KorAP: Find »[drukola/base=singurătate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...463 464 465 ...473 >

11,815 matches

Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751

am așteptat în hol și apoi, cenzurat, nu voi mai putea vedea spectacolul ce va rămâne ca o rană nevindecată a exclusului ce eram. Câtă durere, atunci! Port în mine însemnele de atunci, așteptarea în holul teatrului, soarele acelei dimineți, singurătatea mea. Cred însă că Echipa de zgomote răspundea în ecou piesei de debut, Cartofi prăjiți la orice. Cercul se închidea, dar, pentru mine, circomferința rămânea incompletă. Traumatism de spectator, dar totodată traumatism de prieten. Dublă decepție! Apoi am plecat din

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
orice, putința de a rămâne pe scenă. Pe cât de amar gustul și intensă drama, pe atât de caraghioasă forma ei în plan concret. E un bufon ca aceia din textele lui Shakespeare, o paiață înțeleaptă care îndărătul fiecărui giumbușluc ascunde singurătate și contemplare a singurătății, dar și dorința nemărturisită de comuniune și de completare. Apariția Sufleorului (Marian Râlea) îl întremează și-l animă. Urmează să-și joace ultima carte, rolul vieții lui, toate rolurile deodată, doar să joace și să fie

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
rămâne pe scenă. Pe cât de amar gustul și intensă drama, pe atât de caraghioasă forma ei în plan concret. E un bufon ca aceia din textele lui Shakespeare, o paiață înțeleaptă care îndărătul fiecărui giumbușluc ascunde singurătate și contemplare a singurătății, dar și dorința nemărturisită de comuniune și de completare. Apariția Sufleorului (Marian Râlea) îl întremează și-l animă. Urmează să-și joace ultima carte, rolul vieții lui, toate rolurile deodată, doar să joace și să fie văzut! Doar să retrăiască

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
sau realitate nu e clar). Actorul, cu spatele la public râde și-n râs cuprinde teama lui și-absența tuturor. În râs cuprinde și lumina, pe care-o poarta dupa el în scenă. Și-ncepe să-și vada și să-și descoasă singurătatea și așteptarea, trecutul și viitorul. Numai prezentului nu-i face loc niciunde. Poate să încapa doar în sticlele golite de băutură, dar dopurile au fost scoase, timpul trece, și ceasu-n loc sa ticăie, întinde-o mana de femie, ascunsă-ntre

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
vor avea volum, vor căpăta viață. Și încă de pe-atunci avea să trezească mirări admirative: Atâta simplitate la un student!? se întreba aproape retoric regizorul Lucian Pintilie pus în fața spațiului de joc: două bănci și o masă și multă singurătate și pereții albi ai clasei... o bardă, semn al crimei... și așteptarea... Ideea acestui decor minimalist va fi reluată și în următoarele montări ale dramei: de la examenul de licență pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în 1970, până la spectacolul de

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
personală înalță caracterul de la stadiul său individual, particular, până la cel universal, simbol al însingurării individului uman aflat într-un moment de criză. [...] În aceeași Cortină (personală) de cuvinte, Alexa Visarion își definește creația: un film al copleșitoarei tristeți umane, al singurătății și al întoarcerii în sine, un film al necuvintelor, drama individului ce încearcă să spere acolo unde nu mai este nimic de sperat, într-un univers gol, pustiit, vidat de sentimente. Se vorbește puțin, se trăiește prin imagine și sens

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
iubirea absolută care transgresează frontierele făpturii, despre ideal și ratare, despre drama istorică a unui neam condamnat să suporte nesfîrșitul lanț al puterii abuzive călcând totul în picioare. Și nu în ultimul rând, Ana este un film despre condiția și singurătatea artistului într-o lume ostilă. Reluînd, în alt registru și într-un alt timp istoric, tema din Înghițitorul de săbii, Alexa Visarion își ia revanșa față de culturnicii epocii comuniste. Irezistibilă și fără egal în cinematograful românesc post-decembrist, secvența confruntării intelectualului

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
evităm rătăcirile în "experimente" nesfârșite, aiurea și coabitări păguboase, dacă nu vrem ca lumea noastră să sfârșească rău. Se distruge cu bună știință solidaritatea dinlăuntrul grupurilor, pentru a nu mai rămâne acolo decât indivizi depersonalizați, găunoși, fără bucurii, roși de singurătate și tristețe. O nouă inchiziție, mai perfidă, care îi taie omului îndrăzneala viselor, iar condiția artistului, a omului în general apare tot mai încețoșată, confuză și deprimantă. Cine mai poate ști cum va arată ziua de mâine? (Pentru care am

