KorAP: Find »[drukola/base=dumnezeu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...464 465 466 ...592 >

14,797 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428

vorbească. - Chiar ai crezut că am fost rănită? întrebă Kara. O, Doamne... Apăru și Bell și o salută vesel pe Kara, care adăugă apoi: - Amelia nu știa. - Despre? - Planul nostru. Înjunghierea înscenată. Bell fu foarte șocat la rândul său: - Doamne Dumnezeule, tu chiar ai crezut că a fost ucisă? Ofițerul care o însoțise pe Kara luă din nou cuvântul: - Eu am încercat să-i spun. Întâi nu am putut să o localizez și apoi, după ce ne-am întâlnit, mi-a ordonat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
că e mai bine decât să riscăm ca cineva să fie atacat de Magician. A fost ideea ei, adăugă Bell mândru. Nu exagerez cu nimic. - Am încercat doar să intuiesc cum va gândi în acel moment situația, spuse Kara simplu. - Dumnezeule, spuse Sachs tremurând încă. A fost atât de real totul. - Da, o face bine pe moarta, încuviință Bell. Sachs o îmbrățișă și apoi adăugă cu severitate în glas: - Dar de acum încolo, stai aproape de mine. Sau ține-mă la curent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
ca fiind ajutoarele artistului, și altfel de asistenți, despre care publicul nu știe că sunt colaboratori. Aceștia pot fi persoane din public, voluntari... Într-un spectacol ca lumea, nu poți fi niciodată sigur de cine și de partea cui e. Dumnezeule, se gândi Rhyme, criminalul ăsta era oricum al naibii, cu priceperea lui la deghizări, evadări și iluzionism. Dar dacă are și asistenți, este de o sută de ori mai periculos. - Thom, să notezi asta, spuse el. Hai să vedem ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
să fac eu? întrebă Swensen, bănuind că era vorba despre vreo campanie de strângere de scrisori sau de o predică de solidaritate. - Să-l omori, spuse Barnes calm. - Poftim? - Vreau să te duci la New York și să-l omori. - O, Dumnezeule! Dar nu pot face asta, spuse el, încercând să pară ferm, deși mâna îi tremura atât de tare încât vărsase o parte din cafea pe o carte de imnuri. În primul rând, care ar fi beneficiul? Nu-l va ajuta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
camioane de pompieri și ambulanțe. La început, bănui că a avut un atac de disreflexie. Dar în mod clar, fusese vorba despre un incendiu. Privi la etaj și gemu disperată. Se vedea ieșind fum de la fereastra dormitorului lui Rhyme. Doamne, Dumnezeule, nu! Sachs se aplecă în viteză pentru a trece dincolo de marcajul poliției și își continuă goana printre mai mulți pompieri aflați la intrare. Sări peste treptele din fața casei, uitând cu totul de artrită. Deschise grăbită ușa, fiind aproape de a aluneca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
foarte ridicat. Vorbea ca și cum ar fi băut zece căni de cafea. - Ai idee pe unde ar putea fi acum? - Dar de ce mă întrebați despre el? - Am vrea să luăm legătura cu el în legătură cu o investigație pe care o desfășurăm. - O, Dumnezeule... Despre ce este vorba? Despre ce vreți să vorbiți cu el, mai exact? - Câteva întrebări generale, spuse Sellitto. Ai mai luat legătura cu el în ultimul timp? O nouă pauză. Era momentul crucial. Fie urma o destăinuire completă, fie se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
care le-a folosit pentru a ucide, interveni și Sachs. Sunt toate numere de magie. - Da. Se leagă de spectacolul tău. Terry Dobyns a spus că motivul lui numărul unu este răzbunarea. La naiba, cred că a pus o bombă. - Dumnezeule! exclamă Kadesky. Sunt 2000 de oameni acolo. Iar spectacolul începe în zece minute. La ora 2:00 a după-amiezii. - Primul spectacol de duminică, adăugă Rhyme. La fel ca în Ohio, acum trei ani. Sellitto își scoase stația de emisie-recepție și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-se în picioare. Apoi își dădu seama că nu se mai lupta cu nimeni pentru armă. Rămăsese în mâna ei; Weir avea mâna prăbușită pe lângă corp. Clătinându-se, reuși să se salte în picioare și să se depărteze de el. Dumnezeule... Glonțul îl nimerise pe prizonier direct în cap, lăsând o gaură imensă. Pe peretele din spatele lui, erau stropi de sânge, bucăți de creier și de os. Weir era întins pe spate, cu ochii goi îndreptați spre tavan. Tremurând din tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
