11,767 matches
-
comisarii din părțile centrale ale Regatului Ungariei medieval, precum cei comitatelor de-a lungul râului Tisa, au participat cu drepturi egale la lucrările Dietei Transilvaniei de la Torda. Dieta Transilvaniei a devenit din acest moment succesorul Dietei Ungariei, datorită acestei practici. Cancelaria și Înalta curte de la Buda au dispărut în timpul tulburărilor anilor 1540-1541, iar Transilvania nu a putut fi administrată în continuare de organele centrale ale puterii din Regatul Ungariei. Structurile administrative ale voievodului Transilvaniei s-au dovedit improprii administrării statului, iar
Regatul Ungariei Răsăritene () [Corola-website/Science/328018_a_329347]
-
România a confiscat toate proprietățile germane, punându-le la dispoziția Uniunii Sovietice pentru eventuale despăgubiri. Consilierul de legație Dr. Herbert Schmidt, primul reprezentant politic al Austriei după al Doilea Război Mondial, a fost nevoit să-și desfășoare activitatea într-o cancelarie improvizată pe Bulevardul Republicii, sub același acoperiș cu o locuință închiriată. Viena a încercat în zadar în repetate rânduri să soluționeze această problemă locativă, luând în considerare chiar și închiderea temporară a reprezentanței. Tot în condiții improprii s-a desfășurat
Ambasada Austriei la București () [Corola-website/Science/328039_a_329368]
-
publicist și membru al Academiei Polone de Literatură. S-a născut pe 8 ianuarie 1884 în Stryj, fiind unicul fiu al lui Edward Makuszyński și al Juliei din Ogonowski. Tatăl său a fost colonel în armata austriacă și funcționar al cancelariei din Brzozowa, lângă Krosno. a rămas orfan de tată când avea 10 ani. Pentru doi ani, rămâne în Stryj, unde termină prima clasă de gimnaziu, câștigându-și existența din ședințe de meditații. După această etapă a vieții sale, Kornel Makuszyński
Kornel Makuszyński () [Corola-website/Science/328123_a_329452]
-
fi Rodrigo Borgia, care a primit acest titlu la vârsta de numai 12 ani. În antichitatea târzie au fost în Roma șapte notari regionali, care, pe măsura dezvoltării administrației papale și a creșterii activității notariale, au rămas notarii supremi ai cancelariei papale ("notarii apostolici" or "protonotarii"). În Evul Mediu, pronotarii au fost funcționari papali de rang înalt și au fost adesea numiți direct în rangul de cardinal. Inițial erau doar șapte, dar Papa Sixt al V-lea (1585-1590) a crescut numărul
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
Franceze oficiul a dispărut aproape în întregime. La 8 februarie 1838, Papa Grigore al XVI-lea a restabilit colegiului protonotarilor, cu șapte membri numiți "protonotarii de numero participantium", cunoscuți și ca "protonotari numerari", pentru că au împărțit veniturile, în calitate de funcționari ai Cancelariei Romane. Începând din secolul al XVI-lea papii au numit, de asemenea, pronotari onorifici, care se bucurau de aceleași privilegii ca și cei șapte membri reali ai colegiului; pronotarii titulari aveau o poziție corespunzătoare în administrarea Ordinariatului episcopal sau în
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
să studieze cu cei mai buni profesori magrebiți ai epocii, primind o educație islamică clasică și studiind Coranul, hadith-urile, sharia și dreptul (fiqh). A studiat în detaliu operele lui Avicenna, Averroes, Razi și Tusi. Și-a început cariera politică la cancelaria liderului tunisian Ibn Tafrakin, la vârsta de 20 ani. Principala sa activitate esra cea de katib, scriitor al documentelor oficiale ale cancelariei. A întreprins, voit sau împins de evoluțiile istorice ale epocii, călătorii în Maroc, Algeria și Egipt, acumulând impresii
Ibn Khaldun () [Corola-website/Science/328164_a_329493]
-
