12,062 matches
-
lor, datorită deplasamentului superior celui al galerelor. Ultima mare bătălie navală dusă aproape în întregime de galere a avut loc la Lepanto (7 octombrie 1571), când flota , o coaliție de state maritime catolice, a învins decisiv principala flotă a Imperiului Otoman, marcând astfel sfârșitul dominației turcești în Marea Mediterană. În secolul al XVII-lea, o dată cu dezvoltarea velierelor și cu perfecționarea artileriei, își face apariția "nava de linie", navă militară prevăzută cu numeroase guri de foc amplasate pe una sau mai multe punți
Navă militară () [Corola-website/Science/335764_a_337093]
-
S. Grant, președintele american James Garfield și Jefferson Davis, fostul președinte al Statelor Confederate ale Americii, au fost fani entuziaști. Garfield a fost atât de impresionat încât l-a numit pe Wallace în postul de ministru al Statelor Unite în Imperiul Otoman, cu sediul la Constantinopol. Wallace a servit în acest post diplomatic din 1881 până în 1885. "Ben Hur" a fost publicat într-o perioadă în care Statele Unite ale Americii încerca să depășească războiul și se afla în plină reconstrucție. Un cercetător
Ben Hur (roman) () [Corola-website/Science/335746_a_337075]
-
în secolul al VI-lea, ea a fost placată cu mozaicuri. O altă capelă medievală a fost amenajată în secolul al XIII-lea, fiind decorată cu fresce. Amfiteatrul a fost acoperit cu pământ în secolul al XVI-lea, după ocupația otomană, atunci când s-a construit un zid în apropiere. Marin Barleti, istoric și preot catolic, descria monumentul ca fiind „o construcție frumoasă”. Aproximativ o treime din situl arheologic a fost descoperită și excavată în anii 1960 de către Vangjel Toci; restul a
Amfiteatrul din Durrës () [Corola-website/Science/335793_a_337122]
-
e të drejtave te kombit Shqiptar"), denumită comun (în albaneză: "Besëlidhja e Prizrenit"), a fost o organizație politică albaneză înființată la 5 ianuarie 1877 (oficial, la 10 iunie 1878) în orașul Prizren, aflat pe atunci în vilayetul Kosova al Imperiului Otoman. Tratatul de la Sân Stefano și apoi cel de la Berlin au acordat altor state teritorii locuite de albanezi. Incapacitatea Porții de a-și proteja interesele într-o regiune locuită în proporție de 70% de musulmani și predominant loială otomanilor i-a
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
să-și organizeze apărarea dar și să ia în calcul înființarea unei administrații autonome, pe modelul celor pe care le avuseseră Șerbia și Principatele Dunărene înainte de a-și obține independența. Liga a fost înființată la întâlnirea a 47 de bei otomani ținută la Prizren în 10 iunie 1878. O poziție inițială a Ligii a fost prezentată în documentul denumit . În acest document, liderii albanezi își declarau intenția de a conserva și a păstra integritatea teritorială a Imperiului Otoman în Balcani susținând
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
47 de bei otomani ținută la Prizren în 10 iunie 1878. O poziție inițială a Ligii a fost prezentată în documentul denumit . În acest document, liderii albanezi își declarau intenția de a conserva și a păstra integritatea teritorială a Imperiului Otoman în Balcani susținând Poartă, si de „a lupta cu armele în mână pentru a apăra integritatea teritoriilor Albaniei”. Deși nu spunea nimic despre reforme, școli, autonomie sau despre unificarea populației albaneze într-un singur vilayet, sub influența lui , această poziție
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
spunea nimic despre reforme, școli, autonomie sau despre unificarea populației albaneze într-un singur vilayet, sub influența lui , această poziție inițială a fost schimbată radical și a avut ca urmare revendicarea autonomiei de către albanezi și chiar războiul deschis cu Imperiul Otoman. Războiul Ruso-Turc din 1877-1878 a dat o lovitură decisivă puterii otomane în Peninsula Balcanică, lăsând imperiul cu doar un control precar în Albania și în Balcanii de Est. Temerile albanezilor că teritoriile locuite de ei vor fi împărțite între Muntenegru
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
într-un singur vilayet, sub influența lui , această poziție inițială a fost schimbată radical și a avut ca urmare revendicarea autonomiei de către albanezi și chiar războiul deschis cu Imperiul Otoman. Războiul Ruso-Turc din 1877-1878 a dat o lovitură decisivă puterii otomane în Peninsula Balcanică, lăsând imperiul cu doar un control precar în Albania și în Balcanii de Est. Temerile albanezilor că teritoriile locuite de ei vor fi împărțite între Muntenegru, Șerbia, Bulgaria și Grecia le-au alimentat opoziția. Primul tratat de după
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
să se organizeze în Consiliile Locale de Salvare Națională cu scopul de a proteja teritoriul locuit de etnici albanezi. Până la sfârșitul lui 1877, problema apărării integrității teritoriale a devenit una foarte dificilă. La 13 decembrie 1877, sârbii declaraseră război Imperiului Otoman, fiind urmați de Muntenegru. Ei erau susținuți de Armata Rusă și și-au îndreptat atacurile asupra părții nordice a Albaniei. În ciuda luptelor duse, albanezii nu au reușit să apere câteva regiuni și orașe din nord-estul și nord-vestul Albaniei. La ocuparea
