12,743 matches
-
lungul existenței pământene au căzut. S-au schimbat complet și prioritățile: nu mai sunt ființa schimonosită de dorințe, ambiții și orgolii mărunte și am încetat a mă mai considera... buricul universului; am aflat că sunt mai mult decât un oarecare eu muritor și am devenit conștient de natura divină a fiecăruia dintre noi. În clipa aceea eu am devenit Eu. Adică Spirit. Dintr-o dată propriami încadrare de mediocru perfect a încetat să mă mai preocupe, pentru că am înțeles că statutul meu
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
parc, pe malul unui râu, pe vârf de munte... oriunde clipa îi surprinde și îi provoacă la deschiderea inimilor. Iar dacă manifestăm măcar un dram de sinceritate, vom recunoaște că aceste dialoguri le-am purtat adeseori în interiorul nostru, cu propriul EU (SINE), în căutarea sensurilor vieții, în căutarea unor răspunsuri ce întârziau să apară. Din acest motiv, am curajul să afirm că întrebările nu sunt scoase cu forcepsul, ci sunt absolut firești, născute din dorința de cunoaștere... absolută. Doar ordinea lor
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
când, o auzii adresându-mi-se: - JAI SHRI MATAJI! / - JAI SHRI MATAJI! - am răspuns uimit. Pentru bătrâna doamnă Rai nu era nicio problemă să mă vadă și să-mi salute apariția! O lecție de umilință din partea unei doamne în fața căreia eu fac acum un namaste! Umilință și demnitate. Venind vorba despre umilință și frumusețe interioară, doresc să-mi exprim recunoștința și pentru personalul de serviciu din ashram. Sahaja yoghini tineri și foarte tineri. Matinal, la ora 5 băteau ușor în ușă
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
să o promovez. Nu sunt sigur că am reușit întotdeauna, dar nu uit nicio clipă că, înainte de toate, sunt om. Revelația trăită a fost pe atât de spectaculoasă pe cât de simplă s-a dovedit. Ce am aflat? Că înainte de toate eu sunt energie și iubire, că am fost înzestrat cu niște calități ce le-am putea numi de bun simț, dar pe care am uitat să le cultivăm și să le respectăm: inocență, castitate, creativitate, cunoaștere pură, onestitate, iubire și compasiune
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
scrie: în cursă, alergătorul trebuie să alerge fără să privească în jurul sau înapoia sa, nici să-și facă procese de conștiință, cântărindu-și propria slăbiciune sau reprezentându-și dificultatea extremă a cursei și a obstacolelor aproape insurmontabile: de ce nu sunt eu Pindar sau Nietzsche pentru a vă insufla entuziasmul sacru, dorința de a vă depăși pe dvs. înșivă - și spiritul dansatorului, acel spirit de ușurință care îți permite să dansezi chiar stând în cap, care dă încredere în sine și dispreț
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
de azi fapte comparabile cu cele ale vechimii! Oare, azi, politicianul, omul Iliescu e satisfăcut, perfect satisfăcut cu ceea ce a „stors” din norocul extraordinar al carierei și vieții sale, oare eu, da, eu Însumi - deoarece, nu-i așa, unul din eurile mele, nu totdeauna armonice, aștepta de mult să-mi pun mie Însumi incomoda chestiune! -, eu Însumi am bătut suficient de mult și de viguros metalul aprins al Posibilului carierei și existenței mele?! Acum, În libertate, dar și Înainte, când era
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
nu se născuse; există oare corpuri fără spirit?! Da, există și, dacă aș fi ironic sau sarcastic, aș spune că e spre fericirea acestor corpuri... Dar nu, nu e adevărat, cel puțin În ceea ce mă privește - spiritul, spiritul meu sau eul meu, dacă vreți, a apărut numai când „el” nu numai că nu m-a ajutat În treburile Încâlcite ale copilăriei și existenței, dar, din primii timpi, mi-a oferit, mi-a dat o „falsă” idee despre lume și despre mine
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În același timp, te Împiedică să-ți stăpânești propriile-ți impulsuri. Și atunci, ca Într-un basm, a apărut un „personaj” total necunoscut mie și care a Început să vorbească În interiorul corpului meu ca Într-o scoică, ceea ce filosofii numesc „eul”. E de prisos să adaug că nu numai că ignoram existența posibilă a acestui așa-zis eu, dar ignoram și faptul că avea un nume și că era oarecum cunoscut. Când m-am interesat În jur, la adulții acelei vremi
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
eu Însumi un personaj excesiv de pitoresc. Or, se știe, societatea este bine organizată, personajele care suferă de un exces de originalitate sunt luate ușurel de mână și conduse În locuri unde fantasmagoriile lor nu mai uimesc pe nimeni. Bietul meu eu! Două lucruri pot fi imediat observate la tinerelul care eram: ușoare, dar persistente accese de paranoia, credința că „ai dreptate” În ciuda avizului celorlalți, dar și faptul că eul, apărut brusc, „nepregătit” de nimic - de nici o lectură și de nici un adult
