65,754 matches
-
să-l facă pe tata să se bălăcească În noroi, iar cînd se făcea ziuă, alegeam cea mai frumoasă dintre cele mai frumoase cărți poștale din colecția mea și i-o expediam, după ce scrisesem pe verso un text plin de afecțiune. Corespondența pe care am Întreținut-o noi doi mă duce cu gîndul la concertul pentru două viori al lui Johann Sebastian Bach, În interpretarea lui David și Igor Oistrah, tată și fiu. La Începutul lui august 1973, Delphine mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
care am crescut-o un anotimp întreg, guguștiucul care a stat cu mine pînă a învățat să zboare și a trebuit să plece, lăsîndu-mi o întristare adîncă ce ușor te obișnuiești cu orice ființă care îți aduce un plus de afecțiune!... Priveam în depărtare la strada pustie pe care se spulberau rotocoale de zăpadă și, spre norocul meu, mașina a venit dar a trecut pe lîngă noi în viteză, fără să oprească. Am început să rîd, deși toți ceilalți erau puțin
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
spus ea parcă justificîndu-se pentru răceala și lipsa de entuziasm. Da, dar structura mea e tocmai invers... sau cel puțin, aproape la polul opus... Mă tem că nu va fi ea capabilă să facă față la imensa mea nevoie de afecțiune, la cerința mea permanentă de tandrețe evidentă și caldă, că nu va fi ea aceea potrivită pentru a-mi asigura certitudinea aceasta... care îmi e caracteristică în mod esențial, la fel ca necesitatea de a avea lumină... I-am zis
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
am o imensă dorință și nevoie de a o lua în brațe, de a-i oferi tandrețe, mă atrage foarte mult și totuși trebuie să mă încrunt și să îi arăt nepăsare pentru că știu că toată acestă căldură sentimentală, toată afecțiunea mea nu înseamnă nimic pentru ea. Pentru că ea preferă să nu aibă complicații - după cum s-a exprimat , preferă relații superficiale, de amabilitate. Eu simt că nu vrea să se implice, și atunci încerc să nu o deranjez, să nu stau
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
să-i spun Angela, din cauza nepăsării ei. Din cauza acestei insensibilități. Dar poate o să-i spun totuși, pentru că simte ceva dar refuză să recunoască... sau nu vrea să simtă nimic din ce nu e rațional, rece și exact. Are nevoie de afecțiune, dar nu vrea să admită nici chiar față de ea însăși. Îi simte lipsa, dar nu vrea să accepte. Sau poate chiar nu simte lipsa iubirii... îi ajunge internetul... tehnologia... telefonul mobil... relațiile reci și superficiale... bună și pa, salut și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
cum ați reacționat la declarația sa? ă El era un administrator! Ochii i se măriră. ă Era un bărbat. ă Vă rog. ă L-ați refuzat? ă A fost îngrozitor! El era beat. Să mă fi lăsat să fiu obiectul afecțiunii unui administrator băut? ă L-a mai văzut cineva? ă Nu. Nu! Din fericire. ă Sunteți sigură? ă Sper din toată inima că nu. ă și ce s-a întâmplat cu Stepan Sergheievici? Era și el cu voi în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sperăm totuși că este încă în viață. ă Dar eu nu am să-l mai văd niciodată. ă Îmi pare rău, spuse Porfiri. Rugați-vă să fie în viață. Rugați-vă să se gândească la dumneavoastră - cu căldură și cu afecțiune. Simți un junghi în lobul frontal. și dragoste. Porfiri începu să clipească. Nu se putea opri. Simțea că nu mai este în stare să se oprească. Porfiri închise ochii strâns și îi acoperi cu mâna. Când își îndepărtă mâna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
tramvai, la Întâmplare. — Săracul Charlie, habar n-are că e vânat și că vânătorii se apropie! zise Kitty. — A, ba știe, știe... chicoti Desert Rose. Și Îi place, crede-mă! — Bine, dar ai zis că nu prea dă dovezi de afecțiune! — Da, ciudat, nu Înțeleg de ce. Azi flirtează, mâine dispare pentru cine știe cât timp, fără să mă anunțe, fără să-mi răspundă la telefon. — Poate că nu te dorește, Îndrăzni Kitty. — A, nu, așa se comportă cu toată lumea. Și mereu Întârzie sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pentru prima dată, de când erau prietene, când Îi dădea ordine lui Kitty, chiar și indirect, iar răceala ei era o modalitate de-a se apăra de un posibil refuz. Folosea des trucul cu tăcerea rece și ascundea