11,736 matches
-
la Belgrad, dar erau resimțite cel mai puternic la Zagreb și Ljubljana. Mulți croați și sloveni, comuniști și necomuniști deopotrivă, considerau că ar fi de preferat să ia singuri decizii economice, fără corupția și nepotismul din cercurile puterii din capitala federală. Acest sentiment era exacerbat de teama crescândă că Slobodan Miloševiæ (obscurul președinte al Ligii Comuniștilor din Serbia lui natală) și cercul lui de aparatcici Încercau să pună mâna pe putere În vidul politic creat după moartea lui Tito - incitând și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
croați. Naționalismul era pentru Miloševiæ o tactică pentru acapararea Serbiei - validată de scrutinul din mai 1989, În urma căruia a devenit președintele republicii sârbe. Dar, pentru a menține și a consolida influența Serbiei În Iugoslavia, el trebuia să transforme Întregul sistem federal. Între diferitele republici constituente exista un echilibru atent calculat, asigurat mai Întâi de figura charismatică a lui Tito și apoi de președinția prin rotație. În martie 1989, Miloševiæ a trecut la desființarea acestui aranjament. El a forțat adoptarea unui amendament
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prin rotație. În martie 1989, Miloševiæ a trecut la desființarea acestui aranjament. El a forțat adoptarea unui amendament constituțional prin care provinciile Kosovo și Vojvodina, până atunci autonome, erau „integrate” În Serbia, dar Își păstrau cele două locuri În cadrul președinției federale. De acum Înainte, În orice dispută Serbia putea conta pe patru dintre cele opt voturi federale (Serbia, Kosovo, Vojvodina și docila republică Muntenegru). Cum scopul lui Miloševiæ era să creeze un stat mai unitar (condus de sârbi), iar celelalte patru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unui amendament constituțional prin care provinciile Kosovo și Vojvodina, până atunci autonome, erau „integrate” În Serbia, dar Își păstrau cele două locuri În cadrul președinției federale. De acum Înainte, În orice dispută Serbia putea conta pe patru dintre cele opt voturi federale (Serbia, Kosovo, Vojvodina și docila republică Muntenegru). Cum scopul lui Miloševiæ era să creeze un stat mai unitar (condus de sârbi), iar celelalte patru republici se opuneau, guvernul federal a fost practic imobilizat. Din perspectiva Sloveniei și a Croației, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
orice dispută Serbia putea conta pe patru dintre cele opt voturi federale (Serbia, Kosovo, Vojvodina și docila republică Muntenegru). Cum scopul lui Miloševiæ era să creeze un stat mai unitar (condus de sârbi), iar celelalte patru republici se opuneau, guvernul federal a fost practic imobilizat. Din perspectiva Sloveniei și a Croației, mai ales, exista o singură soluție: de vreme ce interesele lor nu mai erau protejate Într-un sistem federal disfuncțional, singura speranță era să se distanțeze de Belgrad, declarându-și, la nevoie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stat mai unitar (condus de sârbi), iar celelalte patru republici se opuneau, guvernul federal a fost practic imobilizat. Din perspectiva Sloveniei și a Croației, mai ales, exista o singură soluție: de vreme ce interesele lor nu mai erau protejate Într-un sistem federal disfuncțional, singura speranță era să se distanțeze de Belgrad, declarându-și, la nevoie, independența. Cum ajunseseră lucrurile atât de departe Înainte de sfârșitul anului 1989? În alte părți, calea de ieșire din comunism a fost „democrația”: În numai câteva luni, funcționarii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o compasiune moderată, Zagrebul și Ljubljana erau Îngrijorate de ascensiunea autoritarismului sârb. În alegerile din Slovenia din aprilie 1990, s-a văzut că majoritatea votanților preferau rămânerea În Iugoslavia, dar Îi favorizau pe candidații necomuniști, care se opuneau fățiș aranjamentelor federale În vigoare. Luna următoare, un nou partid naționalist a câștigat cu o majoritate zdrobitoare În Croația Învecinată, iar liderul său, Franjo Tudjman, a devenit președintele republicii. Picătura care a umplut paharul a fost În decembrie 1990, când (la ordinul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
devenit președintele republicii. Picătura care a umplut paharul a fost În decembrie 1990, când (la ordinul lui Miloševiæ) conducerea sârbă din Belgrad și-a Însușit jumătate din Întreaga rezervă monetară a Iugoslaviei pentru a plăti salariile restante și primele funcționarilor federali și angajaților din sectorul de stat. Slovenii (ce reprezentau 8% din populație și asigurau 25% din bugetul federal) au fost cei mai scandalizați. În cursul lunii următoare, parlamentul sloven a anunțat că se retrage din sistemul fiscal federal și a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conducerea sârbă din Belgrad și-a Însușit jumătate din Întreaga rezervă monetară a Iugoslaviei pentru a plăti salariile restante și primele funcționarilor federali și angajaților din sectorul de stat. Slovenii (ce reprezentau 8% din populație și asigurau 25% din bugetul federal) au fost cei mai scandalizați. În cursul lunii următoare, parlamentul sloven a anunțat că se retrage din sistemul fiscal federal și a proclamat independența republicii, fără a iniția Însă măsuri de secesiune. În mai puțin de o lună i-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
