14,215 matches
-
a anilor preșcolari. Românii s-au învățat, de mici, să vorbească tare. Vocea lor nu mai are registre variabile, discreții, modulații, nuanțe. Totul se rostește în același plan, unul al percuției nemiloase. Nu se spune decât ceea ce se poate striga. Râsul a fost înlocuit de sughițul măgăresc, ceremonia comunicării s-a redus la un soi de bășcălie răstită. E ca și cum coardele vocale ale tuturor ar fi devenit niște odgoane monotone, incapabile să reproducă mai mult de două-trei trepte ale sunetului. Această
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
triști, nici prea veseli. Vom fi „corecți“. Și nu vom întreprinde nimic, fără să așteptăm indicații clare de la centru. Informații utile România reușește, de veacuri, să ilustreze spectaculos alternanța, ba chiar simultaneitatea, unor afecte și situații ireconciliabile: dramă și bășcălie, râs și plâns, veselie și tristețe, vehemență și toropeală, indignare și conciliere. Ni se oferă zilnic, în ziare și la televiziuni, numeroase exemple. Asistăm la interminabile dezbateri în care și invitații și moderatorii deplâng catastrofe naționale ireparabile printre glumițe, replici „haioase
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să aibă nimic de ascuns). De altfel și fără telefon unii mușterii de la mesele învecinate îți strică liniștiți cheful și ciorba întreținându-se cu amicii din jur ca și cum ar fi acasă, în bucătăria proprie: cu glas mare, cu hohote de râs ascuțite, cu tachină rii de budoar. Prin orașe s-a răspândit obiceiul ca, din când în când, în piața centrală, o orchestră „de fițe“ să-și instaleze pagode întregi de scule muzicale, cu ajutorul cărora tero rizează sonor, ore de-a
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
mint, se prefac, amestecă borcanele, calcă-n străchini și dau cu bâta-n baltă. Au, cu toții, destulă inteligență câtă e necesară pentru împlinirea unui program rapid de parvenire, dar nu destulă câtă ar trebui pentru a nu se face de râs și - dacă se poate - pentru a-și salva obrazul. 3. Inteligența fără spirit. Atingem aici un prag, despre care nu putem aduce lămuriri îndestulă toare în câteva rânduri. E vorba de o specie de inteligență care se depășește (și se
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
poftească să stea cuminte și să-și pună cenușă-n cap. Personajele astfel croite nu iau niciodată în calcul, fie și măcar de ochii lumii, „d’un pamplezir“, posibilitatea, dacă nu chiar necesitatea strategică, de a se lua nițeluș în râs și pe ei înșiși: o țâră de modestie (chiar și de fațadă), un pic de dezacord (chiar prefăcut) cu sine, nițel dubiu de sine, două-trei glumițe pe socoteala propriului portret, ceva, cât de cât, ceva din arsenalul mereu la îndemână
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
după cum are pagini de un haz nebun și de o devastatoare savoare ludică. Dincolo însă de umorile lui schimbătoare, de suișurile și coborâșurile destinului și ale firii sale, trebuie, cred, să ne veselim, clipă de clipă, de veselia lui, de râsul lui genuin, de aplecarea lui spre chef așezat și amuzament. Caragiale e, firește, un observator critic, un om al ironiei și al deriziunii, dar toate pe un fundal de voioșie existențială, de convivialitate tonică. Oamenii și lumea îl distrează. Îi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și competență stâlcește, în joacă, limba franceză, în cutare scrisoare către Alceu Urechia („Douleurs vouloir pas passer!“), să râzi candid de asocieri de tipul „mitologic mitocănesc“, să savurezi alunecarea „Constituției“ spre „Costicuție“, să citești cu glas tare, printre hohote de râs, descrierea lenei cronice valahe drept „Pigritia orientalis fetida“ sau „stenograma“ năucitoare a modului „cum se înțeleg țăranii“. Când o vajnică matroană română își admonestează copilul care își bagă mâna în nas în prezența perechii regale, spunându-i, printre dinți: „șezi
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să-l semnalez celor încă educabili. Argumentul „metafizic“: „Realul“ nu se reduce la sublimitățile vieții și ale culturii. Promiscuitatea există și are drept de cetate în perimetrul gazetăriei. E adevărat. Există și mirosul de cadavru, există și voma bețivului și râsul prostesc, și înjurăturile și exhibiționiștii și pedofilii, și tâlharii și sadicii. De mitocănime nu mai vorbim. Dar le avem din plin, pe toate, în jurul nostru. N-ar strica să căpătăm, din partea emisiunilor de informații și divertisment, câte o pauză vindecătoare
