13,226 matches
-
au un roman. Dacă viața ta, cititorule, nu e un roman, o ficțiune divină, un vis de veșnicie, atunci abandonează paginile acestea, nu continua să mă citești. Nu continua să mă citești deoarece îți voi provoca indigestie și vei fi silit să mă vomiți fără folos nici pentru mine, nici pentru tine. Și acum încep să-mi traduc narația despre cum se face un roman. Și cum nu-mi e cu putință să o reformulez fără a o regândi, adică fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
suspensie. Îmi publicasem sonetele aici, la Paris, și în Spania mi se publicase Teresa, scrisă înainte de a izbucni infama lovitură de stat din 13 septembrie 1923, înainte de a-mi fi început istoria exilului, istoria exilului meu. Și iată că eram silit să trăiesc în celălalt sens, să-mi câștig existența scriind! Și chiar și așa... Crítica, acel curajos ziar din Buenos Aires, îmi ceruse o colaborare bine remunerată; n-am bani prea mulți, mai cu seamă trăind departe de-ai mei, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ca să își cumpere rechizite. Tatăl ei a fost singurul care câștiga bani. Erau 19 persoane care stăteau în aceeași casă, și ele, fetele, îngrijeau de frați și surori. Pentru fetițe era umilitor să vândă în stradă. Era rușine să fie silite să iasă din casă, singurul loc unde reputația unei femei era bine păzită. Ieșirea din „gineceu” însemna că sunt sărace și nemăritabile, chiar dacă familia era mândră de ele că aduceau câte un bănuț. Pe deasupra spăla rufe în secret pentru oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
atunci arunca o privire înăuntru și evalua temperatura după culoarea argilei incandescente, dacă roșul închis se transformase în roșu-cireașă iar apoi în portocaliu. Rămase pe loc, curajul de care avea nevoie parcă rămăsese în urmă, dar glasul fiicei lui îl sili să se miște, De ce nu intri, prânzul e gata. Mirată de întârziere, Marta se ivi în prag, Hai, vino, se răcește mâncarea. Cipriano Algor intră, își sărută fiica și se închise în baie, comoditate casnică instalată pe când era adolescent, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
M-am gândit că, dacă Găsit are stăpân în sat și a fugit de el, și nu s-a întors, deși putea, asta înseamnă că vrea să fie liber ca să-și caute altul, deci eu nu am dreptul să-l silesc, Privind lucrurile din acest punct de vedere, ai dreptate, Așa am spus și eu, exact cu aceste cuvinte, Cui le-ai spus. Cipriano Algor nu răspunse. După aceea, cum fiica lui îl privea așteptând, liniștită, se hotărî, Vecinei, Care vecină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
are mare noroc, pentru că a fost o vreme când doliul a împovărat mai mult trupul femeii, și sufletul, se știe, un an întreg de zile și de nopți, fără să mai vorbim de femeile bătrâne pe care legea obiceiului le silea să trăiască înveșmântate în negru până la ultima suflare. Cipriano Algor se întreba dacă, în răstimpul dintre cele două întâlniri din cimitir, a mai vorbit vreodată cu Isaura Estudiosa, și răspunsul îl surprinse, Nici măcar n-am văzut-o, și era adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
de ale noastre, așa se poartă acum, în tonuri clare, nu ca cele pe care le avem dincolo, care par trecute prin cuptor, cât despre restul, omul se obișnuiește întotdeauna, întotdeauna se obișnuiește. Marta se încruntă ascultând discursul tatălui, se sili să zâmbească și porni din nou prin casă, de astă dată deschizând și închizând sertare și dulapuri, evaluându-le conținutul. Marçal făcu un gest de mulțumire spre socru, apoi se uită la ceas și anunță, Se apropie ora să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
în ansamblau le reveneau. Nu va fi ușor, omul nu e un lucru pe care-l lepezi într-un loc și-l lași acolo, omul se mișcă, gândește, întreabă, se îndoiește, cercetează, vrea să știe, și, dacă e adevărat că, silit de obișnuința conformismului, pare, mai devreme sau mai târziu, că s-a supus obiectelor, să nu se creadă că supunerea este, în toate cazurile, definitivă. Prima problemă pe care noii locatari vor trebui s-o rezolve, cu excepția lui Marçal Gacho
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
