119,707 matches
-
Albert al II-lea (Albrecht, supranumit cel Degenerat) (n. 1240 - d. 20 noiembrie 1314, Erfurt), membru al casei de Wettin a fost markgraf de Meissen, landgraf de Thuringia și conte palatin de Saxonia. Albert a fost fiul cel mare al markgrafului Henric al III-lea cel Ilustru de Meissen cu prima sa soție, Constanța de Babenberg. În 1265, tatăl său a conferit landgrafatul de Thuringia și palatinatul lui Albert, iar Marca de Landsberg din Osterland fratelui său
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
conferit landgrafatul de Thuringia și palatinatul lui Albert, iar Marca de Landsberg din Osterland fratelui său mai mic, Dietrich. Henric al III-lea a păstrat pentru sine Marca de Meissen și pe cea de Luzacia, ca o putere formală asupra fiilor săi. În iunie 1255 Albert s-a căsătorit cu Margareta de Sicilia, fiică a împăratului Frederic al II-lea de Hohenstaufen, care era și rege al Siciliei, cu Isabela de Anglia. Margareta, cunoscută și ca Margareta de Schwaben era totodată
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
ceea ce se anunțau o domnie și o căsătorie fericite, Albert s-a îndepărtat de Margareta și a fost implicat într-o legătură amoroasă cu Cunigunda de Eisenberg. Aceasta i-a născut doi copii: o fiică, Elisabeta în 1269, și un fiu, Albert ("Apitz") în 1270. Când a descoperit adulterul și nașterile ilegitime, Margareta a părăsit Wartburg în 24 iunie 1270 și a fugit la Frankfurt pe Main, unde a murit în 8 august al aceluiași an. Cei doi fii mai mici
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
și un fiu, Albert ("Apitz") în 1270. Când a descoperit adulterul și nașterile ilegitime, Margareta a părăsit Wartburg în 24 iunie 1270 și a fugit la Frankfurt pe Main, unde a murit în 8 august al aceluiași an. Cei doi fii mai mici, Frederic și Diezmann au fost puși sub îngrijirea unchiului lor, Dietrich de Landsberg. Henric, cel mai vârstnic, a dispărut în Silezia în 1282. Albert s-a căsătorit cu Cunigunda în 1274 și și-a legitimat copiii avuți cu
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
vârstnic, a dispărut în Silezia în 1282. Albert s-a căsătorit cu Cunigunda în 1274 și și-a legitimat copiii avuți cu aceasta. Atunci când Albert a intenționat să îi acorde landgrafatul de Thuringia lui Apitz și să îi compenseze pe fiii din prima căsătorie doar cu Osterland (care includea moștenirea din partea mamei lor) și cu comitatul palatin de Saxonia, aceștia din urmă au pornit războiul împotriva tatălui lor. Frederic a fost capturat de către Albert și închis în castelul din Wartburg; cu
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
a murit și Henric cel Ilustru, tatăl lui Albert. Aceste decese au amplificat și mai mult disputele din interiorul familiei. Ca urmare a morții tatălui său, Albert a devenit și markgraf de Meissen, în vreme ce nepotul său de frate Frederic Tuta - fiul lui Dietrich de Landsberg - a moștenit Marca de Luzacia, pe care a vândut-o fiului lui Albert, Diezmann în 1303. Puțin după aceea, Frederic a reușit să îl captureze pe tatăl lor în luptă. Prin tratatul de la Rochlitz din 1
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
mult disputele din interiorul familiei. Ca urmare a morții tatălui său, Albert a devenit și markgraf de Meissen, în vreme ce nepotul său de frate Frederic Tuta - fiul lui Dietrich de Landsberg - a moștenit Marca de Luzacia, pe care a vândut-o fiului lui Albert, Diezmann în 1303. Puțin după aceea, Frederic a reușit să îl captureze pe tatăl lor în luptă. Prin tratatul de la Rochlitz din 1 ianuarie 1289, Albert a obținut eliberarea, dar după ce renunța la o mare parte din posesiunile
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
de Nassau-Weilburg; potrivit contractului, se stipula ca regrele să poată lua în stăpânire teritoriile după moartea lui Albert. În actul de vânzare, Albert includea și Meissen și Osterland ca fiefuri ale sale, în ciuda faptului că acestea se aflau sub controlul fiilor săi. Datorită acestei stări de lucruri, succesorul lui Adolf ca rege, Albert I de Habsburg a avut posibilitatea să preia aceste teritorii, în baza contractului de vânzare al lui Albert al II-lea. Cunigunda de Eisenberg a murit în 31
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
