13,885 matches
-
nu numai o apostazie, ea era iluzorie, condamnată să dispară în iminenta catastrofă națională. Formele tradiționale ale religiei cosmice, i.e. misterul fertilității, solidaritatea dialectică dintre viață și moarte, ofereau de acum înainte o falsă securitate, într-adevăr, religia cosmică încuraja iluzia că viața nu încetează, și deci că națiunea și statul pot supraviețui, în pofida gravității crizelor istorice. Altfel spus, poporul și marii demnitari, dar și preoții și profeții optimiști erau înclinați să asimileze adversitățile de ordin istoric catastrofelor naturale (secetă, inundație
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
deceniul al V-lea) Caleidoscopul formează și deformează imaginile, înscrie utilizatorul său într-un joc al imaginilor fascinante sau angoasante. Deși etimologia termenului, îl asociază cu imaginile frumoase pe care poate să le creeze, el a devenit și simbol al iluziei, al pierderii într-o lume care falsifică realitatea. Una dintre variantele sale, teleidoscopul se caracterizează tocmai prin faptul că reflectă fațete ale realității, modificându-le la fiecare mișcare. E un amestec de real și ireal, universul pe care-l compune
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sunt foarte aproape de "programul" de la Albatros/ Gândul nostru. Se dorește o poezie lipsită de artificialitate, eliberată de convenționalism: "Tinerii de mâine vor zvârli în stradă decolteurile și artificiul. Lor nu le trebuie expresii regulate după coduri muzicale, anorganice, unde jobenul iluziei și dexteritatea degajărilor mutuale au ajuns motive de scuză"168. Discursul lui Ion Caraion devine mai sobru, mai ales, atunci când abordează tema culturii și se îndepărtează de polemicile strict literare și realizează o pledoarie în favoarea circulației cărții și a libertății
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cal" (Somn). În Weltshmerz regăsim, de asemenea, o lichefiere a universului: "Umbrele dobitoacelor curg pe apă,/ limba lor rămâne în tristețe;/ ele ling turnuri,/ palate de sus cu care se adapă" - totul se reduce, până la urmă, la o vânătoare de iluzii. Descriptivul e pus și el sub semnul incertitudinii: "Negre ca niște cutii pentru viori/ se simt străine de forțe călătoare,/ păsări de țiglă trec chemându-se prin nori/ ori niște cenușii aripi de mori de vânt?", atmosfera sumbră este dublată
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
univers decadent în care sălășluiește sufletul, întunericul dominant și fantasmaticul sunt părți ale realității. Atunci când spiritul se simte copleșit de invazia umbrelor, feminitatea aceasta tulbure se dovedește adesea salvatoare. Voce fără trup, venind din înalt, dar și din negură, destramă iluzia și lasă loc renașterii. Exclamațiile care pigmentează textul țin poate de retorica romantică, dar structura poemului e apropiată de cea a alegoriei baudelairiene. Spațiul exterior e cel al angoasei care își ia libertatea să capete proporții "cosmice". Lumina este "închisă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
metonimic "fierbinte", aparent banal, a cărui expresivitate este exploatată prin includerea în comparația ce urmează ("fierbinte stai aburind ca o ceașcă străvezie", Alchimie). Nu e creuzetul alchimic cel în care se produce transformarea, ci un obiect familiar care implică și iluzia transparenței. Eul poetic se imaginează în ipostază de "vraci iscusit" care are puterea să acționeze magic asupra universului. Cel ce își dorește dragostea nu mai este un simplu contemplativ, ci un ins care-și creează destinul: "clipa îndelung alegând-o
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prin tratarea derizorie) pare a fi anulată de finalul textului. Dar e, cum subliniam, o poezie care mizează pe jocul aparențelor, al incertitudinilor: "Mă uit printre gratii - unde e afară/ și unde înăuntru?" (Zăbrele). Dedublarea asigură prelungirea existenței sau măcar iluzia libertății ("Ia o țigară! - dac-o rupi în două,/ ai să fumezi și mâine./ Și orice rupi în două/ îți mai ajunge pentru înc-o viață..."). Trecerea de la cazul particular, banal, la generalizare sugerează că dedublarea devine condiție a eliberării individului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cât și în titlurile unora dintre ele, poetul recunoaște că lumea înfățișată este resfrângerea în sine, în amintirile sale a realității, dar acest fapt nu o face cu nimic mai ușor de suportat. Totul este supus demitizării, nu mai există iluzia unei lumi a vieții, a frumuseții sau a păcii ("Era război și lepră, oamenii mureau în burg/ schimonosiți, îngrozitori/ ca niște vase negre cu flori/ coclite-n amurg, pe fundul apelor", Memorie). Lipsa idealurilor se traduce în refuzul oricărei religii
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
