14,383 matches
-
noii orientări (27). Față de idei pe care toată sau aproape toată lumea era gata să le accepte, Alain adoptă un punct de vedere opus, care amintea de o teorie și o practică pedagogică considerate ca fiind de mult depășite: copilul nu tinde spre ceea ce este plăcut, ci spre ceea ce este anevoios, singurul lui interes real este acela de a deveni adult; tot ceea ce se exprimă spontan în ființa umană este periculos; efortul profesorului de a cunoaște elevul este zadarnic pentru că omul nu
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
etc. și spiritul subiectiv, individual. Care este relația dintre spiritul subiectiv și cel obiectiv? Eul ca spirit subiectiv, spune Spranger, nu poate fi înțeles decît prin raportarea sa la spiritul obiectiv, la ansamblul valorilor culturii în care se integrează. Omul tinde să-și înalțe viața spre forme tot mai desăvîrșite, mai frumoase, mai raționale; el devine om prin asimilarea culturii obiective. În concepția acestui pedagog, "viața" culturii se desfășoară în două direcții deosebite: crearea de cultură, sporindu-se astfel valorile spirituale
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
toate formele valorilor spirituale cu aceeași intensitate. Din ansamblul valorilor culturale, potrivit fondului de dispoziții fundamentale, sînt alese cîteva sau chiar una singură, care devine valoarea dominantă și care le subordonează pe toate celelalte. Spre deosebire de Dilthey, care considera că sufletul tinde să realizeze o singură valoare, respingîndu-le pe toate celelalte cu care nu se armonizează, Spranger aprecia că structura sufletească este capabilă să vibreze în contact cu mai multe valori, subordonate însă uneia centrale, dominante (4, pp. 54-56). Această valoare centrală
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
decădere; omul este chemat, crede el, ca prin forță proprie să transforme decăderea într-un urcuș: "Devenirea culturală istorică amenință în mod constant să se îmbolnăvească. Omul trebuie, prin învățămîntul lui, prin activitatea lui, să tămăduiască ceea ce în devenirea culturală tinde în permanență să se îmbolnăvească (...). Cultura se poate naște" adăugă el "numai dacă omul tămăduiește necontenit cu forțele ființei sale, ceea ce în extrauman, tinde în permanență spre declin" (s.n., 10, p. 185). Cel care sprijină ființa umană în efortul său
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
se îmbolnăvească. Omul trebuie, prin învățămîntul lui, prin activitatea lui, să tămăduiască ceea ce în devenirea culturală tinde în permanență să se îmbolnăvească (...). Cultura se poate naște" adăugă el "numai dacă omul tămăduiește necontenit cu forțele ființei sale, ceea ce în extrauman, tinde în permanență spre declin" (s.n., 10, p. 185). Cel care sprijină ființa umană în efortul său de a se tămădui este dascălul, "medicul permanent al culturii"; "prin copilul în devenire [dascălul, n.n.] infuzează dezvoltării culturale medicamentul necesar", în consecință, "educația
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
recunoaștere a principiilor creștine, ci pe aplicarea lor în viața socială. Întemeindu-se pe afirmația lui Tertulian Anima est natura liter christiana (sufletul este de la natură creștin), G. G. Antonescu aprecia că în fiecare om există o cerință ascunsă care tinde ca spiritul să domnească asupra simțurilor și, în consecință, dacă în procesul educației se face apel la această cerință, elevul s-ar simți onorat și și-ar mobiliza forțele pentru a-și învinge tendințele rele. În concepția lui G. G.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
spiritului subiectiv, ființa umană nu poate fi înțeleasă decît prin raportare la valorile culturii, în consecință, nu poate apărea ca reală opoziția dintre individual și social și nu se justifică existența unei pedagogii sociale și a uneia individualiste. Pedagogia culturii tindea să depășească, de asemenea, opoziția dintre pedagogia intelectualistă herbartiană și pedagogia voluntaristă (ca, de pildă, cea a lui W. A. Lay). Prima punea accentul pe receptare, limitînd educația la un proces de predare-asimilare a cunoștințelor; pedagogia voluntaristă face din activitatea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
liber să aleagă, dar nu alege; de aceea, spune filosoful francez, omul este condamnat să fie liber își alege valorile, își alege esența. Spre deosebire de existențialiștii religioși (K. Jaspers, Gabriel Marcel ș.a.) după care există un transcendent absolut spre care omul tinde, J.-P. Sartre consideră că omul însuși este transcendență, putîndu-se proiecta fără intervenția divină. Deși are libertatea de a-și alege valorile, alegerea sa nu se încheie decît odată cu viața. De aceea și pentru J.-P. Sartre omul nu e
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
aruncare în existență. Omul nu este altceva decît ceea ce el face din el" (s.n.) (22, pp. 21-22). Fie și numai din această ultimă frază a lui Sartre ne putem da seama de implicațiile filosofiei existențialiste în domeniul educației. Omul autentic tinde să se realizeze printr-un efort personal, prin autorealizare deci. Preocupările existențialiste în domeniul pedagogiei au apărut, în mod explicit, după 1950. Așa au apărut: GEORGE F. KNELLER, Existentialism and Education, 1958; OTTO FR. BOLLNOW, Existenzphilosophie und Pädagogik, 1959; F.
