13,416 matches
-
mîntuirea, o utopie care revelația nu mai coboară odată... Un rost pierdut al rațiunii care nu mai poleiește nimic din trupul animal. Și porcul, văduvit de plăcere, cînd gîndului i-a fost umbrită fericirea, se arată asa cum e el. Doare. Să nu-l disprețuiască nimeni! Căci porcul e oglinda visului nostru sfărîmat. La urma urmei, cum spunea butada, după ce a curățat grajdurile lui Augias, Hercule n-a fost silit să le umple la loc. V. tînăr, ce să cauți printre
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
a fost însurat. Chestia asta amestecată e doar edulcorant. Așa ne putem înghiți mai ușor misiunea.” O rafală de ploaie zgîlțîie geamurile și privirile celor prezenți se îndreaptă spre acolo. Don Juan se agită, se zbate și mișcările lui îl dor pe V. tînăr. „-Ce misiune vede Doctorul ăsta?”-întreabă el. „-Al cui preot se crede? În mine dragostea e flacăra de magneziu așa de scurtă încît imaginea nu se poate fixa. Evenimentul e prea mic ca sa poată avea pretenția să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
O întrebare îmi biciuie trupul întins ce se încordează încet, încet și numai curbele înscrise pe monitoare vestesc asta. „-Elena era frumoasă? Cum o fi arătînd acum, după ani?” Dar trebuie să încetez pentru că, pe V. tînăr întrebarea asta îl doare cumplit. Se pregătește să strige. Să se răzbune...” 9 La celălalt capăt al mării, tînărul V. Mergi de-a lungul țărmului, cantonier beat pe linia ferată și pescărușii ghicesc imediat în urmele lăsate pe nisipul umed. Te ocolesc simulînd spaima
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
hologramă pe care o poti roti și străbate cautînd să o cuprinzi, să o pătrunzi. La ce bun să mă plîng? În fața lumii lacrimile devin la fel de ridicole ca și stăpînirea plînsului. Așa că, mai bine mă ascund să las lacrimile să doară și durerea să vindece. Pentru că lacrimile sînt singurele lucruri de pe lume ce capătă sens cînd sînt inutile. Cînd nu le vede nimeni și nimeni nu le degradează într-o concluzie. Și mă înmormîntez în ele, în nașterea suferinței. O apăsare
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
încă acolo, pe plajă și-aș vrea să-i pot face din noapte un scut cu care să respingă lănciile inutilității cu care îl rănește lumea diurnă. Se simte venind de la el, pînă aici, mirosul de rășină. Știu că-l doare. Cum l-a schimbat ființa aceea!... V. tînăr îmi dau seama că m-am transformat. Poate că nu atît alăturarea Elenei, cît pierderea ei m-a molipsit. Am început să gîndesc ca ea, să fiu sensibil la miriadele de transformări
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sensul. Apoi, chinuit, îi răspund: „-Nu, Doctore. În clipa asta nu văd nimic. E stupoare în fața lipsei astea de sens. Viitorul e acum, înțelegi? Gata mort. I-a înțepenit cadavrul. Singura senzație palpabilă e un plîns interior. Ceva acid care doare cumplit de-a lungul meu. De fapt, nici nu urăsc nimic dar fără asta se mai poate trăi. Am pierdut orice putere de alăturare și nu concep că poate cineva să supraviețuiască, nu fără dragoste, ci fără puterea de a
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
clădit lumea ca țarcurile lor. Îngerul are nevoie de demon ca să poată rămîne sus. Altfel, de unde tupeul sfinților de a rămîne în istorie?” Secundele trec. Pasărea reptilă se rotește amețitor oprind timpul iar clipa încremenită nu mai are sens. Gîndul doare și prin timp, trupul din spital se încordează. Echipa de gardă e foarte mulțumită de revenirea tonusului său dureros. Ei văd în asta un semn de înviere. Nu asta am dorit să-i răspund prietenului meu. Îl știu. Îmi dă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
pe el. V. tînăr continuă: „-Ce dovadă mai vrei?”-întreabă el. „-Viața pare năpădită de demoni. În bestialitatea multiplicării și creșterii sale își siluiește singură valorile. Și nu vei găsi sfințenie decît în cei treziți asupra omniprezenței morții. Și asta doare. E acreditarea supremă a suferinței. Și dincolo de amăgire, nu-i consolare, ci doar părere de rău!” V. tînăr îl văd pe Doctor cum mă examinează cu curiozitate. Îl întreb de ce mă privește așa. „-Bine sau rău” -îmi răspunde. „-Dorim să
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
