13,755 matches
-
cu red. șef de la ziarul „Crai Nou”, remarcă făcută și de Mihai Vicol care a mai spus printre altele la această întâlnire: „Mama lui Ilie are nevoie de un televizor și aflând asta domnul redactor-șef, domnul Teodorescu, dăruiește acest televizor mamei Natalia, care înseamnă alungarea singurătății. Eu vreau să vă mulțumesc pentru absolut tot, pentru generozitatea și marea omenie de care ați dat dovadă.” Stăpânit de mari emoții, am spus și eu câteva cuvinte, spunând: „M-am întâlnit cu dl.
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Eu țin să vă mulțumesc la toți” Doina Boghian a interpretat două melodii care au făcut-o pe măicuța Natalia și pe Eugenia să plângă. Aici, la redacția ziarului, i s-au înmânat cadouri măicuței, în bani, alimente și un televizor nou. S-a plecat apoi la mănăstirea Slatina, unde eram așteptați de mulți preoți, în frunte cu îPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Acesta a afirmat: „Sunteți mama lui Ilie Ilașcu, cel care suferă pentru că el vrea să rămână
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
pușcăria cea grea, să se ducă să lucreze undeva! știi, eu cu totul mă simt distrusă. Vin copiii ăștia și spun: <nu plânge mămucă, nu plânge!> Cum să nu plângi când știi că arde în foc! Mi-a pus băietul televizorul, l-a așezat așa cum ați spus. Da’ eu tot la radio stau și ascult, poate a zice ceva de Ilie, dar nimic.” „Ieri mi-a dat telefon domnul Valentin Țigău, corespondentul de la Chișinău și mi-a spus că se va
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Când eram copil și locuiam la Taxobeni, la cei 25 de km. de Iași, undele de radio și TV de la Chișinău nu ajungeau până la noi. Ne mângâiam cu TVR și Radio Iași Țin minte, prin 1964-1965, în sat erau puține televizoare, tata ne-a procurat unul, și un șou TVR mi-l aduc aminte și acum, „Steaua fără nume”. Era mare sărbătoare... în încheiere, Vă mulțumesc încă o dată pentru susținere. Vă mai rog să mulțumiți tuturor românilor cu inimă mare pentru
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
unde își desfășura activitatea didactică domnul Iurie Ilașcu, pentru a-mi lua rămas bun, întrucât urma să plec la Iași. După despărțire, am dat mai multe telefoane doamnei Nina Ilașcu, dar suna mereu ocupat. Locuiam nu departe de fabrica de televizoare „Alfa”. La orele 14,30 a sunat telefonul. Era doamna Nina Ilașcu, care din primele cuvinte m-a întrebat: „Ați auzit ce s-a întâmplat?” „Nu”, am zis eu, tremurând de spaimă, nu cumva să se fi întâmplat ceva rău
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
a plusat în privința farmecului și a surprizei. Asta înseamnă că poți pregăti o farsă cu ingeniozitatea unei nuvele. Cu suspans și umor. Cunosc un domn căruia nu-i place deloc, dar absolut deloc, un analist politic. Acesta apare mereu la televizor și are păreri despre orice. Logic ar fi ca, atunci când nu-ți place o emisiune, să nu te uiți. Tot logic însă e să te uiți și să-ți faci sânge rău. Faptele au și o logică negativă. Ar mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care dădea dovadă la fiecare întâlnire miliardarul, când numai buchetele de flori costau cât o croazieră în jurul lumii, omul era, de fapt, un zgârcit incurabil. Ca toți miliardarii, am putea spune, care au făcut primul milion de dolari vânzându-și televizorul. Dar dacă după primul milion cei mai mulți se vindecă, în bună parte, de zgârcenie și devin atât de generoși, încât le-ar da câte un dolar tuturor săracilor întâlniți în cale, dacă, bineînțeles, n-ar avea la ei numai carduri, miliardele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
bună parte, de zgârcenie și devin atât de generoși, încât le-ar da câte un dolar tuturor săracilor întâlniți în cale, dacă, bineînțeles, n-ar avea la ei numai carduri, miliardele eroului din film ascundeau un secret sinistru. Chiar și televizorul pe care-l vânduse ca să facă primul milion de dolari era furat. Și nu de acasă, cum ar fi fost firesc în cartierul unde se născuse, ci din dormitorul primei lui iubite. Un miliardar normal ar fi smuls, pur și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ce moment penibil! - că reportofonul n-a înregistrat nimic, fiind defect. Istorisite pe scurt, în câteva cuvinte, până și nenorocirile par să-și piardă emoția. Un prieten, un om între două vârste, s-a așezat bun-zdravăn în fotoliul lui, în fața televizorului, iar când soția l-a întrebat: „E ceva interesant?