43,150 matches
-
între lizibil și scriptibil / 171 3.2.3.5. Scriitura ca pluralitate a vocilor / 172 3.2.3.6. Deconstrucție și scriitură / 174 3.2.3.7. Scriitura ca eveniment, practică și putere / 178 3.2.3.8. Scriitura ca absență a autorului / 181 3.3. Schiță a strategiilor generale ale postmodernismului / 186 3.3.1. Logos-ul disprețuit / 187 3.3.2. Postmodernism și stil / 188 3.3.3. Filosofie sau literatură? / 190 3.3.4. Poetica postmodernismului / 199 3
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care postmodernismul a triumfat asupra istoriei, "anihilând-o"; și, poate cel mai consistent grup, alcătuit din istoricii care încă balansează între aceste două mari poziționări teoretice enunțate anterior. Deși "la urma urmelor, postmodernismul nu este primul care a descoperit incontestabila absență a trecutului"12, acest trecut, precum și istoria în sine sunt receptate foarte diferit ("marea narațiune teleologico-marxistă", "experiențele formatoare ale subiectului psihoanalitic" etc.) și foarte puține abordări au de-a face cu accepțiunea academică, de școală asupra istoriei. Accentuând ideea că
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
53 construiește o diagramă care arată la nivel practic diferențele dintre structuralism și poststructuralism. Astfel, Structuralistul caută: Poststructuralistul caută: Paralele/Ecouri Contradicții/Paradoxuri Echilibre Schimbări/ Fisuri în: Ton Punct de vedere Timp gramatical Timp Persoană Atitudine Reflecții/ Repetiții Conflicte Simetrie Absențe/Omisiuni Contraste Bizarerii lingvistice Structuralistul caută: Poststructuralistul caută: Modele Aporii Efect: a arăta unitatea textuală și coerența Efect: a arăta lipsa de unitate textuală În termeni similari, Jonathan Culler 54 reia o parte din distincțiile propuse în anul 1976 de către
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodernismului. Punând sub semnul întrebării multe dintre presupozițiile marxiste, freudiene și structuraliste, Baudrillard a deschis calea către un discurs radical, astfel încât unii comentatori l-au catalogat drept teoreticianul "sfârșitului modernității". Acest sfârșit va fi urmat de o serie de alte "absențe" consacrate: cea a socialului, a maselor, a istoriei, a sensului etc. Discursul său exacerbat, care îmbină virtuțile analizei cu cele ale eseului, vine să contureze imaginea unei lumi noi, care nu mai poate fi surprinsă concludent cu vechile concepte și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai puțin ca pe un joc postmodernist în opoziție cu un scop modernist, cum pretinde Hassan, ci mai mult ca pe un joc cu un scop. Lucru valabil pentru toate opozițiile sale: postmodernismul este procesul de făurire a produsului; este absență în cadrul prezenței, este dispersatul care necesită o centrare pentru a fi dispersat, este idiolectul care dorește să fie, dar știe că nu poate, codul dominant; este imanență negând și totuși tânjind după transcendență. Cu alte cuvinte, Postmodernul împărtășește o logică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
reclame o interpretare pentru a-l releva; el dispersează sau chiar suprimă înțelesurile prestabilite și uneori chiar și procesul hermeneutic. Jocurile de limbaj și pluralitatea lumilor prezentate în discursurile postmoderne transformă sinele într-o formă impersonală sau chiar într-o "absență" (la fel cum literatura, pentru Hassan, devine o "literatură a tăcerii"). 5. Neprezentabilul. Nereprezentabilul. Textele postmoderne tind să eludeze referentul extern, să devină autoreferențiale, în dorința de a celebra dispariția conceptului de realitate. Kristeva observă propensiunea spre inomabil (atroce, oribil
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Modernism Postmodernism Romantism/Simbolism Patafizică/Dadaism Formă (conjunctivă, închisă) Antiformă (disjunctivă, deschisă) Scop Joc Model Accident Ierarhie Anarhie Perfecțiune/Logos Epuizare/ Tăcere Obiectul artei/ Opera perfectă Proces/Performance/Happening Distanțare Participare Creație/Totalizare De-creație/De-construcție Sinteză Antiteză Prezență Absență Concentrare Disperare Gen/Graniță Text/Intertext Paradigmă Sintagmă Hipotaxă Parataxă Metaforă Metonimie Selecție Combinație Rădăcină/ Profunzime Rizom/Suprafață Interpretare/ Lectură Contra Interpretării/ Lectură greșită Semnificat Semnificant Lizibil (în termenii lecturii) Scriptibil (în termenii scriiturii) Narațiune/Grande Histoire Antinarațiune/Petite Histoire
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
retorica este și arta care se ocupă de examinarea discursurilor în strânsă conexiune cu contextele sale (sociale, istorice, politice etc.), valență care se pliază foarte bine pe caracteristicile discursurilor postmoderne, care, după cum am observat deja, presupun relația postmodernism postmodernitate. Chiar dacă absența unei definiții satisfăcătoare pare a fi o altă trăsătură a postmodernului, acesta poate fi totuși descris sub forma unor practici retorice, critice, strategice, care alcătuiesc un set teoretic ce poate fi apreciat ca fiind specific postmodernismului (chiar dacă în sensul cartografierii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