31 octombrie 1286. Patru ani mai târziu, la 1 octombrie 1290, Albert s-a căsătorit pentru a treia oară, cu Elisabeta de Orlamünde, moștenitoare a Nordhalben și văduvă a lui Hartman al XI-lea de Lobdeburg-Arnshaugk. În același an, Apitz, fiul lui Albert cu Cunigunda, a fost legitimizat în mod formal de către împărat, devenind "Herr de Tenneberg". În 11 aprilie 1291, sora lui Apitz, Elisabeta, s-a căsătorit cu Henric al III-lea de Frankenstein, căsătorie de scurtă durată și rămasă
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
a luat în căsătorie pe o soră a unui Henric al III-lea, numită se pare tot Elisabeta. Ca și căsătoria surorii sale, nici aceasta nu a avut ca rezultat copii. Patru ani mai târziu (în 24 august 1300), singurul fiu al lui Albert din prima sa căsătorie rămas în viață, Frederic, s-a căsătorit cu Elisabeta de Lobdeburg-Arnshaugk, fiica mamei sale vitrege; episodul marchează reconcilierea finală dintre tată și fiu. După cinci ani, la 27 iunie 1305, Apitz de Tenneberg
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
copii. Patru ani mai târziu (în 24 august 1300), singurul fiu al lui Albert din prima sa căsătorie rămas în viață, Frederic, s-a căsătorit cu Elisabeta de Lobdeburg-Arnshaugk, fiica mamei sale vitrege; episodul marchează reconcilierea finală dintre tată și fiu. După cinci ani, la 27 iunie 1305, Apitz de Tenneberg a murit, la vârsta de 35 de ani. Moartea fiului său favorit a fost o lovitură teribilă pentru Albert, el nerevenindu-și niciodată după această pierdere. După doi ani, în
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
viață, Frederic, s-a căsătorit cu Elisabeta de Lobdeburg-Arnshaugk, fiica mamei sale vitrege; episodul marchează reconcilierea finală dintre tată și fiu. După cinci ani, la 27 iunie 1305, Apitz de Tenneberg a murit, la vârsta de 35 de ani. Moartea fiului său favorit a fost o lovitură teribilă pentru Albert, el nerevenindu-și niciodată după această pierdere. După doi ani, în 1307, Albert a renunțat în cele din urmă la landgrafatul de Thuringia și la comitatul palatin de Saxonia în favoarea fiului
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
fiului său favorit a fost o lovitură teribilă pentru Albert, el nerevenindu-și niciodată după această pierdere. După doi ani, în 1307, Albert a renunțat în cele din urmă la landgrafatul de Thuringia și la comitatul palatin de Saxonia în favoarea fiului său Frederic, în schimbul unor subsidii anuale. El a murit după șapte ani în Erfurt, la vârsta de 74 de ani.
Albert al II-lea de Meissen () [Corola-website/Science/328564_a_329893]
-
fi fost ultimul dintre copii, născut în decembrie 1241, atunci când Isabela a murit la naștere. Istoricii acceptă în general această din urmă dată. La puțină vreme după naștere, în 1242, Margareta a fost promisă spre căsătorie lui Albert "cel Degenerat", fiul cel mare și moștenitorul markgrafului Henric al III-lea "cel Ilustru" de Meissen. Căsătoria a avut loc în iunie 1255, mireasa primind Pleissnerland (orașele Altenburg, Zwickau, Chemnitz și Leisnig) ca zestre. Cuplul s-a stabilit la rezidența din Eckartsberga, iar
Margareta de Sicilia () [Corola-website/Science/328568_a_329897]
-
avut loc în iunie 1255, mireasa primind Pleissnerland (orașele Altenburg, Zwickau, Chemnitz și Leisnig) ca zestre. Cuplul s-a stabilit la rezidența din Eckartsberga, iar ulterior s-a mutat la Wartburg, unde Margareta a dat naștere la cinci copii: trei fii (Henric, Frederic și Dietzmann) și două fiice (Margareta și Agnes). Prin fiul ei Frederic - devenit markgraf de Meissen - Margareta a fost străbuna directă a electorilor și regilor de Saxonia și a reginelor Angliei Margareta de Anjou și Ana de Cleves
Margareta de Sicilia () [Corola-website/Science/328568_a_329897]
-
și Leisnig) ca zestre. Cuplul s-a stabilit la rezidența din Eckartsberga, iar ulterior s-a mutat la Wartburg, unde Margareta a dat naștere la cinci copii: trei fii (Henric, Frederic și Dietzmann) și două fiice (Margareta și Agnes). Prin fiul ei Frederic - devenit markgraf de Meissen - Margareta a fost străbuna directă a electorilor și regilor de Saxonia și a reginelor Angliei Margareta de Anjou și Ana de Cleves. În 1265, soțul ei a primit titlurile de landgraf de Thuringia și
Margareta de Sicilia () [Corola-website/Science/328568_a_329897]
-
executat în 29 octombrie 1268 de către Carol de Anjou, Margaret, din poziția de următoare rudă legitimă a Hohenstaufenilor, a devenit regină a Siciliei cu drepturi depline și moștenitoare a dinastiei în ceea ce privește pretențiile asupra Ducatului de Suabia și a Regatului Ierusalimului. Fiul ei Frederic și-a asumat o vreme aceste titluri pe baza drepturilor Margaretei. După ce a descoperit adulterul soțului ei cu Cunigunda de Eisenberg, Margareta a părăsit Wartburgul; potrivit unei legende, înainte de a pleca, ea l-a mușcat pe fiul ei