“, el era mort. Povestea interviului ratat e tot atât de neliniștitoare ca și moartea subită a prietenului meu. Pentru un om de știință mult timp neluat în seamă, chiar și un prim interviu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu ele. Ce te faci însă cu mașinile de spălat? Iei niște șervețele și te trezești cu mașina de spălat acasă. „Vă felicităm, sunteți fericita posesoare!“ Toată lumea din cartier câștigă. În toată țara e un du-te-vino de aragaze, boilere și televizoare, să înnebunești, nu alta. Oamenii și-au scos paturile în stradă și-și înghesuie în apartamente aragazele și combinele frigorifice câștigate la tombola de la sare și ulei. „Ce ne facem, vecine?“, îl întreabă domnul Piscălescu pe domnul Mușuroi. Domnul Mușuroi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dar în a cincea zi m-am dus la psiholog. Ei îi zic popă. Am avut noroc, fiindcă era un om care m-a înțeles perfect. Am discutat despre fotbal și despre femei, am înjurat Guvernul, ne-am uitat la televizor la o bălăcăreală politică și mi-am regăsit echilibrul spiritual. Om de treabă, părintele. Avea un asfalt în curtea bisericii de ziceai că ești la oraș. Spre seară, când se încingea la 70 de grade, de puteai să prăjești oul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mă dumiresc ce-mi dăduse, am crezut că e o porcărie erotică pentru bărbați. „Nu se mai caută -mi-a zis cu un alean adânc negustorul -, unii mi le-au cerut un timp, dar acum, dacă dânsul nu apare deloc la televizor, s-a dus“. Aripa mai cultă a Securității „Ce mai umblă ăștia mă, Marine - i-a zis colonelul de la vize băiatului care-i aducea pașapoartele artiștilor de la Operă -, ia să mai stea și pe-acasă, că avem treabă!“ „Ăștia“ erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ani. Ai ceva de obiectat?“ Pe Vasile B. l-a inundat un sentiment extrem de convenabil, de care nu credea că o să aibă vreodată parte. Sentimentul că, în sfârșit, se făcea și pentru el dreptate. De fericire, a dat drumul la televizor și s-a pus pe butonat. Un cititor în vise ar explica graba cu care Vasile B. a deschis televizorul ca pe o defulare. Simțea nevoia să vadă pentru ultima oară, în toată nimicnicia ei, lumea căreia nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o să aibă vreodată parte. Sentimentul că, în sfârșit, se făcea și pentru el dreptate. De fericire, a dat drumul la televizor și s-a pus pe butonat. Un cititor în vise ar explica graba cu care Vasile B. a deschis televizorul ca pe o defulare. Simțea nevoia să vadă pentru ultima oară, în toată nimicnicia ei, lumea căreia nu-i mai aparținea. Certitudinea că el era de-acum altfel decât toți oamenii, că fusese ales pentru un experiment divin, având ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
experiment divin, având ca temă fericirea aproape veșnică, îi dădea o stare confuză, de infinită milă, amestecată cu o trufie cumva și mai infinită. „Bieții oameni, nu știu ce-i așteaptă!“, dar și: „Să-i ia dracu’ pe toți, eu am scăpat!“. Televizorul mergea fără sonor, însă faptul că pe toate canalele se perindau aceleași figuri de politicieni și vedete, ca și când aveau de făcut un anunț important către țară, l-a neliniștit. Nu mai conta că era un alt tip de sperietură decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
le comunica alegătorilor, dar și mulțimilor care nu-l votaseră, că tocmai îl vizitase un înger care, prin împuternicirea lui Dumnezeu, îi prelungea mandatul la o mie de ani. „Timp berechet - și-a încheiat el comunicatul râzând de se clătina televizorul - ca să trăiți și voi odată bine, mă, fraierilor!“ După Băsescu au vorbit Brucan, Iliescu, Adrian Copilul-minune, Teo, Andreea Marin, Patriciu, Cristoiu, Dinescu, Vadim, Marko Bela, un consilier PSD de Dâmbovița și din nou Andreea Marin, care flutura și o adresă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Într-o vreme, la spitalele de nebuni, secțiile pentru arhangheli erau tot timpul pline. Astăzi, oaspeții sunt mai rari, dar mai găsești. Și nici nu e cazul să cutreieri ospiciile. Dai peste ei în tot locul, de cele mai multe ori la televizor. La un an după ce Bebe M. s-a luptat cu romanul Arhanghelul dreptății și se poate spune că l-a biruit, omul a simțit nevoia să mai răsfoiască o carte. La început, a crezut că e o simplă nevralgie, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
