11,783 matches
-
ușor inferior lui 2. Uranus și Neptun sunt și ele mai aproape de Soare decât astăzi, Neptun fiind chiar mai aproape decât Uranus (distanța de 12 și 14 unități astronomice respectiv). Faza inițială de formare a planetelor gigante a curățat Sistemul Solar interior de rămășițele (planetezimalele) care se găseau inițial acolo. Nu subzistă decât un disc destul de masiv (între 30 și 50 de mase terestre) dincolo de orbitele planetelor Uranus și Neptun. Atâta timp cât Jupiter și Saturn nu sunt în rezonanță orbitală, configurația este
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
sunt în rezonanță orbitală, configurația este într-o stare relativ staționară. În momentul trecerii în rezonanță 2:1 a lui Saturn, acesta a primit o excentricitate orbitală importantă, permițându-i să atingă la afeliul orbitei sale regiuni îndepărtate ale Sistemului Solar. Devine susceptibil să interacționeze cu Uranus și Neptun, care se găsesc foarte perturbați. Îndeosebi Neptun cunoaște o foarte bruscă variație a razei sale orbitale (variație explicată prin Modelul de la Nisa), aceasta nu numai că s-a dublat, dar a devenit
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
că s-a dublat, dar a devenit mai mare decât a lui Uranus, care crește și ea. Această creștere a razei orbitale a lui Neptun perturbează foarte puternic discul exterior de planetesimale, din care o parte este expulzată din Sistemul Solar, o a doua parte migrează spre regiuni exterioare, dând naștere Centurii Kuiper, iar o ultimă mică parte migrează spre regiunile interioare.O parte din aceasta ultimă va intra în coliziune cu planetele telurice, provocând marele bombardament târziu. Planetesimalele expulzate formează
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
telurice, provocând marele bombardament târziu. Planetesimalele expulzate formează de departe populația cea mai importantă: 99% din masa totală. În afară de capacitatea sa de a explica formarea scoarțelor terestră și lunară cu 600 de milioane de ani mai recent decât formarea Sistemului Solar, scenariul marelui bombardament târziu explică un număr de caracteristici ale Sistemului Solar:
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
mai importantă: 99% din masa totală. În afară de capacitatea sa de a explica formarea scoarțelor terestră și lunară cu 600 de milioane de ani mai recent decât formarea Sistemului Solar, scenariul marelui bombardament târziu explică un număr de caracteristici ale Sistemului Solar:
Marele bombardament târziu () [Corola-website/Science/332423_a_333752]
-
este un scenariu care descrie formarea și evoluția Sistemului Solar. Este denumit astfel întrucât, inițial, a fost dezvoltat la Observatorul de pe Coasta de Azur, la Nișă, în Franța. Se propune ideea că planetele gingante ar fi migrat după configurația inițială compactă spre pozițiile actuale, mult timp după împrăștierea discului protoplanetar
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
Azur, la Nișă, în Franța. Se propune ideea că planetele gingante ar fi migrat după configurația inițială compactă spre pozițiile actuale, mult timp după împrăștierea discului protoplanetar. Prin această, acest scenariu diferă de modelele mai vechi de formare a Sistemului Solar. Această migrare planetară este folosită în simulările dinamice ale Sistemului Solar pentru a explica evenimentele istorice precum este bombardamentul masiv târziu al Sistemului Solar interior, formarea Norului lui Oort, existentă populațiilor de mici corpuri din Sistemul Solar incluzând Centura Kuiper
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
ar fi migrat după configurația inițială compactă spre pozițiile actuale, mult timp după împrăștierea discului protoplanetar. Prin această, acest scenariu diferă de modelele mai vechi de formare a Sistemului Solar. Această migrare planetară este folosită în simulările dinamice ale Sistemului Solar pentru a explica evenimentele istorice precum este bombardamentul masiv târziu al Sistemului Solar interior, formarea Norului lui Oort, existentă populațiilor de mici corpuri din Sistemul Solar incluzând Centura Kuiper, asteroizii troieni ai lui Jupiter și ai lui Neptun, și numeroase
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
împrăștierea discului protoplanetar. Prin această, acest scenariu diferă de modelele mai vechi de formare a Sistemului Solar. Această migrare planetară este folosită în simulările dinamice ale Sistemului Solar pentru a explica evenimentele istorice precum este bombardamentul masiv târziu al Sistemului Solar interior, formarea Norului lui Oort, existentă populațiilor de mici corpuri din Sistemul Solar incluzând Centura Kuiper, asteroizii troieni ai lui Jupiter și ai lui Neptun, și numeroase obiecte în rezonanță transneptuniană dominate de Neptun. Se reușește să se explice numeroase
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
