14,286 matches
-
apărare cu formula „Nu-i adevărat“ dar am fost întrerupt de un sunet de exasperare venind din partea lui Jayne. - Bun... Vreau să spun că nu-i adevărat pentru că nu e total adevărat...Cred că am ajuns să ne înțelegem un pic mai bine și... Dr. Faheida ridică o mână ca s-o oprească pe Jayne, care se foia în fotoliu. - Lasă-l pe Bret să spună ce are de spus, Jayne. - Vreau să zic, Iisuse, că n-au trecut decât patru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
atât de natural încât nici nu mă gândisem ce importanță avea. Fusese involuntar. - Îmi pare rău... - De ce trebuie să bei? întrebă ea. - Votca mea de consolare? - Cum de-am știut că vei spune un rahat ca ăsta? Însă nu era pic de ranchiună în vocea ei, și încă ne țineam de mâini în semiobscuritatea restaurantului. - Chiar vrei să fii aici săptămâna asta? întrebă Jayne. Era ca și cum implorarea mea din adâncul inimii - în genunchi, cu capul plecat - din cabinetul doctoriței Faheida se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
echipați pentru școală, însă îi lăsase singuri de atâtea ori înainte încât Sarah și Robby erau obișnuiți cu astfel de despărțiri - nu se îmbufnau, abia dacă erau atenți, fiindcă era ceva normal: Mami pleca iar cine știe unde. (Dacă Robby era un pic mai emoționat în acea zi de noiembrie, el nu a arătat-o față de Jayne.) De ce trăgea Jayne de timp când își lua la revedere de la Robby? Ce căuta în ochii lui? De ce îl mângâia pe obraz până când Robby s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să continue. - Mă întâlneam cu niște tinerei în prima lor zi de cursuri, dar trebuie să-ți spun c-am încercat peste tot - chestia aia chiar nu se găsea - și știam cât mălai ești dispus să dai, așa că eram un pic cam disperat, întrebând cam pe toată lumea, și într-o noapte când eram...în trecere...pe la facultate, mici livrări, i-am întrebat pe puștii ăia dac-ar fi în stare să-mi procure drăcovenia, iar ăsta a zis c-o să mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
făcu o pauză și trase din nou aer în piept. - Păi probabil o să crezi că mă scap rapid de asta, dar arăta cam ca tine. Mi s-a părut normal să întreb: - Ce vrei să spui? - Păi ca tine, un pic mai tânăr. Mi s-a părut normal să întreb: - Îl chema Clayton? - Nu țin dosare, băiete. În afara mașinii totul era neclar. - Îl chema Clayton? - Tot ce știu e că l-am întâlnit la facultate și avea Mercedesul ăsta mic și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-i pe buze, zise: - E numai un joc, tată. Un joc idiot. Mi-a luat mult timp să cântăresc dacă spunea adevărul sau era o altă minciună. - Ce joc? am întrebat. - Băieții dispăruți. Dădu din cap. Părea ușurat și un pic jenat. Era o combinație curioasă - nu eram sigur că o accept - sau pur și simplu o expresie împrumutată? - Cum adică - un joc? - Păi cam ne informăm de ce se-ntâmplă. Pauză. E vorba de pariurile noastre. - Poftim? am întrebat. Ce pariuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un tată acum și nu mai era travaliul său să mă transforme într-unul. Bineînțeles, gândeam eu, ne iubisem dintotdeauna. De ce-ai simțit așa în acea după-amiază din noiembrie? mă va întreba scriitorul într-un târziu. Pentru că nu exista pic de trădare în zâmbetul care inundase fața fiului meu. Dar nu îți erau ochii încețoșați de lacrimi? Aveai certitudinea că surprinzi situația obiectiv? Sau nu era decât ceva ce doreai cu orice preț să crezi că așa este? Nu ți-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să recuperez cenușa tatălui. N-am plecat de la bancă împreună. Sâmbătă seara am luat cina cu mama și cele două surori cu diverșii lor soți și iubiți în casa din Valley Vista în Sherman Oaks (o replică exactă, doar un pic mai mică, a casei de pe Elsinore Lane, cu o diagramă identică). Mama și surorile mele au înțeles (îndată ce presa a raportat că sunt tatăl fiului lui Jayne Dennis) că numai după ce eu și Robby ne vom fi familiarizat îndeajuns unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
s p ARI AI c i Am inspirat adânc, dar nu m-am alarmat instantaneu. Nu m-am alarmat pentru că ceva ce era pe jos mi-a distras momentan atenția, substituind curiozitatea în locul panicii. Se afla lângă ușa deschisă, un pic într-o parte. În timp ce mă apropiam am crezut că era un bol modelat din fâșii mototolite de ziar (asta era) în care cineva pusese două pietre negre. M-am gândit că e vorba de un proiect pentru orele de artă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
