119,707 matches
-
el s-a alăturat de câte ori a avut ocazia revoltelor împotriva lui Henric al V-lea, luptând de partea ducelui Lothar I de Saxonia în cadrul victoriilor de la Andernach din 1114 și Welphesholt din 11 februarie 1115. El a fost succedat de fiul său, Waleran. Henric a fost căsătorit cu Adelaida de Pottenstein (n. 1061 - d. 1106), fiică a lui Botho de Pottenstein cu Iudith de Schweinfurt, la rândul ei fiică a ducelui Otto al III-lea de Suabia. Împreună, Henric și Adelaida
Henric de Lorena Inferioară () [Corola-website/Science/328581_a_329910]
-
-lea (sau Walram) (n. cca. 1165 - d. 2 iulie 1226) a fost inițial senior de Montjoie, apoi conte de Luxemburg începând din 1214. El a devenit și conte de Arlon și duce de Limburg de la 1221 până la moarte. Waleran era fiul ducelui Henric al III-lea de Limburg cu Sofia de Saarbrücken. Ca fiu mai mic, Waleran nu aștepta să obțină posesia vreunei stăpâniri. El a avut parte de o tinerețe aventuroasă și a luat parte la Cruciada a treia în
Waleran al III-lea de Limburg () [Corola-website/Science/328613_a_329942]
-
senior de Montjoie, apoi conte de Luxemburg începând din 1214. El a devenit și conte de Arlon și duce de Limburg de la 1221 până la moarte. Waleran era fiul ducelui Henric al III-lea de Limburg cu Sofia de Saarbrücken. Ca fiu mai mic, Waleran nu aștepta să obțină posesia vreunei stăpâniri. El a avut parte de o tinerețe aventuroasă și a luat parte la Cruciada a treia în 1192. În 1208, candidatul la tronul imperial Filip de Suabia din familia Hohenstaufen
Waleran al III-lea de Limburg () [Corola-website/Science/328613_a_329942]
-
un al doilea, pierzându-și treptat firea și intrând într-o transă maniacală. Naratorul îl oprește la timp. Campionul mondial de șah, care joacă cu o precizie mecanică și nu a mai pierdut nici o partidă de luni de zile. Este fiul unui marinar de pe Dunăre. După moartea tatălui său, când avea 12 ani, Mirko fusese crescut din milă de un preot. Acesta nu reușise să îl educe, copilul fiind descris ca leneș, stupid, mintea lucrându-i încet. Destinul i se schimbă
Jucătorul de șah () [Corola-website/Science/328617_a_329946]
-
au fost doar conți de Bar (fără a mai stăpâni sau a emite pretenții asupra ducatului loren). Ei aparțineau casei de Mousson-Montbéliard-Ferrette. Theobald I de Bar a fost un aliat al regelui Filip August al Franței, așa cum a fost și fiul său Henric al II-lea de Bar, care s-a remarcat în bătălia de la Bouvines din 1214. Însă uneori conții de Bar au ridicat armele împotriva Franței. Astfel, în 1301, Henric al III-lea de Bar, încheind o alianță cu
Ducatul de Bar () [Corola-website/Science/328603_a_329932]
-
principe al Sfântului Imperiu Roman în 1417. Teritoriile Cleves-Mark au devenit una dintre cele mai importante moșii din cercul Renania Inferioară-Westfalia în 1500, aflându-se în rivalitate cu principii-episcop de Münster. În 1511, ducele Ioan al III-lea cel Pașnic, fiul ducelui Ioan al II-lea cel Pios, ca urmare a căsătoriei sale cu Maria, a moștenit ducatele de Jülich și de Berg după moartea socrului său, Wilhelm al IV-lea. Atunci când Ioan al III-lea a succedat tatălui său ca
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
IV-lea, conte începând din 1219, a extins în mod semnificativ teritoriul, iar în 1234 a acordat orașului Jülich privilegii cetățenești, provocându-l pe electorul de Köln, arhiepiscopul Conrad de Hochstaden, ale cărui trupe au devastat orașul după cinci ani. Fiul lui Wilhelm al IV-lea, Waleram de Jülich (conte între 1278 și 1297) a rămas un dârz oponent al episcopatului, susținând pe ducele Ioan I de Brabant în 1288, în bătălia de la Worringen, desfășurată împotriva arhiepiscopului Siegfried al II-lea
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
iar in 1314 a susținut încoronarea lui Ludovic al IV-lea de Wittelsbach care a avut loc în orașul Aachen (situat în apropierea posesiunilor sale), de asemenea împotriva episcopului de Köln. Conflictul de lungă durată a ajuns la final atunci când fiul mai mic al lui Gerard al V-lea, Waleram a devenit arhiepiscop de Köln în 1332. Fratele mai mare al acestuia, contele Wilhelm al V-lea a obținut în 1336 titlul de markgraf din partea împăratului Ludovic al IV-lea, iar
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
Wilhelm al V-lea a obținut în 1336 titlul de markgraf din partea împăratului Ludovic al IV-lea, iar în 1356 împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg l-a promovat pe același Wilhelm al V-lea la rangul de duce. Fiul său, ducele Wilhelm al II-lea, s-a implicat însă într-o îndârjită dispută cu fratele vitreg al împăratului, Venceslau I de Luxemburg, duce de Brabant, pe care l-a înfrânt în bătălia de la Baesweiler din 1371. În continuare, istoria