formare a Sistemului Solar. Această migrare planetară este folosită în simulările dinamice ale Sistemului Solar pentru a explica evenimentele istorice precum este bombardamentul masiv târziu al Sistemului Solar interior, formarea Norului lui Oort, existentă populațiilor de mici corpuri din Sistemul Solar incluzând Centura Kuiper, asteroizii troieni ai lui Jupiter și ai lui Neptun, și numeroase obiecte în rezonanță transneptuniană dominate de Neptun. Se reușește să se explice numeroase situații observate în Sistemul nostru Solar, si astfel, astăzi este pe larg acceptat
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
existentă populațiilor de mici corpuri din Sistemul Solar incluzând Centura Kuiper, asteroizii troieni ai lui Jupiter și ai lui Neptun, și numeroase obiecte în rezonanță transneptuniană dominate de Neptun. Se reușește să se explice numeroase situații observate în Sistemul nostru Solar, si astfel, astăzi este pe larg acceptat ca fiind modelul cel mai realist cunoscut, pentru explicară evoluției Sistemului Solar. Nu este însă universal acceptat în rândul planetologilor. Nu se reușește să se explice complet formarea sistemelor de sateliți exteriori și
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
Neptun, și numeroase obiecte în rezonanță transneptuniană dominate de Neptun. Se reușește să se explice numeroase situații observate în Sistemul nostru Solar, si astfel, astăzi este pe larg acceptat ca fiind modelul cel mai realist cunoscut, pentru explicară evoluției Sistemului Solar. Nu este însă universal acceptat în rândul planetologilor. Nu se reușește să se explice complet formarea sistemelor de sateliți exteriori și formarea Centurii Kuiper. Centrul modelului de la Nișă este un triplet de articole publicate în revista științifică generalista Nature în
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
de știință: Rodney Gomes (Rio de Janeiro, Brazilia), Hal Levison (Boulder, Colorado, Statele Unite ale Americii), Alessandro Morbidelli (Nișă, Franța) și Kleomenis Tsiganis (Salonic, Grecia). În aceste publicații, cei patru autori propun că după împrăștierea gazului și a prafului din discul solar primordial, cele patru gigante gazoase (Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun) erau, la origine așezate pe orbite cvasicirculare la distanțe de la circa 5,5 până la 17 unități astronomice, deci mult mai aproape și mai compacte decât în prezent. Un disc dens
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
într-un mod semnificativ. Acest proces se continuă până ce planatezimalele interacționează direct cu cea mai masivă și cea mai aproape de Soare dintre planetele gigante, Jupiter, a cărei imensă greutate le trimite pe orbite foarte eliptice sau le ejectează din Sistemul Solar. Acest lucru conduce, în revanșa, la deplasarea ușoară spre interior a planetei Jupiter. Rata scăzută de întâlnire guvernează modul în care planetezimalele scăpa de pe disc, ca și rata corespunzătoare a migrației. După mai multe sute de milioane de ani de
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
între Saturn și celelalte gigante de gheață (Neptun și Uranus), care sunt propulsate pe orbite mult mai excentrice. Aceste două planete gigante sapă dare în discul exterior, dispersând zeci de mii de planetezimale de pe orbitele lor, altădată stabile, spre Sistemul Solar exterior. Această perturbare dispersează în cvasitotalitate discul primordial, deposedându-l de 99% din masa, un scenariu care explică absența actuala a unei populații dense de obiecte transneptuniene. Unele dintre aceste planetezimale sunt proiectate în Sistemul Solar interior, producând un aflux
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
altădată stabile, spre Sistemul Solar exterior. Această perturbare dispersează în cvasitotalitate discul primordial, deposedându-l de 99% din masa, un scenariu care explică absența actuala a unei populații dense de obiecte transneptuniene. Unele dintre aceste planetezimale sunt proiectate în Sistemul Solar interior, producând un aflux neașteptat de impacturi pe planetele telurice: bombardamentul masiv târziu. În sfârșit, planetele gigante își ating orbitele actuale. În aproape 50% din modelele inițiale propuse de Tsiganis et al., Neptun și Uranus își schimbă și ordinea după
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
telurice: bombardamentul masiv târziu. În sfârșit, planetele gigante își ating orbitele actuale. În aproape 50% din modelele inițiale propuse de Tsiganis et al., Neptun și Uranus își schimbă și ordinea după un miliard de ani (o cincime din vârstă Sistemului Solar). Totodată, rezultatele nu corespund unei echirepartiții a masei discului protoplanetar, si nu țin cont de masă planetelor, decât dacă interversiunea a avut cu adevarat loc. Pentru studierea evoluției Sistemului Solar, au fost efectuate simulări digitale. Potrivit condițiilor programate inițial, simulările
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
