KorAP: Find »[drukola/base=vorbă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4662 4663 4664 ...4694 >

117,344 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

lectura numelui), uciși special pentru a da viață omului. Uimește oarecum faptul că se vorbește despre sânge divin În cazul creării omului Într-un mit care este și sumerian, din moment ce această tradiție nu se regăsește În literatura sumeriană. Probabil este vorba despre o „contaminare” apărută relativ târziu, Într-un moment În care tradiția babiloniană a cunoscut un reviriment, reprezentat exemplar de Atra¿asșsxe "Atrah~asșs" și de En¿ma eliș. d. „Babiloniakà” lui Berossos - Această tradiție mesopotamiană Își demonstrează soliditatea prin

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pentru a justifica ascensiunea lui Mardukxe "Marduk" la rangul de divinitate supremă. Fiind fiul lui Ea, care, la rândul său, era fiul lui Anuxe "Anu"(m), Marduk primește de la zei, pentru meritele sale, toate puterile. În acest caz este totuși vorba despre o poziție „teologică” cu scopuri propagandistice clare, care permite supraviețuirea marilor divinități tradiționale, cum ar fi triada cosmică sau triada astrală. c) Absența autosuficienței și doctrina destinului Divinitatea mesopotamiană nu pare a fi dotată nici cu autosuficiență. Aceasta este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
provocând tulburare Între zei. Zeul suprem Anuxe "Anu" promite să-i acorde o forță demnă de această Întreprindere zeului care va ști să recupereze „Tablele Destinelor”. Astfel, apare un zeu care se declară pregătit să Îl Înfrunte pe Anzû: este vorba despre Ninnghirsu, În redactarea babiloniană antică a mitului, În timp ce În varianta asiriană este vorba despre Ninurtaxe "Ninurta", iar Într-un imn al suveranului asirian Assurbanipal (668-629 Î.Hr.), despre Mardukxe "Marduk". Din păcate, nu deținem tot mitul lui Anzûxe "Anzû

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
demnă de această Întreprindere zeului care va ști să recupereze „Tablele Destinelor”. Astfel, apare un zeu care se declară pregătit să Îl Înfrunte pe Anzû: este vorba despre Ninnghirsu, În redactarea babiloniană antică a mitului, În timp ce În varianta asiriană este vorba despre Ninurtaxe "Ninurta", iar Într-un imn al suveranului asirian Assurbanipal (668-629 Î.Hr.), despre Mardukxe "Marduk". Din păcate, nu deținem tot mitul lui Anzûxe "Anzû". Partea păstrată scoate În evidență privilegiul de a dețin „Tablele Destinelor”. Partea finală, care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lume. Această doctrină privește și faptul că nici măcar zeii nu au puterea de a schimba ceea ce a fost decis În mod suprem. Există destine care Îi privesc pe zei, indiferent dacă sunt cerești sau infernali. Este adevărat că, atunci când este vorba despre zei, se poate observa o oarecare relaxare a legii dure a destinului oamenilor și cosmosului, având În vedere faptul că se afirmă că destinele zeilor sunt decise În adunarea lor divină. Însă ceea ce s-a decis rămâne ca atare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
care atacă femeile Însărcinate sau pe cele care alăptează. Împotriva lui Lilû și Lilștu existau descântece speciale. 8) Namtarxe "Namtar" - demon sumerian, Îi corespunde akkadianul Namtaruxe "Namtaru". Este masculin, iar numele său Înseamnă „Destinxe "Destin"”: În cazul său Însă, este vorba despre un destin funest, fiind principalul mesager și ministru al reginei infernului Ereșkigalxe "Ereșkigal". 9) Paz¿zuxe "Pazu>zu" - demon akkadian fără corespondent sumerian. Este un demon masculin reprezentat cu patru aripi, aspect monstruos, coarne lungi, labe de leu și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și dacă ne referim doar la figurile prezente În literatură, atunci Îi putem menționa ca principali eroi ai Mesopotamiei pe Ghilgameșxe "Ghilgameș" și pe prietenul său Enkiduxe "Enkidu", Lugalbandaxe "Lugalbanda" și Dumuzixe "Dumuzi"/Tammuzxe "Tammuz". Având În vedere că este vorba despre regi din Uruk (cu excepția lui Enkidu, dar și el acționează tot la Uruk, Împreună cu Ghilgameș) - faimoasa cetate de la sfârșitul Calcoliticului (cf. par. 1.e) și din perioada Protodinastică II (cca 2750Î.Hr.), ne putem gândi că Uruk a fost

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
precedat În scris, ca În cazul zeilor propriu-ziși, de determinativul divin (d i n g i r, În sumeriană, și ilum, În akkadiană). Primul rege divinizat a fost, În timpul dinastiei akkadiene, marele Nar³m-Sinxe "Sin" (2254-2218 Î.Hr.). Desigur, nu este vorba despre o divinizare În sensul că regele ar avea o natură divină identică cu aceea a zeilor propriu-ziși, fiind clar mai ales faptul că până și un asemenea rege era supus morții. Este, În schimb, vorba despre o „venerație cultuală