literatura, în modul în care distrug mituri, în modul în care eul poetic tratează ironic cele mai sensibile subiecte, răstoarnă orizontul de așteptare și îl invită pe cititor într-un muzeu lipsit de viață (de fapt o proiecție, lipsită de iluzii, a lumii). 3. Modalități de structurare a discursului liric De foarte multe ori modul în care se structurează discursul liric al acestor poeți pare a se apropia de principiile avangardiste care favorizau hazardul. Deși albatrosiștii s-au distanțat nu o dată
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cea a vocii ivite din ceață pentru a face ordine într-o lume pe care dumnezeu și diavolul și-o dispută fără să știe că ei înșiși sunt personaje, ca în cazul lui Jose Saramago. Și aici se creează temporar iluzia sincerității, prin acumulări de elemente care par să contureze un mediu care capătă concretețe, dar apoi este făcut să-și piardă din această consistență precum un castel de cărți de joc care se dărâmă lăsând în loc o lume compusă din
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
a surprinde continuu, fie prin limbajul care alternează diafanul cu invectiva, fie prin "poanta" plasată, în general, la final de text ("Patru orbi,/ (...) căutau Soarele:/ Dar Soarele era fiecare", Orbii; "Saltimbancul fugise în circul lunii", Saltimbancul; "Viață? Uriașă povară a iluziei:/ Întotdeauna nimeni n-a fost", Altul). Sensul se constituie printr-un permanent dialog cu simbolurile culturale și literare. Cecitatea inspiră teamă, dar și respect. Ca în atâtea cazuri, simbolul este ambivalent, reliefând izolarea, voită sau impusă, dar și legături magice
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prin orice mijloace. Apelul la onomatopee sau la metafora câinelui amintește poemele avangardei, doar că aici intenția nu este numai aceea de a epata: " Hai să ne urlăm libertatea/ Și să roadem ultimul os", Câini. Ultimul os este poate ultima iluzie sau aspirație, ultima hrană materială sau spirituală la care au acces revoltații, dar și damnații sau poate sublinia ambiguitatea existenței, refuz al normelor, al convențiilor, cel puțin la nivel declarativ, pe de o parte, și, pe de alta, acceptare a
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
cere omenirii să facă "curat în odăi", să arunce "tot ce avem cenușiu în noi". Se propune astfel o purificare spirituală, o desprindere de materialitate, dar aceasta se face prin renunțarea la prejudecăți, prin acceptarea realității așa cum este fără false iluzii, fără mistificări. De aceea, poezia propusă este inedită, distanțându-se de tot ce s-a scris până în acel moment: "eu vin în numele poeziei pe care n-a scris-o nimeni,/ pentru că fiecare s-a temut de el însuși,/ în numele meu
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
c-o rochie întoarsă/ și toată strada are atunci aspectul unui bal./ Ce frumusețe!" Ura, disprețul sunt îndreptate împotriva celor care vor să prezinte lumea altfel decât poetul o simte cu o acuitate îngrozitoare, împotriva celor care preferă să trăiască iluzia fericirii ("și v-am urât/ pentru că eu nu vin în numele vostru, cei care vă bucurați"). Demersul poetului pare a fi sortit totuși eșecului, căci sinceritatea este greu de aflat ("Mai bine ne-am fi spus adevărat/ ce-aveam de gând
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Tonegaru. Disjuncția cu care se deschide textul "proscris sau fermecat de sirene" indică aceeași ezitare, indecizie care-și pune pecetea asupra acestei poezii. Ambiguitățile fac parte din structura lirică și par a avea menirea de a crea un univers al iluziilor, care se desprinde de real și se învăluie în mister. Disjuncția pare a fi însă falsă, ambele secvențe trimit la faptul că eul se simte însemnat de destin. Ceea ce le diferențiază este numai atitudinea, modul în care sunt percepute. Plăcere
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
morții și a atingerii senzuale deopotrivă. De fiecare dată însă elanul se frânge, se pierde într-un fel de încetinire a mișcărilor, ca într-un fel de pâslă, "un clopot suna stins în adâncuri/ oprirea sevelor să mai urce prin iluzii lin". Numai că exclamațiile au exact rolul de a pune sub semnul întrebării sensibilitatea romantică pe care ar putea s-o sugereze restul textului: Spre asfințit era luat de extaze și romantic./ - Niciodată, ah, niciodată n-am văzut atâta infinit
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de-aramă,/ iar vei fugi - ostenit, sub calde cenuși voi rămâne/ să te-ascult arzând depărtată mereu"). Eul poetic pare să fi descoperit adevărul și certitudinea este aceea că întreg universul uman se constituie dintr-un joc al aparențelor, al iluziilor. Oscilația între siguranță și îndoială tinde să devină modalitate primordială de constituire a discursului poetic. În acest caz, poemul alternează interogații, îndoieli, cu axiome. Numitorul comun îl constituie însă dorința de a răsturna prejudecățile, pentru că elementele în legătură cu care există deja