fiqh). A studiat în detaliu operele lui Avicenna, Averroes, Razi și Tusi. Și-a început cariera politică la cancelaria liderului tunisian Ibn Tafrakin, la vârsta de 20 ani. Principala sa activitate esra cea de katib, scriitor al documentelor oficiale ale cancelariei. A întreprins, voit sau împins de evoluțiile istorice ale epocii, călătorii în Maroc, Algeria și Egipt, acumulând impresii ce vor sta la baza viitoarei sale opere. Ibn Khaldun a participat activ la istoria politică a Africii de Nord și a
Ibn Khaldun () [Corola-website/Science/328164_a_329493]
-
aveau românii. De altfel, în anul 1899 se înființează Școală maghiară de stat într-o construcție nouă , din cărămidă { în prezent fiind cea mai veche clădire din sat }, de circa 100 mp.{ două săli de clase și o sală profesorala {cancelarie } cu pardoseala din scîndură. Această clădire , după 1918 , devine Școală de stat cu limba de predare română , iar după 1962 una din cele două săli se transformă în cămin cultural și sala cinema . Așadar, în perioada analizată , aparentul dezechilibru etnic
Demografia comunei Aruncuta () [Corola-website/Science/328277_a_329606]
-
printre alții, pe eruditul Gheorghe Hrisogon, grec originar din Trapezunt (Trebizonda), pentru care nutrea o imensă admirație și cu care a întreținut ulterior o lungă relație epistolară până la moartea acestuia. Invitat - încă din timpul studiilor sale - să devină locțiitorul șefului Cancelariei Domnești în Moldova (unde Constantin Mavrocordat a avut o primă perioadă de domnie între 1733 și 1735), Dapontes a refuzat inițial. Totuși, doi ani mai târziu, la întoarcerea lui Mavrocordat pe tronul Țării Românești, el a devenit secretarul personal al
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
etapă a carierei lui Constantin Dapontes în cele două principate a fost strâns legată de destinul principelui fanariot Constantin Mavrocordat, pe care l-a urmat în domniile lui de la București (1735-1741) și Iași (1741-1743), ocupând funcția de locțiitor al șefului Cancelariei Domnești, pe care o refuzase inițial. În 1736, la vârsta de 23 de ani, Dapontes a publicat la București prima sa lucrare, intitulată "Carte cuprinzând sfințitele slujbe ale sfântului sfințit martir Haralambie făcătorul de minuni și a cuvioasei Matrona din
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
de lingușirile exagerate ale secretarului său. În ultimul an al domniei lui Constantin Mavrocordat din Moldova (1743), relațiile dintre cei doi au devenit din ce în ce mai încordate. După finalizarea "Efemeridelor dace", Dapontes se aștepta să fie promovat la funcția de șef al Cancelariei Domnești, dar principele a răspuns negativ la demersurile făcute în acest sens. Astfel, Dapontes a demisionat și s-a îndreptat spre Constantinopol, cu intenția de a deveni consul din partea Angliei și a Veneției în insula sa natală. El și-a
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
El și-a schimbat planurile, însă, la insistența lui Ioan N. Mavrocordat (fratele fostului său protector), care uneltea pe lângă Înalta Poartă pentru a obține tronul Moldovei. Ajuns domn, în iunie 1743, acesta l-a numit pe Dapontes șeful deplin al cancelariei princiare de la Iași și ulterior i-a încredințat dregătoria de căminar. În paralel, Dapontes deținea și titlurile de consul al Angliei (moștenit de la tatăl său) și ecleziarh al Patriarhiei Ierusalimului (începând din 1744). Preocupat preponderent de politică, în a doua
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
