13,755 matches
-
noaptea, când nu dormeam, mă jucam cu păpușile. Cea mai simpatică e Mango, un maimuțoi care, dacă bate cineva din palme lângă el, începe să cânte „Macarena“. Mie îmi place foarte mult „Macarena“ și melodia asta mai nouă, „Asereje“. La televizor mă mai uit la Dan Negru că mai dă câteodată bani la oameni. Și la „2 plus 2“ mă mai uit. S-a terminat Pokemon, dar Costi a auzit c-or să înceapă alte desene animate, tot ca Pokemon. Costi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
SONG (formația), BI DIDI (Bee Gees), PTI (pitic), BADA (varza), MĂ (măr). La un an și opt luni, descopeream cu uimire următorul lucru IO PAPI CACOFI. Începeam să localizez ACI (aici), ATOLO (acolo), descopeream un alt personaj al familiei, TOLO (televizorul), ca și altul mai puriu din Galaxia Marconi, ADIO (radio). O frază pe care am rostit-o atunci însă merită un comentariu mai aparte: MAMAIE BAIE COCO (mamaie opărește cocoșul). Adică moartea îmi era descrisă eufemistic. Cocoșul acela nu murea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pe loc. Pentru că Șăfu zicea cam așa. Recita. - Dragă, să nu ne legăm de comunism. N-a fost așa cum crezi tu! La noi nici n-a fost comunism! Tu nu l-ai citit pe Marx, doar ce ai văzut la televizor că vorbeau niște neaveniți. Marx e totuși un filosof. Și la universitățile străine e predat pe lângă Weber. Străinii n-au complexe, să știi! O tipă încearcă să-și pună o clamă. Tilo strigă la ea gros, că dacă nu poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pădurar) de chestia asta, la el în pădure nu mai cresc fragi, zmeură, nimic. A dat ăia cu bombardeaua. De la radiații. Acum, o reclamă la Teleeurobingo Show se aude din bucătărie. Uraaaa! M-ați scos din foame! Țoc a dat televizorul mai tare, să se audă în timp ce el mătură prin curte. Dă cu mătura, așa se spune. - Dă-i dracu’, am vorbit io cu nea Stelică. Vindea 22.000 de bilete acu’ vreun an. Acu’ abia cu greu vreo 2-3.000
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să-l difuzeze la greu pe Cohen, nu mi-ar mai plăcea. Doar ce e interzis devine valoros. Prin subversivitate. E mai bine să rămână așa, clandestin, să rămână doar pentru cei care merită. Dacă l-ar da așa la televizor, poate mi s-ar părea un lăutar îngălat. Are ceva de pustnic bonom. Sau de pustnic boem, dacă e posibil. N-are nimic deosebit, un semn distinctiv, să zicem. Niște buze din ale împletite, ca Jagger. Buze cum cred că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
pentru că n-aveau încotro. Oameni care nu mai înțeleg nimic într-un cartier în care se zice că fiii devin părinții propriilor lor părinți. Treceam rar pe acasă, iar ei, în afară de făcutul mâncării, alte activități n-aveau, se uitau la televizor doar și comentau ce se mai întâmplă pe acolo. Comentau de obicei iritați, indignați, pentru a se vedea că reacționează. Că nu se lasă trași pe sfoară. Aveam un bârlog al meu și asta cumva mă mulțumea, puteam să scriu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
te uiți pe acolo în măruntaiele ei. I le studiezi până la cel mai infim detaliu. Te uiți fără un scop anume. Scopul e însuși privitul ăsta intens. Ca un entomolog aplecat deasupra microscopului. Gheorghe Tatomir ăsta n-avea microscop. Nici televizor. Ca să nu mai vorbim de jacuzzi. Țăran tâmpit! Nu ni-l putem închipui vorbind la mobil. Probabil, obișnuit cu aerul tare de la munte, iarna lăsa ferestrele deschise larg. Făcea drumuri lungi după o croznie de lemne. Și, cu toate astea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
portret al unui copil, portret care apoi se evaporase. O poveste veche, despre care ei nu prea vorbeau. Nu semăna cu ei. Trăsăturile lor nu le regăseam la acel copil, destul de inexpresiv dacă e să fim sinceri. Mai aveam un televizor în cameră, la care priveam mai des decât pe fereastră. N-aveam ce să văd, o curte interioară și aceiași copii care bubuiau o minge de ușa aceluiași garaj. Deși jucasem enorm fotbal în copilărie, pe ăștia nu mai reușeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
