11,840 matches
-
ca un zâmbet, ca un dar, Ca falnicele corturi din Kedar. Romanul în două volume Purgatoriul e fără valoare. CINCINAT PAVELESCU Cincinat Pavelescu (1872-1934) a fost foarte reputat ca epigramist și improvizator. La banchete cineva îi da câteva rime: nefastă, nevastă, el, chel, și poetul improviza: După ce-ntr-o zi nefastă M-a prins soțul la nevastă, De păr eu l-am luat pe el. Morală: Avantajul d-a fi chel! Genul e destul de trist. Dar madrigalurile, epitalamurile, liedurile sale nu
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e fără valoare. CINCINAT PAVELESCU Cincinat Pavelescu (1872-1934) a fost foarte reputat ca epigramist și improvizator. La banchete cineva îi da câteva rime: nefastă, nevastă, el, chel, și poetul improviza: După ce-ntr-o zi nefastă M-a prins soțul la nevastă, De păr eu l-am luat pe el. Morală: Avantajul d-a fi chel! Genul e destul de trist. Dar madrigalurile, epitalamurile, liedurile sale nu sunt lipsite de grație și chiar de o undă de poezie simpatic infatuată. Gestul teatral (era
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
artă este o iluzie și o deșartă fanfaronadă." La început tendenționismul e discret, constând în zugrăvirea luptei între virtute și ispită. Cea mai bună nuvelă de această categorie este De la noi, la Cladova. De popa Tonea s-a îndrăgostit Borivoje, nevasta prea tânără a lui jupân Traico. Popa, om aprins și supus ispitelor, nu scapă neturburat, dar are totuși puterea să învingă demonul cu chip atât de ingenuu al sârboaicei. Scena respectivă este puternică și de un stil focos. Ocolită de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în acela de Bujorescu, și cum tânărul refuză, e găsit un spițer cu acest nume. Spițerul, rugat de fată, care dăduse bunurile sale lui Cărbuneanu, consimte la o căsătorie-formalitate. Copilul nu e al lui și el suferă, căci își iubește nevasta. În sfârșit lucrurile se află, nobleța de suflet a spițerului e lăudată și căsătoria devine efectivă. Prezența lui Amos Bujorescu, spițerul, care sub aerele lui sasistite ascunde un spirit fin și o inimă neprihănită, trezește un râs cordial. Pentru întîia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
istorică a țării. Sub raportul teatral piesa suferă de prea multă mașinărie scenică. Dezertorul e o piesă vie, ocazională, care folosește în chip original mediul mahalagesc pentru un eveniment sublim. A doua tinerețe (istorie dramatică a unui sexagenar exasperat de nevastă, trăind o clipă de fericire cu o tânără Assunta) are un dialog viguros și o violență de gesturi justificată prin decorul napoletan. Comedia are însă un aer de lucru factice și stilizat în sensul grotesc și baroc al pieselor lui
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de la pescuit la lupta în Convenție. Totul e plin de adevăr sufletesc, de cea mai rară pătrundere. Danton apare la începutul piesei cu șervetul la gât, ieșind din sufragerie, în această ținută sunt puse la cale întîmplă-rile istorice ale Revoluției. Nevasta lui Danton leșină în așteptarea loviturii. Danton, întorcîndu-se biruitor, pică de somn și întreabă casnic: "Ce-i asta?... De ce nu mi-ați făcut patul?" În plină încordare ministerială, el are timp să-și aducă aminte că era odată pasionat de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
sexuale. Iubirile, în care femeia ia totdeauna inițiativa, se înfăptuiesc în medii și condiții variate: o fată de țăran de vreo 12 ani se lasă sărutată de căprarul Aurel într-un șopron, printre coceni; o altă dragoste, cu o tânără nevastă, bulgarcă, se realizează printre mormane de verze, în apropierea a două copile moarte, ciopârțite de porci; a treia experiență se face cu o "codană roșie", printre câini lătrători, pe ardei, și în spaima de a fi surprinși; a patra, printre
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
poate nu-l vom mai bea. Ca mâine. poate s-or duce doi cu ochi de râu în știri, să tragă cu urechea la noile-ncolțiri. Și-atuncea, la braț, umbre, nu vom mai ști de toate; poate-am să uit nevasta și vinul acru, poate... Ei, poate la ospețe nu vei mai fi monarh - E toamnă. Bea cotnarul din cupă, Taliarh. ILARIE VORONCA Considerat imagist, Ilarie Voronca nu e și el decât un extatic al voluptății și un evocator de materii
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o mare compoziție care au rămas, totul se învîrtește în jurul economiei agrare. În planul întîi sunt trei generații, reprezentate prin bătrânul Urcan, prin fiul său Simon și noră-sa Ludovica, în fine prin flăcăul Valer, feciorul Ludovicei, și tânăra lui nevastă, Ana lui Triloiu. Urcan nu și-a "întabulat" pământul pe numele lui Simion și acum nepotul său Valer umblă să ia averea peste capul tatălui, înlăturînd pe frați de la dreapta moștenire. LITERATURA FEMININĂ: MARIA BANUȘ, REYMONDE HAN, IGENA FLORU, GEORGETA
