12,993 matches
-
satelit uranian și al optulea ca masă dintre toți sateliții Sistemului Solar. Densitatea sa de 1,71 g/cm³, care este mult mai mare decât cea tipică pentru sateliții lui Saturn, arată că ea constă din proporții aproximativ egale de gheață și de alte componente dense; cele din urmă ar putea fi rocă sau materiale ce conțin carbon, inclusiv compuși organici grei. Prezența apei înghețate este susținută de observațiile spectroscopice în infraroșu efectuate în anii 2001-2005, care au relevat gheață cristalină
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
de gheață și de alte componente dense; cele din urmă ar putea fi rocă sau materiale ce conțin carbon, inclusiv compuși organici grei. Prezența apei înghețate este susținută de observațiile spectroscopice în infraroșu efectuate în anii 2001-2005, care au relevat gheață cristalină la suprafața satelitului. Liniile de absorbție ale gheții sunt puțin mai pronunțate la atmosfera frontală a Titaniei decât pe cea posterioară. Este situația opusă celei întâlnite la Oberon, unde emisfera posterioară prezintă mai multă gheață. Nu se cunoaște cauza
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
urmă ar putea fi rocă sau materiale ce conțin carbon, inclusiv compuși organici grei. Prezența apei înghețate este susținută de observațiile spectroscopice în infraroșu efectuate în anii 2001-2005, care au relevat gheață cristalină la suprafața satelitului. Liniile de absorbție ale gheții sunt puțin mai pronunțate la atmosfera frontală a Titaniei decât pe cea posterioară. Este situația opusă celei întâlnite la Oberon, unde emisfera posterioară prezintă mai multă gheață. Nu se cunoaște cauza acestei asimetrii, dar poate fi legată de bombardarea cu
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
2001-2005, care au relevat gheață cristalină la suprafața satelitului. Liniile de absorbție ale gheții sunt puțin mai pronunțate la atmosfera frontală a Titaniei decât pe cea posterioară. Este situația opusă celei întâlnite la Oberon, unde emisfera posterioară prezintă mai multă gheață. Nu se cunoaște cauza acestei asimetrii, dar poate fi legată de bombardarea cu particule încărcate electric din magnetosfera lui Uranus, mai puternică în emisfera posterioară (din cauza corotației plasmei). Particulele încărcate cu energie tind să împrăștie gheața, să descompună metanul din
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
posterioară prezintă mai multă gheață. Nu se cunoaște cauza acestei asimetrii, dar poate fi legată de bombardarea cu particule încărcate electric din magnetosfera lui Uranus, mai puternică în emisfera posterioară (din cauza corotației plasmei). Particulele încărcate cu energie tind să împrăștie gheața, să descompună metanul din ea și să întunece alți compuși organici, lăsând în urmă un reziduu negru, bogat în carbon. Cu excepția apei, singurul alt compus identificat la suprafața Titaniei prin spectroscopie în infraroșu este dioxidul de carbon, concentrat mai ales
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
a particulelor încărcate electric din magnetosfera lui Uranus. Acest din urmă proces ar explica asimetria distribuției, deoarece emisfera posterioară este supusă unei influențe magnetosferice mai intense decât cea frontală. O altă sursă posibilă ar fi emanația de CO primordial de sub gheață. Ieșirea de CO din interior ar putea fi legată de activitatea geologică din trecutul acestui satelit. Titania poate fi împărțită într-un miez stâncos înconjurat de un înveliș de gheață. Dacă este așa, atunci raza miezului (520 km) este aproximativ
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
altă sursă posibilă ar fi emanația de CO primordial de sub gheață. Ieșirea de CO din interior ar putea fi legată de activitatea geologică din trecutul acestui satelit. Titania poate fi împărțită într-un miez stâncos înconjurat de un înveliș de gheață. Dacă este așa, atunci raza miezului (520 km) este aproximativ 66% din raza satelitului, iar masa sa este de 58% din masa satelitului—acești parametri sunt dictați de compoziția sa. Presiunea din centrul Titaniei este de aproximativ 0,58 GPa
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
este aproximativ 66% din raza satelitului, iar masa sa este de 58% din masa satelitului—acești parametri sunt dictați de compoziția sa. Presiunea din centrul Titaniei este de aproximativ 0,58 GPa (5,8 kbar). Starea actuală a învelișului de gheață nu este cunoscută. Dacă gheața conține suficient amoniac sau alte substanțe care împiedica înghețul, Titania ar putea avea un strat de apă lichidă la limita între miez și înveliș. Grosimea acestui ocean, dacă există, este de până la 50 km iar
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