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În locuri unde fantasmagoriile lor nu mai uimesc pe nimeni. Bietul meu eu! Două lucruri pot fi imediat observate la tinerelul care eram: ușoare, dar persistente accese de paranoia, credința că „ai dreptate” În ciuda avizului celorlalți, dar și faptul că eul, apărut brusc, „nepregătit” de nimic - de nici o lectură și de nici un adult amabil! -, era Încă unul „primitiv”, abia schițat, pe care, de altfel, cum se Întâmplă, aveam să-l pierd În cețurile și convulsiile adolescenței. Dar, ca un bun - și
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
tot el, se Învârte În jurul noilor idei - pe neauzite se Învârte ea!” „Realitatea nu există!”, am Îndrăznit s-o gândesc de timpuriu și, desigur, la Început, tinerelul dezadaptat și incapabil de adaptare socială striga această propoziție În adâncurile catifelate ale eului său ca o formă a neputinței, ca un semn al feminității sale doar În aparență paradoxale; o „feminitate” pe care nu a „părăsit-o” de atunci, iar ea l-a răsplătit cu „tone de creație”, acea anima a lui Jung
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o dată, din tinerețe am legat-o nu de succes, de nici o formă a eficienței sociale, ci de existență. „Cât pot crea - atât exist!”, Îmi spuneam, parcă, În acea pură și „discutabilă” instinctivitate post-puberală din care s-au născut, pe rând, eul meu „primitiv”, Încrederea nemăsurată În posibil, neîncrederea În probabil - În arma tuturor și a bunului-simț tiranic! - și apoi renașterea „celuilalt eu”, mult mai bogat, mai Îndrăzneț, care, prefăcându-se a acepta regulile probabilului, și-a afirmat, și a „confirmat” existența
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Iisus. „Adevărul” care zace adânc În noi, În ceea ce numim subconștient, depozit, se pare, nu numai al atâtor acumulări de nume, situații și semnificații, dar și profet! Ultimul Profet al epocilor noastre „teribil” de moderne sau post-moderne, singurul, unul din eurile noastre, cu siguranță cel mai lucid, mai „nemilos”, mai „realist”, mai „practic”, dar care, pentru a ne proteja probabil și pentru că natura-i nobiliară nu-i permite o frecvență prea asiduă cu muritorii banali și previzibili ce suntem, apare, ca
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
acea „judecată de apoi”, care se face Încă În timpul vieții noastre, uneori, acest „spectacol judiciar” are loc chiar de mai multe ori! Și dacă nu Îl fac „alții”, ni-l facem noi Înșine, vrând-nevrând și uneori În forme extrem de neașteptate. Eul nostru - sau eurile noastre! -, de care a fost vorba de câteva ori În aceste scrieri, este, nu-i așa, unul dintre acei magistrați care, asemenea unui Radamantes sau Minos al Infernului dantesc, ține „județ” grav și definitiv În orele cele
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
apoi”, care se face Încă În timpul vieții noastre, uneori, acest „spectacol judiciar” are loc chiar de mai multe ori! Și dacă nu Îl fac „alții”, ni-l facem noi Înșine, vrând-nevrând și uneori În forme extrem de neașteptate. Eul nostru - sau eurile noastre! -, de care a fost vorba de câteva ori În aceste scrieri, este, nu-i așa, unul dintre acei magistrați care, asemenea unui Radamantes sau Minos al Infernului dantesc, ține „județ” grav și definitiv În orele cele mai neașteptate ale
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
firească. Spaima de moarte, În cazul meu, s-a instalat precoce, cam În jurul vârstei de treizeci de ani. Mai bine-zis „conștiența, luciditatea ei”, a „existenței” ei, care pe insul lucid și matur Îl Întovărășește pe tot parcursul existenței. Ca și eul său, acel spiriduș sau tovarăș ascuns care nu numai că Îi comentează, nu rareori răutăcios, faptele sau ideile și luând ca Proteus felurite chipuri, luciditatea morții, a realității ei, aș zice a necesității ei!, Îl urmărește aproape În toate posturile
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
faptele sau ideile și luând ca Proteus felurite chipuri, luciditatea morții, a realității ei, aș zice a necesității ei!, Îl urmărește aproape În toate posturile și ceasurile. Și dacă, uneori, acest „spiriduș” ascuns și „vorbăreț”, impenitent și ubicuu, care este Eul sau sunt eurile noastre, dintr-o poziție subalternă și fals umilă, ia proporții formidabile, uneori postându-se În forma unei zeități, judecătoare și ultime, tot astfel și această luciditate a morții se instalează la unii În postura de adevărată zeitate
