11,815 matches
-
de recădere. O formă prescurtată de terapie cognitiv-comportamentală este eficientă la unii pacienți. Fairburn și Brownell, 2002. Este vorba, în majoritatea cazurilor, despre conflicte interpersonale sau despre dificultăți de adaptare asociate unui anumit moment al vieții; este vorba uneori despre singurătate, asociată sau nu unor deficiențe de competență socială, sau unei probleme de doliu. Aceste persoane ar prezenta elementele unui prognostic terapeutic negativ cum ar fi o puternică ambivalență, o stimă de sine redusă, o greutate mică, comportamente și cogniții bulimice
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mașina în diferite locuri, mutându-se de pe o stradă pe alta în apropierea benzinăriilor (unde avea toaletă și duș). În acest timp a fost angajat pentru scurte perioade, uneori nici măcar nu a fost plătit, a suferit de foame și de singurătate. Primul care l-a ajutat a fost un tânăr spaniol care îi mai dădea să mănânce apoi l-a recomandat unei comunități religioase care „l-a înfiat”, dându-i haine, o pătură, mâncare, iar în cele din urmă găsindu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
de pildă, transmite sentimentul solitudinii convingător, într-o tonalitate tânguitoare: „Pe-aici nu trece niciodată nimeni,/Încât e cerul anilor mereu închis/De parcă n-a fost tinerețe și nici vis/ În pomul cu frunzișul între oameni.// Pe-aici îmi las singurătatea numai eu,/ Când toamna scutură rugină pe tufani,/ Și drumurile-mi suie pulberea de ani/ În nouri grei, de rod, spre Dumnezeu”. Popas lângă pământ exprimă, în metru folcloric, iubirea pentru pământul natal: „Negrule pământ,/Pentru cine cânt,/ De tot
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290643_a_291972]
-
1977) -, fie în reportaje de pe șantiere hidroenergetice (Someșul cald, 1974), dar mai ales în volume de proză scurtă, în care se cultivă satira acidă, caragialiană, grefată pe un model de sobrietate analitică specific tradiției ardelenești. Astfel, incizii necruțătoare apar în Singurătatea unei femei frumoase (1980), dar mai cu seamă în Aprobare pentru un tango (1982), comentat pe larg în emisiunile postului de radio Europa Liberă de Monica Lovinescu, ceea ce trezește în țară o reacție violentă împotriva autorului nonconformist. I se scoate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285984_a_287313]
-
intitulat simplu Interviuri (2001). SCRIERI: Fata care spune Da!, București, 1970; Blondele întotdeauna trișează, Cluj, 1971; Un coniac pentru o fată, Cluj, 1973; Someșul cald, Cluj-Napoca, 1974; Morții nu mint niciodată, Cluj-Napoca, 1975; Cu moartea între patru ochi, Cluj-Napoca, 1977; Singurătatea unei femei frumoase, Cluj-Napoca, 1980; Aprobare pentru un tango, Cluj-Napoca, 1982; Ultima aventură, București, 1982; O dimineață de luni, Cluj-Napoca, 1985; Sfatul medicului, Cluj-Napoca, 1990; Jocul, Cluj-Napoca, 1991; Și Caragiale e cu noi!, Cluj-Napoca, 1991; Drumul spre Europa, Cluj-Napoca, 1996
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285984_a_287313]
-
Cluj-Napoca, 2001. Repere bibliografice: George Pruteanu, „Blondele întotdeauna trișează”, CL, 1972, 15; Mircea Iorgulescu, „Un coniac pentru o fată”, LCF, 1973, 23; Vasile Sălăjan, „Morții nu mint niciodată”, TR, 1976, 11; Mircea Vaida, Actualitatea narațiunii, TR, 1979, 32; Mircea Popa, „Singurătatea unei femei frumoase”, ST, 1980, 10; Marian Popescu, „Mă propun director”, RL, 1983, 23; Ghițulescu, O panoramă, 272-275; Ion Cocora, Prefață la o piesă, TR, 1987, 12; Dicț. scriit. rom., I, 422-423; Constantin Cubleșan, Mitică din Ardeal, ALA, 2000, 519
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285984_a_287313]
-