orice urmă de afecțiune atunci când voia să sugereze că fie făceai cum voia ea, fie... Kitty se Întrebă dacă să lase un fleac să dezlănțuie o ceartă serioasă. Hotărî că nu era cazul. Începu să taie etichetele, conștientă de cât de puțin se pricepea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Niciodată. Oricât ar mai fi căutat, așa ceva nu avea să mai Întâlnească. Era o certitudine simplă, calmă. Fără artificii, fără surle și trâmbițe. Mai fusese Îndrăgostită de câteva ori Înainte și, chiar când pasiunea atinsese cote maxime, de câte ori privise obiectul afecțiunii, simțise tot timpul că lipsea ceva. Se obișnuise cu ideea că nu era capabilă să trăiască una din bucuriile simple ale vieții: să privească un bărbat cu deplină dragoste și mulțumire. Fără nici un fel de teamă, fără regrete, fără gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Mai bine să iubești și să-ți pierzi iubirea, decât să nu fi iubit deloc, zise Carmen. Nici nu mai țin minte când m-am Îndrăgostit ultima oară, cred că aveam cincisprezece ani. — Hmm, zise Giulia Îmbrățișându-și prietena cu afecțiune, m-am culcat cu peste o sută de bărbați, am comis toate greșelile care se puteau comite, prin urmare acum sunt expertă În materie de amor. Nu te-am mai auzit vorbind așa despre nici un tip și, cum te știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
un ceai. Mirosul Înfiorător care venea dinspre frigider, rezultatul alterării alimentelor exotice, o dobora. Dar nu era momentul să se plângă. Desert Rose se Întinse În pat să se odihnească și cele două persane ciufulite se urcară peste ea, cerșind afecțiune. — Rudy, tu ești adevăratul bărbat al casei, adevăratul cavaler, zise ea către pisoiul gri. Dacă mă supără cineva, Îl trimit la tine și-i arăți tu! Kitty se Întinse pe un scaun de piele, lângă fereastra franțuzească, privind Statuia Libertății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
să vorbească, să tacă, sau să se prefacă. După doi ani de căsnicie, Marta crede că-și cunoaște bine bărbatul care i-a căzut la sorți în jocul de noroc care este aproape întotdeauna viața conjugală și îi dedică întreaga afecțiune de soție, n-ar șovăi câtuși de puțin, în caz că interesul narațiunii ne-ar cere să-i sondăm intimitatea, chiar să-și afirme vehement iubirea, dar nu e ea femeia care să se mintă singură, fiind chiar probabil, dacă am insista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
fi mereu albastru, dar ploaia, grindina și fulgerele vin mereu în jos, omul nu știe ce să gândească când trebuie să se înțeleagă cu științe din acestea. Mâna lui Marçal s-a retras, așa e obiceiul între bărbați, demonstrațiile de afecțiune, ca să fie virile, trebuie să fie rapide, instantanee, unii afirmă că e din pricina pudorii masculine, așa o fi, dar să recunoaștem că și mai bărbat, în accepțiunea completă a cuvântului, s-ar fi arătat Cipriano Algor, și desigur nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mă înțeleg cu tatăl tău, Nu-ți imaginezi, ba îți imaginezi, cât de fericită mă faci. Marta luă mâinile lui Marçal și le sărută, apoi îl strânse la piept, Uneori, spuse, ar trebui să ne întoarcem la anumite gesturi de afecțiune de pe vremuri, Ce știi tu de asta, n-ai trăit pe vremea reverențelor și sărutărilor de mâini, Citesc ce povestesc cărțile, e parcă aș fi acolo, oricum nu m-am gândit la sărutări de mână și la reverențe, Obiceiurile erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în general, și pe cele de rudenie, în particular, mai ales de sânge, sunt mai complexe decât par la prima vedere, spunem părinți, spunem copii, credem că știm perfect despre ce vorbim, și nu ne interogăm asupra cauzelor profunde ale afecțiunii dintre ei, sau ale indiferenței sau ale urii. Marta iese din cameră și se gândește Doarme, iată un cuvânt care, aparent, nu exprimă decât constatarea unei stări de fapt, și totuși, în șase litere, în două silabe, a reușit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lui Găsit trebuie să i se fi părut un miracol, la ora asta din noapte, carnea pe care i-am dat-o. Își trecu mâna peste spinarea animalului, de două ori, de trei ori, prima dată din simplă și obișnuită afecțiune, celelalte cu îngrijorată insistență, parcă