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poemele care se situează la jumătatea distanței dintre ekphrasisul explicit și cel implicit. În ceea ce privește subclasificarea ekphrasisului imaginar, autorul studiului consideră că poate fi numit fictiv, tipul de ekphrasis în cazul căruia ceea ce se descrie este, evident, inventat, dar poetul creează iluzia realității (opera de artă are câteodată și un autor fictiv, un amplasament, eul poetic se pune în postura posibilului admirator) și, respectiv, conceptual, ekphrasisul în care obiectul descris nu numai că este imaginar, dar are trăsături "suprarealiste" care-i fac
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
negru, cenușiu), dar și împiedicarea zborului, imposibilitatea de a rupe legăturile cu pământul, căci păsările de țiglă sunt doar proiecții în materialitate a unei dorințe de înălțare, iar aripile morii sunt aripi false, veșnic ancorate în lumea pământeană, creând doar iluzia înălțării, pentru ca apoi să revină în planul teluric, într-o roată a destinului necruțător, toate acestea se înscriu în aceeași dorință de a contura un tablou limitat, o fotografie a realității din care lipsește viziunea cerului și perspectiva în adâncime
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
roată a destinului necruțător, toate acestea se înscriu în aceeași dorință de a contura un tablou limitat, o fotografie a realității din care lipsește viziunea cerului și perspectiva în adâncime. Asemenea acestor descrieri este viața umană, permanent trai sub vălul iluziei și condamnare la o perspectivă univocă. De altfel, ideea aceasta a universului claustrant, limitat, în care cunoașterea adevărată este imposibilă nu este foarte departe de mitul platonic al peșterii. Alteori reducerea lumii la o suprafață plană pe care se pliază
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sunt subliniate însă în finalul poemului: "Sus privindu-mă, posteritatea să știe:/ o nefericită iubire m-a pescuit,/ dormind pe hârtie/ pădurea și-a trimis Geniul la stele". Omul nu mai trăiește decât prin text, n-a mai rămas decât iluzia unei posibile salvări. Utilizarea ekphrasisului se dovedește a fi o punte de legătură dintre generația albatrosistă și poezia contemporană, tocmai prin reinventarea procedeului și prin dublarea sa de o tratare parodică și ironică. Dar acesta nu este singurul element care
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
un univers halucinant, oniric asupra căruia perspectiva e, în mare parte livrescă ("în patul acesta s-a odihnit un fluviu/ ce purta mirese despletite pe ape"), pentru ca finalul să opereze o ieșire din universul ficțional în cel al fabricantului de iluzii: "Nici mâna mea n-a găsit sânii acelei prințese/ afară de mușchi întins pe stâncă;/ poate că purtând mănușe cu solzi de fier/ n-a găsit sânii prințesei, nu încă." (Proiect abandonat de madrigal). Discursul declamatoriu este pretext, la Constant Tonegaru
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
acestui tip de poem apropie și mai mult generația amintită de procedeele de structurare a imaginarului poetic din literatura contemporană. Am putut identifica astfel și alte trăsături care apropie poezia albatrosistă de cea contemporană: pierderea certitudinilor (se renunță astfel la iluzia valorilor supreme, la iluzia existenței perfecțiunii) ceea ce are drept consecință absența oricărei modalități de glorificare a misterelor cosmice, dar și pierderea încrederii în forța limbajului de a recrea lumea. Pentru că lumea așa cum o cunoaștem este pusă sub semnul incertitudinii, cel
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
apropie și mai mult generația amintită de procedeele de structurare a imaginarului poetic din literatura contemporană. Am putut identifica astfel și alte trăsături care apropie poezia albatrosistă de cea contemporană: pierderea certitudinilor (se renunță astfel la iluzia valorilor supreme, la iluzia existenței perfecțiunii) ceea ce are drept consecință absența oricărei modalități de glorificare a misterelor cosmice, dar și pierderea încrederii în forța limbajului de a recrea lumea. Pentru că lumea așa cum o cunoaștem este pusă sub semnul incertitudinii, cel mai des discursul poetic
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
wați ascunselea, 224 Iaru. Florin De-a wați ascunselea, 211 Duelul, 203 Fiară de mătase, 216 Leul cu picioare de argint, 212 Lovitura întârziată, 223 Ibrăileanu, Garabet, 92 Ierunca, Virgil, 95, 96, 100, 113 Igna, Vasile, 117 Iliu, Victor, 73 iluzie, 132, 136, 147, 149, 152, 161, 177, 189 Ioanis, Edwin, 90 Iorgulescu, Mircea, 58 ironie, ironic, 11, 12, 17, 18, 23, 30, 41, 43, 48, 60, 87, 90, 91, 93, 95, 97, 107, 109, 113, 115, 119, 120, 122, 145
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]