Margareta de Sicilia () [Corola-website/Science/328568_a_329897]
-
Ierusalimului. Fiul ei Frederic și-a asumat o vreme aceste titluri pe baza drepturilor Margaretei. După ce a descoperit adulterul soțului ei cu Cunigunda de Eisenberg, Margareta a părăsit Wartburgul; potrivit unei legende, înainte de a pleca, ea l-a mușcat pe fiul ei Frederic de obraz, drept pentru care acesta a căpătat porecla de "cel Mușcat". Plecarea a avut loc în 24 iunie 1270. Margareta a plecat la Frankfurt pe Main, murind la numai șase săptămâni după aceea. Margareta și Albert au
Margareta de Sicilia () [Corola-website/Science/328568_a_329897]
-
Valter al III-lea (Gauthier) (d. 14 iunie 1205) a fost conte de Brienne de la 1191 până la moarte, principe de Taranto, duce de Apulia și conte de Lecce, precum și rege titular al Siciliei începând din 1201. Valter era fiul contelui Erard al II-lea de Brienne cu Agnes de Montfaucon. În 1200, el s-a căsătorit cu Maria, fiică a fostului rege Tancred al Siciliei și soră și moștenitoare a regelui depus Guillaume al III-lea. Numele ei exact
Valter al III-lea de Brienne () [Corola-website/Science/328572_a_329901]
-
Dipold, pe când îl asedia pe acesta la Sarno, fiind rănit mortal. El a murit pe când se afla captiv la germani și a fost înmormântat în biserica Santa Maria della Foce din Sarno. În 1205, văduva sa i-a născut un fiu, Valter, care a primit ca moștenire doar comitatul de Brienne, moștenirea sa siciliană fiindu-i confiscată ca urmare a rebeliunii tatălui său. Fiica sa Anais s-a căsătorit cu Balian I Grenier, senior de Sidon și a devenit ulterior amantă
Valter al III-lea de Brienne () [Corola-website/Science/328572_a_329901]
-
Hauteville, a fost moștenitoare a regilor normanzi ai Siciliei și soție a împăratului Henric al VI-lea de Hohenstaufen. Ea a fost regină a Siciliei între 1194 și 1198, în comun cu soțul ei între 1194 și 1197 și cu fiul ei minor, Frederic al II-lea în 1198. Constanța a fost fiica postumă a regelui Roger al II-lea al Siciliei cu cea de a treia soție a acestuia, Beatrice de Rethel. Constanță nu a fost logodită până a împlinit
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
-și întrerupe jurămîntul și a se putea căsători, sau că pur și simplu ar fi fost extrem de urâtă. Nicio astfel de supoziție nu își găsește consistența din lipsă de probe. Moartea în 1172 a tânârului ei nepot Henric de Capua, fiul regelui Guillaume I cel Rău, a făcut-o pe Constanța moștenitoare prezumtivă a coroanei Siciliei, după ce nepotul ei mai mare Guillaume al II-lea cel Bun, care a murit necăsătorit până în 1177 și a cărui căsătorie ulterioară nu a produs
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
oamenii importanți de la curtea sa să promită recunoașterea succesiunii Constanței, dacă el ar fi murit fără moștenitori direcți. Însă după moartea sa neașteptată din 1189, vărul său (și totodată nepot al Constanței) Tancred de Lecce a preluat tronul. Tancred era fiu ilegitim al lui Roger al III-lea, duce de Apulia, însă se bucura de sprijinul celor mai mulți nobili din regat. Socrul Constanței, Frederic Barbarossa, a murit în 1190, iar în anul următor Henric și Constanța au fost încoronați ca împărat și
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
Henric se pregătea deja să invadeze Regatul Siciliei pentru a doua oară, când Tancred a murit în 1194. La sfârșitul aceluiași an, împăratul s-a deplasat către sud, a intrat în Palermo fără a întâmpina rezistență, l-a depus pe fiul minor al lui Tancred, Guillaume al III-lea și s-a încoronat ca rege al Siciliei. În vreme ce Henric înainta cu rapiditate în sud în fruntea armatei sale, Constanța se deplasa mai încet, dat fiind că era deja însărcinată. În 26
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]
-
pe ambițiosul Markward de Anweiler de la orice poziție de putere, încercând să îi reducă atribuțiile exclusiv la guvernarea propriilor lui fiefuri din regiunea Molise. Constanța nu a făcut nicio referire la vreo pretenție asupra Regatului Germaniei și a Imperiului atunci când fiul ei a fost uns și încoronat ca rege la Palermo, în mai 1198; ea a făcut calde oferte noului papă, Inocențiu al III-lea, abandonând vechiul principiu atât de disputat potrivit căruia regele ar fi fost legatul apostolic, un principiu
Constanța de Sicilia () [Corola-website/Science/328569_a_329898]