după incident - după albăstreala aia a noastră, cum o numeau în lipsa primarului consilierii -, Marinache s-a așteptat să fie dat afară din partid, să i se taie fondurile electorale, să primească note de plată de la spălătorii, să fie dat la televizor sau să fie tras în țeapă. Dar nu s-a întâmplat nimic. S-a enervat o singură dată, când poetul județului a întrebat de onorariul său. Îmbătându-se într-o seară cu contracandidatul opoziției, Agache, primarul a pomenit de poet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
primarul a pomenit de poet într-un fel duios, la care nu s-ar fi așteptat nimeni. A zis: „E o chestie și cu arta asta. Dacă, bineînțeles, nu costă mult. Doar că detergentul pe care-l tot laudă la televizor nu scoate 99 de pete. Știi, mata, costumul meu, care era gri și a devenit albastru? După ce l-a spălat nevastă-mea, dracu’ să-l ia de detergent, e violet.“ Păcate mici și mijlocii Doi oameni de afaceri hotărăsc să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o mână delicată, mâzgălise gripă. La întoarcere, în loc de gripă stătea scris cu majuscule BĂTĂTURI, o săgeată îndreptată spre un nou bilet dovedind interesul celui care operase a doua modificare: „Tratăm la domiciliu impotență. Reușită garantată. S-a dat și la televizor“. O istorie cu borduri Strada Cocoșilor e asfaltată an de an. Străzile Atmosferei, Norocului, Depozitului Central, Crabului și Lupilor nu au fost asfaltate niciodată. Când plouă, lumea înoată până la tramvai prin noroc. Când nu plouă cu lunile, atmosfera e un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
masa de prânz, la cantina întreprinderii. De aceea a folosit domnul Gușatu pluralul majestății, zicându-și „să vedem și noi cum o fi“, fiindcă simțea cum se integrează, în sfârșit, într-o mișcare generală, că nu se mai uită la televizor la marile drame ale umanității, ci le trăiește nemijlocit. La ora cinci, în loc să se ducă direct acasă, unde în frigider îl aștepta insipida supă ușoară de seară lăsată să-i ajungă nu pentru trei zile, ci pentru o săptămână de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
sentiment, ci organ. Ce e ciudat e că locatarii din A 9, deși blocul lor n-are decât patru scări, nu suferă. Sau poate c-au suferit, dar nu s-au manifestat până în ziua în care s-a spus la televizor că în A 10 locuiește unul dintre cei mai odioși informatori ai fostei Securități. Dovadă că locatarii din A 9 au ieșit primii din apartamentele lor, imediat după ce s-a dat știrea la Observator, ca să afle cine-i odiosul. Însă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a ieșit mai bine o altă potriveală în fața magazinului Cocor și nu s-a mai dus la ora douăsprezece fix în față la Unirea. Tot felul de fenomene În ziua când i s-a difuzat portretul în presă și la televizor și încă vreo două săptămâni după aceea, am semăna, perfect cu Papa Benedict. Mi-au spus-o mai mulți. Apoi, n-a mai sesizat nimeni asemănarea. Sau poate că s-a terminat. Se întâmplă și așa. Cândva, am semănat cinci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mamă, și cu francezii, cu spaniolii și cu italienii. Au plecat cu fețele căzute, de morți vii, și, în numai un an, doi, le-au înviat privirile, zâmbetul, vorba, sentimentele. În țară, semănau cu disperații cărora le vedem chipurile la televizor la inundații și la cozile de la medicamente compensate. Al naibii ce mai semănau cu ei înșiși din toți anii în care au dus-o prost, iar după ce au schimbat stăpânii, au început să semene și ei a stăpâni. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și reclamat excesiv de persoane care nu ne inspiră încredere, suntem rezervați, folosim cuvântul cu prudență, ne e teamă că-l vulgarizăm. E limpede, nu iubim la fel ca maneliștii și nici ca târfulițele ce-și zic artiste și behăie la televizor: „Te iu-bee-heesc, te iu-bee-heeesc!...“ Cinstit vorbind, nu prea ne interesează relația altora cu cățeii lor. Dialogul e doar ocazia de a o povesti pe-a noastră cu cățeii noștri. Ni-s dragi câinii din motive prea multe și prea diferite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]