12,814 matches
-
al Rusiei și verișor primar al Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei. A urmat o carieră militară și a fost general maior în armata rusă. A participat la războiul ruso-japonez și la Primul Război Mondial. A scăpat din Rusia revoluționară și a trăit în exil la Paris alături de amanta sa. Mrele Duce Boris Vladimirovici s-a născut la 24 noiembrie 1877 la palatul părinților săi din Sankt Petersburg. A fost al treilea copil dintre cei cinci ai Marelui Duce Vladimir
Marele Duce Boris Vladimirovici al Rusiei () [Corola-website/Science/318422_a_319751]
-
Peloponez, Principatele Dunărene și Constantinopole. Prima dintre aceste rebeliuni a început la 6 martie 1821 în Țara Românească, dar a fost rapid înăbușită de otomani. Evenimentele de la nordul Dunării i-a făcut pe grecii din Peloponez să declanșeze acțiunea lor revoluționară pe 17 martie 1821, când locuitorii din Peninsula Mani au declarat război Imperiului Otoman. Până la sfârșitul aceleiași luni, întregul Peloponezul era cuprins de revolta împotriva turcilor. În octombrie 1821, grecii conduși de Theodoros Kolokotronis au cucerit orașul Tripolitsa. Revolta din
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
importante forțe care să lupte în Epir. În același timp, marile puteri ale vremii, aliate în „Sistemul Congresului”, care se străduiau să contracareze revoluțiile de după domnia lui Napoleon, erau preocupate de revoltele din Italia și Spania. În aceste condiții politico-militare, revoluționarii greci au socotit că au șanse mari ca revolta să aibă sorți de izbândă. Planul original prevedea declanșarea unor revolte în trei regiuni: în Peloponez, în Principatele Dunărene și la Constantinopole. Datorită moștenirii culturale clasice elene, cauza Greciei se bucura
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
a fost renumitul poet Lordul Byron sau medicul Samuel Howe, s-au alăturat revoluționarior greci și au luptat cu arma în mână împotriva turcilor. De asemenea, mulți filoeleni au finanțat revoluția. Istoricul scoțian Thomas Gordon a luat parte la luptele revoluționare, iar mai târziu a scris prima istorie a revoluției elene în limba engleză. Revolta grecilor a avut parte de o mare simpatie în rândul populației europene, deși la început insurecția lor a fost privită cu lipsă de entuziasm din parte
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
strângerea de fonduri și provizii, dar a murit de boală la Messolonghi în 1824. Moartea lui Byron nu a făcut decât să crească simpatia europenilor pentru cauza grecilor. Poeziile sale și picturile lui Delacroix au schimbat opinia publică în favoarea revoluționarilor revoluționarilor greci. Datorită acestei schimbări, marile puteri au intervenit în conflict în favoarea grecilor. Alexandru Ipsilanti a fost ales conducător al Eteriei în aprilie 1820 și și-a asumat responsabilitatea planificării insurecției. Intenția lui Ipsilanti era să ridice la luptă toți creștinii
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
a unui consiliu de guvernare independent grec. În Ahaia, orașul Kalavryta a fost asediat pe 21 martie. În Patras, dată fiind atmosfera tensionată, turcii își puseseră la adăpost averile și familiile în fortăreața orașului încă din februarie. Pe 22 martie, revoluționarii greci au proclamat începerea luptelor cu turcii în Piața Agios Georgios din Patras, în prezența arhiepiscopului Germanos. A doua zi, liderii revoluținoarilor din Achaia au trimis un document consulatelor străine explicând motivele revoluției. Pe 23 martie, otomanii au lansat atacuri
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
au ieșit învingători din confruntarea armată. Pe 5 octombrie, orașul Tripolitsa a fost asediatși cucerit. Un mare număr al armatoloi din Grecia Centrală s-au alăturat forțelor Filiki Eteria. În momentul izbucnirii revoluției, ei au luat armele și s-au alăturat revoluționarilor, (de exemplu Androutsos, Karaiskakis și Athanasios Diakos), unii dintre ei fiind mânați în luptă de interese personale. Prima regiune din Grecia Centrală care s-a ridicat la luptă a fost Phocis pe 24 martie. Boeotia și Livadeia au fost cucerite de
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Moreea. Întăririle turcești, 8.000 de oameni sub conducerea lui , au fost înfrânte în cele din urmă în bătălia de la Vassilika pe 26 august. Înfrângerea acestor forțe otomane l-a obligat pe Vryonis să se retragă, permițându-le astfel forțelor revoluționare elene să-și întărească pozițiile cucerite deja. Cretanii au participat în număr mare la revoluție, dar nu au reușit să se elibereze de sub dominația turcă datorită intrevenției forțelor egiptene. Creta avea o lungă tradiție a luptelor antiotomane. O răscoală a
