11,714 matches
-
temple reprezentări antropomorfe ale zeilor. Nu trebuie uitat că cele mai vechi și primitive reprezentări ale divinităților erau constituite de simple coloane terminate În formă de cap. Însă, curând, ajunge și În lumea slavă practica legării cultului de temple și statui antropomorfe (chiar dacă, desigur, nu Într-o manieră realistă: dacă ne gândim doar la policefalie); acest fenomen a favorizat, fără Îndoială, și consolidarea structurilor sacerdotale. Celxe "Cel" mai adesea, zeilor li se ofereau jertfe nesângeroase constând În carne, pâine, lapte, băuturi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
solo aequare lasă să se Înțeleagă că nu este vorba despre o poiană sacră sau despre un simplu cerc de pietre. În plus, descrierea pe care Însuși Tacit (Germania, XL) o face procesiunii zeiței Nerthusxe "Nerthus" implică obligatoriu existența unei statui a zeiței: „Este transportată de vaci, iar preotul o urmează cu mare venerație”. Desigur, mărturiile din epocile mai târzii sunt mai puțin semnificative (cf. De Vries, 1957, pp. 376 sqq.), pentru că se referă la realități care, Într-o oarecare măsură
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
despre care vorbește Grigore din Tours (Vita S. Galli, II). Dar, chiar făcând abstracție de aceste mărturii târzii, este totuși clar, din ceea ce am observat mai sus, că Tacitus cunoștea deja la germani un exemplu rar de templu și de statuie, ceea ce Înseamnă că, În cultura lor, Încă din perioada preromană, se dezvoltase practica reprezentării materiale a figurii zeilor și a construirii de edificii specifice destinate cultului. Contactul cu cultura romană nu a făcut decât să Întărească această tendință inițială. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În fragmentul deja citat din Germania (XL) unde vorbește despre zeița Nerthusxe "Nerthus", Tacitus amintește că, Într-o insulă din Ocean, neprecizată, se află o pădure sacră În care este păstrat un car acoperit cu o pânză, destinat să poarte statuia zeiței În timpul procesiunii. În alt loc (Annales, I, 61), Tacitus, amintind de priveliștea atroce care li s-a arătat romanilor Întorși În 14 d.Hr. În pădurea Teutoburg pentru a-i oferi lui Quintilius Varus și soldaților săi uciși În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ecclesiae Pontificum, IV, 25-26) descrie templul păgân din Uppsala (cf. Dumézil, 1997, pp. 186 sqq.): Acel popor vestit are un templu, numit Uppsala, nu departe de cetatea Sicton. În acest templu, care este cu totul acoperit cu aur, poporul venerează statuile a trei zei: cel mai puternic dintre ei, Thorrxe "Thorr", Își are tronul În centrul sălii, iar alături de el stau Wodan și Friccus. Funcția lor este următoarea: „Thorr - spun aceștia - domină cerul și stăpânește tunetul, fulgerul, vânturile și ploaia, vremea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fulgerul, vânturile și ploaia, vremea senină și secerișul. Celălalt, Wodan, care Înseamnă mânie, stăpânește peste război și oferă omului forță Împotriva dușmanilor. Celxe "Cel" de-al treilea este Friccus, cel care oferă oamenilor pace și plăcere”. Acesta are Încă o statuie cu un membru mare; În schimb, pe Wodan Îl reprezintă Înarmat, cum facem noi cu Martexe "Marte"; Thorr, cu sceptrul său, pare să semene cu Jupiter ș...ț. Fiecare zeu Își are preoții săi care aduc jertfe din partea oamenilor. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și, acolo, ucigând un om În numele obștii, Împlinesc rânduielile Îngrozitoare ale acestei ceremonii barbare (Tacitus, Germania, XXXIX). De asemenea, după cum am văzut deja, la sfârșitul procesiunii solemne a zeiței Nerthusxe "Nerthus" erau sacrificați prin Înecare sclavii care spălaseră carul și statuia zeiței. Este interesant că aceste jertfe aveau cel mai adesea o formă „nesângeroasă”, cel puțin În cazurile În care cunoaștem detalii; acestea se desfășurau fără vărsare de sânge, victima fiind Înecată sau spânzurată. Ne putem gândi că acest lucru nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