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
fiica ducelui Reginald al II-lea de Geldern și ea însăși devenită ducesă de Geldern după moartea fratelui ei vitreg, ducele Reginald al III-lea în 1371. Wilhelm al II-lea a încheiat conflictul cu Casa imperială de Luxemburg, iar fiul său, Wilhelm al III-lea a moștenit ambele ducate. Oricum, în 1423 fratele său mai mic Reginald al IV-lea de Geldern și Jülich a murit fără a avea moștenitori, statele generale din teritoriul de astăzi al provinciei olandeze Gelderland
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
biografă a lui Arendt și pentru un timp și elevă, Jerome Kohn, ultimul asistent și editor al scrierilor postume ale filosoafei. Au mai fost consultați Lotte Jonas, văduva lui Hans Jonas, coleg în Marburg al lui Arendt, și Wally Shawn, fiul editorului William Shawn al revistei New Yorker (între 1952 și 1987). Ingrid Scheib-Rothbart i-a prezentat-o regizoarei și pe Lotte Köhler, ultima prietenă în viață a lui Arendt, decedată în 24 martie 2011, la vârsta de 92 de ani
Hannah Arendt (film) () [Corola-website/Science/328627_a_329956]
-
combina leul roșu de Berg cu simbolurile ducatului de Cleves. În 1809, la un an după promovarea lui Murat din poziția de mare duce de Berg la cea de rege al Neapolelui, nepotul lui Napoleon, principele Napoleon Louis Bonaparte (1804-1831, fiul mai mare al fratelui lui Napoleon, Louis Bonaparte, rege al Olandei) a devenit mare duce de Berg; birocrații francezi au administrat teritoriul în numele minorului. Scurta existență a marelui ducat s-a încheiat odată cu înfrâmngerea lui Napoleon din 1813 și cu
Comitatul de Berg () [Corola-website/Science/328620_a_329949]
-
dispunea în ajunul bătăliei de 3000 de hypaspiști, infanteria sa de elită (Agema), sub comanda lui Eurylochus Magnezianul, 2000 de peltaști sub comanda lui Socrate Boețianul, 25,000 de falagiți înarmați cu sarise sub comanda lui Andromachus Aspedianul și Ptolemeu, fiul lui Thraseas, 8,000 de mercenenari greci sub comanda lui Phoxidas Aheul și 3,000 de arcași cretani și neo-cretani sub comanda lui Cnopias din Allaria și a lui Philo Cnossianul. Deasemeni, el mai avea 3,000 de libieni sub
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
moment a controlului asupa Coele-Siriei și a Palestinei, singura pierdere teritorială fiind orașul Seleucia-Pieria. Situația însă nu a durat mult, Antiohus cucerind în cele din urmă cele două provincii în urma Bătăliei de la Panium (198 î.Hr.), unde l-a învins pe fiul lui Ptolemeu, Ptolemeu al V-lea. Unul din principalele motive pentru victoria lui Ptolemeu a fost contingentul de falangiți egipteni. Potrivit lui Polybius, încrederea în propriile forțe astfel câștigate de egipteni a fost una din principalele cauze a revoltei Egiptului Superior
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
cuceriseră ce mai multe secole înainte Bazinul Panonic. Ar rezulta din aceasta că ungurii nu au făcut decât să recucerească un teritoriu pe care îl stăpâniseră înaintașii lor. Tot Simon de Keza amintește de popoarele din spațiul panonic: „După ce însă fiii lui Attila au pierit aproape cu toții, împreună cu poporul scitic, în războiul Crumbelt, Pannonia a trăit zece ani fără de rege, rămânând în ea numai străinii: Sclavii, Grecii, Teutonii, Messianii și Vlahii, care, în timpul vieții lui Attila, îi serveau ca robi.” Cronica
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
slav, Pribina, a primit controlul asupra unui teritoriu întins de-a lungul râului Zala în anul 840. El a inițiat colonizarea teritoriilor de sub controlul să și a fondat fortăreața Mosaburg. Pribina a murit în luptele cu moravii în 61, iar fiul lui, Koceli, a devenit următorul lider. Acestuia din urmă i-a urmat Arnulf de Carintia, fiul natural al lui Carloman, regele Franciei Răsăritene. Sub domnia lui Arnulf, trupele morave au intervenit în războiul din Marca Austriei și a pustiit Panonia
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
840. El a inițiat colonizarea teritoriilor de sub controlul să și a fondat fortăreața Mosaburg. Pribina a murit în luptele cu moravii în 61, iar fiul lui, Koceli, a devenit următorul lider. Acestuia din urmă i-a urmat Arnulf de Carintia, fiul natural al lui Carloman, regele Franciei Răsăritene. Sub domnia lui Arnulf, trupele morave au intervenit în războiul din Marca Austriei și a pustiit Panonia de la râul Raab spre vest, după cum se menționează în Annales Fuldenses according to the "Annals of