primele funcționarilor federali și angajaților din sectorul de stat. Slovenii (ce reprezentau 8% din populație și asigurau 25% din bugetul federal) au fost cei mai scandalizați. În cursul lunii următoare, parlamentul sloven a anunțat că se retrage din sistemul fiscal federal și a proclamat independența republicii, fără a iniția Însă măsuri de secesiune. În mai puțin de o lună i-au urmat exemplul parlamentul croat, apoi cel macedonean din Skopje. Inițial, consecințele acestor evenimente au fost neclare. Importanta minoritate sârbă din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deja un oximoron. La cinci zile după declarația lui Baker, atât Slovenia, cât și Croația și-au securizat frontierele și au inițiat unilateral secesiunea, cu sprijinul covârșitor al populației și aprobarea tacită a unor importanți lideri europeni. În replică, armata federală s-a apropiat de noua graniță slovenă. Războiul iugoslav era pe cale să Înceapă. Sau, mai bine zis, războaiele iugoslave, fiindcă au fost cinci. Atacul iugoslav asupra Sloveniei din 1991 a durat doar câteva săptămâni, după care trupele s-au retras
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avea nimic de Împărțit - nu era ușor de acceptat. Cum a observat Secretarul de Stat Warren Christopher În toiul războiului din Bosnia, era o „problemă infernală”. Cât despre iugoslavi, nimeni nu a ieșit din război cu fruntea sus. Căderea sistemului federal iugoslav a fost precipitată de Belgrad, dar Ljubljana și Zagrebul nu s-au plâns. Musulmanii bosniaci, ce-i drept, au avut puține ocazii să comită crime de război - fiind, În cea mai mare parte a timpului, ținta agresiunii altora. Pierderile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ipotecă asupra viitorului. Înainte de a investi În noi industrii, trebuiau dezafectate cele vechi și cineva trebuia să plătească pentru dezastrul provocat de ele. În landurile din estul Germaniei factura pentru remedierea pagubelor produse de comunism a fost achitată de guvernul federal. În patru ani, Treuhand (vezi capitolul XVII) a cheltuit miliarde de mărci cumpărând și vânzând În pierdere fabrici și uzine depășite, plătindu-le salarii compensatoare angajaților de prisos ai acestora și plătind despăgubiri - atât cât era posibil - pentru consecințele activității
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de mărci cumpărând și vânzând În pierdere fabrici și uzine depășite, plătindu-le salarii compensatoare angajaților de prisos ai acestora și plătind despăgubiri - atât cât era posibil - pentru consecințele activității lor. Deși rezultatele au fost anemice și au adus trezoreria federală În pragul falimentului, foștii est-germani au avut totuși noroc: ieșirea lor din comunism a fost plătită de cea mai puternică economie din Europa Occidentală. În alte părți, viața economică a fost reinventată pe spinarea acelorași oameni care suportaseră comunismul. Guvernele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dădeau informații despre credincioși. șase milioane de cetățeni ai RDG (o treime din populație) aveau dosar la Stasi. Întreaga societate fusese infiltrată, divizată și pervertită de gardienii ei autodesemnați. Pentru a sparge acest abces de frică și suspiciune reciprocă, guvernul federal a numit În decembrie 1991 o comisie condusă de fostul pastor luteran Joachim Gauck, cu misiunea de a gestiona arhivele Stasi și a Împiedica folosirea lor abuzivă. Cetățenii aveau posibilitatea să afle dacă au avut „dosar” și apoi, dacă doreau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
regulă nu face decât să o confirme: În cel mai mare stat european situat la vest de Uniunea Sovietică nu s-a produs un reviriment separatist comparabil. Nu din cauza unor particularități istorice, ci fiindcă Germania postnazistă era deja o republică federală veritabilă. Replici fidele ale statelor din vechime (ca În cazul Bavariei) sau combinații teritoriale recente de principate și republici cândva independente (Baden-Württemburg sau Renania de Nord - Westfalia), landurile Germaniei moderne aveau un grad considerabil de autonomie financiară și administrativă exact
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu adevărat noi, iar acestea erau rezultatele directe ale unor circumstanțe exterioare radical diferite. La Maastricht, atenția publicului a fost captată de acordul intens mediatizat pentru adoptarea monedei comune europene. Francezii, speriați de unificarea Germaniei, s-au asigurat că Republica Federală este ancorată În „Vest” prin două procedee: autoritățile de la Bonn renunțau la marca germană pentru o monedă europeană unică - euro -, iar statul german mărit opera În limitele unei Uniuni Europene legate printr-un păienjeniș tot mai Încâlcit de legi, reguli