primit, la fel de urgente ca și primul dintre toate, în sfârșit își recăpătă suflul și spuse, Găsit a fugit chiar în ziua când ai plecat, a făcut o gaură în gardul de la curte și a venit aici, nu l-am putut sili să se întoarcă, era hotărât să te aștepte până nu știu când, n-am avut ce face, l-am lăsat aici, și îi aduc mâncare și apă, îi țin puțin de urât, deși nu cred că are nevoie. Cipriano Algor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Înșfăcă un pumnal. La rândul său, Ceagrî scosese sabia din teacă. Nimeni nu știa dacă trebuia să se intervină sau, după obicei, frații selgiucizi să fie lăsați să-și Încheie disputa În sânge. Atunci Toghrul spuse: — Frate, nu te pot sili să mi te supui, nu pot să-ți opresc oamenii. Dar, dacă le dai drumul asupra orașului, Îmi voi Împlânta acest pumnal În inimă. Și, zicând asta, și-a Îndreptat arma, al cărei mâner Îl ținea cu amândouă mâinile, către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
redat libertatea Împăratului prizonier. Un moment măreț pentru Islam, fără Îndoială, dar un subiect de gravă preocupare pentru Samarkand. Alp Arslan l-a râvnit Întotdeauna, a Încercat chiar, În trecut, să-l cucerească. Numai conflictul său cu bizantinii l-a silit să Încheie un armistițiu, pecetluit prin alianțe matrimoniale Între cele două dinastii: Malik Șah, fiul cel mai mare al sultanului, a obținut mâna lui Turkan Hatun, sora lui Nasr; iar hanul Însuși s-a căsătorit cu fiica lui Alp Arslan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
la palat, el le cuvântează ofițerilor săi: — Atunci când bunicul meu, Dumnezeu să păstreze În noi amintirea Înțelepciunii sale, a dorit să cucerească orașul Balkh, locuitorii puseră mâna pe arme, În lipsa suveranului lor, și uciseră un mare număr dintre soldații noștri, silindu-ne armata să se retragă. Bunicul meu Îi scrise atunci lui Mahmud, stăpânitorul Balkh-ului, o scrisoare de dojană: „Vreau cu adevărat ca trupele noastre să se Înfrunte, fie ca Dumnezeu să dea victoria cui binevoiește, dar unde vom ajunge dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ai iubit, te-am iubit. Mă mai cunoști tu oare? Khayyam o Înconjoară cu un braț tandru. Suspină: — Dacă am avea măcar răgazul de a ne lămuri, știu că această dihonie prostească ar fi izgonită, dar timpul ne hărțuiește, ne silește să ne punem la mezat viitorul pe aceste clipe tulburi. La rândul său, simte pe față fuga unei lacrimi. Ar dori s-o ascundă, dar Djahane Îl Îmbrățișează aprig, și-a lipit chipul de al lui. Poți să-mi ascunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
descompune? Doar În zori, istovit, cu capul Încețoșat, Omar se abandonează, În cele din urmă, somnului. Câte ore a dormit? Un zgomot de pași Îl trezește, soarele, aflat deja În Înaltul cerului, se strecoară printr-o despicătură a perdelei, Îl silește să-și apere ochii. Îl zărește atunci, În cadrul ușii, pe bărbatul a cărui sosire l-a tulburat. E Înalt, cu mustăți, Își atinge ușor, cu palma, cu un gest părintesc, garda săbiei. Capul Îi e Înfășurat Într-un turban de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
murit apărându-l. Dar de multă vreme hotărâsem că, dacă stăpânul avea să piară, nu i-aș mai fi slujit nici pe fiii, nici pe succesorii săi, și aș fi părăsit pentru totdeauna meșteșugul săbiei. Împrejurările morții sale m-au silit să-l ajut pentru ultima oară. Am fost părtaș la moartea lui Malik Șah, și nu-mi pare rău: Își trădase tutorele, părintele, pe omul care-l ridicase pe culmi; merita, așadar, să moară. A trebuit să-l ucid, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să Învețe și să respecte apăsătoarele porunci ale lui Hasan, ca și cum ar fi reprezentat Cuvântul revelat. Dar cei mai mulți dintre ei erau din ce În ce mai răzvrătiți, cu ei viața Își reintra În drepturi. Unii cutezară, Într-o bună zi, să Întrebe de ce erau siliți să-și petreacă Întreaga tinerețe În acest soi de cazarmă-mănăstire, de unde era izgonită orice bucurie. Asupra lor se abătură represaliile, atât de aspre Încât se feriră, de atunci Înainte, să mai enunțe fie și cea mai măruntă părere potrivnică. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Încerca să-i impună tăcere, acuzându-l până și de faptul că ar fi necredincios și ar trăda Învățămintele Fondatorului. Se spune chiar că a trimis la moarte două sute cincizeci din partizanii fiului său și a alungat alți două sute cincizeci, silindu-i să poarte În spinare, până la poalele muntelui, cadavrele prietenilor executați. Dar, dintr-o urmă de sentimente părintești, Marele Maestru n-a cutezat să urmeze tradiția infanticidă a lui Hasan Sabbah. Și, când tatăl muri, În 1162, fiul rebel Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dar fără piedici, n-am avut altă Îndeletnicire În afara cititului și recititului celor zece pagini scrise de mână care alcătuiau interogatoriul lui Mirza Reza. M-aș fi plictisit, neîndoios, de ele dacă aș fi avut alte distracții, dar acest contact silit cu un condamnat la moarte exercita asupra mea o fascinație de netăgăduit, ținând seama de faptul că puteam să mi-l imaginez cu ușurință, cu mădularele lui descărnate, cu ochii de posedat, cu veșmântul de cuvios Îndoielnic. Câteodată credeam chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rămânea: — Așadar, pentru tine rezolvarea problemelor Persiei Înseamnă să te alături cohortei bocitorilor! N-am spus asta. Să plângi nu e o rețetă. Nici o Însușire. Nimic altceva decât un gest simplu, naiv, vrednic de milă. Nimeni nu trebuie să se silească să verse lacrimi. Unicul lucru important este să nu disprețuiești tragedia celorlalți. Când am fost văzut plângând, când am fost văzut renunțând la indiferența mea suverană de străin, au venit să-mi spună, pe un ton de destăinuire, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
colonelul Liakov, guvernator militar al Teheranului, artizan al loviturii de stat, Înainte de plecare trupelor sale spre Tabriz, suna așa: „Bravi cazaci, Șahul se află În primejdie, locuitorii din Tabriz i-au contestat autoritatea, i-au declarat război, vrând să-l silească să accepte Constituția. Or, Constituția urmărește să vă suprime privilegiile, să vă desființeze brigada. Dacă ea triumfă, soțiile și copiii voștri vor cunoaște foamea. Constituția vă este cel mai mare dușman, trebuie să vă luptați Împotrivă-i ca niște lei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
reforme aveau să Înceapă, spuneau ei, experții aveau să sosească, În curând vistieria statului avea să fie plină, ne vom plăti toate datoriile, vom Îndepărta toate tutelele, vom avea școli și spitale, ca și o armată modernă care Îl va sili pe țar să părăsească Tabrizul și Îl va Împiedica să ne țină sub amenințare. Persia aștepta minuni. Și, Într-adevăr, minuni urmau să se producă. XLV Prima minune mi-a anunțat-o Fazel. În șoaptă, dar pe un ton triumfător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
argint stăteau pe o podeală de porfir, de marmură, de sidef și de pietre negre. 7. Iar de băut turnau în vase de aur, de felurite soiuri. Era belșug de vin împărătesc mulțumită dărniciei împăratului. 8. Dar nimeni nu era silit să bea, căci împăratul poruncise tuturor oamenilor din casa lui să facă după voia fiecăruia. 9. Împărăteasa Vasti a dat și ea un ospăț femeilor, în casa împărătească a împăratului Ahașveroș. 10. A șaptea zi, pe cînd inima împăratului era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85081_a_85868]
-
lui era hotărîtă în mintea împăratului. 8. Cînd s-a întors împăratul din grădina casei împărătești în odaia ospățului, a văzut pe Haman că se aruncase spre patul pe care era Estera și i-a zis: "Cum, să mai și silești pe împărăteasă, la mine, în casa împărătească?" Cum au ieșit cuvintele acestea din gura împăratului, i-au și acoperit fața lui Haman. 9. Și Harbona, unul din fameni, a zis în fața împăratului: "Iată, spînzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85081_a_85868]
-
Înapoi. Am auzit apoi alții urlînd undeva prin pădurile viscolite. Și stînd acolo, surescitat la maximum, mi-am dat seama că voi Îngheța. Atunci am Început să strig și, aprinzînd toate hîrtiile pe care le aveam prin buzunare, am pornit, silindu-mi să nu ezit, spre locul unde se afla lupul. O ușurare imensă m-a invadat În clipa cînd am văzut că se dă la o parte din drum și puteam astfel să trec mai departe. Spaima mi-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ca statuile, În lumina iradiată de carnea lor. Valurile mă izbesc de aceleași idei. Nu pot să spun că mă surprinde acest lucru, dar e ceva nou În Încăpățînarea cu care revin asupra unor gînduri. Poate această Împrejurare ce mă silește la intimitate cu cerul și marea mă determină să cred că, dacă nu simțim nici o panică pe corabia lui Ulise, n-are sens să ne-o imaginăm. Există cei care văd și cei care simt, notează undeva Thibaudet, referindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]