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
a lungul cursului inferior al Dunării. Ungurii au atacat Bulgaria și l-au forat pe Simeon să se refugieze în Silistra, după care au jefuit Preslavul. O notă din De Administrando Imperio a împăratului Constantin al VII-lea amintește de fiul lui Arpad, Liountikas (Liüntika ori Lvente) , care ar fi fost comandantul armatelor maghiare. Odată cu atacul maghiarilor din nord, bizantinii au invadat Bulgaria din sud. Țarul Simeon a decis în această situație să ceară încetarea luptelor, dar și-a trimis ambasadori
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
Francia Răsăriteană. Chiar în timpul reîntoarcerii din Italia, ungurii și-au extins controlul asupra Panoniei. Mai mult chiar, după cum consemnează Liudprand din Cremona, ungurii au „revendicat pentru ei înșiși națiunea moravilor, pe care regele Arnulf o supusese cu ajutorul puterii lor” de la fiul Arnulf, Ludovic, imediat după încoronarea lui din anul 900. O cronică din acea vreme a relatat victoria ungurilor împotriva moravilor, după revenirea din Italia> După aceea, după cum afirmă Aventinus, ungurii și moravii s-au aliat și au invadat Bavaria. Pe
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
mai întâi Panonia de la „romani”, iar după aceea l-au silit pe „ducele” Banatului, Glad, să ceară pace. Anonymous descrie și tratatul pe care ungurii l-au semnat cu Menumorut, prin care „ducele” român accepta să-și mărite fata cu fiul lui Árpád, Zolta. Specialistul britanic în istoria Ungariei medievale C. A. Macartney consideră că relatările lui Anonymous cu privire la Menumorot și Glad sunt inspirate dintr-o cronică târzie, care privea domnia lui Ahtum, presupusul urmaș al lui Glad. Alexandru Madgearu susține
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
a fost acordată în secolul al XVII-lea în onoarea regelui ucis Charles I al Angliei. Numele său latinesc Cor Caroli semnifică „Inima lui Carol”, omagiindu-l pe regele Angliei Carol I. Potrivit legendei, în 1660, steaua i-a apărut fiului lui Carol I, Carol al II-ea extrem de strălucitoare. Tatăl său fiind executat în 1649, el a asociat această stea sufletului defunctului său tată. Dar Edmond Halley, astronom regal, a fost cel care, în 1725, a denumit, în mod oficial, această
Cor Caroli () [Corola-website/Science/328630_a_329959]
-
din linia de succesiune, iar din cca. 1231 a devenit landgraf în mod formal. În 1242 Henric Rașpe, împreună cu regele Venceslau I al Boemiei, a fost ales de către împăratul Frederic al II-lea de Hohenstaufen pentru a administra Germania în numele fiului minor al împăratului, Conrad de Hohenstaufen. După interdictul lansat de papă Inocențiu al IV-lea împotriva lui Frederic al II-lea în 1245, Rașpe și-a schimbat opțiunea, iar în 22 mai 1246 a fost ales ca anti-rege, în opoziție
Henric Raspe () [Corola-website/Science/328641_a_329970]
-
1288), fiica ducelui Henric al II-lea de Brabant. Toate cele trei căsătorii au fost lipsite de urmași. După moartea lui Henric Rașpe fără moștenitori, împăratul a acordat Thuringia că feud lui Henric al III-lea cel Ilustru de Meissen, fiul surorii lui Henric, Jutta.
Henric Raspe () [Corola-website/Science/328641_a_329970]
-
un alt episod din istoria Britaniei romane, revolta lui Carausius. Pentru a atenua impresia că volumul cuprinde trei povestiri separate, Bradley și Paxson au decis să le unească prin intermediul temei sacrificiului regelui sacru. Protagoniștii primei părți sunt Caillean și Gawen (fiul Eilanei), prezentați în "Sanctuarul". Caillean devine Mare Preoteasă în Avalon, în timp ce Gawen este crescut ca druid și, periodic, primește învățături de la Crăiasa Zânelor. Aceasta din urmă decide ca fiica ei, Sianna, să fie inițiată de preotesele Avalonului, ceea ce va face
Doamna din Avalon () [Corola-website/Science/328636_a_329965]
-
novice. Acest fapt îi permite să fie prima fecioară după multe secole capabilă să folosească Sfântul Graal păstrat de ordinul druizilor. Temperamentele diferite duc la dese neînțelegeri între Viviane și Ana. Viviane primește inițierea abia când devine iubita lui Vortimer, fiul Înaltului Rege al Britaniei. După moartea acestuia revine în Avalon, dar fiica pe care o poartă în pântece va muri după câteva luni. Ana este și ea însărcinată, dar vârsta înaintată va provoca moartea ei în momentul nașterii; totuși, înaintea
Doamna din Avalon () [Corola-website/Science/328636_a_329965]