descris un arc, stropind peretele atunci când gura câinelui de desprinse din mine. Se făcuse dintr-o dată frig în casă, dar fața îmi șiroia cu transpirație. Am început să mă târâi pe stomac, iar atunci m-a mușcat din nou, un pic mai jos de locul pe care îl sfâșiase înainte. Am încercat să mă debarasez de el. Am început să alunec spre câine din cauza scărilor năclăite cu sânge. S-a repezit iarăși la mine. Dinții deveniseră acum colții lui Terby și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
desenate - sunt ca niște preșuri întinse în fața blocurilor de piatră, granit și sticlă, probabil, de curând renovate, dându-ți senzația de putere, echilibru și opulență. Clădirile nu sunt înalte, dar par foarte temeinice. E proaspăt și curat pe stradă, nici un pic de noroi, o plăcere să deambulezi. Șirul de edificii rectangulare este întrerupt, la un moment dat, de o piață, mai slab luminată, în care perspectiva se diluează, la propriu, din cauza ploii ce nu mai contenește. Zăresc aici, învăluite în umbră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
literatura lor va rămâne așa pentru totdeauna. Putem vorbi de un adevărat cult al personalității lui Halldуr Laxness. Poate că cel mai mare eveniment pentru suporterii săi a fost moartea Maestrului, ca după aceea să înceapă să-l zeifice fără pic de jenă. Dacă acestor oameni li s-ar interzice cultul pentru Laxness, ei și-ar găsi cu siguranță un nou „salvator” în literatura din Islanda. Este o formă de devoțiune, o formă de „religiozitate” care se instalează într-o literatură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
încă o dată, cum am mai scris-o, într-o reală „succesiune de eu-uri” care compun o personalitate, creatoare sau nu, și când „eu” azi vorbesc de tinerelul care am fost și de stângăciile sau de ideile sale, atunci un pic „prea originale”, este pentru că eu însumi, instalat în loja suspect de confortabilă a șapte decenii de existență (în „interiorul propriului meu trup și adesea, din vina mea, în marginea comunităților umane și a reflexelor ideatice, în singurătate, cum se spune
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
oroare și chiar scârbă de a sta la târguieli, adesea mizere, cu „tovarășii de la secție”! La reproșul lui Geo, ce luase subit aerul și tonul de „șef”, cum că Dimi (Dimisianu!Ă făcuse „treaba” în locul meu, am replicat, poate un pic cam iritat sau arogant, că-i mulțumesc și că sper că o va face și săptămâna viitoare. Geo, stând în picioare în dosul biroului său, în amplul și luxosul lui imobil din Bdul Ana Ipătescu (pe care, în absența mea
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
era posibilă o veritabilă carieră sub comuniști, când totul era răstălmăcit, compromis, deturnat, forțat etc., când se încerca o răsturnare a tuturor valorilor?! E adevărat și... totuși! Au fost posibile nu numai opere, creație, valori, dar și cariere. Sigur, un pic schimbate, deoarece, sub „șapa de plumb” a noului regim, nostalgia noastră, a celor care am intrat în activitate „sub ei”, era mare, intensificată probabil chiar de interdicție și interdicții, iar foamea generației mele de cultură adevărată - uriașă! Ea era, cum
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
aici, acel first draft, inițiat prin anul 70, reluat cu însuflețire de către Luca, în direcția evreilor elenizați, și de către Matei în direcția evreilor tradiționaliști. În textele celor trei, fiecare episod este recadrat, indexat, repertoriat, etichetat, certificat conform tradiției. Modalitate un pic cam greoaie, nu prea "picioruș de porumbel", cum se zice prin comitetele de lectură ale editurilor. Voința de a stabili că rabinul Ioshua ben Iosef, fiu al lui David, fiu al lui Abraham etc., este într-adevăr cel anunțat de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
migrenele pe care le presupune orice anchetă asupra structurii lucrurilor fizice, logice, cosmologice și istorice. Acest delestaj cerebral (emisfera stângă în repaus) le-a părut probabil foarte binevenit cititorilor lui Epicur, ai lui Platon ori ai lui Aristotel, raisonneuri un pic cam plicticoși și necântând la violoncel. Într-un parlez-moi d'amour nu-i loc pentru bătaie de cap. Un maximum de frisoane pentru un minimum de ecuații: formula kleenex. Sau Margot. Un truc infailibil. Eu sunt, așadar, acela care trebuie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
