12,392 matches
-
încarcă tot aurul în caleașca lor, apoi împreună cu Agatha îl introduc pe boier în firidă și o închid în spatele tronului domnesc. Apoi, cei trei pornesc cu trăsiura către Turnu Severin dorind să părăsească Țara Românească. La două zile, la conacul boierului Vâlcu poposește Mărgelatu care-l găsește pe boier mor. Mărgelatu, dar și Agia (care aflase de uciderea boierului Vâlcu), pornesc în urmărirea lui Troianoff. Încolțit, acesta împinge trăsura într-o baltă din Valea Ielelor, apoi se întoarce cu Agatha la
Masca de argint () [Corola-website/Science/316010_a_317339]
-
Agatha îl introduc pe boier în firidă și o închid în spatele tronului domnesc. Apoi, cei trei pornesc cu trăsiura către Turnu Severin dorind să părăsească Țara Românească. La două zile, la conacul boierului Vâlcu poposește Mărgelatu care-l găsește pe boier mor. Mărgelatu, dar și Agia (care aflase de uciderea boierului Vâlcu), pornesc în urmărirea lui Troianoff. Încolțit, acesta împinge trăsura într-o baltă din Valea Ielelor, apoi se întoarce cu Agatha la București. Personajul cu masca de argint apare iarăși
Masca de argint () [Corola-website/Science/316010_a_317339]
-
în spatele tronului domnesc. Apoi, cei trei pornesc cu trăsiura către Turnu Severin dorind să părăsească Țara Românească. La două zile, la conacul boierului Vâlcu poposește Mărgelatu care-l găsește pe boier mor. Mărgelatu, dar și Agia (care aflase de uciderea boierului Vâlcu), pornesc în urmărirea lui Troianoff. Încolțit, acesta împinge trăsura într-o baltă din Valea Ielelor, apoi se întoarce cu Agatha la București. Personajul cu masca de argint apare iarăși, încercând să-l ia ostatic pe agentul diplomatic turc Fuad
Masca de argint () [Corola-website/Science/316010_a_317339]
-
omul cu masca de fier era Aristide, nepotul Agathei. Tot Mărgelatu afirmă că așa-zisul bancher Troianoff era de fapt feciorul unui târgoveț de la Vaslui pripășit pe la Viena, de unde se întorsese cu o identitate falsă. Locotenentul Deivos îi încredințează aurul boierului Vâlcu lui Mărgelatu pentru a-l pune la adăpost. Când sosesc oamenii Agiei, trăsura cu aur era deja departe. Scenariul filmului a fost scris de Eugen Barbu și Nicolae Paul Mihail. Romancierul Eugen Barbu era autorul scenariilor celor șase filme
Masca de argint () [Corola-website/Science/316010_a_317339]
-
arestați și internați, fără proces sau condamnare, la 2 ani de „detenție administrativă”. Eliberată în 1954 din închisoarea Dumbrăveni, Eufrosina Pană a murit, în același an, pe 1 septembrie, la București. Deși mi-am propus ca aici să evoc personalitatea boierului martir, puțin cunoscut în cărțile de istorie și rămas doar în memoria colectivă a bătrânilor din Frățilești, Săveni și Sudiți( toate aceste trei localități au străzi care-i poartă numele) ca un om bun, moșier care-și plătea bine muncitorii
Aurelian Pană () [Corola-website/Science/316006_a_317335]
-
Satul este situat la o altitudine de 233 metri, în partea de nord-vest a raionului Noua Suliță, pe malul râului Hucău. Localitatea Toporăuți a făcut parte încă de la înființare din Ținutul Cernăuți al Principatului Moldovei. Aici a avut o moșie boierul moldovean Dumitru Barnovschi, mare paharnic (1597) și apoi mare postelnic (1598 - 20 decembrie 1606). El a fost înmormântat în biserica din satul Toporăuți, ctitorită de el, după cum arată pisania . În această localitate, s-a născut și a crescut viitorul domn
Toporăuți, Noua Suliță () [Corola-website/Science/316060_a_317389]
-
