12,849 matches
-
meșteșugar, el nu creează forme, ci le reproduce... (...Mulți Îmi zic: Tiresias ești un flecar căruia-i place să fie interpretul cruzimii zeilor. Dar poate fi Învinovățit adevărul? Ce fac eu altceva decît că luminez o clipă destinul cum ar lumina luna Într-o noapte muntele Cyllene unde s-a petrecut Întîmplarea cu șerpii? Eu nu schimb acest destin și nici nu-l provoc. Și puțini sînt cei care au priceput că un orb vede uneori departe numai pentru că a fost
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mării, și nu Întîmpin nici o dificultate să Înțeleg ceea ce-l mînă Înainte În aventurile sale. El corespunde nevoii noastre de claritate. CÎndva mi-l Închipuiam ca un munte de mușchi În care abia lucea o fărîmă de inteligență cîtă să lumineze victoria brațelor păroase ale eroului. Se insinua În această părere și un oarecare dispreț romantic. Mai tîrziu mi-am dat seama că Heracles s-ar putea ascunde sub mușchii oricăruia dintre sfinții pictați de Michelangelo pe plafonul Capelei sixtine. Și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
i se pare pustie, lumina zilei i-a renăscut cuvintele pe buze, dar odată cu aeeasta zeii mor. În locul pașilor zeiței, singurătatea lui se umple de vorbe. Noaptea, În vis, totul se desfășoară fără un cuvînt. Doar surîde și grota se luminează Înălbită de lună. Și, lucru ciudat, se observă pe sine Însuși cum stă În mijlocul grotei, ca un sfinx de piatră, și surîde. Iar zeița era parcă urmarea surîsului sau. Se năștea din el ca Afrodita din spuma mării. Apoi plecau
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
speranța...) Modernii i-au dat speranței un atribut nou, o ancoră de corabie; cei vechi credeau oare că speranța nu ancorează nicăieri? Nici Fata Morgana nu se oprește nicăieri decît pentru a muri. Nici Sisif; În vale stînca lui se luminează de speranță; aceasta e recompensa efortului său; ea Îl așteaptă În ceea ce se Întîmplă În vale... Unii (Chamfort) pretind că fericirea nu mai vrea să depindă de nimic. Ei zic: pentru mine fericirea n-a Început decît În clipa cînd
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
după discuția pe care a avut-o cu mine și după ce s-a recules în camera sa, a simțit o mare evlavie și înclinație spre aceasta, încât s-a hotărât să le împlinească dorința. Vorbea ca și cum Dumnezeu l-ar fi luminat că trebuia să facă asta. Și era vorba de istorisirea a ceea ce se întâmplase în sufletul său până în acel moment. A hotărât ca eu să fiu cel care-i va primi destăinuirile. În vremea aceea Părintele era foarte bolnav; nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în ziua plecării, se sculă devreme și, începând să se îmbrace, îi veni o teamă atât de mare încât i se părea că nu izbutește să se îmbrace. Deși simțea oîmpotrivire, ieși din casă și din oraș înainte de a se lumina de ziuă. Totuși teama nu se risipise; ea stărui până la Argenteuil, un castel situat la trei leghe depărtare de Paris pe drumul spre Rouen, unde se află - se zice - haina Domnului nostru. Trecu de castel cu sufletul muncit, dar, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
temeiul adevărat al istorisirii și, cugetând și reflectând ea însăși, aflând ceva care să o facă să priceapă și să simtă ceva mai mult istorisirea (fie că descoperă acest lucru prin cugetare proprie, fie prin aceea că înțelegerea îi este luminată prin acțiune divină), să aibă șparte deț mai multă savoare și rod spiritual decât dacă cel care îi propune exercițiile i-ar fi explicat și deslușit pe îndelete înțelesul istorisirii; căci nu multa știință hrănește și îndestulează sufletul, ci simțirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fericiri (Fericiți cei săraci cu duhul, cei blânzi, cei milostivi, cei ce plâng, cei care flămânzesc și însetează de dreptate, cei cu inima curată, făcătorii de pace și cei prigoniți). 2. Îi îndeamnă să-și folosească bine talanții: („Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre bune și să-L preamărească pe Tatăl vostru din ceruri”). 3. Se arată nu ca unul care încalcă Legea, ci ca unul care o împlinește, rostind porunca de a nu ucide
