117,344 matches
-
alte texte este alăturată sau chiar o Înlocuiește pe Maria, ca „mamă a lui Isus”. În ceea ce o privește, este Însă suspect faptul că nu există nici o atestare antică, ci numai biografii foarte târzii, iar cercetătorii au convenit că este vorba despre transformarea În cheie creștină a unei divinități indigene care apare cu numele de Brigantiaxe "Brigantia", iar În transcriere latină Britannia. Biografiile ei ne permit să ne Întoarcem mai mult În timp și să recunoaștem În zeița păgână, atestată În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Minerva" care apare la Cezar a fost confruntată cu zeița irlandeză Brigitxe "Brigit", doar pentru că zeița galică era patroana tuturor meșteșugurilor, iar cea irlandeză, conform „Glosarului lui Cormac”, ar fi avut două surori cu același nume (Însă, de fapt, este vorba despre triplarea aceluiași personaj), care se ocupau una de medicină, iar cealaltă de metalurgie. După cum se poate vedea, aceste identificări, care nouă ni se par insuficient fondate, se bazează pe un element unic și generic, cum ar fi o informație
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a bloca procesul de renaștere și eliberare. Informația că druizii predicau metempsihoza este furnizată de Cezar Într-un context În care acestora le sunt recunoscute vaste cunoștințe În domeniul astronomic, geografic, natural, teologic. De aici, a apărut suspiciunea că este vorba despre un izvor care vrea să-i prezinte pe celți Într-o lumină foarte favorabilă și care, printre altele, le atribuie druizilor o doctrină religioasă - metempsihoza - bine cunoscută și În cultura greacă. Însă, cel puțin În privința metempsihozei, această suspiciune este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
evidență două aspecte legate de sacrificiile umane: În primul rând, acest obicei, care contraria atât de mult conștiința autorilor greci și romani, nu este, În realitate, deloc necunoscut civilizației lor; iar În al doilea rând, faptul că și aici este vorba despre supraviețuirea În rândul celților a unui element din religia indo-europeană. Să ne referim la Roma. În cartea a XXII-a din Ab urbe condita, Titus Livius povestește despre situația haotică și disperată creată imediat după căderea cetății Cannae: Atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
țină cont că primul izvor este Petronius), ci mai degrabă la neamurile galice care locuiau În jurul cetății (de altfel, Servius vorbește despre un obicei al galilor). Ajungem astfel la concluzia că anumite triburi galice din Provence practicau ritul pharmakòs. Este vorba despre un rit necunoscut celorlalte popoare celtice și este ușor de presupus că acesta ar fi fost Împrumutat, la urma urmelor, din Asia Mică, prin intermediul unor comercianți. Faptul că aceștia erau sau nu greci contează mai puțin. Mai interesant este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atunci el pleacă Împreună cu un prieten credincios și nu se mai Întoarce niciodată; sau se Întoarce după o călătorie de câteva zile și, consternat, Își dă seama că În țara de unde a plecat trecuseră sute de ani. În esență, este vorba despre călătoria pe care o Împlinește eroul mort spre ținutul fericit al nemuririi: o călătorie profund păgână care și-a găsit locul În Irlanda creștină datorită genialului expedient de o transforma Într-una dintre multele povești de aventuri pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
amplu atestată În lumea celtică de a multiplica o zeitate individuală, deși, de exemplu, alături de zeul Lugusxe "Lugus" apare uneori la plural, ca obiect al cultului, un grup nedeterminat de Lugxe "Lug"ouesxe "Lugoues". În cazul nostru este mai curând vorba despre faptul că aceste Matronae sunt concepute ca o singură persoană, dar cu un grup complex de puteri pozitive care lucrează Împreună și eficient În favoarea credinciosului; acesta le reprezintă Împodobite cu spice și roade, care simbolizează o rodnicie perenă. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o religie pe care nu doresc Încă să o urmeze -, vechiul cult popular, local, tribal al Matroanelor constituie un refugiu provizoriu pentru persoana care era lovită În cele mai intime și străvechi tradiții. Trebuie totuși să subliniem că nu este vorba despre un cult nou, generat de o nouă situație istorică, ci de o nouă Înflorire a unui străvechi cult popular tribal. 10. PREOȚIITC "10. PREOȚII" Ar fi totuși o eroare de perspectivă istorică să ne imaginăm o antinomie veche și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