ei? Se întoarse iute, dar văzu coridorul gol. Apoi privi din nou la colegii ei, care nu își modificaseră pozițiile. Țipau ceva. Dar urechile încă îi țiuiau de la împușcătură, așa că nu reușea să înțeleagă. Într-un final, reuși să distingă: - Dumnezeule, arma, Linda! Bag-o în teacă! Fii atentă unde o îndrepți! Își dădu seama că ținea Glockul strâns în mână și degetul pe trăgaci. Îl îndreptase spre tavan, spre podea, spre ei, ca un copil cu o armă de jucărie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Vrei să spui că a întrebat chiar despre „mine”, despre fiica ei? - Dap, ți-a pronunțat adevăratul nume. Apoi s-a încruntat și a spus: asta dacă nu o cunoașteți cumva toți după nebunia ei de nume de scenă, Kara. Dumnezeule... E oare posibil să-și fi revenit? - M-a recunoscut și pe mine și m-a întrebat unde ești. A spus că vrea să îți spună ceva. Pulsul Karei se acceleră brusc. Să-mi spună ceva... - Ar fi bine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
văzuse pe Grady și venea încet înspre ei. Bell nu putea citi nimic pe fața lui. - Charles, spuse detectivul cu blândețe. Numai că, deși stătea cu capul aplecat, Grady era deja atent la apropierea bărbatului. - Negru și alb, șopti el. Dumnezeule! Se ridică pentru a-l întâmpina pe doctor. Privind fără țintă la cerul cenușiu al serii, Lincoln Rhyme își auzi telefonul sunând. - Comandă: răspunde. Click. - Da? - Lincoln? Sunt Roland. Mel Cooper se întoarse cu o mină gravă să îl privească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
pentru a-și calma vocea și, mai emoționată decât fusese vreodată pe scenă, păși în cameră. Pauză. Apoi: - Bună, mamă. Mama se întoarse cu fața de la televizor. Clipi surprinsă și îi zâmbi. - Ia uite cine a venit. Bună, draga mea. Dumnezeule, se gândi Kara, privindu-i ochii sclipitori. S-a întors. Chiar s-a întors. Se îndreptă spre femeie și o îmbrățișă, apoi trase scaunul mai aproape. - Cum te simți? - Bine. E un pic răcoare în seara asta. - Am să închid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584

TACI ȘI-ASCULTĂ! M-am ghemuit afară, lângă ușă, acoperindu-mi fața cu mâinile în vreme ce el continua. Am crezut că pot trăi în continuare aici, chiar dacă trec prin zbuciumul ăsta, dar... —Oooooh - treci printr-un zbucium, da? Nimic ce ești! Dumnezeule, era îngrozitor. N-o auzisem niciodată pe mama vorbind astfel. Voiam doar să mor. Dar ceva mi-a dat puterea să mă ridic și să răsucesc mânerul de porțelan înflorat cel cunoscut și să deschid ușa. Imediat ce le-am văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336

Amîndouă sunt vodka martini. Ăsta e simplu, iar ăsta — când a întins mâna dreaptă, ea a observat că avea unghiile curate și albe, cu pielițele moi și îngrijite — este cu adaos de suc de măsline. Pe care îl vrei? Doamne Dumnezeule! Ai zice că asta ar fi fost de ajuns să te dezguste, dar nuuu, nu pe Emmy. Ei i se păruse absolut fascinant și, când a invitat-o câteva minute mai târziu, l-a însoțit bucuroasă acasă. Firește, Emmy nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
loc pe continentul respectiv? Emmy se încruntă. — Chiar nu știu, nu m-am gândit la asta. S-o mai lăsăm pe biata fată în pace, spuse Leigh uitându-se la Adriana. Cred că ar trebui să conteze naționalitatea sau locația. Dumnezeule, e și așa destul că are de gând să încerce. Sunt de acord, spuse Adriana. Și, ca dovadă de bunăvoință, ar trebui să ai dreptul la un “pas”. — Adică? — Adică ar trebui poți să sari peste un continent. Altfel, cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
chiar așa de rău? întrebă ea, prinzându-se cu mâinile de biroul secretarei. — Uau. Ce tupeu! — Tupeu? N-am vrut să fiu tupeistă. Încercam să fiu diplomată! Sunt o tâmpită. Nu-mi vine să cred c-am spus așa ceva. Doamne, Dumnezeule, opt ani de muncă s-au dus pe apa sâmbetei fiindcă nu pot să-mi țin gura. A fost chiar așa rău? întrebă Leigh din nou. Urmă o pauză. Secretara deschise gura să spună ceva, apoi o închise la loc.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