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
și a altor centr urbane din Macedonia grecească a coincis cu renașterea culturală și politică a Greciei. Idealurile și cântecele patriotice ale lui Regas și a altora asemeni lui au făcut o puternică impresie asupra macedonenilor. În scurtă vreme, fervoarea revoluționară din sudul Greciei s-a răspândit și în restul regiunilor. Liderul și coordonatorul mișcării revoluționare din Macedonia a fost Emmanouel Pappas, era membru al Filiki Eteria din 1819. Papas a jertfit o mare parte a averii sale cauzei revoluției. Papas
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
a Greciei. Idealurile și cântecele patriotice ale lui Regas și a altora asemeni lui au făcut o puternică impresie asupra macedonenilor. În scurtă vreme, fervoarea revoluționară din sudul Greciei s-a răspândit și în restul regiunilor. Liderul și coordonatorul mișcării revoluționare din Macedonia a fost Emmanouel Pappas, era membru al Filiki Eteria din 1819. Papas a jertfit o mare parte a averii sale cauzei revoluției. Papas a urmat instrucțiunile lui Alexandru Ipsilanti cu privire la pregătirea locuitorilor Macedoniei pentru declanșarea rebeliunii și a
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
vapor pe 23 martie și a plecat spre Muntele Atos. El a considerat că Muntele Atos ar fi fost cea mai potrivită locație pentru declanșarea insurecției. După cum notează Vacalopoulos, nu au fost făcute pregătiri corespunzătoare pentru declanșarea rebeliunii, iar idealurile revoluționare nu au fost transmise și comunității conservatoare a călugărilor de la Atos. Pe 8 mai, turcii, înfuriați de debarcarea marinarilor din Psara la Tsayezi, de arestarea negustorilor turci și confisacare mărfurilor lor, au năvălit pe străzile din Serres, au percheziționat casele
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
adevărat însă, în numele guvernului național. Ca urmare, au izbucnit tensiui între Aeropagus, care era dominat de grecii din regiunea centrală a țării, și Adunarea Națională, care era dominată de greci din Peloponez, care au dus la o primă ruptură între revoluționari. Relațiile dintre cele două organizații au ajuns să fie foarte tensionate și s-a ajuns în situația în care să izbucnească un adevărat război civil între grecii susținători ai celor două autorități. Sultanul a apelat la vasalul său, liderul egiptean
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Granițele regatului au fost reconfirmate prin Protocolu din 30 august 1832, prin care marile puteri ratificau aranjamentele stabilite la Constantinopole. Aproape imediat după izbucnirea revoluției, au avut loc masacre ale civililor pe scară largă, ale căror victime au fost atât revoluționarii și civilii eleni cât și autoritățile și civilii otomani. St. Clair afirma de altfel că nu a fost decât „o serie de masacre oportuniste”. Revoluționarii grecii au masacrat turci, musulmani și evrei, în principal din Peloponez și Attica, regiuni în
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
la mitinguri politice cu largă participare. În Parlament, însă, discursul lui Quisling a fost considerat o sinucidere politică; nu doar că dovezile erau slabe, dar s-au ridicat întrebări de ce informația nu a fost făcută publică mai devreme dacă amenințarea revoluționară este atât de gravă. De-a lungul anului 1932 și în 1933, influența lui Prytz asupra "Nordisk folkereisning i Norge" a slăbit și avocatul a preluat rolul principal. Hjort dorea să colaboreze cu Quisling datorită noii sale popularități, și cei
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
Nordisk folkereisning i Norge" a slăbit și avocatul a preluat rolul principal. Hjort dorea să colaboreze cu Quisling datorită noii sale popularități, și cei doi au alcătuit un nou program de politici de dreapta, între care se includeau interzicerea partidelor revoluționare inclusiv cele finanțate de organizații străine, cum ar fi Cominternul, suspendarea dreptului de vot pentru cetățenii ce beneficiau de ajutor social, subvenții pentru agricultură, și un audit al finanțelor publice. În 1932, în contextul , Quisling s-a întors împotriva primului
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
281 erau bulgari (97.36%), 37 ruși (0.84%), 30 români (0.68%), 17 evrei, 7 greci și 2 găgăuzi. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin condus de A.V. Arghirov și S.N. Iancev. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. După înăbușirea revoltei, au fost arestați mai mulți localnici. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939
Deljiler, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318487_a_319816]
