de personalitate by Mircea Lăzărescu, Aurel Nireștean () [Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
prima cronică a lui Nichi, din 1981, nu am mai avut sentimentul ăsta de greață și exaltare”), C. se notează aproape invariabil ca neurastenic („nu mă bucură nimic, sunt pe un fund mocirlos”), atins parcă de ramolisment și impotență estetică, supărat pe propriul succes considerat ca alienant ș.a.m.d. Întâiul lucru care se observă la el este plăcerea cuvintelor. Rareori un poet a fost astfel vorbit de cuvintele sale ca Mircea Cărtărescu. [...] De la tânărul Nichita Stănescu, nici un poet nu a
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
în samă nebăgare l-au spurcat, bună și neîndoită nedejde am, că în curândă vreme (că la cel ce știe suferi toată vremea scurtă ieste) ceia ce li să cuvine plată să-și ia. Iară de nu, meșterșugul fortunii a supăra, iară al mieu cu bună inimă toate a răbda ieste"78. (s.m.) Așa cum foarte bine observă Petru Vaida, atitudinea Inorogului este exact cea pe care stoicismul și în special Seneca o recomandă înțeleptului: indiferența față de moarte. Pe de o parte
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
pentru ceea ce simte și este rolul adultului să numească trăirile copilului. Identificate și numite de adultul empatic, aceste trăiri sunt mai puțin înspăimântătoare și izolează mai puțin copilul de rețeaua lui socială. Când adultul îi spune copilului: „știu că ești supărat că prietenul tău ți-a luat mingea; și eu aș fi supărat pentru asta”, copilul se va simți înțeles, protejat de adultul care-i acceptă sentimentele, le validează. Copilul se simte astfel recunoscut de părintele său, și-și recunoaște identitatea
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
și numite de adultul empatic, aceste trăiri sunt mai puțin înspăimântătoare și izolează mai puțin copilul de rețeaua lui socială. Când adultul îi spune copilului: „știu că ești supărat că prietenul tău ți-a luat mingea; și eu aș fi supărat pentru asta”, copilul se va simți înțeles, protejat de adultul care-i acceptă sentimentele, le validează. Copilul se simte astfel recunoscut de părintele său, și-și recunoaște identitatea în construcție în raport cu cea a părintelui. „Sunt ca el, sunt copilul lui
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
e menită să asigure mijloace de trai: ...a fi cineva autor în secolul nostru nu e o meserie cu care să se hrănească. A defăima cineva pe un cizmar că nu face cizme bune, pricep că are cuvânt să se supere, să fie mâhnit, pentru că cu aceasta îl vatămă, îl păgubește la meseria lui, face să fugă mușteriii de dânsul și, prin urmare, îi ardică mijloacele traiului, îi ia îmbucătura din gura lui și a copiilor; însă a zice că "d.
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]