Bălcescu. A apărut pentru prima oară în revista „România viitoare” (1850), la Paris. În „precuvântarea” care îl însoțește, Bălcescu pretinde că ar fi descoperit poemul, scris pe la 1830, la un schit, iar autorul ar fi fost „un călugăr hrănit în singurătate de cetirea Bibliei și a Psalmilor lui David”. Sibilinicele destăinuiri sunt, evident, o mistificare literară, în spirit romantic. În 1855, la trei ani după moartea lui Bălcescu, căruia îi aparține versiunea tipărită la Paris, este publicată în „România literară” a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
suferință. Vorbele frumoase pe care i le-au adresat cei doi maeștri n-au avut pentru viitorul Buddha „decât răsunetul aceleiași găunoase retorici ce a învăluit ignoranța și neputința omenească dintotdeauna”. Prin urmare, el i-a părăsit și a ales singurătatea pădurilor, încercând să găsească propria sa cale spirituală. Urmat de cinci discipoli, Gautama a descoperit un loc liniștit, în apropierea satului Sena, din districtul Uruvelă, pe malul râului Nairañjană, și s-a stabilit acolo. Timp de șase ani, cu îndârjire
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
de prinț. Nimic din ceea ce constituie infinita varietate a experiențelor umane nu-i mai era de acum înainte necunoscut - de la beatitudinile și dezamăgirile culturii, ale dragostei și puterii, până la sărăcia unui credincios rătăcitor, la contemplările și transele yoghinului, trecând prin singurătatea și mortificările ascetului. 3. Trezirea și activitatea misionară Gautama a ajuns la concluzia că, prin istovitoarele cazne l-a care s-a supus, n-a depășit nici cu un deget starea obișnuită a omului către o culme a cunoașterii și
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
participat 500 de arhați, desfășurat la Saptaparnaguha, într-o grotă, aproape de Răjagrha. Inițial, Ănanda, discipolul iubit al lui Buddha, nu a fost convocat, întrucât nu era un arhat. Refuzându-i-se dreptul de participare la conciliu, Ănanda se retrage în singurătate, stăpânește repede tehnicile de meditație și devine el însuși arhat. În aceste condiții, prezența îi este admisă. Conciliul a fost prezidat de Mahăkăśyapa și se spune că a durat șapte luni. Scopul său a fost acela de a aduna predicile
BUDDHA REALITATE ŞI LEGENDĂ by EMIL VACARIU () [Corola-publishinghouse/Science/463_a_1294]
-
cantoane, catolice și clericale, nu mai puțin amestecate în plan lingvistic. E adevărat, afiliațiile confesionale pierzîndu-și din pregnanță, asemenea clivaje contrariază mult mai puțin în prezent. Antagonismul grupurilor lingvistice este acum ațîțat, făcînd destul de vulnerabilă o identitate care, în fața propriei singurătăți, simte mai puțin orgoliul civic, și mai multă neliniște. Dar, chiar și atunci cînd un monument și-a pierdut semnificația, piedestalul rămîne. Spiritul elvețian ignoră noțiunea de minoritate etnică sau culturală, ca și pe aceea de voință majoritară; este, de
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
493. footnote>. În Omilia de laudă la Sfânta Muceniță Pelaghia cea din Antiohia, Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază faptul că nu a tulburat-o pe fericita aceasta nici spaima de ostașii ce stăteau la ușă, nici scurtimea timpului, nici singurătatea în care se găsea ea, cea atacată, nici că era numai ea în casă, nimic din acestea; „ci, ca și cum s-ar fi găsit între prieteni și cunoscuți, așa le făcea pe toate, fără temere. Și pe bună dreptate. Că nu
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
este răsplătit de Hristos cu mângâiere dumnezeiască potrivit cu durerea lui. Însăși starea de suferință a celui bolnav este un alt mod al lui Dumnezeu de a ne solicita iubirea noastră. Încercați trupește de fierbințeala suferinței și înghețați sufletește de răceala singurătății, unii semeni de-ai noștri se sting singuri și îndurerați, fără să aibă parte de mângâierea unei mâini și de glasul sau de prezența tăcută a unui om căruia să-i pese. De aceea suntem și trupești și duhovnicești, ca
Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
ne bucurăm și de slava Sa cerească (I Pt. 4, 12-14). Din când în când, durerea noastră poate fi transfigurată de străfulgerări ale slavei Sale. Suferința este parte a unui întreg mai mare. Este legătura dintre starea noastră prezentă de singurătate Și starea noastră viitoare de slavă. Teologia ne permite să vedem suferința ca o fereastră spre prezența lui Dumnezeu, în care vedem prin ea Și dincolo de ea Și surprindem o licărire a slavei Și a prezenței lui Dumnezeu care ne
Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
Antichității elenistice, diversifică modalitățile de construcție a personajelor și, implicit, tipologia afectivă. Aceeași formulă se întâlnește și în Dimineața nuanțelor (1989), unde decorul marin devine scena confruntărilor dintre elementul masculin și cel feminin, ale căror consecințe dramatice se traduc prin singurătate și melancolie. Dublu manierizante, mai întâi față de lirica universală, apoi față de concepția proprie, volumele de versuri Poem scris pe suflarea pământului (1975), Anamorfoze (1983), Fragilități (1996) și Provocări imergente (2000) reiau fără variații prea marcate registrul tematic caracteristic autorului. O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288261_a_289590]
-
de Păpuși din Iași în stagiunea 1980-1981, a dramatizării Arta conversației, după romanul omonim, realizată împreună cu actorul George Bănică (premiera în 1983 la Teatrul Giulești din București, pusă în scenă și la Oradea, Craiova, Cluj-Napoca). În aceeași colaborare figurează și Singurătatea unei femei (Arta conversației II), reprezentată în 1990 de compania particulară Arlechin din Pitești. Cu Romulus Vulpescu a publicat repovestirea romanelor Gargantua și Pantagruel de François Rabelais, iar singură, Extraordinarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon (Tartarin din Tarascon, Tartarin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290669_a_291998]
-
al poemelor sale se dovedește tendința lor centrifugală, refuzul coagulării în întreg, o notație suprinzătoare putând rupe coerența unui text care începe bine: „O mare împrevizibilă mi-atinge mâinile/ norii atârnă zdrențuiți, cheltuială de prisos/ a unei dimineți în care singurătatea cărnii umple/ toate alveolele memoriei. Un perete de iarbă. Vălul lui Hokusai/ îneacă păsările” (Mic accident). Caz fericit, pentru că de obicei se pot fie selecta frânturi de vers, fie se poate reconstitui, la modul diaristic, „aventura” interioară a unei porțiuni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290390_a_291719]
-
Melancolie, credincioasă soră!” Patriarhalismul său, tandru, se reduce în practică la ideea de simplitate: „O, drăgălașă muză populară/ În ochii tăi e cer senin de vară/ Și fermecata mea copilărie/ Mi-o readuci de tine-ademenită...” ( Când seara-n ceasuri de singurătate). Panourile reprezentând scene rurale sunt diafane, transparente; nu e satul transilvan al lui Coșbuc, cu particularitățile lui etnografice și sociale, ci satul ca tablou general, nelocalizat, într-o perspectivă deschisă reveriei. Tratate în frescă, la suprafață, figurile umane par lipsite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
Domnul generației [viitoare] și vor face cunoscută dreptatea lui poporului care se va naște: „Domnul a făcut acestea!” (vv. 23.25.31-32). E posibil ca Isus să fi avut în minte întregul psalm, inclusiv concluzia optimistă, dar simțământul său de singurătate nu trebuie diminuat. Isus nu și-a pierdut credința în Dumnezeu, așa cum pare să sugereze în sine această dublă invocație: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu”. În orice caz, cu siguranță, se simțea complet părăsit. Nu e de mirare că, pentru următorii