o anulează astfel pe cea generală ce nu are decît un pustiu de sens?” V. tînăr nu mă las înșelat. Sînt doar un praf în deșert ce a surprins adevărul scufundării sale. Îmi pare rău că nu mă înțelege. Sinceritatea doare. Doctorul tînăr mă privește cu îngăduință așa cum privește probabil la toți nebunii periculoși. „-Știi ce faci tu?”-îmi spune. „-Te întorci cu spatele la cer și strigi punînd o unică întrebare năucilor asemeni ție: Cui să mă închin?” 13 Rațiunea e cea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
sens. Sînt imobilizat cu fața înapoi către aberația amintirii. Țip și-mi răspunde numai sunetul păsării ce bate căutînd să-și desprindă aripa. Peste penele ei curge lichidă lumina unui soare străveziu care o irită și pare că asta o doare și pe ea. Îmi văd, V. tînăr, fantoma înțepenită în sticla din spital. Și știu că oricăt de incredibilă ar fi, imaginea asta e reală. Îl văd aproape cu bucurie. Realizez asta și repet cu voce tare nedumerindu-l pe
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
tortură nu există nici o mîngîiere. Organismul se apără de alinare. Orice consolare l-ar face absurd. Și agonia îi dă dreptul să spună: Iată, am încetat a fi o simplă rotiță a vieții, un atom fără însemnătate și rost. Mă doare și durerea mea rescrie de la capăt istoria universului gînditor. Sînt însăși viața iar tremurul și zbuciumul meu sînt irizarea ultimă a acesteia, eternitatea sub care îmbogățit, pășesc deasupra mării. Doctore, la un moment dat ești inutil!” Doctorul înghite în sec
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
dispărut. Vîrstnicul se apropie de imaginea lui V. tînăr. Întinde mîna către el și cele două siluete se întrepătrund ca atingerea trupului cu reflexia sa, la scufundarea în apă. Și totul devine fluid căci această alăturare, tulbură. V. tînăr, mă dor teribilismele mele încît mă întreb cum de-a avut răbdare lumea să mă suporte atît? Revăd o conversație cu tînărul Doctor și realizez cu stupoare că știam de mult adevărul. Ca acum, văd cum prietenul, în camera sa de gardă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
în moarte. Înainte de a fi prea tîrziu. Acum știi totul. Pune umărul și fii fericit!”. „-Ai știut, deci, și ai continuat în a face răul!”mă lovește vocea Judecătorului trîntindu-mă la podea. „-Știu, știu!”-strig „Nu mă mai chinui. Mă doare și asta. I-am înșelat pe toți. Mă doare că am furat. I-am furat mai ales pe ai mei ca și cum asta mar fi absolvit de vină. Ca și cum ei ar fi fost datori să sufere și să îndure de la mine
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
totul. Pune umărul și fii fericit!”. „-Ai știut, deci, și ai continuat în a face răul!”mă lovește vocea Judecătorului trîntindu-mă la podea. „-Știu, știu!”-strig „Nu mă mai chinui. Mă doare și asta. I-am înșelat pe toți. Mă doare că am furat. I-am furat mai ales pe ai mei ca și cum asta mar fi absolvit de vină. Ca și cum ei ar fi fost datori să sufere și să îndure de la mine. Și mi-am bătut joc de darurile lor folosindu
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
care a venit în fugă, chemat de vecini. Plîng, acum, molcom. Și înăuntrul meu e la fel. Răvășit ca după o furtună ce a măturat totul. N-a mai rămas decît remușcarea, o durere surdă și senzația inutilității. Trupul mă doare. „-Credeam că ai băut”-spune Doctorul-„dar văd că e mai rău!” Și începe imediat prin a mă ridica și ami obloji rănile. „-Lasă-mă, Doctore”-îi spun. „-Nu merit! Sînt ultimul dintre animale.” Dar el îmi răspunde ferm: „-Stai cuminte
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
și asta mă bucură ca și cum suferința sa ar consuma un grăunte de ispășire. Chinul meu se prăvale în amintire ca avalanșele succesive. Pare a lăsa, tremurînd, loc pentru o naștere: o geană de speranță. „-Doare?”-întreabă Doctorul atingîndu-mi rănile. „-Nu doare destul”-îi răspund eu. „-Nu îndeajuns pentru cît aș merita.” Rîde ca de o copilărie. „-Ți s-a părut că ai un corp prea sănătos și te-ai răzbunat pe el pentru gîndirea ta bolnavă. Mare greșeală. Să crezi că
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
mă mai găndesc căci binele devine rău în viermuiala asta și răul, bine. Dar cum?” Doctorul tace și fumează în continuare țigara aceea care nu se mai termină. Deasupra fumului din încăpere mintea mea se-ncețoșează. Cuvintele gîndite, demonii rostiți dor în fiecare deget. Dor în fiecare fibră, în inimă; tendoanele se strîng, mușchii se zbat. Ce o să se întîmple cu mine de acum încolo? Ce rost mai am, nemernicul de mine, căci orice gest aș face, nedreptățile lăsate în urmă