semnificativă pentru relația dintre scrierile proprii și perioada moldo-valahă a vieții sale, lucrarea "Efemeride dace" rămâne singura dintre operele lui Dapontes dedicată integral subiectului Principatelor românești. A fost întocmită la cererea domnului Constantin Mavrocordat, în stilul unui „jurnal” oficial de cancelarie, dar a rămas nepublicată în timpul vieții autorului. Adevărată cronică cu informații detaliate de ordin politic, militar și social, " Efemeridele..." acoperă în detaliu perioada războiului ruso-austro-turc din anii 1736-1739. Este de menționat totuși că informațiile din această lucrare, deși aparțin unui
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
la Viena examenul în drept roman și statistică. Sperând să urmeze o carieră diplomatică studiază limba turcă la "Institutul pentru limbile orientale" din Viena. Nereușind să-și urmeze visul în diplomație, în anul 1808 acceptă un post de funcționar la cancelaria comitatului Bichiș, dar la scurt timp renunță și se reîntoarce, în același an, în orașul natal. În anul următor se înrolează voluntar în armata imperiului, aflată în război cu Napoleon Bonaparte. I se acordă gradul de locotenent de cavalerie și
Moise Nicoară () [Corola-website/Science/327141_a_328470]
-
pliant simplu, o masă și unul sau două scaune. "Palatul Regal" sau "Casa Regelui", cum era de obicei numită, a rămas reședința Regelui până la "celebra confruntare" de la 1 februarie 1713. În imediata apropiere de "Casa Regelui" au fost construite o cancelarie, grajduri, acareturi, o cazarmă pentru ostași și alte clădiri. Cancelaria era de asemenea construită din cărămidă, în timp ce alte clădiri erau ridicate din lemn sau din lut. Tabăra suedeză, centrul natural al căreia era "Casa Regelui", în scurt timp s-a
Încăierarea de la Bender () [Corola-website/Science/330674_a_332003]
-
Regal" sau "Casa Regelui", cum era de obicei numită, a rămas reședința Regelui până la "celebra confruntare" de la 1 februarie 1713. În imediata apropiere de "Casa Regelui" au fost construite o cancelarie, grajduri, acareturi, o cazarmă pentru ostași și alte clădiri. Cancelaria era de asemenea construită din cărămidă, în timp ce alte clădiri erau ridicate din lemn sau din lut. Tabăra suedeză, centrul natural al căreia era "Casa Regelui", în scurt timp s-a transformat într-o comună și, într-adevăr, uneori era numită
Încăierarea de la Bender () [Corola-website/Science/330674_a_332003]
-
Sikorski). Și-a dat demisia în iulie 1941, protestând astfel împotrivă acordului Sikorski-Mayski și al felului de negocieri, precum și al faptului că ministru al afacerilor externe a fost omis la formularea și încheierea acordului. După aceeia a devenit șef al "Cancelariei Civile a Președintelui" RP Władysław Raczkiewicz. În 1947, după moartea lui Raczkiewicz a fost numit președintele RP în exil. Denumirea lui a născut controverse, pentru că primul candidat a fost Tomasz Arciszewski. Însă Paridul Socialist Polonez nu s-a opus denumirii
August Zaleski () [Corola-website/Science/330847_a_332176]
-
bani, însă trebuie avute în vedere cursurile de schimb ale diferitelor piețe. La fel ca și în cazul monedelor de aur, nu trebuie făcută confuzie între diferitele specii de taleri, mai ales că documentele vremii (chiar și cele emise de Cancelaria Țării Românești) dau denumirea generică de taleri pentru toate monedele mari de argint din această clasă, destul de rar fiind făcută precizarea respectivă, taler-leu sau simplu "leu". Dăm mai jos alte specii de taleri care au circulat la noi: Denumirea de
Taler-leu () [Corola-website/Science/330216_a_331545]
-
un șir de scriitori și editori l-au acuzat la data de 25 august 2016 de plagiat. Principalii opozanți au fost scriitorul Emilian Galaicu-Păun, recipient al Premiului pe anul 2015, și editorul Gheorghe Erizanu. În urmă noilor informații devenite publice Cancelaria de Stat, instituția publică care se ocupă de decernarea Premiului, a decis pe 26 august suspendarea decernării Premiului pana la elucidarea cazului. La 3 octombrie 2016 Gheorghe Erizanu a confirmat că Comisia pentru decernarea Premiului Național pentru Literatură l-a