era indispensabil să-l liniștească fără întârziere, de fapt pe sine însuși trebuia să se liniștească, să alunge o idee care se ivise brusc din colțul din memorie unde se ascunsese, În Centru nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care a urmărit-o tenace de când a intrat în apartamentul din Centru și pe care ea și-a jurat să nu-l mărturisească nimănui, nici măcar tatălui, deși îl are aici atât de aproape, nici, închipuiți-vă, propriului ei soț, în ciuda afecțiunii pe care i-o poartă. Ce i-a trecut Martei prin minte și a prins rădăcini, pe când pășea în noul ei cămin, la acel foarte înalt al treizeci și patrulea etaj cu mobile deschise la culoare și cu două ferestre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în sfâșiata fericire a celuilalt. Nu e departe ziua când vom afla cum a fost viața lui Găsit în noua lui casă, dacă i-a fost ușor sau greu să se adapteze cu noua lui stăpână, dacă bunul tratament și afecțiunea fără limite pe care ea i le-a oferit au fost de ajuns ca să-l facă să uite tristețea de a fi fost pe nedrept abandonat. Acum trebuie să-l urmăm însă pe Cipriano Algor, doar să-l urmăm, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și că, pentru un bărbat în situația lui, căruia viața nu-i mai rezervă triumfuri industriale și artistice de primă sau secundă importanță, faptul că mai are încă o femeie pe care o iubește și care i-a mărturisit aceeași afecțiune, este un mare noroc și o minunată binecuvântare. Ar însemna însă că nu-l cunoaștem pe Cipriano Algor. Așa cum înainte ne-a spus că un bărbat nu-i va cere unei femei să se căsătorească cu el dacă nu are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
nici nu știu dacă e întrutotul exact) și când? pricina care m-a împins să lupt împotriva mea cu o tenacitate penibilă, să afișez de timpuriu, cu o mare seriozitate, resentimente în care nu credeam, și să ascund cu grijă afecțiuni în care credeam. De cum deschid ochii privesc printre scânduri cerul, pândesc zgomotele posibile din hangar, cu toate că din momentul în care m-am suit în acest pod n-am auzit pe nimeni umblând pe-acolo și, când nu mai am nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
față de alții, mascarada fiului iubitor, pătruns de admirație pentru tatăl său. Atunci relațiile dintre noi ar fi devenit suportabile. Numai că, din nefericire pentru amândoi, tocmai asta nu vroiam eu. Bănuiala că părerea lumii îl interesa chiar mai mult decât afecțiunea mea m-a jignit, a dat aripi nesocotințelor mele, m-a împins să-i arăt, îndrăzneală nerușinată!, că nu-mi păsa de autoritatea lui. Or, așa ceva un om ca el nu putea să-mi ierte. Înțeleg foarte bine asta. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
invidiez pe ei. Mă surprind urmărindu-i, pândindu-i. Ei sunt sănătoși. Fac profesia pe care și-au dorit-o. Unii au copii. Își pot permite să fie generoși și să mă sărbătorească pe mine. Dar n-am nevoie de afecțiunea lor! Ea mă jignește. Aș prefera să fiu privit cu indiferență. E mai tonic. M-am săturat să mă văd protejat de colegi din cauza bolii. Vreau să fiu pe picior de egalitate cu ei. Îi privesc, gelos, cum umblă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
A avut dreptate. A treia sau a patra zi, sub pretext că nu exista pentru moment nici un loc liber, Arhivarul mi-a vârât în cameră un străin care venise să-și trateze la mare - dar de ce la un azil? - o afecțiune respiratorie. „Temporar”, m-a asigurat Arhivarul, poruncind să se aducă încă un pat care a fost așezat la fereastră, aproape lipit de al meu din pricina spațiului puțin. Necunoscutul nu s-a recomandat. M-a privit fără să zică nimic, rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu toată ființa mea, nici nu trădasem cu destulă furie ce iubisem. Procedasem mizerabil, ca la moartea Laurei; nu-mi rupsesem beregata de disperare, dar mă îmbătasem ca să ies din impas. Încât nu mă alesesem decât cu fărâmituri; fărâmituri de afecțiune, fărâmituri de glorie, fărâmituri de putere. Îmi venea să-mi zic: Bravo, Daniel Petric, te felicit. Ai reușit să ajungi un nimic. Nu ești decât un bufon al minciunii, căruia i se aruncă fărâmituri de la marele ospăț al vieții, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]