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
-o pe Doamna cu Două Fețe”, povestea un vechi informator cu aproape un secol în urmă, „din momentul acela nimeni n-o mai poate întrece în tot ce întreprinde. Dar femeia asta se poartă întocmai ca o nebună. O bufnește rîsul, nu poți să știi ce-o să facă. Bărbații care se apropie de ea devin posedați. De aceea li se spune acestor femei Doamne cu Două Fețe. Și se culcă cu oricine. Dar, în toate treburile lor, nu le întrece nimeni
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
se preface că discută cu dînsa, inventînd întrebările și răspunsurile. Într-o zi, două surori se strecoară în cabană și se ascund ; ele îl văd pe bărbat cum sărută și îmbrățișează statuia din lemn. Asta le face să pufnească în rîs, iar bărbatul le descoperă și le poftește la cină. Sora cea mică mănîncă cu măsură, cea mare se îndoapă ; mai tîrziu, în timpul somnului, o apucă durerea de burtă și face pe ea. Sora cea mică și văduvul iau hotărîrea să
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
din nou de soția și de fiica sa, este și poezia „Identitate”. Sigur că în universul concentraționar timpul capătă alte dimensiuni, astfel că „Acum o sută de ani / am avut un copil, o nevastă...”, motiv pentru care „Le-am uitat râsul, părul, obrazul...” Cu atât mai dramatice ni se par momentele respective, în egală măsură însă descoperim oameni cu caractere extrem de puternice, care, pentru a respecta principiile și credința, erau capabili să se jertfească nu numai pe ei, ci și viața
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
Caligula. Și, trecând prin pielea inorogului cere-l „hieroglifia“ pe Cantemir, calul a poposit, Îmbrăcat În argint, pe azurul stemei capitalei Moldovei, pentru a pleca mai departe, cu Hogaș În spinare, În Munții Neamțului... Pisicuța, căci o alta ajunsese de râsul lumii purtând un luptător cu mori de vânt, pe Don Quijote; mai degrabă acela ar fi Încălecat „calul bălan“ al lui Creangă, pentru a se „delecta“ cu „sfântul Neculai“... Dar, calul și-a spălat obrazul, purtându-l În luptă pe sfântul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
fostul schit Gulia, de lângă mănăstirea Proboda. Nedumerită, m-am dus și am ciocănit toți pereții bisericii în căutarea lemnului, dar nu găseam decât cărămidă zgrunțuroasă. Bătrânul preot mi-a explicat apoi că biserica a fost reconstruită în 1880, pufnind de râs pe sub barba sa stufoasă. După care mi-a luat mânuță și m-a dus în fața unei icoane vechi, pictată în ulei, cu Maica Domnului. Analizând-o cum știu eu mai bine, am găsit o mâzgălitură pe spatele acesteia. Nici pe
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
dela al lui stăpân. 95 de primăveri trecut-au prin a ei viață, Până când pâcla de ceață întunecă a ei privire înțeleaptă. Și s-a stins ființa bună și dreaptă. CAPITOLUL V De la ocoșii satului, adunate Motto : Să râdem pentru că râsul ne face frumoși ! (Eminescu) Operativitate De trei ceasuri bune șede Ion în drum. Carul său cu lemne, vai s-o răsturnat. Să-l așeze stivă, nu se dă-ndemnat. De unde să-nceapă nu știe nici-cum. Trei ore-ncheiate a tot cujetat, Tabacherea
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
roate tras de om cărăbănit dus căscat nesimțit, nepăsător cătrăniță chibrituri cârpuță batistă cefăi(a) a clefăi, a mînca cu zgomot celar cămară, casă dosnică chelteu coș de nuiele fără toartă cheptar vestă din piele de oaie, miel chimodie de râsul lumii chindeu ștergar cioaclă sanie cu care se trag lemnele de pe coastă în vreme de vară cioareci pantalon bărbătesc din lână piuată cioci ciorapi ciorecei ciorapi din pănură purtați de femeile bătrâne ciurariu țigan corturar ciorsăi(a) a se scărpina
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
pus în bordul autoturismului. La vama sârbească, vameșul ne-a controlat și bineînțeles a găsit și tămâia. Probabil că nu se mai întâlnise un asemenea articol. A cercetat-o, a mirosit-o sub privirile vesele ale noastre, că ne bufnea râsul văzându-i nedumerirea. Ne-a întrebat ce-i cu ea. I-am spus că este tămâie și că o ducem unei bătrâne. Iar a cercetat-o, iar a pus-o în bordul mașinii, a zâmbit, ne-a dat liber, dar
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
