14,689 matches
-
concentrarea tuturor eforturilor, dăruirea tuturor energiilor vitale, el admițând în același timp, fără contradicție, conștiința propriei precarități. Într-o asemenea perspectivă, ceea ce va afirma Voronca într-un text confesiv din 1929 - A doua lumină - nu e decât în aparență paradoxal: „Trăirea celor de o vârstă cu mine stă în conștiința dezastrului iremediabil, a relativității și omenescului oricărei întreprinderi, în certitudinea universalei incertitudini și a ridicolului oricărui elixir-formulă - toate formulele trebuie ca șerpii să năpârlească - în, mai ales, singura morală și religie
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
reflecției avangardiste, care vizează conflictul - tot mai acut resimțit de conștiința creatoare modernă - dintre literatură și existență; exacerbare a unei opoziții croceene între literatură și poezie, între limbajul conceptual-abstract și cel intuitiv, - și, mai mult decât atât, afirmare a primatului trăirii, experienței, capabile să confere creației autenticitate. Căci nu e vorba în asemenea luări de poziție doar de o atitudine antitradițională, limitată la o „convenție” literar-artistică anume, ci de efortul dramatic de a depăși orice formulă, de a transgresa, ca atare
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
la o „convenție” literar-artistică anume, ci de efortul dramatic de a depăși orice formulă, de a transgresa, ca atare, însăși ideea de literatură ca expresie inevitabil convențională a „senzației prime”, a „planului primar” (cum îl va numi Geo Bogza) al trăirii. Idealul, utopic, al avangardei, exprimat în termenii cei mai definitorii de către poetul nostru, este de fapt, cum am subliniat și altădată, realizarea unui soi de perpetuum mobile al spiritului creator, menținerea sa în stare de permanență, absolută disponibilitate, astfel încât, abia
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
aparte prin accentul afectiv pus în recunoașterea și afirmarea condiției sale de scriitor. Oricât de hotărâtă e, la el, opoziția față de literatură, înțeleasă ca expresie inevitabil convențională a experienței existențiale, oricât de mult îl obsedează, înainte de orice „rezultat” estetic, neliniștea trăirii, oricât de sceptic ar fi în privința promisiunilor de „eternitate” ale creației sau a succesului receptării, poetul și mărturisește, nu fără orgoliu, calitatea de om al scrisului, ca pe una dintre cele mai nobile învestituri. „Între a trăi aventura și a
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
neliniștea existențială, în afara - pe cât posibil - a oricărei convenții moștenite. Refuzând să devină literatură (ca înscriere într-un depozit convențional), el a acceptat și afirmat ca poezie (poem): spațiu emblematic - cum vom vedea urmărindu-i reflecția - al libertății ființei, al autenticității trăirii. Afirmând, așadar, că preferă trăirii „aventurii” scrierea ei, Voronca rămâne fidel spiritului avangardist, de îndată ce menține semnificativa opoziție între literatură și poezie, acordând acesteia din urmă avantajul intensității trăirii, în raport cu viața din afara poemului: „Diferența înspre înalt vine din intensitatea coardelor sub
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a oricărei convenții moștenite. Refuzând să devină literatură (ca înscriere într-un depozit convențional), el a acceptat și afirmat ca poezie (poem): spațiu emblematic - cum vom vedea urmărindu-i reflecția - al libertății ființei, al autenticității trăirii. Afirmând, așadar, că preferă trăirii „aventurii” scrierea ei, Voronca rămâne fidel spiritului avangardist, de îndată ce menține semnificativa opoziție între literatură și poezie, acordând acesteia din urmă avantajul intensității trăirii, în raport cu viața din afara poemului: „Diferența înspre înalt vine din intensitatea coardelor sub pleoapă sau inimă destinse”. În
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