versuri și că poetul ar trebui să fie și jurist. Aflându-se În fața unei tradiții care Îi prezenta ca druizi, barzi și poeți inspirați, era aproape inevitabil ca un grec sau un roman să nu ajungă la concluzia că era vorba despre trei activități diferite, ca, de exemplu, preoți, poeți și profeți. Realitatea era Însă mult mai diferită. Într-adevăr, cultura indo-europeană cunoștea un singur tip de intelectual, cel care se Îngrijea de toate activitățile legate de cuvânt: era preot (cunoscând
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
german, F.R. Schröder, a demonstrat că Gerad nu mințise, pentru că o ceremonie analoagă (așvamedha-) se regăsește și În lumea indiană. Confruntarea cu ceremonia indiană nu numai că garantează relatarea lui Gerald, ci permite și o interpretare clară a ritului: este vorba despre o hièros gamos. Regele era Înscăunat printr-o căsătorie cu o zeiță indigenă care, În cazul nostru, este reprezentată material de o iapă. Gerald a văzut probabil cu ochii săi un asemenea ritual și a rămas scandalizat; dar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
militar al armatei romane și, cu toate că este Înarmat, nu se luptă: el intervine doar În momentul Înfrângerii, când cere și obține ajutorul lui Jupiter, Într-un frumos exemplu de do ut des tipic indo-european: un templu În schimbul victoriei; este deci vorba despre un comportament foarte arhaic, pe care un irlandez din Evul Mediu l-ar fi considerat perfect natural și pe care Titus Livius, la rândul său, nu l-ar fi putut desigur inventa. 12. ZEII BRITANIEITC "12. ZEII BRITANIEI" Inscripțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu spun nimic substanțial despre ele, fiind aproape toate scurte și redactate de soldați ai armatei romane. Un izvor foarte important este, dimpotrivă, reprezentat de un text galez, Cele patru ramuri ale Mabinogion, redactat către secolul al XI-lea; este vorba despre o serie de povestiri care constituite o ciudată culegere de tradiții religioase precreștine, deja aproape uitate, și de teme legendare cu o largă răspândire. Să luăm În considerare cazul povestirii intitulate Math, fiul lui Mathonwy. Math, fiul lui Mathonwy
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ține companie Într-un mod plăcut celor șapte prieteni. Și aici există urme, deși foarte vagi, ale unor divinități antice. Beli Mawr era recunoscut ca primul strămoș al familiei regale din Wales, fapt ce indică În mod clar că este vorba despre o divinitate. Numele de Manawydanxe "Manawydan" sună, fără Îndoială, foarte asemănător cu cel al lui Manannánxe "Manannán", o divinitate irlandeză marină. Brânxe "Brân" are același nume ca și irlandezul Bran care, Însă, nu este un zeu, ci protagonistul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
13. ZEII IRLANDEI" Din fericire suntem mult mai bine informați despre zeii Irlandei precreștine, datorită a două opere care, În aparență, povestesc despre istoria străveche a insulei, dar care, de fapt, păstrează o amintire destul de exactă despre mitologia precreștină; este vorba despre Leabhar Gabála Éirenn (Cartea cuceririi Irlandei), redactată În secolul al XII-lea, probabil În aceeași perioadă ca și Cath Maige Turedh (Bătălia șa douaț de la Moytura). Am văzut deja mai sus, În legătură cu genurile literare, că acestea au slujit la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cucerește insula luptând Împotriva uriașilor Fomoirexe "Fomoire"; ni se spune și că, În timpul domniei lui, au apărut șapte lacuri și patru câmpii, În timp ce Înainte nu fusese decât una. Nu este clar ce ar putea Însemna aceasta. Conform unor cercetători, este vorba despre atribuirea numelui, acțiune care duce la perfecționarea existenței obiectului; dar nu trebuie exclusă posibilitatea unei concepții care nu vede În insulă un simplu obiect material, egal mereu cu el Însuși, ci un obiect viu, mereu În creștere. Aceeași apariție
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În favoarea tripartitismului ideologic al indo-europenilor. BIbliografieTC "BIbliografie" Oferim câteva indicații bibliografice pentru cititorul care dorește să-și aprofundeze cercetarea; trebuie totuși să se țină cont, pe de o parte, de faptul că nu există manuale deplin satisfăcătoare (Întrucât adesea este vorba despre specialiști În lumea celtă vag interesați de problematica religioasă sau de istorici ai religiilor care nu sunt experți În limbile celtice), iar de cealaltă parte, de faptul că multe studii foarte relevante au fost publicate numai În revistele de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
continuarea religiei indo-europene, despre care am vorbit În capitolul dedicat acesteia În volumul de față1. Din acest punct de vedere Însuși numele de „zeu” este relevant nu numai ca inovație structurală, ci poate ca indiciu al unor evenimente preistorice. Este vorba despre *guda-, atestat În toate limbile germanice și numai În acestea (engleză god, germană Gott etc.). Etimologia sa este considerată cel mai adesea „incertă” (cf. Lehmann, 1986, p. 165), dar, În principiu, prevalează tendința de a-l considera identic cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
