12,265 matches
-
(în limba greacă: Αʹ Ελληνική Δημοκρατία) este numele sub care este cunoscut statul grec în timpul Războiului de Independență de sub stăpânirea Imperiului Otoman. Acesta este un terme pur istoric, care subliniază natura constituțională și democratică a regimului revoluționar care a precedat fondarea Regatului Greciei
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
(în limba greacă: Αʹ Ελληνική Δημοκρατία) este numele sub care este cunoscut statul grec în timpul Războiului de Independență de sub stăpânirea Imperiului Otoman. Acesta este un terme pur istoric, care subliniază natura constituțională și democratică a regimului revoluționar care a precedat fondarea Regatului Greciei independent. Acest termen asociază perioada istorică a războiului revoluționar cu formele
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
au degenerat în război civil și a intervenției armatei turco-egiptene condusă de Ibrahim Pașa. În momentul în care Ibrahim Pașa a intervenit pentru înăbușirea mișcării revoluționare elene, marile puteri își schimbaseră însă pozițiile politice, fiind favorabile formării unui stat autonom grec sub suzeranivate otomană, în conformitate cu prevederiel Tratatului de la Londra din 1827. Refuzul sultanului de acceptare a termenilor acestui tratat a dus la intervenția aliată europeană și la distrugerea flotei egipteano-otomane în timpul bătăliei de la Navarino. Acest ultim eveniment a facilitat Greciei obținerea
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
de orice obligație față de Eteria. Între cele două tabere a izbucnit un conflict, iar Eteria a încercat să-l asasineze pe Valdimirescu pe 26 mai. După pierderea sprijinului românilor, intrarea forțelor otomane în Muntenia a pecetluit soarta Eteriei. Dezastrul exilaților greci a fost total după înfrângerea din Bătălia de la Drăgășani de pe 7 iunie. Alexandru Ipsilanti, fratele lui Nicolae și o mână de eteriști s-au retras spre Râmnicu Vâlcea, unde a rămas mai multe zile negociind cu autoritățile austriece permisiunea de
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Moldova ceva vreme, dar până la sfârșitul anului otomanii au înfrânt orice rezistență. Peloponezul, care avea o îndelungată tradiție de rezistență antiotomană, a devenit centrul rebelinii. La începutul anului 1821, absența guvernatorului otoman Hursid Pașa și a trupelor sale a oferit grecilor șansa să se ridice la luptă împotriva ocupanților. O adunare hotărâtoare a avut loc la Vostitsa pe 26 ianuarie, aici participând liderii politico-militari și religioși din întreg Peloponezul. Aici, preotul revoluționar Papaflessas, care a declarat despre sine că este reprezentantul
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
britanicii) în Creta să rezolve problema pirateriei. Această expediție a distrus toate vasele piraților din Gramvousa, iar fortul a trecut sub comanda britanică. Dezvolatarea economică a Salonicului și a altor orașe din Macedonia a conicis cu renaștere culturală și politică grecilor. Ideiile promovate prin cântecele patriotice ale lui Rigas Feraios și ale altora au lăsat o impresie puternică asupra locuitorilor regiunii. După câțiva ani, revoarea revoluționară din sudul Greciei s-a răspândit și alte regiuni. Liderul revoluției în Macedonia a fost
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
și Siatista. În 1822, Mehmed Emin a stabilizat situația otomanilor fiind victorios în luptele de la Kolindros și Kastania. În nord, în apropierea localității Naousa, Zafeirakis Theodosiou, Karatasos și Gatsos au organizat apărarea orașului. Primele lupte au dat câștig de cauză grecilor. Mehmed Emin a atacat mai apoi orașul în fruntea unei armate formate de 20.600 de soldați, dintre care doar ceva mai puțin de jumătate soldați ai armatei regulate. Mehmed Emin a reușit în urma mai multor atacuri să cucerească Naousa
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
lipsa unei conduceri centrale puternice și a coordonării. Cu toate acestea, turcii nu au reușit să obțină înăbușirea rebeliunilor datorită problemelor logistice care i-au obligat să organizeze campanii militare de mică amploare. De-a lungul întregii perioade, liderii militari greci au adoptat o tactică care să le permită contracararea superiorității numerice a turcilor. Pe de altă parte, eforturile militare ale turcilor au fost îngreunate de lipsa pieselor de artilerie. Grecii nu au reușit să profite de seria de succese de la
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Încă din primele faze ale războiului revoluționar, cucerirea supremației maritime a fost vitale pentru greci. Supremația navală elenă ar fi permis revoluționarilor să împiedice reaprovizionarea garnizoanelor otomane izolate și aducerea de întăriri din alte provinciile asiatice ale Imperiului Otoman. Flota greacă fusese creată de negustorii bogați din insulele Mării Egee: Hydra, Spetses și Psara. Fiecare insulă a echipat, încadrat cu echipaje și întreținut propriile lor escadre, comandate de proprii amirali. În ciuda paptului că vasele grecești aveau echipaje experimentate, marinarii nu aveau experiență