satelitului, iar masa sa este de 58% din masa satelitului—acești parametri sunt dictați de compoziția sa. Presiunea din centrul Titaniei este de aproximativ 0,58 GPa (5,8 kbar). Starea actuală a învelișului de gheață nu este cunoscută. Dacă gheața conține suficient amoniac sau alte substanțe care împiedica înghețul, Titania ar putea avea un strat de apă lichidă la limita între miez și înveliș. Grosimea acestui ocean, dacă există, este de până la 50 km iar temperatura sa este în jur
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
este mult mai recentă. Diametrele craterelor se înscriu de la câțiva kilometri până la 326 kilometri pentru cel mai mare crater cunoscut, Gertrude. Unele cratere (cum ar fi Ursula și Jessica) sunt înconjurate de materiale strălucitoare care radiază din ele, constând din gheață relativ proaspătă. Toate craterele mari de pe Titania au baza plană și vârfuri în centru. Singura excepție este Ursula, care are în centru o groapă. La vest de Gertrude se află o zonă cu un relief neregulat, așa-numitul „bazin fără
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
câmpii netede. Aceste câmpii ar putea fi și pături de materiale aruncate din craterele de impact apropiate. Cele mai recente procese endogene au fost mai ales de natură tectonică și au determinat formarea de canioane, crăpături uriașe ale scoarței de gheață. Crăpăturile au fost cauzate de o explansiune globală a Titaniei cu aproximativ 0,7%. Prezența dioxidului de carbon la suprafață sugerează că Titania are o atmosferă rarefiată formată mai ales din CO, similară cu cea a satelitului Calisto al lui
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
CO depinde foarte mult de temperatură, aceasta poate duce la acumularea de dioxid de carbon în regiunile de joasă latitude ale Titaniei, unde poate exista stabil pe porțiunile cu albedo ridicat și pe regiunile umbrite ale suprafeței sub formă de gheață. Pe timp de vară, când temperaturile polare ajung la valori de , dioxidul de carbon sublimează și migrează spre polul opus și spre regiunile ecuatoriale, dând naștere unui fel de ciclu al carbonului. Dioxidul de carbon acumulat sub formă de gheață
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
gheață. Pe timp de vară, când temperaturile polare ajung la valori de , dioxidul de carbon sublimează și migrează spre polul opus și spre regiunile ecuatoriale, dând naștere unui fel de ciclu al carbonului. Dioxidul de carbon acumulat sub formă de gheață poate fi eliminat din capcanele reci de particulele magnetosferice, care îl îndepărtează de suprafață. Se presupune că Titania și-a pierdut o cantitate semnificativă de dioxid de carbon de la formarea sa acum 4,6 miliarde de ani. Se crede că
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
de aproximativ 200 de milioane de ani, ceea ce ar însemna că orice activitate endogenă a încetat cu miliarde de ani în urmă. Încălzirea inițială combinată cu dezintegrarea continuă a elementelor radioactive au fost probabil suficient de puternice încât să topească gheața în prezența unei substanțe acceleratoare pentru acest proces, cum ar fi amoniacul (sub formă de hidrat de amoniu) sau sare. Topirea ar fi putut duce chiar și la separarea gheții de stâncă și formarea miezului stâncos înconjurat de un înveliș
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
radioactive au fost probabil suficient de puternice încât să topească gheața în prezența unei substanțe acceleratoare pentru acest proces, cum ar fi amoniacul (sub formă de hidrat de amoniu) sau sare. Topirea ar fi putut duce chiar și la separarea gheții de stâncă și formarea miezului stâncos înconjurat de un înveliș de gheață. La limita miez-înveliș s-ar fi putut forma un strat de apă lichidă bogată în amoniac dizolvat. Temperatura eutectică a acestui amestec este de 176 K. Dacă temperatura
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
prezența unei substanțe acceleratoare pentru acest proces, cum ar fi amoniacul (sub formă de hidrat de amoniu) sau sare. Topirea ar fi putut duce chiar și la separarea gheții de stâncă și formarea miezului stâncos înconjurat de un înveliș de gheață. La limita miez-înveliș s-ar fi putut forma un strat de apă lichidă bogată în amoniac dizolvat. Temperatura eutectică a acestui amestec este de 176 K. Dacă temperatura ar fi sub această valoare, atunci oceanul este înghețat. Înghețarea apei a
Titania (satelit) () [Corola-website/Science/304018_a_305347]
-
5-6h) Ziua4 : Se escaladează « peretele micului dejun »,singura zona care necesită putina cățărare, după care se traversează valea Karanga si se urca la tabăra Barafu (4800m), ultima oprire înainte de asaltul final. La aceasta altitudine vegetația dispare, lăsând locul stâncilor si gheții. Ziua5 : Se pleacă foarte devreme (0:00÷2:00 a.m.), urcându-se mai ușor pe pământul înghețat si de asemenea pentru a ajunge pe vârf înainte de a se ridica ceata din pădurea tropicala. Urcușul pe vârf, este un test de