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Curînd spune-mi locu, vremea.” Criza de gelozie de la urmă („Te tem d-orice umbră mică...”) este În spiritul unei galanterii obosite. Iancu Văcărescu este mai inspirat În cîteva imitații de cîntece bahice unde elogiază „marea sete” potolită cu „văduve, neveste, fete”, de-a valma, luate de peste tot: „Prinz românca d-orice loc”. Aici nesațiul Văcăreștilor găsește o ilustrare mai convingătoare și mai simpatic petrecăreață. În notele vesele ale canțonetei, Iancu rămîne, În fond, solidar cu proiectul lui liric bazat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
repet, numai efortul de a cuprinde noima unui concept ce ajunge la el călare pe mituri facile. Anton Pann ține și el amorul În sfera „urgiei”. Mai ales cînd amorul se instituționalizează În familie. Acolo, apare, fatal, chipul, demonic al nevestei mincinoase. Romanticii minori de după 1840 nu Încetează să se Întrebe ce e amorul?! O „esență trăitoare”, un, mister pus În oameni de Dumnezeu, zice I. Catina. O flacără cerească, „misterul din sufletul cel mare”, o „beție”, zice facilul Al. Pelimon
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a obține Îndurarea femeii („Nu mai am cu ce cuvinte spre-ndurare să te-aduc”), promițînd chiar moartea voluntară („poruncește că se poate / pentru tine să și mor”), Pann jălalnicul, așadar, va deveni curînd un neîmpăcat critic al femeii demonice. Nevasta rea este obsesia lui, apropiindu-se În această privință de Creangă. Și romanticii notează seismele de ordin fiziologic pe care le provoacă amorul. Costache Negri vorbește despre turbarea omului Înciudat, contrariat În iubire: „Căci eu zac afară-n poartă În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Stamati și Asachi este tratată de Anton Pann Într-un stil mai arțăgos și cu o viziune mai neagră asupra amorului casnic: „N-a mai rămas, frățioare, Cineva să se Însoare, Că precum cîștig nu este, De vom lua și neveste, Pas apoi de mai trăiește Or În lume pribegește. Că ele nu te Întreabă D-ai negustorie slabă, Ci dă-mi, ado, cheltuiește, La mode mereu croiește. Dă bani pe gălăndărie, De n-ai, ia În datorie. Ele privesc la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gura rea. Femeia bună este, după Pann, aceea care nu cîrtește și nu se dă În lături de la treabă. Punctul lui de vedere este rudimentar țărănesc: femeia să fie vrednică și sănătoasă: „Că ei țăranii, n.n. nu caut avere, Ci nevastă cu putere, Ceva de ani măricică, Ca pe „nu poci” să nu-l zică, Să fie coaptă la oase Și cu brațe sănătoase, Ca mămăliga cea mare S-o poată-nvîrti-n căldare, Să poată ridica sapa Și vadra În cap cu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
duc spre o morală misogină. Un bărbat se Însoară cu o fată și, prinzînd-o cu altul, Îl silește pe intrus să-i restituie cheltuiala de la nuntă. Procedează și a doua oară În același fel și promite celei de-a treia neveste că va repeta gestul dacă Înșelăciunea se va produce iarăși (Bărbatul Însurat de trei ori). Un orășean cam bufon, ajungînd Într-un sat, trage În casa unei babe și-i spune că: „S-a dat poruncă domnească Ca să se căsătorească
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
explicație despre o femeie, care, sedusă de vorbele curtenitoare ale cuiva, Își lasă bărbatul, copiii și fuge. Pann reia, aici, tema lui privilegiată: prostia și răul caracter al femeii. Bărbatul, zice el, nu-i amorez, nu umblă să-și „giugiulească” nevasta, e serios și apăsat de grijile vieții. Însă femeia se lasă ademenită de altul care: „Umblă după dînsa și o curtenește Îi face bizele, versuri Îi citește, O-nalță În slavă, zînă o numește”... Versurile dinainte atrag atenția asupra efectului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
CÎt să te dregi la obraz, Te-ai trecut, nu mai ai haz. GÎndeai că chipu-ți frumos O să stea tot abanos. Acum poate să plătești Frumoasă să te numești.” Asemenea parabole sînt numeroase În Povestea vorbii: despre căsătorie, despre nevasta care iubește banul nu bărbatul, despre cadîna care sfătuiește altă cadînă să nu-și cumpere un măgar ci să-și ia un bărbat, bărbatul fiind mai vrednic la treburi, despre amor și noroc... Unele, ca aceasta din urmă, au un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unul. MÎndru deloc nu se ține, Petrece cu fiecine, Pe nimeni cu osibește...” Poemul se termină printr-o juxtapunere de proverbe despre iubire și moravurile ei. Iată cîteva: „Unde c dragoste multă e și uriciune multă. Bărbatul