121,069 matches
-
oscilator + radiație" să crească. În articolul Entropia radiației electromagnetice arătăm că unui fascicol de raze (incoerente) cu intensitatea I și frecvența ν i se poate asocia un curent de entropie L(I) prin relația <br>formula 55, unde T este temperatura corpului negru care emite radiația cu intensitatea I. Entropia S(U) a oscilatorului - ca eșantion al unui colectiv de N oscilatori independenți - o privim ca necunoscută (și pentru că nu precizăm nici un mecanism care ar putea-o modifica în absența câmpului electromagnetic
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
sperat că cerința de maximum al entropiei la echilibrul între materie și radiație îi va permite să specifice în mai mult detaliu funcția S(U) - și prin ea, funcția L(I) și astfel distribuția după frecvență a energiei în radiația corpului negru. Expresia corectă a lui S(U) a putut fi obținută numai prin comparație directă cu experiența (vezi Formula lui Planck). Scopul articolului este să prezinte în oarecare detaliu considerațiile fizice care au pregătit „descoperirea” cuantelor energetice. Este remarcabil rolul
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
dezvoltările contemporane ale mecanicii statistice (care ofereau o expresie pentru entropia unui sistem de oscilatori clasici în „slabă” interacție unul cu celălalt, fără un mecanism detaliat de interacție), ceea ce a dus la interpretarea lui nemaiintâlnită a curbelor experimentale ale radiației corpului negru. În orice caz, reticența contemporanilor (și a lui proprie) în acceptarea "ad litteram" a acestei interpretări este de ințeles! Este o dovadă a consistenței acestei credințe că entropia totală a oscilatorilor și radiației crește la restabilirea echilibrului între ele
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
fost numit paroh în comuna Jalognes din provincia Berry. S-a raliat armatei contra-revoluționare a generalului Antoine Le Picard de Phélippeaux. Căutând să ajute soldații răniți în timpul luptelor din Sens-Beaujeu din 1797 a fost atins de un glonț, iar apoi corpul i-a fost străpuns de mai multe lovituri de baionetă. Un vitraliu al bisericii Notre-Dame-de-l’Assomption din La Séguinière îl prezintă pe preotul Jean Buchet pe când oficiază o mesă ilegală în zorii zilei în pădurea Moulinard . Unul din stejarii seculari
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
din Bazoges-en-Paillers, distrusă în timpul războiului din Vendée și reconstruită în 1905, este dedicată abatelui Brénugat, prezentând descoperirea cadavrului preotului în jungla din Guyana. Vitraliul prezintă interes din cauza caracterului exotic al scenei, cu un grup de indigeni care se apleacă asupra corpului preotului. Scena pare să sugereze faptul că indigenii din Guyana erau mai puțin sălbatici decât soldații republicani. Vitraliul are importanță deoarece scoate în evidență falsitatea afirmației că represaliile din Vendée ar fi avut loc doar în timpul "Terorii" și că nu
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
la Saumur și a urmat seminarul din Angers, fiind apoi trimis ca profesor la colegiul din Beaupréau. A fost preoțit în 1877, fiind trimis ca vicar la parohia Saint-Martin din Beaupréau, continuându-și în același timp activitatea didactică. În 1792, corpul didactic al colegiului a refuzat, în unanimitate, să depună jurământul de credință față de republică. Autoritățile din Beaupréau au oferit corpului didactic posibilitatea de a se refugia în Anglia. Trei dintre preoți, printre care și Mongazon, au refuzat și au continuat
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
în 1877, fiind trimis ca vicar la parohia Saint-Martin din Beaupréau, continuându-și în același timp activitatea didactică. În 1792, corpul didactic al colegiului a refuzat, în unanimitate, să depună jurământul de credință față de republică. Autoritățile din Beaupréau au oferit corpului didactic posibilitatea de a se refugia în Anglia. Trei dintre preoți, printre care și Mongazon, au refuzat și au continuat să lucreze în clandestinitate, fixându-și centrul de activitate în localitatea Le Boupère. În momentul începerii ostilităților din 1793, Mongazon
Vitralii despre războiul din Vendée () [Corola-website/Science/316681_a_318010]
-
infectată este dureroasă. Ocazional, vasele limfatice ar putea fi afectate iar persoana ar putea avea febră sau ar putea avea stări de oboseală. Picioarele și tenul sunt zonele cele mai des afectate, deși celulita poate apărea pe orice parte a corpului. Piciorul este de obicei afectat, urmat o rupere a pielii. Alți factori de risc includ obezitatea, umflarea piciorului și vârsta înaintată. Pentru infecțiile faciale, de obicei nu este cazul unei rupturi prealabile a pielii. Bacteriile cele mai frecvent implicate sunt
Celulită () [Corola-website/Science/316795_a_318124]