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
linie, echipate cu 80 de tunuri, 7 fregate cu 50 de tunuri, 5 corvete cu 30 de tunuri și 40 bricuri cu 20 sau mai puține tunuri. Pentru contracararea superiorității otomane, grecii au decis să folosească vasele incendiare (în limba greacă πυρπολικά or μπουρλότα), care își dovediseră eficiența în timpul expediției fraților Orlov din 1770. Primul atac cu vase incendiare din timpul revoluției a fost făcut pe 27 ami 1821 la Ereson, în insula Lesbos, când Dimitrios Papanikolis a reușit să distrugă
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
femeil, copii și a altor necombatanți. Un dezertor bulgar i-a înformat însă pe asediatori de intenția grecilor. În timpul atacului, numai 1.800 de greci au reușit să străpungă liniile egiptene. Între 3 și 4.000 de femei și copii greci au fost luați prizonieri și mai apoi vânduți ca sclavi. O parte dintre cei care nu au fost luați prizonieri imedioat, au decis să se arunce în aer cu încărcături de praf de pușcă, pentru ca să evite sclavia. Ibrahim și-a
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
statute locale au fost recunoscute de Prima Adunare Națională, dar instituțiile administrative respective au fost transformate în ramuri ale administrației centrale. Ele aveau să fie dizolvate mai târziu de A doua Adunare Națională. Prima Adunare Națională de la Epidaurus (în limba greacă:Α' Εθνοσυνέλευση της Επιδαύρου, 1821-1822), a fost prima întrunire a Adunării Naționale, un organ politic național reprezentativ al revoluționarilor greci. Adunarea a avut ședința inaugurală în decembrie 1821 în Piada (Epidaurus). La ședințele acestei adunări au participat reprezentanții regiunilor implicate
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
centrale. Ele aveau să fie dizolvate mai târziu de A doua Adunare Națională. Prima Adunare Națională de la Epidaurus (în limba greacă:Α' Εθνοσυνέλευση της Επιδαύρου, 1821-1822), a fost prima întrunire a Adunării Naționale, un organ politic național reprezentativ al revoluționarilor greci. Adunarea a avut ședința inaugurală în decembrie 1821 în Piada (Epidaurus). La ședințele acestei adunări au participat reprezentanții regiunilor implicate în Războiul de Independență împotriva Imperiului Otoman. Majoritatea reprezentanților erau notabilități locale și clerici din provinciile Moreea, Rumelia și din
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
s-a făcut nicio referire la Filiki Eteria, deși Demitrios Ipsilanti, fratele lui Alexandru Ipsilanti, reprezentant oficial al Eteriei, a fost numit președintele Parlamentului, un organ controlat însă de liderii locali eleni. A doua Adunare Națională de la Astros (în limba greacă:Β' Εθνοσυνέλευση στο Άστρος) a fost corpul legiuitor al revoluționarilor eleni în timpul Războiului de Independență împotriva Imperiului Otoman. Adunarea a fost convocată la Astros între 29 martie - 18 aprilie 1823 sub președinția lui Petros Mavromichalis. Cea mai importantă sarcină a
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
fundamentală. Ea asigura puteri crescute ale legislativului față de executiv, limitând dreptul de veto al guvernului. Noua constituție a marcat progrese legislative în domeniul apărării drepturilor omului: garantarea proprietății, a egalității în drepturi a tuturor locuitorilor Greciei, nu doar a etnicilor greci, a libertății presei precum și abolirea scalviei. Noua constituție a marcat încetarea existenței guvernelor regionale. În schimb, constituția a păstrat prevederea termenului anual de existență a ramurilor administrative, aceasta din cauza creșterii neîncrederii dintre politicieni și militari. Adunarea Națională a votat o
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
prin care dreptul la vot a fost acordat „bărbaților”, nu ca până atunci „seniorilor”, iar vârsta legală pentru exercitarea dreptului de a alege a fost coborâtă de la 30 la 25 de ani. A treia Adunare Națională de la Troezen (în limba greacă:Γ' Εθνοσυνέλευση της Τροιζίνας) a fost convocată în timpul fazelor finale ale Războiului de Independență. A treai Adunare Națională a fost convocată cu întârziere pentru mijlocul lunii aprilie 1826 la Piada, dar și-a întrerupt ședințele ca urmare a cuceririi orașului
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
lor publice. Ultima acțiune întreprinsă de Adunare înainte de dizolvarea sa a fost arpobare pe 4 mai 1827 a stabilirii orașului Nauplion drept capitală a Greciei și ca sediu al parlamentului și guvernului. A patra Adunare Națională de la Argos (în limba greacă:Δ' Εθνοσυνέλευση Άργους) a fost convocată în Argos pe 11 iulie 1839, în faza finală a Războiului de Independență. A patra Adunare Națională de la Argos a fost deschisă cu participarea a 236 de reprezentanți din toate teritoriile grecești, inclusiv cele