Traian Vasilcău () [Corola-website/Science/329101_a_330430]
-
ocupat de turci în 1538-1540, fiind (raia sau kaza) de la 1554 până la sfârșitul războiului ruso-turc din 1828 - 1829, perioadă în care este numit Ibrail. În secolul al XV-lea numele Brăilei este amintit sub forma "Breil", într-o mențiune a Cancelariei Voievodului "Ttibor din Transilvania". Perioada de maximă înflorire o are la începutul secolului XX, când este un important port de intrare-ieșire a mărfurilor din România. Este accesibil navelor maritime de dimensiuni mici și medii. În câmpia Brăilei avem de-a
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
și locul în care se face referire la Brăila în legătură cu însăși prezența sultanului în oraș: „Șahul a venit la Brăila (în text Ibrail sau Berail), unde a petrecut sărbătoarea (îyd). Și de acolo a pornit spre Adrianopol”. Izvoarele diplomatice din cancelaria Țării Românești își încep activitatea din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, din punct de vedere intern, cel mai vechi document cunoscut până acum este privilegiul acordat negustorilor brașoveni și din Țara Bârsei de Vladislav I Vlaicu la
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
și din Țara Bârsei de Vladislav I Vlaicu la 20 ianuarie 1368. El constituie totodată și cea mai veche dovadă a existenței Brăilei ca așezare a Țării Românești. Pentru secolul al XVI-lea putem aminti încă două documente importante ale cancelariei otomane, unul din 1520, deci precedând cu aproape două decenii constituirea kazalei Brăila precum și un altul, posterior cu trei decenii aceluiași moment. Este vorba, pentru cel din urmă de știrile cuprinse într-o interesantă kanunnameea, republicată recent. Izvoarele catagrafice au
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
moșia. Aceeași operație a făcut mai târziu și voievodul Alexandru Ipsilanti (1774, după 26 septembrie-1775). Cu toate că pierdu-se o mare parte și cea mai bogată a teritoriului său, inclusiv reședința, județul a continuat să existe și să figureze în actele cancelariei domnești. Cea dintâi mențiune în acest sens o găsim îndată după constituirea raialei, în documentul din 17 septembrie 1543, prin care voievodul Radu Paisie (1535-1545) întărește vechiul asezămșnt ca de episcopia Buzăului să asculte: „județul Buzău și județul Râmnicul Sărat
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
brânză și pentru stupi, cum a fost legea veche de mai înainte vreme”. Timp de aproape șaizeci de ani, așadar, după constituirea raialei Brăilei, județul cu același nume continua să existe și să fie menționat în actele domnești, în scriptele cancelariei. După aceea însă, pe vremea lui Matei Basarab, constatăm o schimbare: județul Brăila nu mai apare ca o entitate deosebită, de sine stătătoare, ca până atunci, ci este contopit cu județul Râmnicu Sărat. Așa îl găsim în documentul din 6
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
prințului Michał Kazimierz Radziwill (1635-1680). Nu este exclus ca acesta să fi știut deja baza limbii osmano-turce, deși ar fi putut să o învețe încă din Varșovia, unde a avut contact cu W. Bieczyński, traducător principal al limbilor orientale în cancelaria regală. În 1649 Meninski a publicat în Gdańsk deja trei cărți: gramatica polonă, gramatica franceză și gramatica italiană. Dacă gramatica polonă se adresa străinilor amintind, ca a învățat singur limba polonă fără manuale, prin conversație, între timp a scris două
Franciszek Meninski () [Corola-website/Science/329409_a_330738]