temător Își Învață nevasta curvă.” .................................................................................... „Decît să-și păzească cineva nevasta, mai bine crîngul cu iepurii...” .................................................................................... „Ci cînd vei să-ți iei nevastă, Uite-te la mumă-sa și cunoaște pe fie-sa”. Unele aluzii la moralitatea femeii sînt crude: „Cățeaua pîn’ nu pleacă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu fiecine, Pe nimeni cu osibește...” Poemul se termină printr-o juxtapunere de proverbe despre iubire și moravurile ei. Iată cîteva: „Unde c dragoste multă e și uriciune multă. Bărbatul temător Își Învață nevasta curvă.” .................................................................................... „Decît să-și păzească cineva nevasta, mai bine crîngul cu iepurii...” .................................................................................... „Ci cînd vei să-ți iei nevastă, Uite-te la mumă-sa și cunoaște pe fie-sa”. Unele aluzii la moralitatea femeii sînt crude: „Cățeaua pîn’ nu pleacă prin mahala Clinii nu se ia după
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de proverbe despre iubire și moravurile ei. Iată cîteva: „Unde c dragoste multă e și uriciune multă. Bărbatul temător Își Învață nevasta curvă.” .................................................................................... „Decît să-și păzească cineva nevasta, mai bine crîngul cu iepurii...” .................................................................................... „Ci cînd vei să-ți iei nevastă, Uite-te la mumă-sa și cunoaște pe fie-sa”. Unele aluzii la moralitatea femeii sînt crude: „Cățeaua pîn’ nu pleacă prin mahala Clinii nu se ia după ea. ........................................... Și curvele poartă rochi Dar le cunoști după ochi...” Văzînd și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
există altele două: aceea a bărbatului pățit și a femeii Îndrăcite. Pann semnează el Însuși un pățit și, dacă dăm crezare uncia dintre adiatele sale (cea din 1849), poetul a cunoscut direct, În viața lui casnică, tipul femeii diabolice. Prima nevastă i-a fugit În chiar ziua cununiei și, ca să-și recapete drepturile, Pann urcă de mai multe ori Dealul Mitropoliei: „Arătînd la judecată Că ea pe alt a voit Și cu mine cununată Cu minciuni s-a pomenit. Judecata porni
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu mă putu-ndrăgi. Dacă vede-n cea din urmă Că vrea a se omorî, Judecata ni se curmă Și s-o las Îmi hotărî.” Sătul și dezamăgit, soțul rupe, În fine, foaia de zestre și se separă de infidela nevastă. Feciorul este crescut „În răzgîieli” de mamă, nu se ține de școală și, cînd se face mare, umblă „Întru desfrînare”. Revolta Împotriva tatălui e iminentă: „M-a defăimat și În față Și În dos, cum i-a venit, Vrăjmaș mi-
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limbă de moarte să nu vină la Înmormîntarea lui. În spatele fiului necuviincios stă, desigur, mama: femeia diabolică. Pann nu uită, nici În pragul morții, jignirea ce i-a fost adusă În tinerețe. În adiata citată, poetul laudă pe Catinca, ultima nevastă: „Comoară mi-a fost soția, Care foarte m-a iubit... .................................... În momentele streine Inima-i nu s-a supus Mă asculta cît se poate Din cuvîntu-mi nu ieșea, Se supunea Întru toate După voința-mi pîșea...” Pann ne dă, indirect
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și la alții, Îngrijorați de istericalele femeii modiste. Unii trubaduri fac deosebirea Între femna (noțiune peiorativă) și dòmna, aceea care unește, „joie et plaisir avec corps gracieux et parfait”... Stamati, Pann și alți misogini simplifică lucrurile concentrînd indignarea lor asupra nevestei rele: femeia matură care se Îndepărtează de tradiție și de religia familiei. Ei mută accentul de pe planul crosului pe acela al moralei. Retorica amoroasă Întîmpină la poeții români dificultăți și de alt ordin. Retorica trebuie, Întîi, inventată: asta Înseamnă a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
epocă În care femeia este divinizată, iar poezia erotică domină producția literară, Pann introduce critica erosului”. „Pann face parte și el din familia poeților Întemeietori, dar În linie morală”; este „cel dintîi care aduce În literatură imaginea unei conjugalități degradante: Nevasta rea este obsesia lui, apropiindu-se În această privință de Creangă”. Remarcabile, sînt și generalizările, concluziile, eseului: „După 1840 tipul femeii cochete circulă mai des prin poezie. Heliade se dezlănțuie Împotriva ei Într-un pamflet. C.A. Rosetti scrie, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]