14,286 matches
-
și el a fost de acord, ne-am mutat, în locul lui și am obținut, în felul ăsta o casă, care mai târziu am cumpărat-o. S. P.: - Și locuiți ș-acuma. D. G.: - Da. S. P.: - Haideți să vorbim un pic despre Nicolina. Când ați început să lucrați în Nicolina ? D. G.: - Deci, în Nicolina s-a întâmplat în ’87, deci, fusesem profesor la..., „Negruzzi”, maistru, întâi, am fost zece ani de zile maistru, timp în care am făcut facultate, da
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
se producea în Nicolina și câți angajați avea fabrica în perioada aceea ? M. V.: - Uitați, despre asta cred că vă va spune mai bine, eu nu m-am pregătit de nici un fel, am venit numai cu amintirile, așa, spontane, excesive un pic, după cum vedeți. Nu sunt un informant bun pentru că vă răspund puțin mai mult peste ceea ce mă întrebați..., erau mulți angajați, era o întreprindere de forță în oraș. La ora respectivă, CUG-ul era în construcție încă, nu știu cât evoluase Combinatul de
Povestirile uitate ale Nicolinei : o istorie a oamenilor şi a fabricii by Serinela PINTILIE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100998_a_102290]
-
stăteam În Angle la un capăt al barului. Mike Metrou era și el acolo. Și Frankie Dolan. Dolan era un băiat irlandez cu un ochi cruciș. Se specializase În prădăciuni mizerabile - bătea bețivi fără apărare, Își țepuia tovarășii. „N-am pic de onoare”, zicea. „SÎnt un șobolan.” Și chicotea. Mike Metrou avea o față mare, palidă și dinți lungi. Semăna cu un soi de animal subpămîntean special adaptat care vînează animalele de la suprafață. Era un jefuitor de drojdieri foarte Îndemînatic, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
luînd În primire pe cîte cineva și vorbindu-i. „Legătura a fost aici acu’ vreo zece minute. Tipul are, dar nu vrea să dea.” Mai tîrziu: „Legătura obișnuită e plecată-n noaptea asta. Stă-n Bronx. Dar oprește-aici un pic. Poate găsesc ceva la Kellogg”. La sfîrșit: „Se pare că nu-i nimeni pe nicăieri. E cam tîrziu să luăm. Hai să cumpărăm niște flacoane de benzedrină și să mergem la Ronnie’s. Au niște piese ca lumea la tonomat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
și m-a-ntrebat dacă Îi plătesc cauțiunea lui Herman. În loc de asta, i-am trimis lui Herman doi dolari pentru țigări. Dacă e s-ajungi la răcoare, mai bine mai devreme decît mai tîrziu. La ora aia nu-mi mai rămăsese nici un pic de marfă și-mi fiersesem deja de două ori tampoanele. Praful se Încălzește cu un pic de apă Într-o lingură și se trage-n pipetă printr-o bucățică de vată, ca să nu lași nimic În lingură. O parte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
dolari pentru țigări. Dacă e s-ajungi la răcoare, mai bine mai devreme decît mai tîrziu. La ora aia nu-mi mai rămăsese nici un pic de marfă și-mi fiersesem deja de două ori tampoanele. Praful se Încălzește cu un pic de apă Într-o lingură și se trage-n pipetă printr-o bucățică de vată, ca să nu lași nimic În lingură. O parte din soluție rămîne În vată și dependenții păstrează tampoanele pentru situații de criză. Am obținut o rețetă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
cum curgea sîngele. - CÎnd am văzut asta, mi-a venit rău de la stomac și-am zis „Hai s-o-ntindem și să-l lăsăm În pace. N-o să ne zică nimic”. Louie era un șuț care nu mai avea nici un pic de sînge-n el, cît o fi avut vreodată. Purta niște pardesie negre, ponosite și lungi, care-i dădeau un aer de moș care caută prin gunoaie. Hoț și drogat - asta era prima impresie pe care ți-o făcea. Louie o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
pîndind fiecare pe cîte-o parte, pînă cînd ocheam o „căzătură” adormită pe-o bancă. Atunci ne dădeam jos. Stăteam În fața băncii cu un ziar deschis și-l acopeream pe Roy, care scotocea prin buzunarele bețivului. Roy Îmi șoptea indicații - „un pic mai la stînga, prea mult, un pic Înapoi, așa, rămîi acolo” - și eu mă mișcam ca să-l acopăr. Adesea ajungeam tîrziu, cînd bețivul zăcea deja cu buzunarele Întoarse. Operam și În vagoane. Eu mă așezam lîngă bețiv și deschideam un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