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Cimitirul „Eternitatea“ din Iași. CĂPREANU, ION (1927-2003) ISTORIC, PUBLICIST și PROFESOR Cadru didactic meticulos, animat de cunoașterea adevărurilor istorice despre societatea românească, prof. univ. dr. Ion Căpreanu a fost un simbol de patriotism nedezmințit, o făclie care a încercat să lumineze drumul spre reliefarea adevărurilor istorice și a promovării culturii. S-a născut la 30 septembrie 1927, în comuna Udești, județul Suceava. A urmat cursurile școlii primare în localitatea natală și pe cele gimnaziale la Liceul „Ștefan cel Mare“ din Suceava
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
ca o energie pozitivă care te pune în mișcare. Ea își amintea de zgomotul puternic al jocurilor, al zecilor de mii de voci ale naturii, de gingășia și frumusețea florilor, de toate simțurile și trăirile. Strălucirea și frumusețea copilăriei ne luminează și ne împodobește simțurile. E ca un secret al fericirii noastre chiar și atunci când trăim în umbra unei lumi bolnave, ne învață să descoperim liniștea în viața plină de bucurii și voioșie. Ea are legile ei oferindu-ne mai mult
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o trecu un fior rece gândindu-se că are de gând s-o sărute, dar Leon nu făcuse decât să-i sufle ușor în părul ei mătăsos, lăsând răsuflarea să stăruie între ei. Ca prin minune, afară începuse să se lumineze. Nici nu ai fi zis că trecuse furtuna pe acolo. Leon veni cu o remarcă: - Am și eu momentele mele de slăbiciune. Te rog să mă scuzi dacă te-am supărat. Poate nu fac lucrurile așa cum trebuie. Carlina pretindea la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
își spună. Le-ar fi trebuit mult timp să pună cap la cap toate întâmplările și trăirile lor, dar se clădeau încetul cu încetul și nu aveau să se uite niciodată. Erau încrezători în viitor. Întrezăreau pentru ei o cale luminată pe care aveau să o descopere curând. Parcursese kilometri întregi să se întâlnească. Despre Nicky nu știau nimic în acel moment. Fiecare era plecat pe un alt drum și fiecare cu norocul lui. Părăsiseră restaurantul unde mâncaseră și topiseră asemenea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
incontestabile (personal, consider și eu întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu ca fiind cel mai bun film al autoarei și totodată cel mai bun film românesc având ca subiect o figură istorică, pentru că film istoric e o sintagmă demonetizată). Faptele de viață luminează discret sau insistent anumite cotituri ale carierei. Se pun punctele pe i în chestiuni ce țin de morala profesiei. Se explică secvențe și personaje. Cinematograful mondial este privit lucid, fără complexe provinciale, după cum se deplânge, fără tremolo inutil, neșansa de
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
șoferi nu oprește aparatul de taxat atunci când, din vina lui, te ocolește de te amețește ! Nu o face nici șoferul nostru, desigur. Din fericire, din clipa în care o cotește spre Fabrica de Bere, Palatul ne apare clar în față, luminat de spoturi magenta Mda, nu poate fi decât aici. E locul ideal pentru o (primă) ediție a unei industrii pe care mulți o consideră o glumă : de jur împrejur semimaidan, drum semidesfundat, beznă și ceva câini comunitari, dar Palatul strălucește
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
concursuri , sesiuni de referate, cercuri de lectură, toate acestea au un singur scop: formarea armonioasă a personalității elevului. Nu, școala nu este „doar școală”. Școală este educație, perfecțiune, ideal. Școală te ajută să devii OM. Te îndruma, te călăuzește, iti luminează drumul. Pentru că scopul ei nu este de a forma profesioniști, ci de a forma oameni, de a le găsi menirea și locul în societate. GÂNDURI DESPRE EDUCAȚIE ÎN VREME DE TRANZIȚIE Profesor Adrian TALAȘMAN ,, Educația este cea mai mare și
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
nuanțele de galben, roșu, portocaliu și vinețiu. Uneori sărim peste mici pârâiașe ce-și mâna apele spre adâncuri necunoscute. Din loc în loc, se văd mici scobituri în pereți. Sunt locurile unde cei care trudeau, isi sprijineau opaițele pentru a le lumină calea. Cu cat pătrundem mai adânc, bolțile galeriilor sunt mai năruite, dând o senzație generală de nesiguranță vizitatorilor. Facem cale-ntoarsă pe acelaș drum, însetați de lumina soarelui. Odată ajunși la suprafață, trebuie să ne odihnim trupul, dar și sufletul răscolit
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