după un miliard de ani (o cincime din vârstă Sistemului Solar). Totodată, rezultatele nu corespund unei echirepartiții a masei discului protoplanetar, si nu țin cont de masă planetelor, decât dacă interversiunea a avut cu adevarat loc. Pentru studierea evoluției Sistemului Solar, au fost efectuate simulări digitale. Potrivit condițiilor programate inițial, simulările dinamice au stabilit formarea populațiilor de obiecte risipite având caracteristici diferite. Studiind diferitele configurații inițiale posibile, astrofizicienii au observat importante variații în talia populațiilor, și proprietățile orbitale ale membrilor lor
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
inițial, simulările dinamice au stabilit formarea populațiilor de obiecte risipite având caracteristici diferite. Studiind diferitele configurații inițiale posibile, astrofizicienii au observat importante variații în talia populațiilor, și proprietățile orbitale ale membrilor lor. Dovedirea unui model de evoluție de la începutul Sistemului Solar este anevoioasa, deoarece această evoluție nu poate fi observată direct. Cu toate acestea, succesul oricărui model dinamic poate fi judecat comparând previziunile populației pornind de la simulări la observațiile astronomice ale acestor populații. La ora actuală, modelele informatice ale Sistemului Solar
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
Solar este anevoioasa, deoarece această evoluție nu poate fi observată direct. Cu toate acestea, succesul oricărui model dinamic poate fi judecat comparând previziunile populației pornind de la simulări la observațiile astronomice ale acestor populații. La ora actuală, modelele informatice ale Sistemului Solar, care sunt configurate cu condițiile inițiale ale scenariului de la Nișă coresspund cel mai bine numeroaselor aspecte ale Sistemului Solar observat. Lista și caracteristicile craterelor de pe Lună și de pe Terra noastră constituie una din mărturiile puternice care atestă un bombardament masiv
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
fi judecat comparând previziunile populației pornind de la simulări la observațiile astronomice ale acestor populații. La ora actuală, modelele informatice ale Sistemului Solar, care sunt configurate cu condițiile inițiale ale scenariului de la Nișă coresspund cel mai bine numeroaselor aspecte ale Sistemului Solar observat. Lista și caracteristicile craterelor de pe Lună și de pe Terra noastră constituie una din mărturiile puternice care atestă un bombardament masiv târziu: o intensificare a numărului impactorilor, circa 600 de milioane de ani după formarea Sistemului Solar. Numărul planetezimalelor care
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
aspecte ale Sistemului Solar observat. Lista și caracteristicile craterelor de pe Lună și de pe Terra noastră constituie una din mărturiile puternice care atestă un bombardament masiv târziu: o intensificare a numărului impactorilor, circa 600 de milioane de ani după formarea Sistemului Solar. Numărul planetezimalelor care ar fi atins Luna potrivit "modelului de la Nișă" este coerent cu lista și cronologia craterelor de impact observate pe Lună în timpul "Marelui bombardament târziu".
Modelul de la Nisa () [Corola-website/Science/332453_a_333782]
-
el a fost primul care a descris și a făcut un desen precis al „fenomenului de picătură neagră”, în timpul căruia forma aparentă a lui Venus apare ușor deformată chiar în momentul în care aceasta este în contact cu marginea discului solar. John Bevis s-a stins din viață la 6 noiembrie 1771, la vârsta de 76 de ani, ca urmare a rănilor provocate de căderea telescopului său.
John Bevis () [Corola-website/Science/332486_a_333815]
-
iar cu ortografie engleză: "Nikolai Stepanovich Chernykh", n. 6 octombrie 1931 - d. 26 mai 2004) a fost un astronom sovietic/rus. Cernîh s-a născut la Usman, în regiunea Voronej. Specialist în astrometrie și în dinamica micilor corpuri ale Sistemului Solar, a lucrat la Observatorul de Astrofizică din Crimeea, de la Naucinîi, începând din anul 1963. <br> A decoperit mai multe comete, între care cometele periodice 74P/Smirnova-Chernykh și 101P/Cernîh. Alături de soția și colega sa de muncă, Liudmila Cernîh, a descoperit
Nikolai Cernîh () [Corola-website/Science/332500_a_333829]
-
despre ce vrem să ne facem atunci când o să fim mari. Sau despre ce n-am apucat să ne facem pentru că oamenii mari ne-au făcut ce-au vrut ei. O piesă despre bunicile și bunicii care ne-au creat copilării solare, ajutându-ne să înțelegem ce-i cu lumea asta. O piesă despre copii care inventează cel mai tare joc de strategie: apărarea celor dragi. Pentru că solidaritatea și iubirea pot schimba ceva. Și pentru că neimaginată, schimbarea nu poate apărea. Fetița soldat
Programul 9 G la Teatrul Național din București, dedicat tinerei generații de artiști by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105858_a_107150]