emblematic - cum vom vedea urmărindu-i reflecția - al libertății ființei, al autenticității trăirii. Afirmând, așadar, că preferă trăirii „aventurii” scrierea ei, Voronca rămâne fidel spiritului avangardist, de îndată ce menține semnificativa opoziție între literatură și poezie, acordând acesteia din urmă avantajul intensității trăirii, în raport cu viața din afara poemului: „Diferența înspre înalt vine din intensitatea coardelor sub pleoapă sau inimă destinse”. În acest sens, al intensificării prin scris a „vieții imediate”, este de înțeles și admiterea artei în arsenalul său conceptual, într-un moment când
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Starea firească a poetului e definită acum ca așteptare a revelației, tensiune spre misterul lăuntric sau exterior, - „invizibilul”; iar poemul e „un miracol”, „revelația de o clipă numai a invizibilului”, „un al doilea auz deschis la toate zvonurile văzduhului”. Intuiția, trăirea sunt încă o dată opuse „gândirii exacte și prețioase”, o naivitate originară e chemată să contrazică formula, convenția utilitaristă: „Gângăveala unui copil ceresc nedeslușită alfabetului atâtor registre de comerț și dicționare”. Și, în același sens, aceste propoziții din textul semnificativ intitulat
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
poeziei, atât de frecvent evidențiată de suprarealiști, este și pentru el o adevărată obsesie. Și nu trebuie neglijată, pe de altă parte, nici atmosfera românească a deceniului al treilea, marcată - nu numai în interiorul avangardei - de căutarea „autenticității”, a „experienței”, a „trăirii” ori a „aventurii”, pe un fundal european existențialist (de la Kierkegaard și Nietzsche, la Bergson sau Lev Șestov). Când încearcă, așadar, să definească poemul, Voronca o face întotdeauna în termeni existențiali. Dacă afirmase - într-o notă la eseul A doua lumină
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
din realitatea dată sau a descoperi, dincolo de ea, o frumusețe imuabilă, absolută. Esteticul și literarul - negate în principiu de suprarealiști - trebuie să cedeze locul poeziei (la Voronca, „poemului”) ca „activitate a spiritului” (cum se exprima André Breton), ca tensiune vitală, trăire, implicare într-un raport mereu inedit cu exteriorul, conjugare a realului cu imaginarul, capabilă să genereze „scânteia revelatoare”. Totul poate pătrunde în spațiul poemului, cu condiția ca să provoace spiritul la o întâlnire revelatoare. Respingând „legile frumosului ș...ț, limitarea lui
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
imediat după aceste întrebări, propoziția: „Afirm că mă dezbar de formulă, și această afirmare devine o formulă”... Ambele amenințări vizează deci aceeași neliniște („această zvârcolire în insomnia din mine însumi”) a poetului avangardist, care caută, utopic, un teritoriu pur al trăirii, căruia să-i corespundă o expresie salvată de mutilările convenției. Toată drama sa ține de conștiința imposibilității unei atari performanțe: „Va fi iarăși un cult, o altă foaie matricolă, va fi iar un catalog. Aici stă, cum am spus, cursa
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
stagnant („totul se va petrece în ordinea impusă de calendare”, „orice zi e numerotată în arhivele nemișcării”), cu frustrarea de „vis” într-o lume prozaic pozitivistă, cu neliniștile și incertitudinile sale, - dar și cu posibilele ei compensații în ordinea autenticității trăirii, cu supapele sale spre imaginar, cu descoperirile unor noi „miracole” zilnice, la îndemâna omului acestui veac. Ulise trasează astfel de la început mai multe filoane ale viziunii, ce se întretaie și suprapun, își fac ecou, într-o alcătuire rapsodică: spectacolul orașului modern
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