redus de sarcini și le deducea din context. Rodica îl punea la punct într-un mod extrem de eficient. Cum venea acasă în jur de ora două, îl lua la rost, ce face Pensionaru’? Toată ziulica stă acasă cu ochii în televizor. Ia pune mâna și fă mâncare! Nimic nu faci toată ziua. Sigur că ordinele astea nu erau chiar așa de categorice, de dure, lăsau loc de întors, erau rostite pe un ton mai șugubăț, dar trebuia să-l țină în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
umană formidabilă, încheie R.T. și oftează cu un patetism care paradoxal e destul de sincer. În lumea aia, era scriitorul cineva. Aveai niște avantaje. Nu munceai, bunăoară. Până la urmă, ăsta e adevărul. Îmi povestea odată că, la o petrecere în familie, televizorul mergea alb-negru și moțăit, transmițând niște balet, ceva, acolo. Ceva adormitor, pentru o după-amiază de duminică cu burta plină. Dintre cei de față, unii se uitau la televizor. Alții nu. Marele Prozator, de exemplu, nu se uita. Vorbea. La un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ăsta e adevărul. Îmi povestea odată că, la o petrecere în familie, televizorul mergea alb-negru și moțăit, transmițând niște balet, ceva, acolo. Ceva adormitor, pentru o după-amiază de duminică cu burta plină. Dintre cei de față, unii se uitau la televizor. Alții nu. Marele Prozator, de exemplu, nu se uita. Vorbea. La un moment dat, se oprește și cască ochii buimac la tubul catodic. Cască dioptriile. Pe toate le cască. Și, cu mâna sprijinind falca, gândește, rumegă situația. Se uită la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și o parte din prestigiul satului se diminua. Satul depindea de instituțiile sale, iar magazinul ăsta e în sat o instituție decisivă. Farmacistu îl luase pe popa deoparte, ca să-l frăgezească, vino părinte să vezi că io n-am trei televizoare în casă, cum a zis inconștientul ăla. Scrisesem o proză, un fel de analiză a receptării, în care descriam cum se uită niște vecini ai mei la televizor. Era o temă pentru facultate, un referat, o observație participantă, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ca să-l frăgezească, vino părinte să vezi că io n-am trei televizoare în casă, cum a zis inconștientul ăla. Scrisesem o proză, un fel de analiză a receptării, în care descriam cum se uită niște vecini ai mei la televizor. Era o temă pentru facultate, un referat, o observație participantă, pe care o introdusesem și în carte. Și Farmacistu se supărase, pentru că el, așa cum încerca să-i arate popii, doar două televizoare avea, nu trei, cum am spus io ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cum se uită niște vecini ai mei la televizor. Era o temă pentru facultate, un referat, o observație participantă, pe care o introdusesem și în carte. Și Farmacistu se supărase, pentru că el, așa cum încerca să-i arate popii, doar două televizoare avea, nu trei, cum am spus io ca un nenorocit, putând să las impresia total eronată că Farmacistu ăsta e cine știe ce chiabur care a agonisit averi pe spinarea poporului. În seara aia, a venit și popa la mine și m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și ea dreptu’? Nu sunt toți așa deștepți ca tine și ca maică-ta aia, că și ea e de vină. Că ea precis știa ce ai scris acolo și nu ne-a spus! Cum poți tu să scrii că televizorul meu e luat de pe marginea străzii din Germania? Noi suntem proștii tăi, mă? Bine că ești tu deștept! Știam că imediat după Revoluție, când a fost în Germania, îi făcuse cu ochiul o canapea de pe marginea străzii și și-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
a fost în Germania, îi făcuse cu ochiul o canapea de pe marginea străzii și și-ar fi dorit s-o ia în mașină, dar nu mai era spațiu. Dar, oricum, nu înțelegeam ce e așa de infamant aici. Și canapea, televizor, tot un drac. - După ce că facem magazinu’ ăsta aicea ca să vă fie tot vouă bine, să aveți toate la nas, să nu mai dați bani până-n oraș, ne faci de tot căcatu’ în cartea aia! Să vină alde Turcu să-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
bâte, conserve și șlapi pentru a aluneca mai bine și a fugi mai repede când ne prindea bunicul sau vreun vecin. Primăvara Siretul ieșea din matcă, dar inundațiile erau potolite și restrânse, nu ca acum de se dau și la televizor. Acest lucru se întâmpla pentru că pădurile încă mai dominau zona și țineau pământul strâns legat în rădăcinile lor. Acum au dispărut... Nimic nu întrecea vacanța de vară. De pe malurile boroaielor începeau câmpurile oamenilor, presărate cu fel de fel de culturi