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
tendințele de nivelare a spiritelor, întîlnite în unele sisteme educaționale, existențialiștii trec în cealaltă extremă; promovînd un individualism excesiv, ei nesocotesc valoarea educativă a grupului școlar. De altfel, ei își manifestă opoziția față de orice forme educaționale colective. "Școlile și clasele tind totdeauna să egalizeze copilul; el devine pur și simplu unul printre ceilalți" (29, p. 219). Modul cel mai potrivit pentru "cultivarea eului propriu" este casa părintească unde poate pătrunde un profesor. Pentru existențialiști, condiția ideală a dezvoltării ființei umane o
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
confruntă prin prisma valorilor "permanente" ale umanității. Dacă progresivismul absolutizează schimbarea, perenialiștii se situează la polul opus, absolutizînd permanența. Dacă progresivismul vrea să aducă școala cît mai mult în miezul problemelor lumii contemporane și s-o lege de viitor, perenialismul tinde spre ancorarea ei cît mai puternică în trecut. Se ajunge astfel la o teorie pedagogică anacronică, care propune o revenire la școala din prima jumătate a secolului al XIX-lea, cînd nivelul de dezvoltare al științelor permitea încă educația liberală
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
pe dragostea, aprobarea și sprijinul ce se așteaptă din partea "modelului de competență". Procesul de identificare este o altă sursă de satisfacție. d) Angajarea în rețeaua reciprocității sociale stimulează ființa umană să acționeze împreună cu semenii săi, în condiții în care aceștia tind spre un obiectiv oarecare. Integrat într-un grup care urmărește anumite obiective, elevul se va încadra în modelul pe care îl determină activitatea și obiectivele grupului. El va acționa deci în spiritul în care acționează grupul, dar nu imitîndu-i pe
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
recompensa în propria lui exercitare. Preluînd unele din ideile lui J. Piaget teoria stadiilor, ideea activității ca prim moment al procesului de învățare J. Bruner își construiește o teorie proprie care vizează, îndeosebi, învățarea, dar și structurarea conținutului învățămîntului; el tinde totodată să treacă dincolo de teoria învățării, propunînd elaborarea unei teorii a instruirii care ar trebui să cuprindă: a) modalități de cultivare a înclinației către învățare; b) criterii de structurare a unui "corp de cunoștințe"; c) determinarea ordinii celei mai eficiente
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
rol dominant în dinamica vieții psihice; libido-ul forța și energia cu care se manifestă instinctul sexual pune stăpînire pe ființa umană încă din leagăn. Iată încă o idee care a stîrnit puternice proteste împotriva freudismului. Instinctele caută plăcerea, ele tind să fie satisfăcute. Unele reușesc, mai ales cele care nu contravin normelor sociale; altele însă sînt refulate, sînt îndepărtate din conștiință și împinse în stratul inconștientului, care devine astfel depozitarul unei mari și necunoscute energii psihice. Freud face distincție între
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de explicare a progresului uman. Instinctele refulate nu se sedimentează unele peste altele în inconștient și nu rămîn inactive pînă la sfîrșitul vieții, ci, dimpotrivă, ele sînt acelea care conferă psihicului dinamismul, caracterul conflictual ce-i este caracteristic. Ele, instinctele, tind în permanență să se manifeste și, pentru că nu o pot face în mod deschis, o realizează deghizat sub forma viselor sau a actelor ratate (fenomene ce apar din ciocnirea a două intenții una conștientă și alta inconștientă, provocînd ratarea celei
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în studiile de psihologie, ci a acestui om, cu condițiile sale familiale și cu relațiile sale interindividuale. Iată de ce, un psiholog de talia lui Georges Politzer a putut face o apreciere ca aceasta: "tocmai odată cu psihanaliza, pentru prima oară se tinde a se constitui o psihologie veritabilă. Înainte de psihanaliză, psihologia s-a situat mereu fie dincoace, fie mult dincolo de omul concret" (Le mythe de l'antipsychanalyse, 19, p. 20). Întemeiat pe cercetările sale, Freud considera afectivitatea ca un factor esențial al
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în valoare, cu toată naivitatea, drepturile lor biologice și dovedesc în fiecare clipă că, pentru dînșii, calea spre puritate rămîne încă de parcurs" (20, p. 268). Psihanaliza ne pune în fața unui copil cu o viață psihică extrem de complexă; pulsiuni care tind să se realizeze, manifestări de represiune ale supraeului, refulări insesizabile, izbucniri ale unor mai vechi refulări sau chiar traume psihice. Fazele cele mai interesante ale dezvoltării libidoului sînt acelea care preced vîrsta de trei ani. Cînd copilul a împlinit această
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