plecată de la neantul în care gândirea părea că se înalță fericită deasupra cuvintelor, scriitura a parcurs toate etapele unei solidificări treptate: mai întâi obiect al privirii, apoi al acțiunii și, în sfârșit, al crimei, ea trăiește astăzi un ultim avatar, absența"276), Barthes se oprește la o definiție a scriiturii-ca-sociolect, "un orizont al speranței" ce ocupă un loc intermediar între "realitățile" numite limbă și stil. Producția literară se regăsește la intersecția a două axe: orizontalitatea limbii și verticalitatea stilului, ambele sustrăgându
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
textuale precum tăcerea, spațiul, distanța etc. Experimentele de acest tip au conturat perspective noi asupra cercetării scriiturii și a intertextualității, dar și asupra interpretării și lecturii. Din perspectivă derridariană, metafizica occidentală a privilegiat constant vocea în raport cu scrierea și prezența în raport cu absența, constituindu-se într-un logocentrism care este, de asemenea, fonocentrism. Dacă semnul era considerat secundar în raport cu lucrul pe care îl reprezenta, scriitura era văzută ca fiind "mai secundară", din moment ce este semnificantul grafic al unui semnificant fonic. Derrida dezavuează acest tip
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prin analize efectuate pe textele lui Saussure și Rousseau, el proclamă scrierea ca posibilitate a limbajului și, insistând asupra suplementarității, va produce un nou concept de scriitură, denumită gramme sau différance. Aceleași structuri de adâncime care funcționează în interiorul scrierii: repetiția, absența, spațierea, se regăsesc și la nivelul cuvântului vorbit tocmai pentru că diferanța le face posibile, asigurând corespondența între vorbire și scriere. Diferanța nu se mai poate gândi prin intermediul opoziției prezență/absență, ea fiind anterioară oricărei ființări, însuși subiectul depinzând de mișcarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
différance. Aceleași structuri de adâncime care funcționează în interiorul scrierii: repetiția, absența, spațierea, se regăsesc și la nivelul cuvântului vorbit tocmai pentru că diferanța le face posibile, asigurând corespondența între vorbire și scriere. Diferanța nu se mai poate gândi prin intermediul opoziției prezență/absență, ea fiind anterioară oricărei ființări, însuși subiectul depinzând de mișcarea ei din moment ce nu se poate constitui decât prin amânare, spațiere, temporizare. O dată cu opoziția dintre scriere în general și urmă/scriere în sens restrâns, grafie, cei doi termeni ce aparțineau gândirii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
pentru funcționarea ei, fonemul sau grafemul putându-se constitui doar prin intermediul urmei pe care celelalte componente ale sistemului le imprimă în el (complexul acestor urme formează arhi-scrierea: scrierea în general, ca model al oricărei limbi). Scriitura trebuie să funcționeze în absența autorului și a destinatarului empiric. De asemenea, ea trebuie să fie repetabilă, indiferent de moartea destinatorului și a destinatarilor săi. Se descalifică astfel mitul contextului, iar limitarea conceptului de context real sau lingvistic face posibilă alunecarea de la conceptul de polisemie
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
referent sau de semnificat face din orice tip de marcă (inclusiv cea orală) "un grafem în general". Pentru John Searle 291 însă există un concept cel de intenționalitate care apare în orice tip de comunicare și care nu depinde de absența autorului, destinatarului și a contextului unei scriituri. Pentru același Searle, confuzia între conceptul de permanență și cel de iterabilitate, ca trăsături ale discursului, este cea care duce la asimilarea cuvântului derridarian cu scriitura 292. Derrida rămâne un reper în ceea ce privește modalitatea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prinderea unui subiect într-un limbaj; ci de deschiderea unui spațiu în care subiectul care scrie nu încetează să dispară"294. Astfel, Foucault va problematiza concepte precum subiectul, opera, omul, autorul, pe care le va așeza de altfel sub semnul absenței; acest lucru nu înseamnă că Foucault ar proclama inexistența lor, ci, dimpotrivă, ele sunt considerate teme fecunde de reflecție asupra modalităților în care conceptele de subiect, operă, om, autor au funcționat în interiorul cunoașterii. În această perspectivă, declararea "morții" acestor concepte
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
rezistenței vechiului mod de gândire, a unei scheme care își păstrează funcțiile, dar își schimbă reprezentanții sau a unui anumit joc de reprezentări care păstrează anumite imagini sau funcții ale unor concepte considerate depășite. 3.2.3.8. Scriitura ca absență a autorului Un ultim scenariu, care înglobează o caracteristică a scriiturii întâlnită la toți autorii menționați aici, îl oferă scriitura ca lipsă a autorului, ca diminuare a forței legitimatoare și a autorității scriitorului. Cultul creatorului și al geniului, dezvoltat în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai face referire la vreo instanță superioară. Când autoritatea a decăzut, doar colajul mai poate defini stilul actual de scriitură, lectură și comunicare. Propoziția axială "nu există spațiu în afara textului" pare a circumscrie această situație 302. Pentru Foucault, de asemenea, absența "vocii" din spatele discursului face parte din intenția de suprimare a instanțelor autoritare și a miturilor întreținute. Astfel, autorul devine o funcție, necesară încă bunei organizări a universului de discurs, indiferența în legătură cu reprezentarea auctorială conturându-se chiar într-un "principiu etic