engleză, Thursday; În germană, Donnerstag etc.). Tacitus le atribuie divinităților studiate până acum nume roman, dar intenționează În mod clar să se refere la cele indigene. În schimb, cazul lui Isisxe "Isis" este diferit, pentru că, după părerea sa, aici este vorba Într-adevăr despre zeița Isis, cult pe care germanii l-au preluat de la un popor străin (peregrinum sacrum). Această opinie este fără Îndoială inacceptabilă, având În vedere că un cult al lui Isis apare mult mai târziu, doar În Germania
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la un popor străin (peregrinum sacrum). Această opinie este fără Îndoială inacceptabilă, având În vedere că un cult al lui Isis apare mult mai târziu, doar În Germania romanizată, Împreună cu multe alte divinități provenite Într-adevăr din lumea romană. Este vorba, așadar, și În acest caz despre o divinitate germanică, pe care Tacit sau cei care i-au cules informațiile o identificau cu Isis din cauza prezenței unei corăbii În simbolistica acesteia (cf. Lactantiu, Divinae Institutiones, I, 27: „În calendar există o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doborât la pământ de romani („Au fost distruse edificii, și sacre, și profane, și templul cel mai vestit la acele neamuri, pe care ei Îl numeau al Tamfanei.”), unde expresia latină solo aequare lasă să se Înțeleagă că nu este vorba despre o poiană sacră sau despre un simplu cerc de pietre. În plus, descrierea pe care Însuși Tacit (Germania, XL) o face procesiunii zeiței Nerthusxe "Nerthus" implică obligatoriu existența unei statui a zeiței: „Este transportată de vaci, iar preotul o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost la un moment dat pangermanic. În orice caz, dovada că Mamele sunt o moștenire indo-europeană este furnizată de o serie de epitete, atribuite În Rig-Veda zeilor sau altor ființe divinizate, care au stârnit uimire În rândul interpreților: este vorba despre dvim³tar, „care are două mame” (lucru spus de două ori despre Agnixe "Agni"), trim³tar-, „care are trei mame” (atribuit unei divinități neidentificabile cu certitudine), saptam³tar-, „care are șapte mame” (atribuit lui Așvinxe "Așvin" și onorariului divinizat plătit preoților care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
proveniență orientală În sânul religiei germanice. În același timp, deși elementele șamanice identificate sunt bazate pe texte și pot fi verificate, totuși sunt mai demne de crezut considerațiile făcute de Scardigli În legătură cu influențele șamanice asupra lexicului german. În principal, este vorba despre o serie de lexeme care se pot referi la lucruri sau activități ale șamanului (ca „a face zgomot”, „a dansa”, „pericol”, „spirit malefic”, „a Învăța” etc.) și care nu au etimologie indo-europeană. Însă chiar dacă se admite că această opinie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei serii de epitete tipice pentru acest zeu: vajirin-, „Înarmat cu măciucă”, vajrahasta-, „care are măciuca În mână”, vajradakÌiña-, „care are măciuca În mâna dreaptă”, vajrab³hu-, „care are măciuca pe braț”, vajrabh•t-, „purtător de măciucă” etc. Fie că este vorba despre ciocanul lui Thorrxe "Thorr" sau de măciuca lui Indraxe "Indra", ori despre proiectilul zeului irlandez Dagdaxe "Dagda", toate acestea au În comun o Însușire ciudată: odată aruncate, ele se Întorc ca un bumerang În mâna zeului. În India, această
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ziua lui Venus”, vineri, este redată În diferite limbi germanice cu „ziua lui Frigg”, cf. germanul Frietag etc.), lucru evident imposibil din moment ce Frigg este o divinitate feminină, În timp ce Friccus este reprezentat cu un mare membru viril: așadar, cu siguranță e vorba despre Freyrxe "Freyr"; eroarea ar fi putut fi ușor determinată de faptul că Frigg este probabil dublura lui Freyjaxe "Freyja", aceasta fiind sora lui Freyr: este vorba deci despre divinități care nu numai că aparțin aceleiași sfere funcționale, ci, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În timp ce Friccus este reprezentat cu un mare membru viril: așadar, cu siguranță e vorba despre Freyrxe "Freyr"; eroarea ar fi putut fi ușor determinată de faptul că Frigg este probabil dublura lui Freyjaxe "Freyja", aceasta fiind sora lui Freyr: este vorba deci despre divinități care nu numai că aparțin aceleiași sfere funcționale, ci, mai mult, sunt plasate chiar În același mediu familial. Însă, esențialul constă În faptul că cei trei zei venerați În templul respectiv alcătuiesc o triadă, ai cărei membri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]