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
din orice fleac. Oricum e liniște. Acea liniște zdrențuită urmând, de obicei agitației inutile. Așezați de o parte și de alta a mesei, Mașa și Versinin sunt singuri, Kulîghin și Tuzenbach au adormit. În spectacolul lui Alexa Visarion, nu este singurătatea celor patru pereți, ci grație imensului spațiu al scenei singurătatea universului întreg. Versinin îi vorbește Mașei. S-a apropiat de ea și, strângând-o în brațe, mângâind-o pe masă și pe sub masă, îi vorbeste întruna. Gesturile, cuvintele stau sub

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
de obicei agitației inutile. Așezați de o parte și de alta a mesei, Mașa și Versinin sunt singuri, Kulîghin și Tuzenbach au adormit. În spectacolul lui Alexa Visarion, nu este singurătatea celor patru pereți, ci grație imensului spațiu al scenei singurătatea universului întreg. Versinin îi vorbește Mașei. S-a apropiat de ea și, strângând-o în brațe, mângâind-o pe masă și pe sub masă, îi vorbeste întruna. Gesturile, cuvintele stau sub o patimă devastatoare. Se vede limpede în spectacolul lui Visarion

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
mult, Verșinin nu spune nimic. Și nu numai pentru că, văzut îndeaproape, el e personaj înstrăinat, falsificat de clișeele literar-publicistice, dar și pentru că el nu poate exterioriza nimic din ceea ce trăiește. Asemenea tuturor eroilor cehovieni, Verșinin rămâne închis pentru totdeauna în singurătatea ființei sale. Modern, spectacolul semnat de Alexa Visarion este un exemplu strălucit de lectură în adâncime a unui text clasic. (Ion Cristoiu) Larisa Stase Mureșean Mașa și Vladimir Jurăscu Verșinin Cum câțiva intelectuali se pronunță în ultima vreme critic, deloc

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
care, prin lectura "critică" a textului, îi reconsideră "arhitectura", îi schimbă "accentele", în final conferindu-i timbrul unui modern și tulburător discurs despre realitate și iluzie, poezie și prozaic, fericire și abjecție, nevoia de comunicare și, mai ales, despre drama singurătății umane. Modernitatea se dezvăluie nu numai la nivelul mizei , ci și al substanței dramaturgice, căci, printr-un remarcabil anticlimax în scenă, "seria" emoțiilor dramatice este întreruptă, când și când, de explozia comicului, sau, dimpotrivă, acumularea surselor de comedie se frânge

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
mizei , ci și al substanței dramaturgice, căci, printr-un remarcabil anticlimax în scenă, "seria" emoțiilor dramatice este întreruptă, când și când, de explozia comicului, sau, dimpotrivă, acumularea surselor de comedie se frânge, sub povara disperării eroului condamnat la luciditate și singurătate. În felul acesta, povestea lui Sebastian capătă remarcabile consonanțe, pe de-o parte, cu "drama intelectualului", din literatura noastră interbelică aureolată de interogațiile lui Camil Petrescu, iar pe de altă parte, se însoțește cu notele pitorescului și ale acelui dulce-amar

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
se poate baza cel ce-și asigură mișcarea cu bicicleta; nici o energie din afara sa nu intervine. Ideea de independență, de afirmare a personalității proprii și a direcției de înaintare e astfel clar exprimată. Dar poate fi vorba și de sensul singurătății, al introvertirii și al neintegrării sociale. Toate aceste sensuri pot intra în discuție cînd analizăm evoluția și caracterele personajelor din Ana,mare merit al demersului regizoral constînd în faptul că ele se deschid / închid / deschid cu fiecare secvență, cu fiecare

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
peretele unei închisori? Inutil să căutăm un răspuns tranșant, poate fi și așa, și așa. Ana lui Alexa Visarion înaintează prin sugestii-perechi, duale, prin așternerea întregului câmp la dispoziția unor idei ce cheamă imediat opusul: profan-sacru, constrângere libertate, înălțare prăbușire, singurătate comuniune, speranță deziluzie etc. Cum sunt ele puse în mișcare în curgerea fatalmente mediată de concretețea imaginii cinematografice? Printr-o accentuare derutantă a unuia dintre cele două elemente contras tante. Un exemplu paradigmatic: începutul ne-o prezintă pe tânăra biciclistă

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
iluminat. Un spectacol despre magia și deriziunea ce sălășluiesc în arta actorului, despre dragostea neliniștitoare a publicului pentru arta întrupării ființei în semn... Noaptea bufonilor ne trece prin vrajă, prin înălțare, prin poezie, neuitând niciodată dublul însoțitor: degradarea, ridicolul, bătrânețea, singurătatea... Cred că spectatorii talentați se vor întâlni într-o ceremonie, orchestrată de pasiune și talent cu o lume seducătoare care susține universul existențial. Mă bucur că am lucrat din nou și această bucurie vreau să o împărtășesc, cu emoție și