ocheam o „căzătură” adormită pe-o bancă. Atunci ne dădeam jos. Stăteam În fața băncii cu un ziar deschis și-l acopeream pe Roy, care scotocea prin buzunarele bețivului. Roy Îmi șoptea indicații - „un pic mai la stînga, prea mult, un pic Înapoi, așa, rămîi acolo” - și eu mă mișcam ca să-l acopăr. Adesea ajungeam tîrziu, cînd bețivul zăcea deja cu buzunarele Întoarse. Operam și În vagoane. Eu mă așezam lîngă bețiv și deschideam un ziar. Roy se Întindea prin spatele meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
un aer indiferent, ca și cum nu l-am fi observat. Era un tip Între două vîrste, tolănit lîngă perete. Fornăia. Roy s-a așezat lîngă el și eu m-am postat În fața lor, cu un ziar desfăcut. Roy a zis: - Un pic mai la dreapta, prea mult, un pic Înapoi, acolo, e bine. Brusc, fornăiala s-a oprit. M-am gîndit la scenele din filme, cînd omului se oprește respirația În timpul unei operații. Îl simțeam pe Roy nemișcat În spatele meu. Bețivul a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
fi observat. Era un tip Între două vîrste, tolănit lîngă perete. Fornăia. Roy s-a așezat lîngă el și eu m-am postat În fața lor, cu un ziar desfăcut. Roy a zis: - Un pic mai la dreapta, prea mult, un pic Înapoi, acolo, e bine. Brusc, fornăiala s-a oprit. M-am gîndit la scenele din filme, cînd omului se oprește respirația În timpul unei operații. Îl simțeam pe Roy nemișcat În spatele meu. Bețivul a bolborosit ceva și și-a schimbat poziția
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
ultima pradă. Trei dolari. - CÎnd Îl faci pe-un drojdier În metrou, mi-a explicat Roy, tre’ să te potrivești la mișcarea metroului. Dacă intri În ritmul corect, poți să operezi și dacă fazanul e treaz. Am luat-o un pic prea repede cu ăla. De-aia s-a trezit. A simțit el că nu e-n regulă ceva, dar nu știa ce. La Times Square am dat peste Mike Metrou. Ne-a salutat din cap, dar nu s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
e imposibil să te acoperi din toate părțile. N-ai altă variantă decît să mergi la risc. Un bețiv dormea Întins pe o bancă, dar nu puteam risca să-l facem, fiindcă era multă lume În jur. - O s-așteptăm un pic, a zis Roy. Să ții minte Însă: nu lăsa niciodată să treacă mai mult de trei garnituri. Dacă n-a apărut nici o ocazie clară, las-o baltă, oricît de bine arată. Doi golani tineri au coborît din metrou ținînd la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
În douăj’de secunde l-a făcut. I-a tăiat buzunarul. - De ce nu l-ați Înghesuit la perete să-i luați banii? a Întrebat Riordan pe tonul lui binevoitor condescendent. Matty avea un tupeu fără limite și nu ascundea nici un pic de nesiguranță. Nu arăta cîtuși de puțin ca un dependent de droguri. Dacă la farmacie refuzau să-i vîndă un ac, zicea: „De ce nu-mi vindeți ? Arăt a narcoman?”. Un doctor Îl făcuse pe Matty s-o ia pe marfă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
n-a așteptat să i se spună a doua oară. A călcat-o la blană și a cotit-o spre Corondolet. M-am Întors spre Cole, care stătea pe bancheta din spate. - Aruncă iarba aia! i-am ordonat. - Stai un pic, a răspuns Cole. Poate scăpăm de ei. - Ești diliu? i-am zis. Pat, McKinney și cu mine am zbierat În cor: - Arunc-o! Eram pe Corondolet, pe direcția spre oraș. Cole a aruncat iarba, care a alunecat sub o mașină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
ți controlezi dependența. Problema e că rețetele sînt mai ușor de obținut decît de onorat și cînd găsești o farmacie care ți-o primește, farmacistul fură cel mai adesea tot drogul și-ți dă apă distilată. Sau n-are nici un pic de morfină și pune-n sticlă orice-i cade-n mînă de pe raft. Pe unele rețete m-am ales cu un praf nedizolvat. Mă sinucideam dacă-ncercam să-mi injectez porcăria aia. Doctorii mexicani nu sînt ca doctorii din State
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
adus o coajă despre care pretindea că e ca opiul. Johnny a făcut din ea o țigară și a poștit-o. Pete și Johnny au zis: - Demență! Asta-i cea mai tare! Am tras cîteva fumuri și m-am simțit un pic amețit și m-a ars pe gît. Johnny Însă a cumpărat din coaja aia cu miros Înfiorător, cu gîndul să le-o vîndă drogaților disperați din State. După zece minute a Început să mi se facă rău de la peyote. Toți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