puteau să nu se oprească și asupra învățămîntului, în legătură cu care, în deceniile din urmă, s-au exprimat după cum s-a văzut cele mai contradictorii opinii. Unele din aceste cercetări tratează aspecte limitate ale raportului dintre educație și societate, altele însă tind să cuprindă elemente specifice ale relațiilor interindividuale, ajungînd la concluzii teoretice mai elaborate (1, p. 23). Din punctul de vedere al perspectivei din care este analizată relația educație societate se constată mai multe direcții. În capitolul de față ne vom
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
nou sistem de relații, în care cel în cauză se simte sprijinit și stimulat. În aceste condiții, tendința spre conformare cu comportamentul grupului devine o forță mobilizatoare. De aici interesul cu totul special acordat climatului în grup, relațiilor interindividuale care tind spre coeziunea grupului. Teoria cîmpului psihologic l-a orientat pe K. Lewin și colaboratorii săi, R. Lippit și R. K. White, spre cercetarea condițiilor care favorizează manifestarea coeziunii în grup. În experimentul organizat în acest sens, Lewin și colaboratorii săi
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a notelor școlare, în criteriile de fundamentare a diferitelor note. Aceste cercetări au fost corelate cu altele privind aprecierea randamentului școlar în funcție de cerințele sociale ale organizării fluxurilor școlare și a integrării sociale a absolvenților; rezultatele ultimului tip de investigații au tins către depistarea factorilor și metodelor de prevenire și reducere a pierderilor din învățămînt, în general, și de lichidarea acestora la nivelul învățămîntului primar, în special. Identificarea condițiilor de promovare a succesului școlar, ca premisă a succesului socio-profesional, a devenit astfel
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
concordanței dintre dorințele și aspirațiile elevului și conduita sa practică: a) în condițiile incapacității școlarului de a ierarhiza sistemul dorințelor sale pe baza unor criterii obiectivizate, apare contradicția dintre dorințele sale trecătoare, insuficient stabilizate, și modul de conduită spre care tinde; b) la nivelul al doilea, școlarul încearcă să-și însușească criteriile și valorile etice; rămînînd, mai ales, la nivelul intelectului, acestea nu determină transformări calitative în structura dorințelor și aspirațiilor sale; c) datorită dezvoltării capacității de selectare a dorințelor și
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
să-și însușească criteriile și valorile etice; rămînînd, mai ales, la nivelul intelectului, acestea nu determină transformări calitative în structura dorințelor și aspirațiilor sale; c) datorită dezvoltării capacității de selectare a dorințelor și aspirațiilor pe baza unor criterii obiectivizate (care tind să se interiorizeze și să devină criterii proprii), se realizează concordanța între aspirații și conduită (27, p. 288). Un alt cercetător al problemelor de educație morală MARIN CĂLIN analizează educația morală din perspectiva implicațiilor pe care le are asupra ei
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
tehnice, umanist-artistice și activitatea practică, precum și o mai riguroasă selectare și ordonare a cunoștințelor, adecvate în mai mare măsură unui învățămînt de masă, pe de o parte, și unuia cu caracter formativ, pe de altă parte. În acest sens, se tinde spre o relație mai elaborată între ceea ce trebuie știut și ceea ce trebuie făcut. Se apreciază că se va acorda mai mult timp învățării limbajelor operatorii (audiovizual, informațional, tehnic, economic și politic 2, pp. 126-131). Așa cum a început să se practice
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
experimentale care nu au în vedere aspectele filosofice, sociologice și psihologice ale fenomenului paideutic au un caracter mult prea limitat, cu puține perspective de a atinge un nivel mai înalt de generalizare. "Cercetările cu caracter experimental", spune L. Volpicelli, "care tind să izoleze problemele pedagogice de celelalte aspecte ale vieții sociale riscă să împingă pedagogia către eșuarea în pedagogism" (5, p. 297). Această triplă perspectivă nu înseamnă încă o cercetare interdisciplinară; aceasta este și mai complexă, mai greu de realizat, fiind
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
fi construite pe baza unor semne izolate sau, de cele mai multe ori, ca o combinație a lor, o „întrețesere" de semne ce aparțin unor coduri specifice. în heraldică - un fel scriere picturală, „calitățile iconice care leagă formele vizuale de semnificațiile lor tind a fi atenuate", adică au devenit treptat simbolice, „din pricina ajustării generale a formelor vizuale la alt sistem sociocultural subiacent, pentru care cel dintîi constituie un cod de comunicare”. „Iconicitatea e ... o chestiune de grad", iar „simbolizarea ... este supozabilă ca o
Supoziţii pe colţul unui blazon. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Luminiţa Crihană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1429]