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
despre planurile și propunerile legate de Teatrul Național din Cluj, v-aș ruga să discutăm altă dată, după ceva concret. Până atunci, mai puține vorbe și mai multe fapte. Interviu realizat de Mira IOSIF 1973 Creația este unul din domeniile singurătății De curând ați primit Premiul Criticii teatrale pe anul 1979 pentru exegeza dumneavoastră scenică și filmică pe texte caragialiene. Ce înseamnă acest premiu de regie în raport cu preocupările dumneavoastră? Biroul Secției de Critică al A.T.M., acordându-mi acest premiu a

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
sens, să nu ne mulțumim cu rumegarea continuă și calificativele adjectivale. Această stare de căutare, de îndoială, dorința de a ieși din impas se referă la neputința mea de a mă găsi în ceea ce simt. Creația e unul din domeniile singurătății. Nu știu să fac spectacole, nici filme, ci caut imaginile scenice sau filmice ale frământărilor pe care le trăiesc și care rod în mine. Sau care interesează societatea la un moment dat? Orice semnificație are valoare numai atunci când se referă

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
ultimă instanță, spectacolul reprezintă conștiința lui. Veți începe curând turnarea unui film. Este un scenariu pe care l-am scris după o schiță de Alexandru Sahia Moartea înghițitorului de săbii în care, pornind de la universul autorului, încerc să vorbesc despre singurătatea artistului "presat" de glorie și moarte, despre raportul artist-putere opresivă și despre criza unei societăți ce traversează o etapă tulbure, angoasată... Vă mulțumesc și vă urez mult succes! Interviu realizat de Cornelia BARBU 1981 Ochiul din centrul inimii. E posibil

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
stabilește caratele valorice ale unei reprezentații, ci implicarea. Substanțialitatea acestei implicări. Iubeam caii și mă rugam de țărani să mă lase să-i aduc seara acasă. Îmi plăceau filmele de dragoste pentru că mama mă ținea strâns lipit de ea, în singurătatea noastră comună, atunci când ieșeam în lume pentru a ne relaxa. Multe etape ale copilăriei mi s-au sădit în memorie, cum altele m-au însoțit lungi perioade, până când s-au liniștit în amintiri. Am văzut cu ochii mei cum trăiau

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
aduc aminte că Lucian Pintilie, în căutarea de actori pentru Reconstituirea, zărește decorul Năpastei în examenul meu de regie. Privind spre spațiu, a spus: "O atât de mare simplitate pentru un student?"... Erau două bănci și o masă și multă singurătate și pereții albi ai clasei, o bardă... semn al crimei și așteptarea... Câteva momente aveau puritatea necunoașterii. Nu știam cum să le fac, le trăiam. Acum am început să mai știu, să "rezolv", și asta mă sperie. În Vrăjitoarele din

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
o lume, altfel, e o profesie subjugată, la cheremul capriciilor și conjuncturilor... Deși teatrul și filmul sunt arte în care ai parteneri, până la urmă însă împlinirile și decepțiile sunt personale. Artistul trăiește singur. Investiția se face într-un domeniu al singurătății. Sub egida unui concept, flancat de un arsenal teoretic, creatorul poate să-și asume aventura creației. Faci parte dintr-o generație de directori de scenă în plină maturitate artistică. Cu cine te simți solidar? Am un respect deosebit, cred în

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
nu gânditorul personajelor. Ar fi de discutat despre solidaritate prin solitudine, ar fi de discutat despre încredere în momentele de cumpănă ale disperării. Am nevoie de oameni nu pentru a-i cunoaște și analiza ci pentru a ne oferi reciproc singurătățile, în această tensiune fantastică a timpului care ne trăiește, pentru a obliga arta să nu cedeze în fața vieții. Teatrul a fost un fenomen al conștiinței, teatrul a însemnat ceva și cred că nu poate să moară nici măcar atunci când instrumentele și

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
atunci când se spune adevărul, nu este nimic adevărat. Farmec și destin tragic deopotrivă... Solitudinea sau comuniunea/ solidaritatea cu ceilalți? Care dintre aceste două ipostaze existențiale este mai adecvată pentru un creator, din orice domeniu? Dar pentru un om de teatru? Singurătatea este temă majoră în creația mea, alături de ambiguitatea actelor umane și de degradarea ce ne amenință continuu. Când eram tânăr, credeam că autoritatea înseamnă putere, și că disciplina și ordinea întrețin responsabilitățile... Acum știu că dragostea poate să ne împlinească

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
că dacă nu era Roxana, debutam altfel. Atunci am profitat de 1977... Cum? Centenarul Independenței... Am luat În vreme de război a lui Caragiale, care are în fundal legătură cu Războiul de Independența, dar de fapt e vorba despre alienare, singurătate, avarițe... Scenariul nu celebrează gloria, patriotismul afișatsloganele trâmbițate... Și am făcut un film despre relația între real și fantastic, despre abisul înăuntrul fiinșei, despre o lume dezorientată, teme existente în opera lui Caragiale. Am inventat personaje noiDumitru, Ana, Petreși situații

[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]