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
dată. Membrii comitetului erau , , Sami Frashëri, , , și . În timpul întâlnirii de la Prizren, 47 de bei au semnat un "" la 18 iunie 1878. Documentul reprezenta o poziție inițială, susținută mai ales de proprietarii de pământuri și de persoane cu legături în administrația otomană. În Articolul 1 al acestui document, acești lideri albanezi își reafirmau intenția de a păstra integritatea teritorială a Imperiului Otoman în Balcani susținând Poartă, legea islamică Sharia, si de „a lupta cu arma în mână pentru a apăra integritatea teritoriilor
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
1878. Documentul reprezenta o poziție inițială, susținută mai ales de proprietarii de pământuri și de persoane cu legături în administrația otomană. În Articolul 1 al acestui document, acești lideri albanezi își reafirmau intenția de a păstra integritatea teritorială a Imperiului Otoman în Balcani susținând Poartă, legea islamică Sharia, si de „a lupta cu arma în mână pentru a apăra integritatea teritoriilor Albaniei”. Articolul 6 al aceluiași document reafirmă ostilitatea albanezilor, ca loialiști otomani, față de independența Bulgariei și Șerbiei. „Nu trebuie să
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
Muntenegrul”. La prima întâlnire a Ligii, memorandumul ("kararname") nu specifică nimic despre vreo reforma, despre școli, despre autonomie sau despre unificarea populației albaneze într-un singur vilayet. Nu era o cerere de independența a Albaniei, nici măcar de autonomie în cadrul Imperiului Otoman ci, după cum propunea Pashko Vasa, doar de unificare a întregului teritoriu revendicat într-un singur vilayet. Curând, această poziție s-a schimbat radical și a avut ca urmare cereri de autonomie și războiul deschis împotriva Imperiului Otoman, după cum a formulat
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
autonomie în cadrul Imperiului Otoman ci, după cum propunea Pashko Vasa, doar de unificare a întregului teritoriu revendicat într-un singur vilayet. Curând, această poziție s-a schimbat radical și a avut ca urmare cereri de autonomie și războiul deschis împotriva Imperiului Otoman, după cum a formulat Abdyl Frashëri În iulie 1878, cei 60 de membri ai conducerii Ligii de la Prizren, în frunte cu Abdyl Bey Frashëri, au trimis o scrisoare Marilor Puteri de la Congresul de la Berlin, prin care cereau rezolvarea problemei albanezilor rezultată
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
armata în Gusinje, Plav, Shkodra, Prizren, Preveză și Janina. Un lider local descria frontieră că „plutind pe sânge”. La 10 iunie 1878, circa optzeci de delegați, mai ales lideri religioși musulmani, șefi de clanuri și alte persoane influente din "vilayetele" otomane Kosovo, Monastir și Janina, s-au întâlnit în orașul Prizren din vilayetul Kosova. Circa 300 de musulmani au participat la adunare, inclusiv delegați din Bosnia și mutasarriful (administratorul sangeacului) din Prizren ca reprezentant al autorităților centrale, și fără delegați din
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
Kosovska Mitrovica), Viçitirin (Vucitrn), Üsküp (Skopje), Gilan (Gnjilane), Manastir (Bitola), Debar (Debar) și Gostivar. Cea sudică, condusă de constă din șaisprezece reprezentanți din zonele Kolonjë, Korçë, Arta, Berat, Pârga, Gjirokastër, Përmet, Paramythia, , Mărgăriți, Vlorë, Tepelenë și Delvinë. La început, autoritățile otomane au susținut Liga de la Prizren, dar Sublima Poartă a presat delegații să se declare în primul rând otomani și abia apoi albanezi. Unii delegați, în frunte cu șeicul din Kalkandelen, au susținut această poziție și au pus accent pe solidaritatea musulmană
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
șeicul din Kalkandelen, au susținut această poziție și au pus accent pe solidaritatea musulmană și pe apărarea pământurilor musulmane, inclusiv Bosnia și Herțegovina. Această poziție inițială a ligii, bazată pe solidaritatea religioasă a stăpânilor de pământ și a membrilor administrației otomane cu autoritățile religioase, a fost motivul pentru care s-a propus denumirea „Comitetul Adevăraților Musulmani” (în albaneză: "Komiteti i Myslimanëve të Vërtetë"). Alți reprezentanți, în frunte cu Frashëri, s-au concentrat pe ideea autonomiei Albaniei și pe crearea conștiinței identității
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
După ce nu au reușit să-și îndeplinească cererile pe cale diplomatică, albanezii s-au lansat pe calea conflictului militar cu vecinii balcanici. Liga de la Prizren avea 30.000 de membri înarmați sub controlul său, care au lansat o revoluție împotriva Imperiului Otoman după eșecul de la Congresul de la Berlin și după ce otomanii au ordonat oficial dizolvarea Ligii, de teama că ea va dori independența față de Imperiu. Prima operațiune militară a ligii a fost , generalul otoman care urma să supervizeze transferul teritoriului Plav-Gucia către