-
1.691 locuitori din sat, 1.629 erau ucraineni (96.33%), 43 români (2.54%), 6 evrei și 1 rus. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. După înăbușirea revoltei, au fost arestați 6 săteni. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost
Tropoclo, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318472_a_319801]
-
11%), 13 români (0.38%), 6 bulgari, 3 polonezi, 3 găgăuzi și 1 sârb. Aici a existat o stațiune maritimă. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din septembrie 1924, organizată de bolșevicii din URSS. Comisarul A.I. Kliușnikov (Nenin) a trimis aici un grup de militanți comuniști înarmați pentru a prelua puterea în sat. După înăbușirea revoltei
Zolocari, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318484_a_319813]
-
bulgari, 6 polonezi, 5 germani și 5 de altă etnie. În sat a funcționat o judecătorie și un oficiu telefonic. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin condus de Andrei Stețenko (А.Е. Стеценко), care distribuia pliante și strângea bani pentru acțiunile subversive desfășurate. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. La 16 septembrie 1924, o bandă
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
o bandă de 20-30 de activiști comuniști au preluat conducerea localității, i-au sechestrat pe primar, pe șeful de post și pe jandarmi, intimidând populația și proclamând puterea sovietică și unirea cu URSS-ul. Rebelii au creat autorități sovietice - comitete revoluționare, unități de miliție populară și Gărzile Roșii. Timp de două zile, insurgenții au luptat cu înverșunare împotriva jandarmilor și Armatei Române. În seara zilei de 17 septembrie rebelii au fost înfrânți. Voluntarii germani i-au masacrat cu brutalitate pe participanții
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
2.242 erau ruși (56.33%), 1.652 români (41.51%), 52 polonezi (1.31%), 22 evrei și 5 bulgari. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Membrii organizației comuniste din sat au menținut legături strânse cu organizația din Chilia Nouă, distribuind pliante în care făceau propagandă pentru revoluția sovietică și răsturnarea regimului burghezo-moșieresc din România. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din
Nerușai, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318474_a_319803]
-
de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. În seara zilei de 15 septembrie 1924, o bandă de agitatori bolșevici de 20-30 de persoane a preluat conducerea în satul Nerușai, intimidând restul populației. Rebelii au creat autorități sovietice - comitete revoluționare, unități de miliție populară și Gărzile Roșii. Conducătorul rebelilor din sat era același Leonte Țurcan. Rebeliunea nu a fost susținută de țăranii români din Basarabia și de coloniștii germani. În seara zilei de 17, Nenin a decis să se retragă
Nerușai, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318474_a_319803]
-
Stabilit la Calcutta, se decide să se implice în lupta pentru eliberarea Indiei de sub ocupația engleză. Joacă un rol important în trezirea conștiinței naționale, astfel că devine pentru autorități unul dintre naționaliștii cei mai de temut. În paralel cu lupta revoluționară, se perfecționează din punct de vedere spiritual. Prin opera sa fundamentală, "Yoga integrală", a încercat, în concepție proprie, să sintetizeze filozofia contemplativă indiană cu materialismul, ajungând să integreze evoluționismul darwinist în cadrul Vedanta.
Sri Aurobindo () [Corola-website/Science/320396_a_321725]
-
între Kabila și Guevara a dus la reprimarea revoltei în același an. Guevara îl considera, totuși pe Kabila singurul dintre cei întâlniți de el în Congo cu „calități adevărate de lider al maselor”. Totuși, el l-a acuzat de „neseriozitate revoluționară”. În 1967, Kabila și restul susținătorilor săi și-au mutat operațiunile în zona muntoasă Fizi-Baraka din Kivu de Sud și au înființat Partidul Popular Revoluționar (PRP). Cu susținerea Chinei, PRP a înființat un stat marxist separatist în provincia Kivu de
Laurent-Désiré Kabila () [Corola-website/Science/320424_a_321753]
-
Congo cu „calități adevărate de lider al maselor”. Totuși, el l-a acuzat de „neseriozitate revoluționară”. În 1967, Kabila și restul susținătorilor săi și-au mutat operațiunile în zona muntoasă Fizi-Baraka din Kivu de Sud și au înființat Partidul Popular Revoluționar (PRP). Cu susținerea Chinei, PRP a înființat un stat marxist separatist în provincia Kivu de Sud, la vest de Lacul Tanganyika. Acest mic stat a colectivizat agricultura, și practica șantajul și contrabanda cu minereu. La sfârșitul anilor 1970 și începutul
Laurent-Désiré Kabila () [Corola-website/Science/320424_a_321753]