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un neajuns structural al proiectului european: sistemul său de guvernare extraordinar de greoi. Defectul stătea În concepția originală. Jean Monnet și urmașii lui au refuzat orice efort de a imagina (și cu atât mai puțin de a implementa) un sistem federal sau democratic. Ei au promovat un proiect de modernizare a Europei de sus În jos: o strategie vizând productivitatea, creșterea economică și eficiența concepută În stil saint-simonian, opera unor experți și oficiali pe care nu Îi interesau dorințele beneficiarilor. Creatorii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
previzibil al sfârșitului erei industriale. În acest sens, el era, ca să spunem așa, organic. În Germania, inegalități similare au apărut Însă ca o consecință directă, deși neintenționată, a unei decizii politice. Absorbția landurilor estice Într-o Germanie unificată costase Republica Federală Între 1991 și 2004 peste o mie de miliarde de euro În viramente și subvenții. Dar, În loc să se sincronizeze cu Vestul, la sfârșitul anilor ’90 regiunile estice ale Germaniei tindeau să rămână și mai tare În urmă. Firmele private germane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca populație și producție, ea era sâmburele din „miezul Europei”, cum dorise, de altfel, fiecare cancelar, de la Adenauer la Schröder. Germania era și singura țară Întinsă de o parte și de alta a fostei Cortine. Grație unificării, imigrației și guvernării federale, Berlinul cu suburbiile lui era acum, ca suprafață, de șase ori cât Parisul - un simbol al poziției relative a celor două țări. Germania domina economia europeană. Pentru mai toate statele membre UE, ea era cel mai important partener comercial. Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu suburbiile lui era acum, ca suprafață, de șase ori cât Parisul - un simbol al poziției relative a celor două țări. Germania domina economia europeană. Pentru mai toate statele membre UE, ea era cel mai important partener comercial. Numai Republica Federală asigura două treimi din venitul net al Uniunii. Deși duceau greul finanțării - sau poate tocmai de aceea -, germanii erau printre cei mai devotați cetățeni ai Uniunii Europene. Periodic, oamenii politici germani propuneau crearea unui „culoar rapid” pentru statele adepte ale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
treimi din venitul net al Uniunii. Deși duceau greul finanțării - sau poate tocmai de aceea -, germanii erau printre cei mai devotați cetățeni ai Uniunii Europene. Periodic, oamenii politici germani propuneau crearea unui „culoar rapid” pentru statele adepte ale unei Europe federale complet integrate, numai pentru a renunța ulterior, vizibil dezamăgiți de partenerii lor care tergiversau. Dacă Germania (ca să dezvoltăm imaginea voltairiană) era țara care „cunoștea” cel mai bine Europa, nu-i de mirare că țările ce doreau cel mai aprig să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru europeni -, punctul de referință va rămâne și pe viitor Lisabona sau Varșovia, nu Bruxelles. Nu Întâmplător, În epoca modernă statele-gigant (China, Rusia, Statele Unite) fie au avut regimuri autoritare, fie au rămas net centrifuge: cetățenii nu au Încredere În capitala federală și În ceea ce face. Așadar, aparențele sunt Înșelătoare. Până În anul 2005, Uniunea Europeană nu Înlocuise unitățile teritoriale convenționale și nu avea cum să o facă În viitorul apropiat. La șase decenii de la victoria Împotriva lui Hitler, identitățile, teritoriile și suveranitățile multiple
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unor mituri naționale compensatorii, Holocaustul nu avea un conținut „utilizabil”7. În anumite privințe, germanilor le-a fost mai ușor să abordeze și să recunoască amploarea crimei lor - bineînțeles, nu de la Început: am văzut cum eșuase „denazificarea”. La Începuturile Republicii Federale, istoria predată În școli se oprea la Imperiul wilhelminian. Cu excepția omului de stat Kurt Schumacher (care și-a avertizat compatrioții Încă din iunie 1947 că trebuie să Învețe odată și odată „să vorbească despre evreii din Germania și din lume
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
războiul se sfârșise. Războiul nu trebuia pomenit. Studenții mei n-au scos nici un cuvânt despre război”. Atunci când priveau În urmă, vest-germanii vedeau doar amintirea suferinței proprii: În sondajele de opinie de la sfârșitul anilor ’50, o majoritate covârșitoare a populației Republicii Federale cataloga perioada ocupației postbelice drept „cea mai grea din viața lor”. După cum anticipaseră unii observatori Încă din 1946, germanii s-au distanțat cu succes de Hitler: oferindu-l lumii pe Führer ca țap ispășitor, ei s-au sustras atât pedepsei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]