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Hr.). Desigur, nu este vorba despre o divinizare În sensul că regele ar avea o natură divină identică cu aceea a zeilor propriu-ziși, fiind clar mai ales faptul că până și un asemenea rege era supus morții. Este, În schimb, vorba despre o „venerație cultuală”, care Îi atribuia suveranului onorurile și ofrandele cuvenite unui zeu. Prin divinizare se intenționa Întărirea respectului datorat regelui ca figură excepțională și ca reprezentant al divinității. Practica divinizării regelui nu a durat mult. Aceasta a trecut

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
intoleranțăț. Am ridicat jugul vostru șși am readusț pacea. b) Revolta omului Împotriva muncii: păcatul originar și pedeapsa În izvoarele mesopotamiene, ca și În cele biblice, tabloul creării omului este urmat de revolta Împotriva creatorului: În cazul izvoarelor mesopotamiene este vorba despre refuzul de a continua Împlinirea muncilor grele impuse omului de slujirea zeilor. În această situație, este foarte potrivită folosirea expresiei „păcat originar”. Conform tab. I din mitul Atra¿asșsxe "Atrah~asșs", după o primă perioadă de supunere (rândurile 328-351

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
trupul tău să fie bine spălat! Să fii Îmbăiat cu apă! Bucură-te de cel mic care te ia de mână. Cea pe care o iubești să se bucure la pieptul tău. Iată ce poate omenirea să facă! Desigur este vorba despre o perspectivă pe cât de ademenitoare pe atât de iluzorie, În măsura În care este Înfiorător de episodică, după cum o demonstrează experiența cotidiană comună. Dimpotrivă, din viața omului fac parte și preocupări, nenorociri și boli. Iar omul mesopotamian știe că poate fi propria

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
foarte important să ținem cont de faptul că, În faza cea mai veche atestată a civilizației sumeriene, templul constituia un Întreg cu toată cetatea, din moment ce atât puterea religioasă, cât și cea politică erau concentrate În mâna marelui preot en: este vorba despre o societate teocratică, pe bună dreptate numită: „cetate-templu” (A. Falkenstein). Atunci când se vorbește despre templele din Mesopotamia trebuie să se Înțeleagă un loc de cult propriu-zis, Împreună cu un complex auxiliar, constituit din locuințele preoților, diferite sacristii și alte Încăperi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
sacerdotal pentru exercitarea propriilor funcții. De multe ori școlile devin mari centre ale meditației teologice și ale Înțelepciunii religioase sau profane. b) Casele de cult Casele de cult erau edificii În care se Împlineau doar unele dintre funcțiile templului. Este vorba despre părți sau zone rezervate locuințelor private, de săli centrale sau alte spații destinate cultului, constituind un fel de „capele private”. Au fost găsite câteva edificii de acest tip, fiind mai mult sau mai puțin bine identificate, Începând Încă din

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
din textele de la Mari, de pe cursul mijlociu al Eufratului 3. Sumerienii de la sfârșitul mileniului al III-lea (a III-a dinastie Ur) și mesopotamienii de la Începutul mileniului al II-lea Î.Hr. (perioada Isin-Larsa) Îi considerau pe amorei „barbari” - este vorba despre considerații exagerate și părtinitoare -, deoarece aceștia erau seminomazi pe cale de sedentarizare completă În urma cuceririlor. Amoreii erau numiți de sumerieni martu (MAR.TU); de semiți amurrû(m), de unde și denumirea de amoriți sau amorei pe care o folosim și noi

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
XIII-lea, perioadă legată de formarea și dezvoltarea statului hitit. Tablele de la Kültepe (vechea Kaniș/Neșa), scrise În cuneiformă paleoasiriană și În limba asiriană, atestă de fapt prezența și activitatea unor negustori asirieni stabiliți În Anatolia Centrală (Garelli, 1963). Este vorba despre câteva mii de scrisori și contracte, descoperite În zona comercială, aflată la 3 km de cetatea Kaniș, sediu al unui palat rezidențial al principilor anatolieni. Deși textele reflectă În principal cultura paleoasiriană din Anatolia, sunt totuși frecvente, mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
o privire asupra religiozității private și a majorității populației anatoliene. O parte dintre textele religioase de la Boghazköy sunt redate În alte limbi decât hitita, limbi care țin de populațiile prezente În Anatolia În timpul mileniului al II-lea Î.Hr.: este vorba despre două limbi indo-europene de ramificație anatoliană (palaica și luviana) și două de origine necunoscută (hatica și hurrita). Limba palaică și cea hatică sunt cunoscute doar din arhiva de la Boghazköy: aceasta este o informație care trebuie reținută pentru a Înțelege