1597) și apoi mare postelnic (1598 - 20 decembrie 1606). El a fost înmormântat în biserica din satul Toporăuți, ctitorită de el, după cum arată pisania . În această localitate, s-a născut și a crescut viitorul domn al Moldovei, Miron Barnovschi-Movilă, fiul boierului Dumitru Barnovschi. Conform unui act de danie din 9 decembrie 1627, domnitorul Miron Barnovschi-Movilă a dăruit satele Toporăuți și Șipote Mănăstirii "Adormirea Maicii Domnului" din Iași (Mănăstirea Barnovschi), închinând mănăstirea cu toate posesiunile sale la Ierusalim . Documentul specifica următoarele: "„și
Toporăuți, Noua Suliță () [Corola-website/Science/316060_a_317389]
-
istorică Bucovina a Principatului Moldovei. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, moșia satului s-a aflat în proprietatea familiei lui Ion Neculce, cronicarul moldovean. Vistierul Neculce, tatăl cronicarului s-a căsătorit în anul 1670 cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, unul dintre cei mai bogați boieri din Moldova secolului al XVII-lea. Ca zestre de nuntă, Catrina a primit 21 moșii, printre care și câteva sate din nordul Moldovei (Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuți, Prelipcea, Bocicăuți, Grozinți, Vasileuți
Lehăcenii Tăutului, Noua Suliță () [Corola-website/Science/316082_a_317411]
-
jumătate a secolului al XVII-lea, moșia satului s-a aflat în proprietatea familiei lui Ion Neculce, cronicarul moldovean. Vistierul Neculce, tatăl cronicarului s-a căsătorit în anul 1670 cu Catrina, fiica boierului Iordache Cantacuzino, unul dintre cei mai bogați boieri din Moldova secolului al XVII-lea. Ca zestre de nuntă, Catrina a primit 21 moșii, printre care și câteva sate din nordul Moldovei (Boian, Cernăuca, Valeva, Chisălău, Pohorlăuți, Prelipcea, Bocicăuți, Grozinți, Vasileuți, a patra parte din satul Lehăcenii Tăutului) . În
Lehăcenii Tăutului, Noua Suliță () [Corola-website/Science/316082_a_317411]
-
o parte a lui i-a fost întărită lui Vlaico vătaf. Și tot în acel secol al XVII-lea proprietar al unei părți a Stăneștilor a fost Cerruiuca diac. Ar însemna aceasta că proprietarii cunoscuți ai Stăneștilor n-au fost boieri cu ranguri mari Ia curtea domnească, ci doar reprezentanți ai i clasei mijlocii? într-un anumit sens, vătaful juca rolul de supraveghetor al argaților și feciorilor de la o curte boierească. Dacă acel vătaf, Vlaico pe nume, deținea o j parte
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
i clasei mijlocii? într-un anumit sens, vătaful juca rolul de supraveghetor al argaților și feciorilor de la o curte boierească. Dacă acel vătaf, Vlaico pe nume, deținea o j parte a Stăneștilor, atunci stăpân al celeilalte părți putea fi > un boier, care își avea acolo curtea și la care era angajat acel 1 Vlaico ce figurează într-un document semnalat de regretatul 1 istoric român Alexandru I. Gonța. Diacul nu putea fi decât un simplu dascăl și dacă așa au stat
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
pot fi privite și altfel. Cu sensul de logofăt, vătaful era un dregător la curtea domnească. El putea fi căpetenie de ostași, putea conduce un anumit grup de dregători, de slujbași sau de oșteni ai domniei. Mai putea fi și boierul ce era însărcinat cu convocarea divanului. De asemenea, și diacul nu putea fi un simplu dascăl sau cântăreț bisericesc. El putea fi un scriitor de cancelarie, un grămătic sau uricar, adică un om învățat, cu științăâ de carte. Din acest
Stănești, Adâncata () [Corola-website/Science/316170_a_317499]
-
este un palat construit la începutul secolului al XIX-lea de către familia boierului moldovean Vasile Beldiman în satul Miroslava, la o distanță de 4 km de municipiul Iași. (sau Casa Sturdza) a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, la numărul 1447, cu denumirea "Casa Sturza", având codul