Kilimanjaro () [Corola-website/Science/304042_a_305371]
-
geologic, dar au fost descoperite și câteva cratere de impact. Suprafața conține mai mulți munți și câțiva posibili criovulcani, dar este în general netedă. La ecuator se mai găsesc deșerturi cu dune de nisip, în care „nisipul” este alcătuit din gheață. Atmosfera lui Titan este compusă în mare parte din azot sub formă gazoasă; alte componente minore ducând la formarea de nori de metan și etan și de smog organic bogat în azot. Schimbările climatice, inclusiv vânt și ploaie, creează caracteristici
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
compoziție cu Dione și Enceladus, acesta este mai dens din cauza compresiei gravitaționale. Titan este probabil diferențiat în mai multe straturi, cu un centru de rocă de 3.400 km, înconjurat de mai multe învelișuri din diferite forme de cristalizare a gheții. Interiorul său poate fi încă fierbinte și posibil să se găsească acolo un strat de lichid, un fel de „magmă” compusă din apă și amoniac între crusta de gheață și straturile mai adânci de gheață create de presiunea mare a
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
înconjurat de mai multe învelișuri din diferite forme de cristalizare a gheții. Interiorul său poate fi încă fierbinte și posibil să se găsească acolo un strat de lichid, un fel de „magmă” compusă din apă și amoniac între crusta de gheață și straturile mai adânci de gheață create de presiunea mare a formelor de gheață. Prezența amoniacului permite apei să rămân în stare lichidă chiar și la temperaturi scăzute de 176 K (-97,15 °C) (amestec eutectic cu apă). Existența unui
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
diferite forme de cristalizare a gheții. Interiorul său poate fi încă fierbinte și posibil să se găsească acolo un strat de lichid, un fel de „magmă” compusă din apă și amoniac între crusta de gheață și straturile mai adânci de gheață create de presiunea mare a formelor de gheață. Prezența amoniacului permite apei să rămân în stare lichidă chiar și la temperaturi scăzute de 176 K (-97,15 °C) (amestec eutectic cu apă). Existența unui astfel de ocean a fost recent
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
poate fi încă fierbinte și posibil să se găsească acolo un strat de lichid, un fel de „magmă” compusă din apă și amoniac între crusta de gheață și straturile mai adânci de gheață create de presiunea mare a formelor de gheață. Prezența amoniacului permite apei să rămân în stare lichidă chiar și la temperaturi scăzute de 176 K (-97,15 °C) (amestec eutectic cu apă). Existența unui astfel de ocean a fost recent dovedită de sonda "Cassini" pe baza existenței unor
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
dovedită de sonda "Cassini" pe baza existenței unor unde radio naturale de frecvență extrem de joasă în atmosfera lui Titan. Suprafața lui Titan este considerată a fi un reflector slab al acestor unde radio, astfel încât acestea ar putea fi reflectate de către gheața lichidă dintr-un ocean subteran. Caracteristicile de suprafață au fost observate sistematic de către sonda Cassini care a trecut la 30 km în perioada octombrie 2005 și mai 2007, ceea ce sugerează că scoarța (crusta) este decuplată de interior, oferind dovezi suplimentare
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
crusta) este decuplată de interior, oferind dovezi suplimentare pentru existența unui strat interior de lichid. Un studiu de la începutul anului 2000 realizat de către Institutul de Cercetări Planetare DLR de la Berlin-Adlershof a plasat Titan într-un grup de „sateliți mari de gheață” alături de Callisto și Ganymede. Titan este singurul satelit cunoscut care are mai mult decât o urmă de atmosferă. Observațiile sondelor spațiale "Voyager" au arătat că atmosfera este mai densă decât a Pământului, cu o presiune la suprafață de aproximativ 1
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]
-
incomplete, în ciuda faptului că unele cratere de pe Titan au marginile relativ mai masive decât oriunde în altă parte din Sistemul Solar. Cu toate acestea, există puține dovezi de formare a prin relaxarea crustelor vâscoelastice spre deosebire de pe alte sateliții mari de gheață. Majoritatea craterelor le lipsesc vârfurile centrale și au podele netede, posibil ca urmare a impactului sau a eruptiei târzii de lavă criovulcanică. În timp ce umplutura din diferite procese geologice este unul dintre motivele pentru deficitul relativ de cratere, scutul atmosferic de
Titan (satelit) () [Corola-website/Science/304016_a_305345]