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
imaginea unei societăți cufundate în imanență și în pierderea definitivă a diversității scopurilor. În acest context, consumatorul "este imanent semnelor care îl structurează. Nu mai există transcendență, nu mai există finalitate, nu mai există scop: ceea ce caracterizează această societate este absența de "reflectare", de perspectivă asupra ei înseși. [...] În modul specific al consumului nu mai există transcendență, nici măcar cea fetișistă a mărfii, nu mai există decât imanență față de ordinea semnelor"395 (s. a.). Baudrillard invocă în acest context simbolul "oglinzii", metaforă importantă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de oglinzi semnifică fragmentaritatea și disparitatea omului postmodern, care se dizolvă într-o multitudine de imagini ce nu-l mai pot recompune complet. Baudrillard introduce metafora "vitrinei" pentru a sugera importanța acordată mai degrabă lumii obiectelor decât autoreflectării personale, astfel încât absența reflecției este o caracteristică atât pentru omul modern/postmodern, cât și pentru întreaga societate de consum: " Nu mai există oglindă în ordinea modernă, în care omul să se poată confrunta cu imaginea lui la bine și la rău, nu mai
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
neadecvate noului stadiu, lipsit de referențialitate. Acest nivel în care realul dispare în simulări perfecte este caracterizat de abisul sensului și de evanescența diferenței dacă în reprezentare există o diferență clară între original și copie, hiperrealitatea nu doar că desemnează absența originalului și a oricărui tip de referențialitate, ci și substituția în locul realului a semnelor sale artificiale, față de care nu mai există însă indicii diferențiatoare. Prin urmare, nu doar că realul nu mai este "dat", ci reprodus în mod artificial, dar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Sfârșitul mitului originii Conceptul de hiperrealitate nu poate fi înțeles în lipsa unei teoretizări a simulacrelor, mai ales că de cele mai multe ori a fost asimilat ultimului stadiu al acestora, acolo unde își găsește întreaga semnificație de imagine fără referință, produsă în absența originalului. În "L'ordre des simulacres", Baudrillard prezintă procesul complex prin care lumea naturală a fost înlocuită în mod gradual cu lumea tehnologiei și cu semne autoreferențiale. Astfel, schița istorică a succesiunii simulacrelor, care culminează o dată cu societatea contemporană, procură o
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
contemporană. Astfel, • inițial, ea reprezintă o realitate de bază, reflectând o realitate primară, profundă (de tipul reprezentării); • în al doilea stadiu, ea reprezintă distorsionat realitatea sau chiar o maschează și o ascunde (exemplul ideologiei); • în al treilea stadiu, imaginea ascunde absența unei realități fundamentale (exemplul iconoclaștilor); • în al patrulea stadiu, al simulacrului propriu-zis, semnul nu are nici o relație cu vreo realitate (exemplul imaginilor TV și al producerii lor nelimitate în afara oricărei încercări de a le racorda la o realitate)471. Rămânând
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
considerat depozitarul, garantul unui sens, la fel cum el nu mai posedă nici funcția de a mai trimite la o realitate, deoarece, în general, "postmoderniștii adâncesc falia dintre cod/limbaj și mesaj/subiecți avansând în special, paradoxal, o semnificație a absenței de sens"513. Cuvintele se multiplică, se precipită unele contra altora într-o lume de sine stătătoare în care predomină regula jocului "hors-sens", instituind un fel de potlatch al semnelor. În această decentrare a sensului, scriitura radicală, rod al gândirii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care, în viziunea sa, este capabil să înglobeze seducția, spre deosebire de conceptul de discurs. În consecință, o scriitură care s-ar ghida după o logică și o retorică a seducerii ar trebui să fie în mod necesar ironică, să mizeze pe absența sau ambiguitatea sensului, să instituie secretul, amânarea, regula și deconstrucția ca elemente de bază. Cu alte cuvinte, în grila hermeneutică baudrillardiană, sugestia ce ni se oferă este aceea de a schimba paradigma "banală" cu cea "fatală", pentru ca un discurs să
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Derrida la înlocuirea lecturii reconstructive, care ar căuta semnificațiile incluse de autor în propria sa operă, cu o lectură deconstructivă, în care textul însuși își produce sensul, fără a face referire la vreo instanță superioară. Foucault este de acord cu absența vocii din spatele discursului, considerând-o parte integrantă din dorința de "suprimare" a instanțelor autoritare: "prin această indiferență se afirmă principiul etic, fundamental poate, al scriiturii contemporane"561. Pentru Derrida, deconstrucția nu este o metodă în sensul expunerii sistematice a momentelor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]