era de mirare că petreceau jumătate timpul în spital și că cei mai slabi se tuberculozau. Ca mâncare: 1/3 de pâine și de trei ori pe zi o fiertură cu morcovi sau gulii, în care se adăuga și un pic de griș. Nu primeau nici o scrisoare de acasă și cărțile lor poștale expediate nu au ajuns la adresă. În două rânduri li s-au dat, prin Crucea Roșie, pachete cu pesmeți și șuncă. „Când am văzut merindele de la noi, am
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
știri bune. reveniți Ai noștri din Moldova începeau să revină: dr. Dinu Brătianu, pe atât de francofil, pe cât familia ce găsea aici era de germanofilă. La doamna Elena Pherekyde în casă se întâlneau toți: dânsa, fratele ei Alexandru Marghiloman, fiul Pic Pherekyde, din partea Pute rilor Centrale, dr. Dinu, Mișu Marghiloman, familia Butculescu, francofili. Cei doi frați nu-și vorbeau. Doamna Pherekyde, ca să-i aibă la prânzul de familie săptămânal, îi punea pe unul în dreapta ei, pe altul în stânga, astfel că nu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
că prăbușirea Rusiei și alipirea Basarabiei erau pe deasupra previziunilor și un dar dumnezeiesc. Apoi, reprezentație de gală la Teatrul Național, cu program prost, dar într-o atmosferă de călduros entuziasm. În sală, ca germano fili: domnii Mehedinți, Berdescu, Dobrescu, Bianu, Pic Phe rekyde. Pe Marghiloman, Arion, Grigore Cantacuzino îi interziseseră Aliații, lucru destul de comic, deoarece Societatea Ortodoxia luase inițiativa și soția ultimului era președinta. generalul berthelot Lui Berthelot i s-a făcut o manifestare specială. Mama îi scrisese o scrisoare de
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
acum tradiție. Ca de fiecare dată, înainte de a începe să lucrăm, discutam temele între noi. Hotărât, dau știrea „bombă” care-i lasă pe toți cu gura căscată: anul acesta voi lua premiu la pictură naivă. Am început mai întâi, fără pic de modestie, să-mi apreciez singur activitatea artistică, având desigur ca argumente premiile câștigate până în acel moment, la grafică, natură statică, peisaj industrial. Trebuia deci, după toate acestea să urmeze și un premiu la sculptură și de ce nu la artă
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
într-un sat cu case construite în stil săsesc, cu porți mari zăvorite bine, oprindu-ne să privim dincolo de ele, fără să știm ce mister ascundea fiecare poartă zăvorâtă. Ajunsesem de fapt la capătul drumului nostru, la Gărâna. Urcăm un pic și după câțiva zeci de metri oprim în dreptul bisericii care era față în față cu cabana Gărâna. Cabana era o clădire veche, solidă, cu o terasă în față îngrădită cu jardiniere confecționate din tablă, cu suport de fier forjat, vopsite
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
de asemenea cu propria mașină, aceeași marcă ca a lui Vintilă, dar de o altă culoare, un crem gălbui. Îl aduseseră și pe Vasilică, ce era însoțit cum era și firesc de maică-sa. A mai trebuit să așteptăm un pic să ne adunăm cu toții cum era normal, dându-le și celor din urmă răgazul de a se instala în camere. Într-un sfârșit, pe o ușă a barului, care după cum observaserăm cu toții, se transformase în sală de mese, au început
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
nu a republicat o comedie intitulată Le maschere, scrisă de secretarul florentin, care s-a pierdut, din păcate 12. Referindu-ne la calitatea lui Ricci de scrib și de cititor al textelor lui Machiavelli este necesar să ne oprim un pic. Nu există niciun dubiu că pentru Ricci, hârtia pe care a transcris, de exemplu, o parte a faimoasei scrisori a lui Machiavelli, intitulată Ghiribizzi al Soderini, nu a reprezentat nimic important, totuși ar fi corect să notam că acesta s-
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
cât imaginea lui în conștiința publicului de mai târziu se validează ("În această admirabilă și romantică seară, poetul o conduce acasă pe doamna Micle /Tolla/. Nu e târziu, dar afară e deja întuneric. E o seară frumoasă, cu lună, fără pic de vânt. Un ger aspru pare să fi încremenit totul ca într-un vechi și neasemuit tablou. Cuprins de extaz /din cauza splendorii aspre a nopții sau din cauza apropierii iubitei/, Eminescu îi vorbește doamnei Micle despre poema Strigoiul /sau Strigoii, poetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]