Palatul Sturdza de la Miroslava () [Corola-website/Science/316195_a_317524]
-
codul LMI . Palatul se află în prezent în curtea Liceului Agricol "Mihail Kogălniceanu" din Miroslava, aici funcționând Muzeului Etnografic al Agriculturii Moldovei și biblioteca școlii. Palatul Sturdza de la Miroslava a fost construit la începutul secolului al XIX-lea de către familia boierului moldovean Vasile Beldiman. În această clădire a fost deschis la 24 octombrie 1831 Institutul de Educație pentru Fiii de Nobili, care a funcționat până în anul 1834, când absolvenții primei promoții (printre care și Mihail Kogălniceanu) au plecat împreună cu profesorii lor
Palatul Sturdza de la Miroslava () [Corola-website/Science/316195_a_317524]
-
se află în centrul comunei Voinești, în apropiere de primărie și biserică, având în prezent o deschidere la stradă de circa 50 metri. Satul Voinești a fost înființat la mijlocul secolului al XVII-lea ca așezare de țărani clăcași pe moșia boierilor Voinești. În jurul anului 1825, proprietarul moșiei Voinești, Iorgu Anastasie Voinescu, a dat această moșie ca zestre fiicei sale Zoe la căsătoria acesteia cu spătarul Ianachi Negruzzi (1799-1836), vărul scriitorului Costache Negruzzi (1808-1868). a fost construit în anul 1830 de către familia
Conacul din Voinești () [Corola-website/Science/316185_a_317514]
-
Voinești. În jurul anului 1825, proprietarul moșiei Voinești, Iorgu Anastasie Voinescu, a dat această moșie ca zestre fiicei sale Zoe la căsătoria acesteia cu spătarul Ianachi Negruzzi (1799-1836), vărul scriitorului Costache Negruzzi (1808-1868). a fost construit în anul 1830 de către familia boierului Ianachi Negruzzi. Clădirea are 3 niveluri (demisol+parter+etaj), 28 de încăperi întinse pe o suprafață totală de 850 de metri pătrați, iar pereții exteriori au grosime de aproape un metru. Conacul era înconjurat de un parc, care se mai
Conacul din Voinești () [Corola-website/Science/316185_a_317514]
-
fiica lui Mihul Epure, nepotul lui Toma Solescul, în schimbul satului Folești de pe Crasna. Moșia a fost fărâmițată în secolul al XVI-lea, prin împărțire între urmași, vânzări și danii, părți din moșie fiind cumpărate sau primite prin donații de mari boieri, constituindu-se în proprietate boierească. Pe la jumătatea secolului al XVII-lea, o parte din moșie a ajuns să fie stăpânită de familia Racoviță Cehan, mai precis de logofătul Nicolae Racoviță Cehan și de paharnicul Ioan, fiul său. În jurul anului 1690
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
lui Vasile Lupu (1634-1653) și frate al domnitorului Antonie Ruset, prin căsătoria sa cu Safta Racoviță, fata logofătului Nicolae Racoviță, precum și prin danii și cumpărări proprii și ale urmașilor lui. Iordache Ruset a ajuns să fie printre cei mai bogați boieri din Moldova acelei epoci. După moartea acestuia, moșiile visternicului Iordache Ruset au fost împărțite între copiii săi, moșia Solești ajungând în octombrie 1765 în proprietatea marelui logofăt Ștefan Roset (fiul lui Iordache Roset și al Saftei Racoviță) , proprietarul conacului de la
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
suflete, mare prieten și credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur față în față a vorbit și de cinste mare de la dânsul s-a învrednicit"", ""primind în slujirea lui un grup de diavoli"" precum și promisiunea de a fi făcut ""boier" [între draci], "după ieșirea din trup"". Aici petrece multă vreme ca ""prieten al diavolilor, ale căror lucruri, toate, le făcea"". Șirul grozăveniilor continuă, astfel: ""a adus pe mulți oameni spre toată necurata fărădelege, pe mulți ucigându-i cu otrăvurile și
