12,786 matches
-
târziu și în Maramureș ca lucrători pe domeniile nobiliare. În secolul al XVI-lea, din 100 sate maramureșene, 84 erau românești, 7 cu oaspeți regali germani sau maghiari, 5 de ruteni și pentru 4 sate nu există date. După instaurarea stăpânirii Imperiului Habsburgic a urmat o perioadă grea din impozitelor și dărilor apăsătoare, precum și a rechizițiilor făcute de armată în timpul deselor războaie. În acest timp numărul rutenilor crescând, se slavizează și o parte din populația românească, astfel încât unele regiuni din dreapta Tisei
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
Visconti (1336-1338), Podul Kennedy(1956), Podul Alessandro Manzoni(1985) și un pod feroviar. Descoperirile arheologice din zonă atestă prezența Celților pe aceste meleaguri înainte ca romanii să construiască aici un castru. După căderea Imperiului Roman de Apus, lombarzii au pus stăpânire pe oraș în secolul al VI-lea. Acestora le-au urmat Francii, care în final au transformat orașul în marcă (unitate administrativă de frontieră în timpul Dinastiei Carolingiene și a Sfântului Imperiu Roman). Împăratul Otto I a petrecut o perioadă însemnată
Lecco () [Corola-website/Science/297326_a_298655]
-
puternice și a construit fortăreața Bradello; mai apoi a fost agitat de partidele Vitanilor, guelfii și de partidul Rusca, ghibelinii. Rusca ghibelinilor a schimbat Como pe Lugano cu Filip Maria Visconti. Odată mort Filip M. Visconti, orașul a trecut în stăpânirea conților Sforza, iar din 1521 a îndurat dominația spaniolă. Din 1724 pe cea austriacă și, plecând din această perioadă, istoria orașului Como devine comună cu aceea a orașului Milano și - mai general - cu a întregii regiuni Lombarde. În 1848 Como
Como () [Corola-website/Science/297324_a_298653]
-
pe Alexandru cel Bun, fiul lui Roman Mușat. Până la moartea voievodului muntean, relațiile dintre cele două țări vor rămâne cordiale. Mircea a mai întreținut relații de bună vecinătate și cu regii/țarii din sudul Dunării. În perspectiva căderii Dobrogei sub stăpânirea otomană, ceea ce i-ar fi adus inamicul în zona porturilor dunărene, Mircea preia inițiativa și o alipește Țării Românești în 1388. Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. În
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
sud și de la Porțile de Fier în vest până la Marea Neagră în est. Titulatura domnească prezentă în actele rămase de la Mircea cel Bătrân poate oferi o cronologie aproximativă a întinderii teritoriale valahe, căci, potrivit istoricului Anca Ghiață, "„o cronologie strictă a stăpânirii Țării Românești ținând seama numai de prezența sau absența unor formule în titulatura domnitorilor nu poate fi unicul criteriu în deslușirea realităților istorico-teritoriale”". Pentru a completa imaginea de ansamblu, trebuie cercetate și actele de danie, dovezile arheologice, cronicile (cu precădere
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
un document din 20 iunie 1400 Severinul nu mai apare în titulatura lui Mircea, însă, doar pe baza acestui fapt, nu se poate concluziona cu certitudine că banatul i-ar fi fost luat înapoi de către regele Ungariei. De-a lungul stăpânirii lui Mircea în această parte, s-au succedat o serie de bani: boierii Stănilă, Radul, Dragomir, Drăgan și Aga. Aceștia se pare că erau dregători militari, cu atribuții administrative și judecătorești locale. La sfârșitul anului 1406, la Severin a avut
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
erau dregători militari, cu atribuții administrative și judecătorești locale. La sfârșitul anului 1406, la Severin a avut loc o întâlnire între Mircea și Sigismund de Luxemburg. De remarcat faptul că pentru început acest teritoriu a fost lăsat cu neîncredere sub stăpânirea lui Mircea. Din 1388 și până în 1393 au continuat să existe bani de Severin numiți de regele ungar, însă aceștia rezidau în Banatul Timișoarei. După bătălia de la Rovine, convingându-se că poate lăsa cu încredere feudele ardelene și Banatul de
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
va dura până la 1428. Întocmai ca și în cazul Banatului de Severin, profitând de scurta anarhie din Regatul Ungar, Mircea a preluat Amlașul și Făgărașul în virtutea vechiului drept de moștenire de la Vladislav I. Sigismund de Luxemburg le-a lăsat sub stăpânirea vasalului său, deși cu neîncredere până la bătălia de la Rovine. Cele 12 documente date pentru Țara Făgărașului permit să se stabilească granițele acestei feude: în nord Oltul (Mircea se intitulează într-un act: „domn al Țării Făgărașului până la Olt”), în sud
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
Țara Făgărașului cu cele din Țara Românească. Boieri munteni stăpâneau moșii în Făgăraș, la fel cum boieri locali, români, primiseră și ei danii acolo de la domnitorul Țării Românești. Cu toate acestea, Sigismund de Luxemburg, ca senior, își păstra toate prerogativele stăpânirii pe teritoriul ducatului făgărășean. Spre exemplu, în 1397 dă porunci și ține scaun de judecată pe când se afla în Făgăraș. Amlașul este și el bine delimitat în două acte din 1366 și 1383. Ultimul indică următoarele hotare: muntele Berch, Apoldul