Erau foarte la modă pe atunci. Când vameșii i-au văzut cu atâtea flori, li s-au adresat: Ce faceți, domnilor, cu atâtea flori? Aveți vreo nuntă, vreo înmormântare? Cam așa ceva, au răspuns în doi peri. Iarăși ne-a bufnit râsul pe toți, și pe noi și pe vameși care-și dăduseră seama cum stă treaba și ca să scape de noi ne-au lăsat să trecem. Mie, căreia nu-mi prea plăceau lucrurile acestea, de multe ori îi spuneam soțului meu
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
i s-a adresat: Este adevărat că Eminescu ar fi scris versurile: „De la beat cârciumă vin Merg pe grad de drum mă țin.” El neluând-o în seamă, Janeta a institat, Este adevărat, domnule profesor? Noi am izbucnit toate în râs (soția, fiica lui, eu). ─ Palavre, a răspuns prietenul meu nedând importanță întrebării, continuându-și șirul ideilor. Atunci mi-a dat și cartea pe care am amintit-o mai înainte „Dimensiunea românească a existenței” scrisă de Mircea Vulcănescu. Când mi-a
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
nu am siguranța pe care o am când simt pământul sub picioare. Ha! Sigură nu poți fi niciunde. Dacă e să se întâmple, se întâmplă. Să nu completezi cu „te ferește până te nimerește”. Ha! Ha!am izbucnit amândouă în râs. În drum spre Grecia Când am intrat în luna septembrie, și mai mult am stresat-o pe fiică-mea să se intereseze de excursie. Am avut norocul că am găsit soluția în ultima clipă că ea deja își luase concediu
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
din spate o nuntă cu urale, chiuituri cum se obișnuiește, la care se antenaseră și unii din pasagerii noștri. Unul dintre ei consumând și vin și bere, o cam luase la bord și având chef de vorbă devenise motivul de râs și voie bună al tuturor. Până și niște câini costelivi care se aflau prin preajmă erau chemați de chefliu, care se arăta foarte binevoitor împărțindu-le biscuiți și uneori întărtându-i. Lasă câinii în pace!se aude strigătul patronului acelui restaurant
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
oricât m-am străduit să văd aspecte din această țară, nu am putut. Janeta urmărea un film la televizorul autocarului întinzându-și privirea printre scaune ca să vadă bine secvențele. Era o comedie, ceea ce îi plăcea ei, care o dispunea la râs. Faci haz de necaz, Janeto! Ia privește! Ce caraghioși sunt! Ha!ha!ha! Ce te amuză atât de mult? Uite ce mutră face c-a fost luat prin surprindere, ha! ha! ha! râdea ea în continuare împreună cu toți cei care
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
liniei. Pe cât de fericită fusesem, pe atât de furioasă eram acum. De mult nu mai trăsesem atâtea înjurături ca atunci. Janeta ca să mă domolească îmi tot spunea: Ce te superi? Poate acesta le este programul? Fi-le-ar programul de râs. Ce program? N-au văzut în ce stație ne-am urcat? Nu trebuie să oprească acolo? N-au știut că ne coborâm tot acolo. Trenul nu opreșete în fiecare gară, fie că sunt călători care urcă ori coboară, fie că
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
Bucuroasă i-am propus Janetei să comandăm. ─ Ha!Ha!Ha!a început să râdă. Ai plecat de la ardei, în Grecia vrei tot ardei? Ce-au? Nu-s buni? Sunt umpluți cu roșii, mamă, cine știe cum arată. Hi!hi!hi!continua cu râsul. Dar gyros pita ce-o fi? Nu știu. S-o rugăm pe doamna Elena să ne explice. Am înțeles că gyros pita este o bucată de carne de porc friptă, deci o friptură de porc, iar gyros porționat sunt bucățele
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
frumusețea lor și cele care dansau elegant primeau mai multă băutură. Bărbații erau mai mult criticați. Se făceau glume pe sama lor și cei care nu prinseseră ritmul dansului erau stropiți cu jet de băutură pe față, pe păr, în râsul celor din jur. Prinși de vraja legendelor, de farmecul dansurilor și melodiilor grecești, de minunata priveliște a mării, nici nu ne-am dat seama când am ajuns la insula Skiathos. Deși mersesem pe mare mai mult de două ore. Am
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
Se vede că au fost unii, cari după ce i-a boierit, se tăvăleau prin cârciume și necinsteau boieria și vorbele lui Mihail Sturza erau un fel de morală. Când ne-a istorisit-o tata, s-a pus Mihai pe un râs, de nu-l mai puteam opri2. Gheorghe Eminovici n-a băut niciodată, dar se vede limpede că prinsese gust la boierie și voia să se poarte ca atare. Pe 20 iulie 1840 o luase în căsătorie pe Raluca, fiica stolnicului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]