contează, în fond, e tocmai (sau numai) spectacolul acestei izbucniri. „Înțelesul” nu mai trebuie căutat în coerența mai mult sau mai puțin rigidă a „ideii” sau a evenimentului ca referent precis, interpretat eventual într-o ordine alegorică, ci în fervoarea trăirii plurale a semnelor lumii, mobilizate într-un perpetuum mobile al fanteziei, ce le descompune și recompune în structuri insolite în virtutea voinței de eliberare din orice tipar, de deschidere spre o totalitate a cosmosului, - nu contemplată de la distanță, ci implicând subiectul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ca itinerariu dinamic mereu reluat, spre o mereu incompletă identificare a propriului contur spiritual, proiectat pe fundalul în spectaculoasă metamorfoză al macrocosmosului. „Înțelesul” e, în ultimă instanță, chiar mișcarea constructiv / destructurantă a poemului, instituit ca realitate sui generis, omoloagă tensiunii trăirii, cu meandrele și discontinuitățile ei. O asemenea lectură ne-o sugerează în mai multe rânduri poetul însuși, bunăoară în acest fragment din secvența XIII a cărții: (Și totuși tu cititorule îngâmfat ai voi înțelesul poemului) Un poem ca atâtea alte
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Ascultă: șlefuită în muzici sticla crăngii, Profund glasul iubirii rostogolit pe minge În floare, ireală e lacrima tălăngii Și-n scoarță suveniru-i răbojul pe meninge... A scrie înseamnă încă o dată pentru poet a contura, prin aproximări succesive, infinitele fațete ale trăirii, dezvăluite fără preconcepție, în însuși actul producător al discursului liric: Și-n vers voi bate ca pe un căutător de aur Care lovind în rocă își făurește mâna. Lovire, aici, a cuvintelor, pentru care tiparul clasic încetează să mai fie
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
este contemporană ș...ț cu triumful deplin al naturalismului”, în mediile avangardiste mai recente un proces similar are loc, prin absolutizarea divorțului dintre poezie și existența „fără poeme” a secolului mercantil burghez, în care convenția utilitaristă înăbușe liberul flux al trăirii, atrofiind facultățile imaginative ale omului și interzicând astfel accesul la „miracolul” universal („Nu e voie să râzi sau să plângi decât într-o gamă a solfegiului de monede” - citim în Pădurile orchestre). Or, pentru Voronca, la fel ca pentru alți
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mizeriei (curțile, sărăcia zidurilor jupuite); iar între aceste coordonate spațiale, câteva evenimente verbale sugerând apropierea / aspirația (am mers, pașii mei sunau, rufele chemau) și unul nominal, cu sens ambiguu - poarta - marcând deopotrivă închiderea și promisiunea unei deschideri, a unei comunicări. Trăirea (poetului) ca asumare a destinelor particulare apare aici, simbolic, drept element unificator între cele două serii figurative, - posibil agent transfigurator al ambianței schițate, în sensul revelării unor orizonturi purificatoare. Cu câteva rânduri mai jos, „mesajul” poetic apare de altfel explicit
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
publicat în 1929: Plante și animale. Terase). Schimbarea unghiului de vedere se face, în chip semnificativ, prin interjecția iată, extrem de frecventă chiar în spațiul aceleiași secvențe: marcă a surprinderii imediate, spontane, proaspete a imaginilor lumii și a fluxului interior al trăirii, astfel încât traiectul urmat de privire este un neîntrerupt lanț de uimiri în fața unor spectacole mereu reînnoite. Și iată: „agenții companiilor / de afișaj / primenesc rufăria zidurilor”, „și iată precupeții ridică obloanele somnului”, „iată vânzătorii de fructe își strigă noutățile”, „și iată
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
împotriva ei, menținerea într-o stare de disponibilitate absolută a eului ei și a limbajului etc. conservă totuși, ca un reper fundamental, o idee despre literatură ca artă a cuvântului, fie și cu amărăciunea că între idealul egalizării scriiturii cu trăirea se menține, inevitabil, acea „diferență de voltaj”. Încât nu e de mirare că poetul care mărturisește că “între a trăi aventura și a o scrie prefer(ă) ipostaza din urmă”, ajunge, în pragul rupturii cu camarazii de la unu, să se