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și luând ca Proteus felurite chipuri, luciditatea morții, a realității ei, aș zice a necesității ei!, Îl urmărește aproape În toate posturile și ceasurile. Și dacă, uneori, acest „spiriduș” ascuns și „vorbăreț”, impenitent și ubicuu, care este Eul sau sunt eurile noastre, dintr-o poziție subalternă și fals umilă, ia proporții formidabile, uneori postându-se În forma unei zeități, judecătoare și ultime, tot astfel și această luciditate a morții se instalează la unii În postura de adevărată zeitate. Și nu putem
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de detalii biografice, sentimentale, la o mai vivace luare de poziții - nu numai sociale! -, la o mai radicală dezgolire a persoanei autorului, indiscreții și portrete În vitriol, dezvăluiri infamante, reglări de conturi, văicăreli personale, reproșuri făcute societății, secolului și zeilor! Eul meu, dacă vreți, mai ne-inhibat, cu adevărat liber, se află În cărțile mele de ficțiune. Am vorbit mai sus, pe larg, despre libertate și-mi arătam preferința nu pentru cea socială - element important, esențial, al contemporaneității și al Întregii
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
boala”, sangvinitatea Înnăscută, ca o pecete aproape blestemată, s-o ascund, dar... și cu speranța secretă și vicleană de a „o” exprima! Iar Castor, bietul Castor Ionescu, face pe zeci și zeci de pagini exerciții „de flegmatizare”, de „stăpânire a eului”, de „economie a energiei”, a gesticulației; de la cea mai reflexă și evidentă, la ceea ce el numește „energia iubirii”, a „zâmbetului, a candorii”, o „raționalizare” a instinctivității sale, În care adesea vede un inamic. Și, așa cum o știm din fizica elementară
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
găsi”, a lua act de sine, a avea, dacă vreți, propria sa revelație. Așa cum aminteam mai sus vorbind de cele două funcții ale memoriei, dintre care una, cea mai puțin „uzitată”, este cea care ne coboară spre existența profundă a eului ce se poate confunda cu eternitatea, tot așa, se pare că omul, prins În febra creșterii, a formării și a presiunilor și acaparantelor interese sociale, se „pierde pe sine”; de fapt - nu s-a găsit niciodată și, adesea, ignoră chiar
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ca să-i mulțumim pe alții. Asta facem ca să evadăm din noi înșine. Viața fizică a unui scriitor e în esență una de stază, iar pentru a combate această constrângere trebuie să construiască zilnic o lume diametral opusă și un alt eu. Problema cu care mă confruntam în dimineața aceea era faptul că aveam nevoie să compun o alternativă pașnică vizavi de teroarea nopții precedente, însă jumătatea de univers a vieții unui scriitor încurajează drama și durerea și înfrângerea propice artei: din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
decât să mă zgâiesc la el. Nu mai simțeam nimic. Totul dispăruse, cu excepția vocii lui Miller. - Uneori aceste spirite devin cine ești. Miller îmi studia reacția. Nu era nici una. - Înțelegi asta, domnule Ellis? Că aceste spirite pot fi proiecții ale eului tău interior? - Cred...că sunt avertizat... - De cine? - De...tatăl meu? Cred că tata vrea să-mi spună ceva. - Din informația pe care mi-ai furnizat-o, e foarte posibil. - Dar...ceva ...pare să-l oprească ...cum ar fi... Miller
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
reflexele peisajului de dincolo de peretele sticlei. Dar și cea de a treia instanță narativă, care - așa cum spuneam - se va întruchipa când voi da formă finală acestui periplu, va fi, poate, la rândul ei, imaginea răsturnată din irișii unui al patrulea eu, situat la o altitudine, revelabilă într-un târziu conștiinței imediate... VASILE GÂRNEȚ: Bordeaux, așa cum ni se înfățișează prin Gara Saint-Jacques, nu ne entuziasmează deloc. Case neîngrijite, de un cenușiu murdar, închid într-un cerc strâmt locul în care am sosit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de ciment... Ce s-ar întâmpla dacă am fi lăsați să ne descurcăm singuri într-un oraș pustiu, în care nimeni să nu ne aștepte și să nu întrebe de noi, unde ar fi posibil să ne întâlnim, înfricoșați, propriul eu dedublat? Am trăi o experiență unică, răvășitoare. Dezvățul de festivisme ar însemna un șoc emoțional, o transfigurare cognitivă, un „moment al adevărului” și al dezgolirii interioare, de pe urma căruia ar putea rezulta un experiment literar foarte interesant, demn de statura unor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]