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
a guvernat țara până la majoratul regelui a ignorat legea fundamentală iar, după majorat, Otto însuși nu a respectat constituția, domnind ca monarh absolut. Grecia independentă a primit o nouă constituție doar după lovitura de stat din 3 septembrie 1844. Constituția greacă din 1822 a fost un document adoptat de Prima Adunare Națională de la Epidaurus pe 1 ianurie 1822. Acest document a fost cunoscut în mod oficial drept Constituția Provizorie a Greciei ("Προσωρινό Πολίτευμα της Ελλάδος"). Acesta act este considerat prima constituție
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
constituțională dintre legislativ și executiv reflectă suspiciunile care existau între deputații Adunării Naționale și care a dus la paralizarea procedurilor de concepere și votare a legilor. Ar mai trebui spus că greutățile revoluției au împiedicat implementarea tuturor prevederilor constituției. Constituția greacă din 1823 este a doua constituție adoptată în timpul Războiului de Independența izbucnit în 1821. În primăvara anului 1823 a fost convocată a doua Adunare națională, care a adoptat legea fundamentală cunoscută și ca „Legea de la Epidauros” ("Νόμος της Επιδαύρου"). Perioada
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
of the justice is regulated in a more detailed way. Petrobey Mavromichalis a fost reales președintele executivului. A doua Adunare Națională a dizolvat toate parlamentele locale și a desființat titlul de „Comandat șef” atribuit mai înainte lui Theodoros Kolokotronis. Constituția greacă din 1827 a fost semnată și ratificată în luna iunie de către deputații celei de-a treia Adunări Naționale în timpul ultimei faze a Războiului de Independență și a reprezentat primul pas important în direcția realizării unei guvernări cetralizate, care unea toate
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
central. Refuzul lui Kapodistria de convocare a Adunării Naționale a fost considerată o pornire despotică, influențată de experiența sa rusă. Municipalitatea din Hydra a cerut amiralilor locali Miaoulis și Mavrocordatos să atace portul Poros și să pună stăpânire pe flota greacă ancorată aici. Miaoulis a reușit să pună stăpânire pe flota elenă și să evite astfel blocada insulelor pe care le reprezenta. În aceste condiții, se părea că guvernatorul Greciei ar fi fost silit să convoace Adunarea Națională. Kapodistrias a cerut
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
este un text apocrif al "Noului Testament", atribuit Sfintei Fecioare Maria și, care a circulat în paralel cu textele canonice recunoscute de instituția Bisericii. Sunt cunoscute două variante ale textului, una scrisă în limba greacă și una etiopiană de proveniență arabă. Textul Apocalipsei Fecioarei (bazat pe cea mai veche variantă în limba greacă - identificată în manuscris în Biblioteca Bodleiană), a fost publicat de "M. R. James" în 1893. Acesta a atribuit manuscrisul secolului al XI
Apocalipsa Fecioarei () [Corola-website/Science/326230_a_327559]
-
fi fost de fapt o compilație târzie efectuată fără îndemânare, ce a avut la bază atât "„Legendele Răpirii”" cât și "„Apocalipsa lui Pavel”" Varianta etiopiană a fost publicată în limba latină 1909 de către Chaine.. Spre diferență de manuscrisele în limba greacă, textul este aproape în întregime împrumutat din "Apocalipsa lui Pavel", fiind - în opinia lui Chaine o variantă arabă tradusă tot din greacă. Una dintre secțiuni relevă însă afinități cu Apocalipsa lui Petru. Trăsătura sa definitorie, intervenția pentru cei ce sunt
Apocalipsa Fecioarei () [Corola-website/Science/326230_a_327559]
-
este o carte apocrifă a Noului Testament. Textul în limba greacă al apocalipsei "Adormirea Maicii Domnului" (I, II, III) a fost tradus în diferite limbi atât din Răsărit cât și din Occident și este editat pentru prima dată de Tischendorf. Acesta datează documentul nu mai târziu de secolul al IV-lea
Cartea lui Ioan despre adormirea Mariei () [Corola-website/Science/326228_a_327557]
-
în limba latină se deosebesc foarte mult între ele, așa cum lesne se poate observa comparând prima formă latină ("Despre Adormirea binecuvântatei Fecioare Maria") cu cea de-a doua formă latină ("Adormirea Fecioarei Maria"). Ele toate provin dintr-o aceeași sursă greacă, dar chiar și variantele grecești prezintă mari variații, în special în părțile târzii. La sfârșitul secolului al VII-lea, Ioan, arhiepiscop al Tesalonicului, a scris un discurs despre adormirea Fecioarei Maria, derivat în principal din cartea lui Pseudo-Ioan; în unele
Cartea lui Ioan despre adormirea Mariei () [Corola-website/Science/326228_a_327557]