acolo înaintea mea abia încap; este însă destul de caldă și de bine luminată pentru a-mi evita "răceala decepțiilor ireparabile". Marmora cu irizări de jasp în care e încrustată steaua de argint este permanent lustruită. Cum m-am documentat un pic la biblioteca Școlii înainte de a veni, mi-am permis s-o fac pe savantul pe lângă franciscanii de la mănăstirea de alături citându-le din Victor Hugo. "Oare pentru o stea de argint întrezărită pe plafonul unei biserici se înverșunează unele împotriva
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de apă de o parte și de alta. Și totuși, noi evreii avem nu o dată și jumătate ci de o sută de ori mai multă influență ca voi. Nu ți se pare că oferiți o imagine cam jalnică? Așteaptă un pic Itzhak. Voi vă străduiți de două mii de ani, noi numai de cincizeci. Să lăsăm timpul să-și desăvârșească lucrarea. Mai vedem noi în 2108. O butadă. De o parte și de cealaltă, scenariul are în vedere viitorul așa cum va arăta
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
să-și pună laolaltă semnăturile pentru excomunicarea în cor a Sodomei și a Gomorei care s-au invitat cu nerușinare acasă la Abraham. Cu atât mai rău pentru cei ce visau ceva mai multe aripi, curbe și gropițe surâzătoare. Un pic de relaxare dacă nu de swing ar mai înveseli atmosfera în acest loc întărit în care tocul înalt, decolteul și bijuteriile n-au dobândit încă drept de cetate, nici în est, nici în vest. Se știe cam ce este femeia
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
sub vălul alburiu al căldurii care o acoperă ca o năframă. Ioan Botezătorul a trecut, se pare, prin această comunitate de neprihăniți trăitori departe de semenii lor, obsedați de curăție și de băi rituale. Vedere de ansamblu splendidă, călătorie un pic cam plicticoasă. Mici ziduri de piatră, rezervoare făcute să primească apa acum uscate, scări în trepte, mici încăperi lipsite de personalitate cu pământ bătătorit pe jos, devenite prin cine știe ce hotărâre arbitrară, care sală de mese, care atelier, care scriptorium. Cazarmă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pe străduțele urât mirositoare. "Un cimitir în mijlocul deșertului"? Doar niște bazare boltite și infecte, câteva prăvălioare infecte și, "din când în când, câte o cavalcadă prin deșert: ienicerii aducând capul vreunui beduin sau jeluind vreun felah". Marasmul afacerilor dă un pic de culoare tenului saturnienilor. Flaubert va fi mai puțin tributar conjuncturii. Ajunge în 1850 într-un orășel care se trezește la viață, aflat chiar în pragul revirimentului. Găsește aici "străduțe în pantă, curățele și pustii", dar și ceva inospitalier și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
nervozitate. I-am zis sau i-am făcut ceva? Nu, nimic. Scoate din buzunar un pătrățel de hârtie tipărit și mi-l flutură sub nas: Știți cine mi-a dat chestia asta? Un rus din Vladivostok care abia bălmăjește un pic ivrit și nu cunoaște niciun cuvânt arab. El n-a călcat niciodată pe aici, dar m-a interogat ca și cum aș fi un străin pentru a-mi da un permis de reședință, în timp ce eu și familia mea trăim în Ierusalim din
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ansamblu de obligații și de servicii, benedictinii sau cistercienii nu sunt oameni să vegeteze în grădină sau să-și piardă vremea cu nimicuri pe sub galeria cu coloane. În afara scurtelor momente de destindere de după masă, prevăzute pentru cafea sau pentru un pic de conversație, ești nevoit, dacă vrei să spui o vorbuliță acestor campioni cronometrați, să-i prinzi din zbor, între două uși. Ceea ce ei acceptă, cu gentilețe, atâta timp cât n-a bătut clopotul. Un penitent care întârzie în fața vitrinelor sau care privește
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
-l imaginez, cu puțin înainte de afirmarea personalității lui, la o reprezentație a spectacolului Oedip la Colona. Încearcă mila și groaza. Ascultă, se lasă vrăjit de narațiune. În rolul titular e chiar el. Suspină, lansează invective, bate din picior. Stăpânește un pic limba lui Sofocle, ca toți galileenii cultivați. Galileea e o regiune de frontieră, mult mai elenizată decât Iudeea, în contact fiind cu lumea feniciană și cu Decapolis, regiune populată cu păgâni. Matei menționează acest ansamblu incluzând zece cetăți aflate în
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]