KorAP: Find »[drukola/base=statuie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...465 466 467 ...469 >

11,714 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

divinități, au un oarecare complex sacral. „La sacrul sinod al atleților lui Herakles”, În anul 134 d.Hr., Împăratul Hadrian hotărăște un loc „...În care puteți să vă Înființați cultul și arhiva”1. Asociația are nevoie de ustensile pentru cult: statuie, vatră, tămâie, vase pentru libații; În arhivă sunt păstrate statutele, calendarul cultual, lista membrilor și a funcționarilor, a donațiilor și a privilegiilor. Edificiul lor (schola) se poate afla În preajma unui sanctuar, ca În cazul unei schola hastiferorum lângă aedes Bellonae

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sacra supellex) Iluminare: lumânări, făclii, lămpi cu ulei, focuri cu lemne; unelte pentru gătit, tacâmuri; instrumente de mâncat; obiecte de mobilier (scaune, bănci): tron; draperii (tapetae); casetă pentru oferte: thesaurus. Altar: altar pentru sacrificiile de animale; altar pentru tămâie: foculus. Statuia zeității: simulacrum, signum. V. Material pentru cult Animale pentru jertfe sângeroase (vite mari, mici; după vârstă, culoare, sex; nu se foloseau pești). Plante: flori - cununi - fructe; parfumuri vegetale (thus); pentru purificare: tulpini de bob sec; cereale, fructe; lemn: lemnul unui

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a vărsa, a arde (În locul B). 4. A tăia: a ucide, a Împărți, a pregăti. 5. A arde: incendere, cremare; a afuma: fumare; tratarea cenușii: suffimen; a vărsa, a arunca jos: libare; a Împrăștia: (mola salsa) immolare. 6. Îngrijirea imaginilor (statuilor): a spăla, a unge, a dezbrăca/Îmbrăca, a Împodobi. 3. Aceste elemente sunt unite conform unor combinații diverse, adesea luate și utilizate unul după altul sau unul Împreună cu celălalt. Ritualurile se disting În funcție de alegerea elementelor, de frecvența și intensitatea prezenței

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
loc În care să fie depuse ofrandele, câteodată un altar făcut din bulgări de pământ, iarbă sau pietre. Este folositor și un izvor, așa cum este nevoie și de lemne de ars și de magazii. Însă un monument sepulcral sau o statuie nu sunt neapărat necesare. Statuia este numită „semn” (signum) sau „imagine” (simulacrum, imago). Termenul disprețuitor idolum este de sorginte creștină. Imaginile cultuale, care sunt consacrate odată cu cele dintâi obiecte ale templului (sacra supellex), sunt considerate distincte de materialul decorativ și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
depuse ofrandele, câteodată un altar făcut din bulgări de pământ, iarbă sau pietre. Este folositor și un izvor, așa cum este nevoie și de lemne de ars și de magazii. Însă un monument sepulcral sau o statuie nu sunt neapărat necesare. Statuia este numită „semn” (signum) sau „imagine” (simulacrum, imago). Termenul disprețuitor idolum este de sorginte creștină. Imaginile cultuale, care sunt consacrate odată cu cele dintâi obiecte ale templului (sacra supellex), sunt considerate distincte de materialul decorativ și artistic al templului, cărora le

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
consacrate odată cu cele dintâi obiecte ale templului (sacra supellex), sunt considerate distincte de materialul decorativ și artistic al templului, cărora le este atribuit un grad mai mic de sfințenie. Pentru a-și demonstra sentimentele civile aproape republicane, Tiberiu face ca statuia lui să fie așezată nu printre simulacra deorum, ci printre elementele decorative (ornamenta aedium; Suetonius, Tiberius, 26, 1; cf. Servius, comentariu la Georgica, 3, 16). Pe de altă parte, o interpretare rigidă a Legii le interzice evreilor să confecționeze chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nu printre simulacra deorum, ci printre elementele decorative (ornamenta aedium; Suetonius, Tiberius, 26, 1; cf. Servius, comentariu la Georgica, 3, 16). Pe de altă parte, o interpretare rigidă a Legii le interzice evreilor să confecționeze chiar și obiecte decorative pentru statuile zeilor, cum ar fi colierele sau inelele pentru nas și pentru degete (Abodah Zarah 1, 8). Modul de a fi al unei imagini divine este Înțeles În manierele cele mai diferite. Gama posibilităților merge de la un simplu trunchi de lemn

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
cum ar fi colierele sau inelele pentru nas și pentru degete (Abodah Zarah 1, 8). Modul de a fi al unei imagini divine este Înțeles În manierele cele mai diferite. Gama posibilităților merge de la un simplu trunchi de lemn până la „statuile Însuflețite care au percepție sensibilă și sunt locuite de spirit”1. Imaginile pot vedea, Își pot roti privirea, pot asuda, vorbi. Oamenii le contemplă În rugăciune, iar de cealaltă parte, zeii, În sălașul lor din partea de răsărit a templului, par