Ciprian și Iustina () [Corola-website/Science/316231_a_317560]
-
Gorj, dar din 20 câte au existat, la ora actuală doar 5 mai sunt în picioare, dintre care 3 restaurate: cula Glogoveanu, cula Cornoiu și cula Cartianu aflate în administrarea Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”. În esență, culele erau locuințele boierilor, construite în vederea apărării avutului și vieții membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor întreprinse de către cetele de cârjali, tâlhari turci din Vidin. De regulă, culele, care aveau o formă de turn cu 3-4 caturi, erau prevăzute cu metereze de unde se trăgea cu
Culă () [Corola-website/Science/316286_a_317615]
-
1560, Suceava - d. 19 ianuarie 1629, Suceava) a fost mitropolit al Moldovei și unul dintre oamenii de cultură de la cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea. era fiu de negustor bogat din Suceava, nepot de soră al vestiților boieri Stroicești posibil nepotul boierului Luca Stroici. Pe tatăl sau îl chemase Ion, iar pe mama sa Cristina (care a decedat la 14 decembrie 1594, fiind ingropată în bisericuța veche de la Pătrăuți de lângă Suceava). Născut aproximativ în jur de 1560, în
Anastasie Crimca () [Corola-website/Science/316290_a_317619]
-
ianuarie 1629, Suceava) a fost mitropolit al Moldovei și unul dintre oamenii de cultură de la cumpăna secolelor al XVI-lea și al XVII-lea. era fiu de negustor bogat din Suceava, nepot de soră al vestiților boieri Stroicești posibil nepotul boierului Luca Stroici. Pe tatăl sau îl chemase Ion, iar pe mama sa Cristina (care a decedat la 14 decembrie 1594, fiind ingropată în bisericuța veche de la Pătrăuți de lângă Suceava). Născut aproximativ în jur de 1560, în Suceava, decedat la 19
Anastasie Crimca () [Corola-website/Science/316290_a_317619]
-
1718, după cum este înscris pe placa amplasată la intrarea în han). El oferea loc de popas pentru negustorii ce călătoreau spre Roman, spre Suceava sau spre Iași. Hanul se afla la marginea unui sat care s-a strămutat pe moșia boierilor de la Tupilați (astăzi în județul Neamț). În anul 1819, vornicul Ștefan Catargiu a obținut printr-un hrisov dreptul de a înființa târguri și iarmaroace, aici construindu-se un han nou, care va servi și ca stație de poștă. Lângă han
Hanul Ancuței () [Corola-website/Science/316298_a_317627]
-
a Casei memoriale abordând o tematică structurată pe trei mari secțiuni: viața și activitatea lui Emil Racoviță (familia, copilăria, tinerețea) (1868-1947); participarea la expeditia antarctică (1897-1899); Emil Racoviță - fondatorul biospeologiei (1900-1947). Expoziția conține fotografii și documente care ilustrează vechimea familiei boierilor Racoviță (descendenți ai domnitorului Mihai Racoviță), arborele genealogic întocmit de Gheorghe Ghibănescu, blazonul familiei și date referitoare la părinții savantului: Gheorghe și Eufrosina. Primul tronson expozițional este organizat în două camere. În prima cameră se află un birou masiv și
Casa memorială Emil Racoviță () [Corola-website/Science/316326_a_317655]
-
elogiată de critică. Unul dintre cei mai mari admiratori ai săi este baronul de Gortz, nelipsit de la spectacolele sale, un personaj enigmatic cu mijloace bănești suficiente pentru a putea să o urmeze pe cântăreață prin lumea întreagă, unica sa pasiune. Boierul nu s-a apropiat niciodată de artistă, nu i-a scris niciodată, nu a încercat să o vadă niciodată în afara scenei, dar vocea sa a ajuns să fie o necesitate a existenței sale. Îl însoțește doar nu mai puțin enigmaticul
Castelul din Carpați () [Corola-website/Science/320184_a_321513]