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
un nume hurrit (Haas, 1970, pp. 6 sq.) 1 și la faptul că În textele istorice și analele din această epocă 2 fie apar cu nume scrise ideografic, care nu ne permit să descifrăm despre ce fel de divinitate este vorba, hitită sau hurrită, fie sunt de origine hatico-hitită (Lelwanixe "Lelwani", de exemplu). Odată cu lărgirea teritorială a statului Hattixe "Hatti" În urma campaniilor militare ale lui Șuppiluliuma I și ale fiilor săi, mai ales ale viceregelui din Karkamiș, Șarri-Kușuhxe "Kușuh"Î și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Este totuși greu de evaluat pe deplin efectul acestei „reforme” În planul esenței concepției religioase, deși este posibil ca accentuarea caracterului antropomorf al reprezentărilor divine să fie semnificativă În acest sens. Nu trebuie Însă uitat faptul că, dacă ar fi vorba despre o reformă, aceasta nu este una totală, din moment ce zeul furtuniixe "zeul furtunii" continuă să fie reprezentat zoomorf ca un taur. Opera lui Tut¿aliya se poate defini, mai corect, ca o intervenție de reordonare sistematică a marii varietăți de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
este elaborarea categoriilor divine, În cadrul cărora se găsesc la un loc divinități de origine diferită, dar de natură asemănătoare; de asemenea, toate variantele locale ale aceleiași divinități, venerate fiecare cu un nume propriu, sunt adunate Într-o desemnare colectivă. Este vorba despre „tipuri” propriu-zise de zei, fiecăruia dintre ei corespunzându-i o sferă personală de influență; dintre aceștia, indicați adesea doar cu ideograma sumeriană sau akkadiană, și nu cu numele personal, Îi amintim pe: 1. zeul furtuniixe "zeul furtunii" (ideograma DU

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
lor limbi). Într-adevăr, pe lângă zeii deja menționați În legătură cu textele din coloniile asiriene (vezi subcapitolul 1), mai apar și alții, dintre care Îi amintim pe ¾așameli, Kamrușepa, Telipinuxe "Telipinu" și grupul indicat de ideograma D7.7.BI („Heptada”). Fiind așadar vorba despre un panteon compozit, alcătuit din divinități de origini diferite (indo-europene, hatice) sau necunoscute, este greu să Înțelegem care a fost geneza sa. În concluzie, putem observa că criteriile lingvistice și analiza diverselor contexte culturale nu sunt instrumente suficiente pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
furtunii, arătându-și astfel dorința de a păstra vie această tradiție religioasă. Unele cetăți, care și-au câștigat un prestigiu aparte ca locuri de cult, erau considerate adevărate cetăți sacre, deși nu le cunoaștem cu exactitate orânduirea (Archi, 1975). Este vorba despre vechile cetăți hatice, amintite mai sus, Arinnaxe "Arinna", Nerikxe "Nerik", Zippalanda, pentru care legile hitite prevedeau, Încă din cele mai vechi timpuri, privilegii speciale și scutiri de la plata dărilor. Putem să presupunem că În epoca lui Șuppiluliuma I, statutul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de a elibera de „legătura” creată de impuritate constituie un ritual pe care hitiții Îl numesc aniur „acțiune, prestație” (ideograma SISKUR). Ritualul este de obicei solicitat de „stăpânul ritualului” pentru el Însuși sau pentru o altă persoană: de obicei, este vorba despre un membru al familiei regale sau din rândurile aristocrației (există totuși și posibilitatea ca persoana care solicită actul magic să fie una obișnuită), care Însărcinează un specialist cu executarea ritului. De cele mai multe ori, acest specialist este un mag (LÚAZU

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
varsă apă și alte lichide În diferite recipiente și locuri; se stropește sau se spală cu apă și cu substanțe purificatoare; se zguduie și se scutură animale - mai ales păsări - și se agită soluții etc. Așa cum am spus deja, este vorba despre rituri cathartice, bazate pe principiile magiei analogice, al căror scop este eliberarea legăturilor create de impuritatea obiectului vrăjii. Adesea, purificarea se realizează printr-un ritual de transferare, care implică un substitut (uman, animal sau o păpușă simbolică) pus În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
De altfel, politeismul va fi În general forma religioasă caracteristică a cetăților palatine chiar de la apariția scrierii. Primele tăblițe incizate cu ideograme sunt datate În jurul perioadei 3200-3000 În zone din nord-estul Siriei care depind de tradiția de la Uruk, dar este vorba despre instrumente de socotit și calcul. Abia În fazele III-IV ale epocii bronzului odată cu arhivele de la Ebla (Tell Mardikh, la 55 de kilometri sud-vest de Alep), Siria se afirmă În istorie și dă posibilitatea unei prime evaluări prudente a religiei

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Eufrat gravitează mai degrabă Înspre lumea mesopotamiană. Arhivele Eblei, care datează din jurul anului 2400 Î.Hr. și acoperă o perioadă de trei generații, sunt un izvor foarte important pentru cultura siriană din epoca bronzului timpuriu și dezvoltările sale ulterioare. Este vorba despre un centru puternic și Înfloritor, a cărui civilizație este, sub multe aspecte, precursoarea celor semitice din epocile care vor urma. Distrusă probabil de Sargon din Akkad În jurul anului 2300, regăsim o Ebla din nou Înfloritoare În timpul secolului al XX

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]