-
de gorun, cioplite cu barda, dispuse orizontal și încheiate în obișnuitul sistem ”coadă de rândunică”. Sub streașină, capetele bârnelor ies treptat din masa pereților și formează un sistem de console cu rol de susținere a acoperișului și cu efect decorativ. Corpul masiv al edificiului era dominat de un turn care imita fidel turnurile baroce ale bisericilor de zid din zonă, din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin exactitatea realizării ”bulbului” și ritmica ascensională a tuturor elementelor componente ale
Biserica de lemn din Groșii Noi () [Corola-website/Science/316803_a_318132]
-
dungi albe orizontale pe partea din față și din spate a picioarelor, fapt ce le aseamănă cu zebrele, de la distanță. Aceste marcaje ajută puii să-și urmeze mamele prin pădurea tropicală densă și pot servi, de asemenea, în calitate de camuflaj. Forma corpului este similară cu cea a girafei, însă okapi au gâturi mult mai scurte. Ca girafa, okapi are picioarele lungi și corpul robust. Ambele specii au limbi foarte lungi (aproximativ 35 cm), flexibile, pe care le folosesc pentru a culege frunze
Okapi () [Corola-website/Science/316806_a_318135]
-
marcaje ajută puii să-și urmeze mamele prin pădurea tropicală densă și pot servi, de asemenea, în calitate de camuflaj. Forma corpului este similară cu cea a girafei, însă okapi au gâturi mult mai scurte. Ca girafa, okapi are picioarele lungi și corpul robust. Ambele specii au limbi foarte lungi (aproximativ 35 cm), flexibile, pe care le folosesc pentru a culege frunze și muguri de copaci. Limba lor este, de asemenea, suficient de lungă pentru ca animalul să-și curețe pleoapele și urechile. Această
Okapi () [Corola-website/Science/316806_a_318135]
-
ul ("") sau osul brațului este un os lung și pereche ce formează scheletul brațului. Prezintă o diafiză și două epifize (proximală, distală). Diafiza sau corpul humerusului are 3 fețe (antero-laterală, antero-medială, posterioară), 3 margini (anterioară, laterală, medială). Epifiza sau extremitatea proximală (superioară) se articulează cu scapula și prezintă câteva formațiuni anatomice (capul humerusului, colul anatomic, tuberculul mare, tuberculul mic, șanțul intertubercular, colul chirurgical). Epifiza sau
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
colul chirurgical). Epifiza sau extremitatea distală (inferioară) se articulează cu radiusul și ulna și prezintă o parte articulară - condilul humerusului (pe care se află capitulul, trohleea, 3 fose: radială, coronoidă, olecraniană) și o parte nearticulară - epicondilii (epicondilul medial și lateral). Corpul humerusului ("Corpus humeri") sau diafiza humerusului este porțiunea mijlocie a humerusului, aflată între extremitatea proximală și extremitatea distală. Aproape cilindric în partea superioară, corpul devine, pe măsură ce se apropie de extremitatea inferioară, prismatic triunghiular. Prezintă trei fețe (antero-laterală, antero-medială, posterioară) și
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
capitulul, trohleea, 3 fose: radială, coronoidă, olecraniană) și o parte nearticulară - epicondilii (epicondilul medial și lateral). Corpul humerusului ("Corpus humeri") sau diafiza humerusului este porțiunea mijlocie a humerusului, aflată între extremitatea proximală și extremitatea distală. Aproape cilindric în partea superioară, corpul devine, pe măsură ce se apropie de extremitatea inferioară, prismatic triunghiular. Prezintă trei fețe (antero-laterală, antero-medială, posterioară) și trei margini (anterioară, laterală, medială), bine diferențiate în porțiunea inferioară, și slab în porțiunea superioară. Epifiza sau extremitatea proximală (superioară) este voluminoasă, se articulează
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
în porțiunea inferioară, și slab în porțiunea superioară. Epifiza sau extremitatea proximală (superioară) este voluminoasă, se articulează cu scapula și prezintă câteva formațiuni anatomice: capul humerusului, colul anatomic, tuberculul mare, tuberculul mic, șanțul intertubercular și se unește în jos cu corpul humerusului la nivelul colului chirurgical. Capul humerusului ("Caput humeri") este o suprafață articulară netedă și rotunjită aflată la polul superior al humerusului. Are o formă sferoidală și reprezintă o treime dintr-o sferă. Este acoperit de un cartilaj hialin, care
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
care separă capul humerusului de restul epifizei; este mai adânc antero-lateral în vecinătatea tuberculului mare. Pe colul anatomic se inseră capsula articulară a articulației umărului, medial capsula articulară deviază de la colul anatomic și coboară 1 cm sau mai mult pe corpul humerusului. Colul anatomic, în partea lui anterolaterală, unde este mai pronunțat, desparte capul humeral de două tuberozități: una mai mare - tuberculul mare și alta mai mică - tuberculul mic. Tuberculul mare ("Tuberculum majus humeri") este situat pe partea laterală a epifizei