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
sacru), cât și în cea spațială (dispare, se ocultează, sau se deplasează spațiul sacru). Nu mai există puncte de referință absolute, ordonatoare. Sistemul de referință e deplasat, cum am mai spus, din afara omului înlăuntrul său: omul devine centrul spațial, iar trăirile sale, clipa, devin centrul temporal. O sarcină mult prea dificilă pentru omul concret"11. Cu toate acestea, cei mai mulți teoreticieni ai postmodernității rezervă, nu fără temei, noua Kehre postmodernismului. Un sintetizator ca Liviu Petrescu identifică revoluția poetică optzecistă tocmai în asimilarea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
De aceea, iubirea este întotdeauna de aproape. Nimeni n-a surprins mai grăitor aceste treceri "oximoronice" ca Eminescu, acel zbor ca gând purtat de dor al ființei hyperionice, alternând cu sentimentul copleșitor al îndepărtării din Despărțire sau din De câte ori, iubito... Trăirea angoasei îl duce pe Părintele Stăniloae la următorul raționament impecabil: Angst e semn că timpul vieții pământești nu-și este suficient sieși și că ni s-a dat întru eternitate, într-o lume-lumen: "aceasta atestă că noi nu avem în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
bunăstare, într-un mod existențial "ecologic", spiritual. În tabla de valori transmoderniste se insistă pe: 1)centralitatea dialogului; 2)"bunăstarea" ca echilibru între parte și întreg; 3)gândire ecologică în diversitatea întregului; 4)prevalența interculturalului în locul multiculturalului; 5)autenticitatea ca trăire a adevărului în viață; 6)trecerea de la domnia faptelor logice la adevărul spiritual; 7)paradoxalul în locul doxei (ortodoxei); 8)metanoia în locul paranoiei. Fiind dialog generalizat, transmodernismul începe cu "dialogul global între credințe". Mișcarea mondială interconfesională devine speranța erei transmoderne. Deja
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
plâns ne ține în picioare! (Tandemul râs-plâns). Intuiția sigură a poetului îl ajută să transceandă drama condiției de limes printr-un adevărat extaz oximoronic, la nivelul sintaxei poetice, uneori gata să se înece în "sofisme", dar biruindu-le prin forța trăirii: "M-am reflectat adânc. Oglinda proptită / în perete, mă palpită ca pe un vas sanguin / buiestru / din palpitarea unui vis într-o / pornire dezmembrată / din vremea nouă și ciudată de sfincși și măscărici;" (Ca un extaz). Împotriva "pornirii dezmembrate" biruie
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cu Eminescu în privința omului de caracter, singurul care depășește repetiția ușurătății: "Hat man Character, so hat man auch sein typisches Erlebnis das immer wiederkommt" (care, într-o adecvată traducere a lui N. Breban, sună așa: Ai caracter, ai deci o trăire-tip ce revine mereu). Eminescu o numește trăire în Archaeus, orice încercare fiind arheală. Noica a mers pe linia încercării eminesciene, neîncrezător în dialectica nietzscheană, elaborând alternativa antitetică la devenirea întru devenire, anume devenirea întru ființă. Dar Kundera ce cale
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
depășește repetiția ușurătății: "Hat man Character, so hat man auch sein typisches Erlebnis das immer wiederkommt" (care, într-o adecvată traducere a lui N. Breban, sună așa: Ai caracter, ai deci o trăire-tip ce revine mereu). Eminescu o numește trăire în Archaeus, orice încercare fiind arheală. Noica a mers pe linia încercării eminesciene, neîncrezător în dialectica nietzscheană, elaborând alternativa antitetică la devenirea întru devenire, anume devenirea întru ființă. Dar Kundera ce cale alege? Fără s-o știe, el interpretează pe
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]