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În rugăciune, iar de cealaltă parte, zeii, În sălașul lor din partea de răsărit a templului, par să Îi privească pe cei care Îi imploră și le aduc ofrande (Vitruvius, 4, 5, 1). Când zeii li se arată oamenilor, ei par statui de cult: „Era Iunonaxe "Iunona": am recunoscut-o pentru că stă pe cetățuia lui Jupiter” (Ovidiu, Faste 6, 18; cf. Apuleius, Metamorfoze, 11, 3). Imaginea structurează epifania. Pe de altă parte, imaginea lui Jupiter este sculptată nu urmând un model omenesc

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Împreună cu Întreaga lui „familie” (domus Augusta) - capătă În epoca imperială o importanță dominantă, atât În cultul public, cât și În cel privat. Asemenea tribunului plebei, a cărui putere (tribunicia potestas) și-a atribuit-o Împăratul Augustus, sau asemenea altarului și statuii unei zeități, imaginea Împăratului asigură protecție și un fel de azil pentru cel care Își caută adăpost În preajma ei. b) Rituri Imaginea este inaugurată, dedicată și (câteodată cu o rânduială proprie) consacrată. Nu poate fi Îndepărtată din templu, nici așezată

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
intră, se pleacă, privește Înainte, Îngenunchează, atinge, Îmbrățișează, sărută. În poala zeiței se pune o haină, lui Jupiter i se oferă o cunună de lauri sau o implorare scrisă. Pare mai puțin respectuos gestul de a lipi o foaie pe statuie sau cel de a scrie propria cerere pe piciorul zeului. Devotul Își așează ofrandele votive sau de mulțumire cât mai aproape cu putință de divinitate. Și pentru antici era limpede că Încercarea de a intra În contact cu divinitatea, În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a unui Învățat precaut 2. Dar, după mai bine de jumătate de mileniu, În acest caz se percepe limpede conexiunea Între teologia „italică” și cea romană. Varro subliniază dimensiunea istorică a cultului imaginilor: În vremea lui Numa nu existau Încă statui, nici temple, ci numai rituri, nu exista nici un Campitoliu; numai Tarquinii au năpădit cetatea cu artiști greci și etrusci 3. Imaginile se pot justifica numai dacă sunt contemplate nu cu ochii, ci cu spiritul. Acest mod de organizare a diferitelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și Seneca (Tertullian, Apologeticum, 12; Minucius Felix, 24, 6 sqq.). Mai târziu, creștinii Își așează icoanele ca „pavăză” pe zidurile orașelor lor asediate; pe zidurile din Beneventum apare Fecioara (Cancik, 1986; Koch, 1917). Din imagini vorbesc demonii. Multe legende despre statui de marmură, magice și miraculoase, trădează pe plan narativ fascinația ce continuă să izvorască din vechile imagini artistice și cultuale (Dergens, 1949). 4. Sacrificiultc "4. Sacrificiul" a) Ritualul lui Cato Înaintea culesului recoltei (De agri cultura, 134) 1. Sacrificiul animalelor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1. Diferitele intersectări ce au loc Între mit și cult (Hepding, 1903; Romanelli, 1964; Vermaseren, 1977-1989) pot fi ilustrate prin sărbătorile zeiței Mater Magnaxe "Mater Magna" de la Roma. Procesiunea (pompa) de la templul ei de pe Palatin până la pârâul Almonus În care statuia este scufundată (lavatio) este un fel de dramă cultuală. Probabil odată cu Începutul epocii imperiale de ea a fost legat un ciclu de sărbători publice În care era reprezentat mitul Cybelei și al lui Attisxe "Attis". Numele sărbătorilor, cuprinse În surse

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pe care ei Înșiși și le-au format”, afirmă Quintilian (12, 2, 26; Apuleius, De deo Socratis, par. 170). Adeziunea la o linie filozofică poate fi trăită ca o „convertire”; școlile erau organizate ca asociații cultuale; Întemeietorul școlii este eroizat, statuia lui este așezată În saloane și grădini, ziua lui de naștere este sărbătorită, dacă este posibil În comun: divus Plato - „ca să spunem așa, zeul filozofilor”. La Atenaxe "Atena", romanul intră plin de reverență În grădinile lui Epicur și În Akkademia

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a originilor Romei. Pătrunsă În chiar inima cetății lui Romulusxe "Romulus" ca zeitate „națională”, ocrotitoare și garantă a averilor statului, zeița constituie obiectul unui cult public cu bază aristocratică, exprimat În jocurile anuale Megalesia și În procesiunea urmată de scufundarea statuii În apele râului Almo. Aspectele frigiene ale cultului, izolate În veacurile Republicii În interiorul sanctuarului Împreună cu figura lui Attisxe "Attis" și cu echivocii lui credincioși, Galli, se Înmulțesc, fără să poată fi oprite, la sfârșitul acestei epoci și În primii ani