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
directe cu Țara Românească, astfel încât, pentru trimiterea corpurilor de oaste, Mircea trebuia să apeleze la voievodul Ardealului și să tranziteze pe teritoriul stăpânit de acesta. Cetatea Bran i-a fost oferită lui Mircea de către Sigismund în 1395. Va rămâne sub stăpânirea Țării Românești până în timpul lui Mihail I, când, pe 7 iunie 1419, în urma numeroaselor proteste ale brașovenilor împotriva castelanilor munteni, cetatea este luată înapoi de regele ungar. Între 1399 și 1410 Mircea cel Bătrân a mai stăpânit în Ardeal și
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
ungar. Între 1399 și 1410 Mircea cel Bătrân a mai stăpânit în Ardeal și cetatea Bologa. Aceasta i-a fost acordată de către regele Sigismund fie după lupta de la Nicopole, fie în preajma lui 1398. Există o singură mențiune documentară a acestei stăpâniri, datând din 23 ianuarie 1399. În privința graniței dintre Moldova și Țara Românească (sectorul dintre Carpați și Prut) au existat două teorii de-a lungul timpului. Prima dintre ele considera că ținutul Putnei a aparținut Munteniei, în timp ce a doua, larg acceptată
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
acei care vor merge către Țara Românească vor plăti taxă „la "graniță", la Bacău... vama de "graniță", fie la Bacău, fie la Bârlad” (traducerea lui B. P. Hasdeu). Prin urmare nu numai Putna, dar și Tecuciul și Covurluiul erau sub stăpânirea domnului muntean. De asemenea, în 1482, potrivit cronicarului Ureche, pe 10 martie voievodul Ștefan cel Mare a luat cetatea Crăciunei, cu ținutul tot, din mâinile muntenilor, alipindu-le Moldovei. Mai mult, o interpolare ulterioară cronicii lui Ureche arată că în
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
vremuri vămile se plăteau mai ales în târguri. Bacăul și Bârladul fuseseră alese ca târguri "de margine", întrucât nu mai erau alte asemenea așezări până la granița munteană (Galați nu era încă târg). În continuare prezintă câteva documente moldovenești care indicau stăpânirea moldovenească în acele ținuturi încă din vremea lui Alexandru cel Bun. Referitor la pasajele din Grigore Ureche, precizează că acesta a scris în secolul al XVII-lea, în vreme ce letopisețele slavone contemporane nu pomenesc nimic despre luarea ținutului din jurul Crăciunei, ci
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
a scris în secolul al XVII-lea, în vreme ce letopisețele slavone contemporane nu pomenesc nimic despre luarea ținutului din jurul Crăciunei, ci numai a cetății înseși. Mai mult, acest act este de fapt o recuperare a fortificației aflată pentru scurtă vreme sub stăpânire munteană, întrucât la 1473 Ștefan își avea staroștii săi la Crăciuna. În legătură cu ultimul fragment citat din cronica lui Ureche, Panaitescu o socotește doar o interpolare târzie, lipsită de suport: în 1423, Alexandru cel Bun întărește, printr-un act, trei sate
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
suport: în 1423, Alexandru cel Bun întărește, printr-un act, trei sate de pe Putna unui boier. În 1435, boierul moldovean Petre Hudici stăpânește seliștea Lumineni pe Milcov. La acestea se pot adăuga numeroase documente din aceeași perioadă care indică precis stăpânirea Moldovei asupra ținutului Putnei. La final, Panaitescu face o referire la tratatul din 1475 între Ștefan cel Mare și Matei Corvin, în care se vorbește despre "„granițele țării Moldovei cu Țara Românească după vechile limite și datine [...] statornicite de Ștefan
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
vorbește despre "„granițele țării Moldovei cu Țara Românească după vechile limite și datine [...] statornicite de Ștefan I al Moldovei și Vlad Transalpinul și apoi [...] conform privilegiilor încheiate de ambe părți de voievozii Alexandru și Mircea”". Cum Mircea și-a întins stăpânirea către părțile tătărești abia în 1404, istoricul concluzionează că granița dintre Moldova și Țara Românească în vremea domnitorului muntean a rămas aceeași: pe Milcov. După 1404 Mircea își extinde stăpânirea și la nordul gurilor Dunării, cuprinzând cetatea Licostomo. În lumina
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
de voievozii Alexandru și Mircea”". Cum Mircea și-a întins stăpânirea către părțile tătărești abia în 1404, istoricul concluzionează că granița dintre Moldova și Țara Românească în vremea domnitorului muntean a rămas aceeași: pe Milcov. După 1404 Mircea își extinde stăpânirea și la nordul gurilor Dunării, cuprinzând cetatea Licostomo. În lumina ultimelor cercetări, nu mai poate fi vorba despre o identitate între acest port și Chilia, ci despre o așezare individuală, aflată în preajma Vâlcovului și a Peripravei. Granițele aproximative au fost