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
său, care au lansat o revoluție împotriva Imperiului Otoman după eșecul de la Congresul de la Berlin și după ce otomanii au ordonat oficial dizolvarea Ligii, de teama că ea va dori independența față de Imperiu. Prima operațiune militară a ligii a fost , generalul otoman care urma să supervizeze transferul teritoriului Plav-Gucia către Muntenegru. La 4 decembrie 1879, membrii Ligii au participat la și au învins forțele Muntenegrene care încercau să preia controlul în Plav și Gusinje. După izbucnirea luptelor deschise, Liga a preluat de la
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
Plav și Gusinje. După izbucnirea luptelor deschise, Liga a preluat de la turci controlul asupra orașelor kosovare Vučitrn, Peć, Kosovska Mitrovica, Prizren și Gjakova. Îndrumata de mișcarea pentru autonomie, Liga a respins autoritatea turcă și a cerut separarea totală de Imperiul Otoman. Acesta la rândul sau încerca să suprime Liga și a trimis o armată în frunte cu comandantul turc Derviș Pasă, care, în aprilie 1881 capturase Prizrenul și zdrobise rezistență de la Ulcinj. Liderii Ligii și familiile lor au fost uciși sau
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
Pasă, care, în aprilie 1881 capturase Prizrenul și zdrobise rezistență de la Ulcinj. Liderii Ligii și familiile lor au fost uciși sau arestați și deportați. În august 1878, Congresul de la Berlin a cerut o comisie care să traseze frontieră între Imperiul Otoman și Muntenegru. Congresul a cerut Greciei și Imperiului Otoman să negocieze o soluție la disputa lor de frontieră. Rezistență albanezilor față de tratat a obligat Marile Puteri să returneze Imperiului otoman Gusinje și Plav acordând Muntenegrului în schimb orașul de coastă
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
rezistență de la Ulcinj. Liderii Ligii și familiile lor au fost uciși sau arestați și deportați. În august 1878, Congresul de la Berlin a cerut o comisie care să traseze frontieră între Imperiul Otoman și Muntenegru. Congresul a cerut Greciei și Imperiului Otoman să negocieze o soluție la disputa lor de frontieră. Rezistență albanezilor față de tratat a obligat Marile Puteri să returneze Imperiului otoman Gusinje și Plav acordând Muntenegrului în schimb orașul de coastă Ulcinj, majoritar albanez. Albanezii au refuzat să capituleze. În
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
Puteri să returneze Imperiului otoman Gusinje și Plav acordând Muntenegrului în schimb orașul de coastă Ulcinj, majoritar albanez. Albanezii au refuzat să capituleze. În cele din urmă, Marile Puteri au impus o blocada maritimă asupra Ulcinj-ului și au forțat autoritățile otomane să-i țină pe albanezi sub control. Eforturile diplomatice și militare au reușit să păstreze controlul albanez în Epir, desi și acolo unele teritorii au fost cedate Greciei în 1881. În acel an, Marile Puteri au decis transferul Tesaliei și
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
început condamnat la moarte, a fost închis până în 1885 și apoi exilat până la moartea să șapte ani mai tarziu. Bariere puternice au blocat eforturile liderilor albanezi de a le insufla compatrioților lor o identitate albaneză, diferită de loialitatea față de regimul otoman. Împărțiți în patru vilayete otomane, albanezii nu aveau un nucleu geografic său politic. Diferențele religioase între etnicii albanezi i-au obligat pe liderii naționaliști să dea mișcării naționale un caracter pur laic, ceea ce i-a înstrăinat pe liderii religioși. Cel
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
fost închis până în 1885 și apoi exilat până la moartea să șapte ani mai tarziu. Bariere puternice au blocat eforturile liderilor albanezi de a le insufla compatrioților lor o identitate albaneză, diferită de loialitatea față de regimul otoman. Împărțiți în patru vilayete otomane, albanezii nu aveau un nucleu geografic său politic. Diferențele religioase între etnicii albanezi i-au obligat pe liderii naționaliști să dea mișcării naționale un caracter pur laic, ceea ce i-a înstrăinat pe liderii religioși. Cel mai important factor care îi
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]
-
cele mai dezvoltate zone revendicate de Liga, si anume Gjirokastër, Berat și Vlorë—unde în școli se predă fie în turcă, fie în greacă. Liga de la Prizren s-a numărat printre cele mai evidente reacții albaneze față de retragerea patronajului imperial otoman asupra albanezilor, după aproape patru secole de dominație asupra Balcanilor. Urmările Războiului Ruso-Turc din 1877 au produs tratatul de la Sân Stefano, care recunoștea idependența și revendicările teritoriale ale Bulgariei, Muntenegrului și Șerbiei. După război, liderii albanezi din Peć, Gjakova, Gusinje
Liga de la Prizren () [Corola-website/Science/335803_a_337132]