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
binele devine rău în viermuiala asta și răul, bine. Dar cum?” Doctorul tace și fumează în continuare țigara aceea care nu se mai termină. Deasupra fumului din încăpere mintea mea se-ncețoșează. Cuvintele gîndite, demonii rostiți dor în fiecare deget. Dor în fiecare fibră, în inimă; tendoanele se strîng, mușchii se zbat. Ce o să se întîmple cu mine de acum încolo? Ce rost mai am, nemernicul de mine, căci orice gest aș face, nedreptățile lăsate în urmă mi-o vor reproșa
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
s-a trezit și renunțînd la speranțele strălucitoare, dorește să mă salveze și mă împinge spre o ultimă, supremă nădejde. O amnistie. Viziunile fetide ale propriei descompuneri persistă încă ieșind insinuant din vîrsta mea tînără, acum acoperită de praf. Mă dor și mă întristează întocmai ca amintirea cutremurului. Dar nu mai declanșează nici o alarmă; nici nu mă mai împing spre disperare. Acum văd bine: spunem “eu” însă, de fapt, gîndim nemărginirea. Și “eul” ăsta apasă asupra noastră. Violent și senzual amant
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
în propria-i soartă nu a cunoscut înfrângerea deoarece nu obosește niciodată, nimeni nu-l poate înlocui: El este El, se află în substanța sa, și-i șade foarte bine -, uneori se mai află și-n sufletele oamenilor și-l doare atât de mult încât începe să fugă în câmpiile fără margini. Acolo nu mai sunt întrebări: o singura jumtătate din El, a învins, cealaltă e rezervată surprizelor vieții. PRINȚUL MEU DE POEZIE Hai, vino pentru a-mi alunga ploile întristărilor
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
îmbălsămat cu gustul adânc al înfrângerilor și m-a făcut să caut pe băncile pustii, promisiuni ale unor fantome ce apar și dispar la lăsatul zorilor. Mi s-a părut, atunci, o noapte copilăroasă și caldă prin care sufleul meu, durea adânc prin foșnetul de frunze ofilite. Și, ca o prelungire a gândului, mi s a părut că-mi oferi toată grădina de vis, în care dragostea ta înseamnă un trandafir al speranțelor. Atunci, năucită de atâta fericire am vrut să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
-mi odihnească voința mult mai umilă decât toate cețurile răvășite peste diminețile mele, uneori prea obositoare, când mă trezeam și încercam să te pipăi prin aerul răcoros, să văd de îți mai simt vertebrele calcinate ale acestui început... Mai mă doare privirea ta tristă ce mi-a născut atâtea întrebări și n-am să o pot uita vreodată. Aveam o foame de amestecuri carnale sub ascultările seducătoare ale nopților. Niciodată curățenia răspunsului n-o să mi aștearnă covorul marmoros al dragostei precum
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
atingă firul tristeților; carnea mea de epavă a fluviilor ducea la culcare nopți pierdute ce-mi cățăraseră-n ochi, glasuri de zei, ce izbesc în nefire cu explozia strecurată, în site de simțuri... Asemenea filosofului îmi destrămam în plictisuri, căutările durute cu nori de stele, ce tac prin ceața pustiită de idoli. Și pe colinele dragostei, un copac aruncat de paști trecătorilor, peste buzele însetate ale acestei nopți; rămân lîngă goliciunea tăcerii, să accept nebunia unei amare cafele ce încearcă, să
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
îmi așterne uitarea pe o iarnă de doruri printr-un POEM ADORMIT. Dar, poemul, revine și caută mereu, o altă ordine, unde evidențierea unui NEANT DE VISARE e această verbală tăcere, ruptă din mine pe un ASFINȚIT GLACIAL CE MĂ DOARE. DEMIURGUL ÎL TERMINĂ, prin trupul lui de iubire flămând, unde căutarea aceasta de dragoste albă e o melancolie a entuziasmului de a da exilului petale de dor răstignit. Dar nu a venit încă timpul să ne ucidă iubirea nu a
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
peste umbra lui, să se facă lumină, așa cum umbra cuvântului este desprinsă din cuvânt și sensurile cuvintelor mele sunt însele niște clipe eterne. De ce să nu le las să danseze în lumină, de ce să las ca nopțile mele să le doară, de ce să nu preaslăvesc CUVÂNTUL, când ușor el se preface un zbor de noapte ce te poartă și te dorește să fii și tu un ZBOR IERTĂTOR, de ce să nu lăsăm să pătrundă această vrajă a dorințelor nemărginite, pentru că iubirea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]