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
despre o identitate între acest port și Chilia, ci despre o așezare individuală, aflată în preajma Vâlcovului și a Peripravei. Granițele aproximative au fost stabilite de către P. P. Panaitescu astfel: în vest Prutul, în nord pădurile basarabene (lăsând astfel lagunele în stăpânirea lui Mircea), în est Marea Neagră (până undeva în zona limanelor Sasic ori Șagani - Albei). În 1388, în timpul conflictului dintre armatele otomane ale lui Ali bei și cele creștine ale țarului Șișman și ale despotului Ivanco, Mircea trimite trupe muntene care
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
Însă, după plecarea oștii turcești, în anul următor, Mircea reușește să cucerească toată Dobrogea, cu cetatea Silistrei. Mircea păstrează organizarea locală (dovada existenței "chefaililor", funcționarii de tip balcanic) însă va face donații de pământ dobrogean boierilor săi și mănăstirilor. Sub stăpânirea voievodului muntean (intitulat în acte "despot al țării lui Dobrotici"), comerțul dobrogean va cunoaște prosperitatea economică, dovadă fiind numeroasele tezaure monetare aparținând lui Mircea ori lui Petru Mușat, găsite la Niculițel, Enisala și Ecrene. Deosebit de activitatea comercială efectuată pe mare
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
Pe o treaptă inferioară se situau cnezii (sau moșnenii), oameni liberi care-și lucrau singuri pământul. Și în cazul vânzării, și în cazul moștenirii, către domnie trebuia plătită darea calului (un cal, sau un cal și o cupă) pentru confirmarea stăpânirii în continuare asupra pământului de către cumpărător ori moștenitor. Aceasta arată că domnul era de fapt proprietarul superior al pământurilor. O categorie aparte a proprietarilor de pământ erau mănăstirile. Ele primeau danii din partea voievodului, uneori cu ohabă (imunitate, anume nici un dregător
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
lui Mircea a beneficiat de o atenție largă a specialiștilor în istorie și disciplinele conexe, elaborându-se un important număr de lucrări în acest sens. Chipul domnitorului a figurat și pe stema județului Durostor, în perioada interbelică, ca simbol al stăpânirii sale pe acel teritoriu. La 12 septembrie 2011, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă de alamă, cu valoare nominală de 50 bani „Mircea cel Bătrân”, dedicată aniversării a 625 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului Mircea cel
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
revoltă din 726, să impună alegeri libere ale dogilor. Reședința originară a dogilor se află în Malamocco, pe Lido. După cucerirea Ravennei de către longobarzi localitatea devine de fapt independența, deși de jure s-a mai aflat timp de secole sub stăpânire bizantina. Cu excepția unei scurte perioade în care Malamocco a fost ocupat de Pepin cel Cocoșat, în 810, Veneția și-a putut păstra independența față de Sfanțul Imperiu Român. În anul 811 dogele Angelo Partecipazio își mută reședința din Malamocco pe Rivus
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
În apogeul puterii sale, orașul controla astfel mare parte din coasta Mării Adriatice, multe insule din Marea Ionică și Marea Egee, era principala putere militară în Mediterana orientala și se numără printre principalele forțe comerciale din Orientul apropiat. Punctul culminant al stăpânirii venețiene a fost atins în urmă Cruciadei a patra, în vremea dogelui Enrico Dandolo, atunci când, ca o consecință a cuceririi Constantinopolului de către cruciați, în 1204 a fost întemeiat Imperiul latin de Constantinopol, un stat dominat din punct de vedere comercial
Veneția () [Corola-website/Science/297320_a_298649]
-
Helios, zeul Soarelui. Acesta a descoperit însă o insulă acoperită de ape în partea estică a Mării Egee și a declarat că se mulțumește cu această bucățică de uscat, dacă părintele său o scoate din adâncuri și i-o dă în stăpânire. Pe când încălzea insula cu razele sale Helios a zărit o preafrumoasă nimfă pe nume Rhodon (care în greacă înseamnă "trandafir"), pe care a luat-o de soție și în onoarea căreia și-a botezat insula Rodos. În fiecare an, insula
Rodos () [Corola-website/Science/297358_a_298687]
-
animală acvatică foarte bogată (pești, păsări, mamifere). Acest sector al luncii Prutului reprezenta un minunat și miraculos paradis al naturii. Mihail Sadoveanu vizitând Basarabia a lăsat următoarea descriere: "„Apele acelea nesfârșite care domneau pretutindeni într-un ținut întreg alcătuiau o stăpânire a necunoscutului și a tainei. De la mistrețul ce dormitează pe plavii, de la lebedele și pelicanii care înspumează noaptea înegrul ghiolurilor până la popoarele de păsărele, până la puzderia de pești, până la nesfârșitele miliarde de gângănii - toate trăiesc din apele acestea care au
Râul Prut () [Corola-website/Science/297383_a_298712]