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tipice ale religiozității elenistice, activă În nenumăratele culte iatromantice, care, legate de cele mai variate figuri de zei, eroi și profeți taumaturgi, Își găsesc În Serapisxe "Serapis", dincolo de grecul Asclepiosxe "Asclepios", unul dintre titularii principali. Suveranului Îi apare În vis statuia lui Plutonxe "Pluton" din orașul Sinope de pe litoralul Mării Negre (Plutarh) sau Însuși zeul În chip de iuvenis (Tacit), poruncindu-i propria „mutare” la Alexandria. Interpretarea visului și, În special, identificarea epifaniei cer intervenția exegeților, acei binecunoscuți specialiști În sacru, alături de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
decât transpare din documentația noastră ce cunoaște totuși cazuri analoage: cel al Pelerinului Proteus pentru care stă martor tot Lucian (De morte Peregrini) și cel al unui anume Neryllinus, căruia apologetul creștin Athenagoras Îi amintește cultul celebrat În Troada. O statuie a personajului dădea răspunsuri și săvârșea vindecări, iar În cinstea lui se celebrau sacrificii publice și se ofereau daruri prețioase (Solie pentru creștini, 26, 3). Figura ce răsare vie din paginile micului și prețiosului pamflet al lui Lucian, motivat În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
finalitățile logosului exigența unei revelații divine directe și recurgerea la o practică operativă, identificate În Oracolele caldeene, respectiv În riturile teurgice. După ce a acceptat revelațiile oraculare și acțiunile liturgice apte să procure manifestările divine În diferite forme materiale (animare a statuilor, viziuni, medierea unor personaje inspirate), Porphyrios se așază Într-o atitudine foarte critică față de asemenea fenomene, susținând - pe urmele lui Plotin -, ca drum unic de străbătut pentru atingerea adevărului și a unirii/contemplării divinului, purificarea etică și Înstrăinarea de orice

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
spus despre cult de tema concepțiilor cosmologice iraniene, care țin, la rândul lor, de fondul comun indo-iranian al ideilor și credințelor religioase din aria cosmografiei. De fapt, conform lui Herodot (I, 131), persanii din vremea sa nu obișnuiau să ridice statui sau să construiască temple și altare, considerându-i nebuni pe cei care, precum grecii, credeau că zeii aveau aceeași natură ca oamenii. În schimb, persanii obișnuiau să urce pe cele mai Înalte vârfuri ale munților pentru a aduce jertfe supremului

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
determinat pe persani să o venereze pe Afroditaxe "Afrodita" Urania, precum și cea a lui Berossos (cartea a III-a, fragm. 65; cf. Boyce, 1982, p. 217; 1985) despre răspândirea cultului zeiței susținute de Artaxerxes În diferite regiuni ale imperiului, având statui În Babilon, Susa, Ecbatana, Pasargrade, Bactra, Damasc, Sardes, putem evalua cea mai profundă și vizibilă schimbare care s-a produs cu religia ahemenizilor În prima jumătate a secolului al IV-lea. Este evident că drumul de la o religie persană lipsită

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În același timp, o caracteristică tot mai pregnant războinică. d) Triglavxe "Triglav" Zeul Triglavxe "Triglav", divinitatea principală a cetății Szceczcin și a insulei Wolin (la gura de vărsare a râului Oder), are un nume semnificativ: Tricefalul; Într-adevăr, la Szceczcin, statuia sa avea trei capete de argint, care, conform preoților, simbolizau cele trei lumi: cerul, pământul și infernul. Se pune Întrebarea dacă această divinitate nu a fost cumva modelată după tricefalul grec Hermesxe "Hermes" sau tracul Erosxe "Eros", tricefal și el

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o divinitate mai ales agricolă care avea În stăpânire roadele pământului, fapt care este confirmat de marea orgie care urma acestui ritual profetic: este vorba, după toate probabilitățile, despre un rit de fecunditate, specific unei societăți agrare. Faptul că lângă statuie se aflau și obiecte de război (cum ar fi o spadă și o șa) nu implică neapărat ideea că aceasta ar fi fost o divinitate propriu-zis războinică, ci ține mai mult de situația triburilor slave, care fiind ținta unor mari

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ales din partea occidentului, practicau o „exploatare” militară intensă a zeilor lor. În plus, trebuie ținut cont de faptul că, În timp ce Svaroic¹ purta efectiv coif și arme, Svantovitúxe "Svantovitu^" nu poartă nimic de acest fel, iar armele sunt doar plasate În preajma statuii sale. 4. Tripartitism slav?tc "4. Tripartitism slav ?" În baza a ceea ce am observat până acum ne putem gândi, chiar și cu maximă precauție, că și panteonul antic slav avea o structură tripartită de tipul celei propuse de G. Dumézil

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este decât transformarea generalului roman Artorius. Alte divinități minore - ca Siwaxe "Siwa", printre polabi, Pizamarxe "Pizamar", la Asundo, Rugievithusxe "Rugievithus", la Carenza etc. - sunt menționate În izvoare, Însă este vorba despre simple nume. Merită doar amintit, În cadrul policefaliei divine, că statuia lui Rugievithus avea șapte fețe și un singur cap. În sfârșit, mai există și figuri ale folclorului slav care au derivat probabil din divinități minore străvechi. Astfel s-a Întâmplat cu sperietoarea poloneză Bubaxe "Buba" sau cu Rusalcele ruse, spirite

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]