care e părerea mea despre a ne muta împreună înainte de căsătorie. Emmy începu să țipe, dar, amintindu-și unde se afla, își dădu o palmă peste gură. — Nu-mi spune că ai de gând să te ții de tâmpenia asta? Dumnezeule, Leigh, parc-ai fi o sectantă! — Hai, Emmy, scutește-mă. Știi bine că nu există vreun motiv religios sau care ține de moralitate. Așa vreau eu. E cam demodat, știu. Și ce-i cu asta? — Russell știe? — În mare, știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
de data asta mai încet: — Fată grasă. — Nemernicule! țipă ea aproape năpustindu-se asupra coliviei. Se strădui din răsputeri să n-o arunce cu totul de la etajul douăzeci și șase. Pasărea se mulțumi să se uite la ea curioasă. — Doamne Dumnezeule! murmură ea. Vorbesc cu un papagal. Adriana fusese întotdeauna de părere că Emmy suprareacționa față de pasărea asta; abia acum — când începea să se simtă lipsa somnului, iar autorespectul atârna de un fir de ață — înțelese ce rău e să stai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
lui Leigh. Leigh se uită urât la ea, apoi se aplecă în față. — Doar să miros și eu, spuse ea apropiindu-se de dâra de fum. Suspină de plăcere, vocea ei aspră sunând încă și mai profundă decât de obicei. Dumnezeule, ce bine e! Dacă aș afla că mai am de trăit doar un an sau cinci sau zece, jur că primul lucru pe care l-aș face ar fi să cumpăr un pachet de țigări. Emmy clătină din cap și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
încolo, locul era minunat de pustiu, așa că Emmy își suflecă pantalonii pescărești și se așeză lângă bazinul cu apă caldă, exhalând în timp ce-și vârâ picioarele în apa din care ieșeau aburi. Formă numărul de telefon al lui Leigh. — Dumnezeule, ce mă bucur să te-aud, spuse Leigh care răspunse de la primul apel. — De ce? E o seară de vineri absolut minunată, iar tu ești logodită cu unul dintre cei mai mișto tipi pe care i-am cunoscut personal. N-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
cuprinse cu brațele, își apăsă pieptul gol pe al ei încă acoperit de tricou și îi apucă buza de jos cu dinții. Își îngropă fața lângă gâtul ei și o clipă — doar o clipă — Emmy își reveni și își zise Dumnezeule, e exact ca în cărțile alea siropoase. Dar în secunda următoare își dădu capul pe spate de plăcere, orice reținere se topi în aer și practic îl implora s-o sărute pe gât și pe umeri, acolo unde pielea e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
pasă deloc — și, deși știa foarte bine că e nepoliticos și mult prea personal — ea insistă: — Asta înseamnă doar că nu ai copii sau că nu vrei să ai copii? El râse clătinând din cap și deschise ușa de la intrare. — Dumnezeule, tu chiar spui tot ce-ți trece prin minte, nu-i așa? Dacă am intrat în horă, trebuie să joc. — Ei? întrebă ea. — Nu, nu vreau să am copii. Nici acum, nici altădată. Leigh ridică mâinile în semn de apărare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
Emmy și Adriana, când cutreierau toate barurile, la cocteiluri sau chefuri de zilele de naștere, când beau peste măsură, fumau peste măsură și se sărutau cu peste măsură de mulți tipi al căror nume și chip nu-l mai rețineau. Dumnezeule, i se părea că trecuse o veșnicie... șapte, opt ani i se păreau o viață întreagă. Acum nici tocurile pe care le purta nu mai erau atât de înalte (cum de altădată purtase ceva atât de inconfortabil?), iar barurile aglomerate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
trântească pe ea; se întreba cum de Jesse mai putea să facă ceva într-un loc atât de frumos și de relaxant. — Nu-i rău, nu? întrebă el venind pe aleea pietruită și îi oferi un Bloody Mary cu lămâie. — Dumnezeule, locul ăsta nu arată cine știe ce din față — sau dinăuntru — dar aici...aici e superb. — Mersi. Sper. — Nu, serios, te-ai gândit vreodată să faci niște fotografii? Îmi imaginez cum ar arăta într-una din acele reviste de amenajări și decorațiuni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
pe tânăra de douăzeci și doi de ani din ea, se apropie foarte mult de el și-i șopti la ureche: — Arăți atât de sexy în seara asta. Abia aștept până mai târziu. Chipul lui se lumină de bucurie: — Serios? Dumnezeule mare, prea era simplu. O fi domnul Regizor Supervedetă țanțoș și plin de el când era vorba de filme, dar e clar că nu era obișnuit cu altfel de complimente. Adriana făcu repede un calcul și se gândi că probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]