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
bursa sinovială bicipitală și de o ramură ascendentă a arterei circumflexe humerale anterioară ("Arteria circumflexa humeri anterior"). Șanțul intertubercular este transformat în canal de fibre conjunctive dispuse transversal. Sub tuberculul mare și tuberculul mic, la nivelul unirii epifizei proximale cu corpul (diafiza) humerusului se află o porțiune îngustată - colul chirurgical ("Collum chirurgicum humeri") - unde se întâlnesc cele mai frecvente fracturi ale humerusului. Nervul axilar ("Nervus axillaris") și artera circumflexă humerală posterioară ("Arteria circumflexa humeri posterior") se învârt în jurul colul chirurgical în
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
mijloc un segment articular - condilul humerusului - care este încadrat de două proeminențe laterale nearticulare - epicondilii. Pe humerus se inseră 24 de mușchi A. Tuberculul mare B. Tuberculul mic C. Creasta tuberculului mare D. Creasta tuberculului mic E. Șanțul intertubercular F. Corpul humerusului G. Epicondilul medial H. Creasta supracondiliană laterală I. Epicondilul lateral
Humerus () [Corola-website/Science/316813_a_318142]
-
cercetător principal () la Institutul Hoover. Statele Unite dețineau informații că oameni de știință ai Germaniei Naziste studiau posibilitatea producerii de arme nucleare. Proiectul Manhattan (denumit oficial "Districtul Ingineresc Manhattan"), se referă la perioada 1941-1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu al Armatei SUA, sub administrația generalului Leslie R. Groves. Cercetarea științifică a fost condusă de fizicianul american J. Robert Oppenheimer, profesor senior de fizică teoretică de la Universitatea Berkeley, California. La 6 decembrie 1941, Statele Unite au început să dezvolte
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
Constă dintr-o fâșie de pânză care este înfășurată în jurul brâului, trecută printre picioare, apoi legată la spate fie prin înnodare sau prin vârâtul capătului sub partea înfășurată. Înainte de al doilea război mondial a fost forma principală de lenjerie de corp pentru bărbații japonezi. Însă odată cu răspândirea după război a chiloților în Japonia, a căzut în desuetudine, iar astăzi este folosit doar la festivaluri ("matsuri"), sau uneori ca și chiloți de baie. Judecând după figurinele de lut "haniwa" din perioada Kofun
Fundoshi () [Corola-website/Science/315034_a_316363]
-
Forța de frecare este componentă tangențiala la suprafață de contact dintre două corpuri a forței de sprijin pe care unul din corpuri o exercita asupra celui de-al doilea. În timpul deplasării, forța de frecare are sens opus mișcării adică încetinește mișcarea. Ea depinde de natură și de masă corpului și apare la alunecare
Forță de frecare () [Corola-website/Science/315053_a_316382]
-
Forța de frecare este componentă tangențiala la suprafață de contact dintre două corpuri a forței de sprijin pe care unul din corpuri o exercita asupra celui de-al doilea. În timpul deplasării, forța de frecare are sens opus mișcării adică încetinește mișcarea. Ea depinde de natură și de masă corpului și apare la alunecare și rostogolire. Totdeauna forță de frecare la alunecare este
Forță de frecare () [Corola-website/Science/315053_a_316382]
-
de contact dintre două corpuri a forței de sprijin pe care unul din corpuri o exercita asupra celui de-al doilea. În timpul deplasării, forța de frecare are sens opus mișcării adică încetinește mișcarea. Ea depinde de natură și de masă corpului și apare la alunecare și rostogolire. Totdeauna forță de frecare la alunecare este mai mare decât forță de frecare la rostogolire. În caz că singurele forțe dintre corpuri provin din accelerația gravitațională, relația de calcul a forței de frecare este: coeficientul de
Forță de frecare () [Corola-website/Science/315053_a_316382]
-
are sens opus mișcării adică încetinește mișcarea. Ea depinde de natură și de masă corpului și apare la alunecare și rostogolire. Totdeauna forță de frecare la alunecare este mai mare decât forță de frecare la rostogolire. În caz că singurele forțe dintre corpuri provin din accelerația gravitațională, relația de calcul a forței de frecare este: coeficientul de frecare înmulțit cu reacțiunea normală creată de corp :
Forță de frecare () [Corola-website/Science/315053_a_316382]
-
forță de frecare la alunecare este mai mare decât forță de frecare la rostogolire. În caz că singurele forțe dintre corpuri provin din accelerația gravitațională, relația de calcul a forței de frecare este: coeficientul de frecare înmulțit cu reacțiunea normală creată de corp :
Forță de frecare () [Corola-website/Science/315053_a_316382]