15). Încă în anul 1929, criticul de artă Tancrède Viala observa dihotomia vocație aspirație a tânărului artist, „un talent ieșit din comun”, „fire impetuoasa, temperament impulsiv și viguros, antrenat atât către artă, cât și către știință - medicină”. Vocea interioară îi luminează indeciziile și Viorel Huși alege să se specializeze la École des Beaux-Arts din Paris. Singură admiterea, numai pe baza unei mape cu lucrări prin care a impresionat comisia examinatoare, constituie o carte de vizită-argument a talentului sau de plastician. După
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
cu cîte trei flori în ele celor din pavilionul administrativ. Vă dați seama: ba vine cineva de la minister, ba cineva de la județ... Și-apoi, chiar și șefilor le place să aibă o floare pe birou. Altfel pare încăperea dacă e luminată de o floare, nu? Deschide o ușă, poftindu-mă să intru într-o încăpere înaltă, cu panouri mari din sticlă, de jur-împrejur și deasupra. În mijloc, e un copac de vreo trei metri înălțime, plin de flori încă nedeschise un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ai stricat; ai plecat din Iași premiant la olimpiadele naționale de Fizică și te-ai întors cu capul plin de fluturi. Bă, deșteptule! rîd eu sonor, amuzat de-a binelea. Bărbații tineri, ca noi, n-au fluturi; ei trebuie să lumineze, să poată atrage fluturii, să-i prindă cu delicatețe și să se bucure de ce-a dat Dumnezeu mai frumos pe lume, nu să-i cumpere cu 50 de lei. Scuză-mă! îl iau cu prietenie de braț, șoptindu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fată.. O cheamă Dorina... Mda?! se miră Dinu. Dacă o mai vezi, spune-i că-s inginer, nu doctor, să repar inimile. Și nici "binefăcător" ca tine, ori ca Vlad, să consolez inimi suferinde. Are un zîmbet rece, care-i luminează o clipă fața gravă; acea față gravă pe care i-o cunosc de cînd a venit aici în combinat. Mai înalt decît Vlad, bine legat, îmbrăcat întotdeauna cu grijă, cumpătat la vorbă și absent la ceea ce se întîmplă în jurul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pe tine, căprioara istovită de drum. Singură ți-ai ales soarta, Cristina; nu trebuia să mă strigi cînd am trecut pe lîngă tine. Tocmai mă lepădasem de literatură, mă lepădasem de ceea ce vibra în mine cu sinceritate, ceea ce-mi lumina existența, și-mi propusesem să beau, să mă îmbăt, apoi să-i telefonez doamnei Teona... Dar Teona a acceptat jocul, dovadă că m-a invitat la ea; plăcerea nu mai poate fi la fel cu plăcerea ce mi-o doresc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dintr-o dată?! Brîndușa tace și mă privește lung, clătinînd din cap. Seara asta, la masă, Vlad mi-a spus că ai cumpărat și tu o Biblie, surîde ea, cu o strîngere discretă a colțului stîng al gurii, iar zîmbetul îi luminează fața, făcîndu-mă să înțeleg că numai și un zîmbet ca ăsta îi putea topi furia lui Vlad. Dacă ai fi citit Biblia ca pe o carte de înțelepciune, continuă Brîndușa, ai fi găsit că scrie undeva: ,,Ajungă-i zilei răutatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Te văd cu bagajele la 12½ noaptea, pe peronul gării, fără bani, neștiind nemțește. Nu, nu vreau să mă gândesc: simt că mă învârtesc în jurul obsesiei și obsesia în jurul meu, ca un inextricabil ghem de îndoeli și tresăriri. Ca să mă luminez și să nu urlu, te văd, urcându-te triumfătoare, în trenul spre Paris. Cum n’ai înțeles că tăcând această parte, voi inventa, mă voi tortura, nu voi dormi? [...] Prietenele tale au tăcut toate; Biemel e de negăsit, la Vremea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
încordată de a face ca tine, cu conflicte de meserie și cu 2 000 lei pentru lecții. Am luat din ei becuri pentru casă. În biurou e unul mare, de laborator, care face tot restul casei, deși iluminat, întunecos ca luminat de un opaiț. Apoi lecții cu Chirana și Iani. Seara, masă; reapare pe masă „salada de vinete“ faimoasă; cele două țigări închid ziua și mă lasă în pragul nopții în lunateca și halucinanta mea singură tate. Nu am pe nimeni
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
p. 9 ianuarie [1950], luni seara Marți, 10 ianuarie [1950] Toată ziua te-am purtat în mine ca pe o icoană binecuvântată; îmi era așa de dor de tine, de cuvintele tale vrăjite, de zâmbetul tău care mi-ar fi luminat viața. După cele două ore de lecții cu copiii, am plecat la Maria, care voia să-i vândă o rochie lui Rody M. Pe urmă, invitație la prânz. Am stat de povești despre vrute și nevrute: vrea să se despartă de bărbatul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]