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
s-ajungi?! Nu, fă, nu-nvăț, ce-s fraier, ca voi, să mă spetesc cu munca toată viața și să n-am după ce bea apă?! Cartea nu e bună, cine fură, ăla are, și e-n-frunte, tu nu vezi, fa, pe la televizor și peste tot?! Nu găinar, nu hoț de buzunare o să mă fac eu, ci ceva cu mult mai al dracu, o să sparg bănci, să mă umplu de biștari, să-mi trag gagici a-ntâia, o s-ajung ganster internațional. Asta i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
am fost cazați la hotelul cu același nume. La data de 17 mai 1991, în timp ce serveam masa la restaurantul hotelului “Național”, am avut marea bucurie să-l întâlnim pe domnul Grigore Vieru. Dacă până la acea dată cunoșteam Basarabia doar de la televizor și din emisiunile transmise la radio Chișinău, pășind pe aceste locuri fascinante din stânga Prutului am avut prilejul să constat pe viu drama acestui pământ și drama românilor, a fraților noștri aflați aici, care au avut de înfruntat groaznice chinuri, masacre
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
să iau trenul ce venea dinspre Bender. Urcându-mă, am văzut lumea foarte agitată, și cum toți vorbeau rusește eu nu înțelegeam nimic, nu știam nimic ce se întâmplase în Tighina, adică în Bender. Ajuns la Chișinău, am văzut la televizor tancurile rusești trecând podul de la Tighina, trăgând focuri de tun, iar unul dintre tancuri luând foc si retrăgându-se. Erau scene de groază. Dacă scăpam trenul acela nu mai puteam să ajung la Chișinău, a fost ultimul tren din acea
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
strigau după noi să înghițim stegulețele și alte cuvinte ce nu merită a fi reproduse. A fost un gest de provocare și noi nu am răspuns în nici un fel. Directorul școlii ne lăsase deschis la cancelarie să ne uitam la televizor dacă vrem, cancelaria era la etaj și în jurul orelor 21 cineva a aruncat cu pietre în geam. Noi am stins lumina și televizorul. Nu mult după asta niște indivizi, prin întuneric, au tras de ușa școlii, forțând-o. Am stat
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
nu am răspuns în nici un fel. Directorul școlii ne lăsase deschis la cancelarie să ne uitam la televizor dacă vrem, cancelaria era la etaj și în jurul orelor 21 cineva a aruncat cu pietre în geam. Noi am stins lumina și televizorul. Nu mult după asta niște indivizi, prin întuneric, au tras de ușa școlii, forțând-o. Am stat cu grijă în acea noapte, nu aveam nici un număr de telefon la care să apelăm în caz de nevoie. În următoarea zi ne-
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
de mezeluri la Vaslui. în aceeași zi, seara, m-a sunat de la Suceava Vicol. Am spus că mama Natalia a acceptat să vină în țară. I-am spus că are nevoie de bani, mâncare, încălțăminte și, dacă se poate, un televizor. Era de fapt o propunere mai veche, ce mi-o făcuse ziaristul Valentin Țigău, în speranța că voi putea găsi la Iași posibilitatea să ducem la Taxobeni un televizor pentru mama Natalia Ilașcu, cu care să-și mai alunge singurătatea
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
are nevoie de bani, mâncare, încălțăminte și, dacă se poate, un televizor. Era de fapt o propunere mai veche, ce mi-o făcuse ziaristul Valentin Țigău, în speranța că voi putea găsi la Iași posibilitatea să ducem la Taxobeni un televizor pentru mama Natalia Ilașcu, cu care să-și mai alunge singurătatea. Am stabilit să aștept în dimineața zilei de 10 mai, la centrala telefonică de lângă Biserica Banu din Iași, mașina ce va veni de la Suceava, cu care să merg la
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Mihai Ungurașu, soției sale, și întregului colectiv de ziariști în frunte cu red. șef de la ziarul „Crai Nou”, remarcă făcută și de Mihai Vicol care a mai spus printre altele la această întâlnire: „Mama lui Ilie are nevoie de un televizor și aflând asta domnul redactor-șef, domnul Teodorescu, dăruiește acest televizor mamei Natalia, care înseamnă alungarea singurătății. Eu vreau să vă mulțumesc pentru absolut tot, pentru generozitatea și marea omenie de care ați dat dovadă.” Stăpânit de mari emoții, am
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]