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
și nu este ultima cea care susține că acum omenirea a ajuns la maturitate; adică: nu mai avem nevoie de Dumnezeu; El poate fi îndepărtat la etajul de sus, într-un fel de paradis deistic; religia și spiritualitatea înseamnă zborul singurătății noastre către singurătatea lui Dumnezeu, astfel încât noi putem duce înainte lumea de aici, de jos, împărțind-o în avantajul nostru, fără nicio interferență de dincolo. Aceasta era propunerea Iluminismului. Negarea învierii trupești a lui Isus se potrivea cu agenda socială
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
ultima cea care susține că acum omenirea a ajuns la maturitate; adică: nu mai avem nevoie de Dumnezeu; El poate fi îndepărtat la etajul de sus, într-un fel de paradis deistic; religia și spiritualitatea înseamnă zborul singurătății noastre către singurătatea lui Dumnezeu, astfel încât noi putem duce înainte lumea de aici, de jos, împărțind-o în avantajul nostru, fără nicio interferență de dincolo. Aceasta era propunerea Iluminismului. Negarea învierii trupești a lui Isus se potrivea cu agenda socială, culturală și politică
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
treptele izbei, privirea i se pierdea în cea a soției lui și abia apuca să spună: „M-am întors, vezi...”, înainte de a se prăbuși și de a muri din cauza rănilor. 3 În anul acela, Franța m-a încătușat într-o singurătate profundă și studioasă. La sfârșitul verii, mă întorceam de la Saranza, asemenea unui tânăr explorator, cu o mie și una de descoperiri în bagajele mele - de la ciorchinele de struguri al lui Proust până la plăcuța care atesta moartea tragică a ducelui de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
toate scenariile societății adulte. Rari sunt cei care, la treisprezece sau paisprezece ani, știu să reziste mecanismelor rolurilor impuse celor singuratici, celor contemplativi, cu toată cruzimea și intoleranța copiilor de deunăzi. Datorită căutării mele franțuzești am putut să-mi mențin singurătatea atentă de adolescent. Societatea în miniatură a colegilor mei manifesta față de mine când o condescendență distrată (eu eram un „mucos”, nu fumam și nu spuneam povești deocheate în care organele genitale, bărbătești și femeiești, deveneau personaje de sine stătătoare), când
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
profesoara suspina dând ochii peste cap. Mirosul de zăpadă și de pământ reavăn umplea încet clasa. Statutul nostru de paria în societatea clasei a sfârșit prin ne uni. Fără să devenim chiar prieteni, ne-am dat seama de cele două singurătăți ale noastre, am văzut parcă îl ele un semn de recunoaștere. De atunci încolo, mi se întâmpla adesea să-l însoțesc pe Pașka în expedițiile lui de pescar, pe malurile înzăpezite ale Volgăi. Găurea gheața cu ajutorul unui puternic arbore cotit
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
naiv, mergea cu fruntea sus, prin ținutul acela plat, rece și șters, pe care-l iubea totuși, numindu-l „patrie”. Părea invulnerabil. O fracțiune de secundă, inima mea a bătut parcă în același ritm cu a lui, învingând frica, fatalitatea, singurătatea. În bravada aceea am simțit un fel de coardă nouă a armoniei profunde care era pentru mine Franța. Am încercat să îi găsesc un nume: mândrie patriotică? Semeție? Sau faimoasa furia francese pe care italienii le-o recunoșteau ostașilor francezi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]