118 2. Sumerienii și problema sumeriană 120 3. Binomul sumero-akkadian al religiei mesopotamiene 121 3. Originea și viața zeilor 125 1. Originea zeilor (teogonia) 125 2. Lucrarea zeilor la Începuturi și mitul lui Atra¿asșs 126 3. Antropomorfismul, simboluri și statui divine 127 4. Transcendența și atributele divine 129 5. Nemurirea zeilor 130 6. Limitele concepției despre divin 135 4. Panteonul 137 1. Formarea panteonului 137 2. Numele zeilor 138 3. Opera de sistematizare a școlilor teologico-sacerdotale 138 4. Politeismul și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Trebuie însă utilizate cu spirit critic pentru că pot distorsiona adevărul. Cunoaștem și multe documentele care nu sunt demne de încredere. Astăzi avem la dispoziție fotografia, filmarea și înregistrarea. În antichitate însă existau diferite forme de iconografie și de realizare a statuilor. De exemplu, recent, unii cercetători au dedicat mult timp studiului semnelor imprimate de sigilii găsite în Orientul Mijlociu antic și au reușit să extragă informații foarte interesante despre istoria religiei din acea epocă. În ceea ce-i privește pe martori, ei sunt
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
un conflict violent. Cauzele colapsului sunt interne. La aceste cauze interne se adaugă slăbirea Egiptului care a încetat să susțină cetățile cananeene. Există paralelisme mai mult sau mai puțin antice ale acestui fenomen: construirea piramidelor din Egipt, templele Maya sau statuile din Insula Paștelui au avut un efect analog asupra culturilor și societăților în aceste părți ale lumii: epuizarea economică ce pune capăt, brusc, unui sistem politic caracterizat de exploatare excesivă. „Israel” a luat locul unei culturi aflate la sfârșitul vieții
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
este și ea o bildende Kunst, raportată la sculptură reprezintă o debilitare a principiului formei, pentru că ea nu creează decât iluzia corpului și a modelării. Pe de altă parte, culoarea este doar un accident al formei și, ștergând-o de pe statuile eline, timpul a lucrat bine de vreme ce a restituit esențialității ceea ce se născuse din ea. Numai că această esențialitate a fost până la urmă coruptă chiar și în sculptură. Când sculptura greacă dobândește dimensiunea psihologicului, când devine expresivă și sugestivă, înfățișând, să
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
liniștea unui contur. Însă atunci înseamnă că granița dintre mimetic și simbol a dispărut. Reproducerea corpului nu este o verificare a capacității mimetice a omului; lucrurile imitate nu sunt „icoane“, ci simboluri ale unor rituri de încercuire. În ronde-bosse-ul oricărei statui există o aluzie la îngrădirile benefice în care viața își primește determinațiile ei și capătă o formă, un chip. Lucrurile nu își trăiesc aici tristețea mărginirii, ci satisfacția împlinirii lor. Oul sculptat al lui Brâncuși, această monadă orfică, este o
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
emblema fizică a infinitului, care este orizontul. Ca să te bucuri cu adevărat de corporalitate, trebuie să o supui tactil; dintre arte, sculptura este singura care sustrage tactilul din sfera pragmaticului, îi dă o demnitate estetică și îl revalidează în spirit. Statuile eline, oarbe toate, poartă în ele nu numai limitația, forma, ci și principiul contemplării ei. Numai în această dobândită orbire devine limpede intenția de a trăi eminența corpului, și o statuie în care văzul a amuțit este implicit o invitație
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
dă o demnitate estetică și îl revalidează în spirit. Statuile eline, oarbe toate, poartă în ele nu numai limitația, forma, ci și principiul contemplării ei. Numai în această dobândită orbire devine limpede intenția de a trăi eminența corpului, și o statuie în care văzul a amuțit este implicit o invitație la hiperestezia tactilului. Nu „vezi“ cu adevărat o sculptură decât pipăind-o și nu întâmplător Brâncuși și-a subintitulat câteva lucrări „sculptură pentru orbi“. Suprafața este șlefuită până la epuizarea oricărui accident
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
evoluează“, ci este situare fermă în orizontul unui destin. Determinant apare imobilismul lui, ființa lui turnată perfect în propriul ei contur. Tocmai de aceea, el nu cade de la o înălțime situată mai presus de sine, ci se surpă asemeni unei statui în granițele formei. În tragicul antic este exaltată limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere a modernului pe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nevăzut, dar urmează să devină vizibil, nu înspre ceea ce este nevăzut și urmează să persiste în obscuritate. Zeița Atena meditează asupra limitelor ce pot fi cunoscute - și dinainte cunoscute - de oameni: la limita unui vas, a unei podoabe, a unei statui. Meditația zeiței se oprește în fața limitei care este omul, chiar dacă, în calitatea ei de zeiță, aceasta îi este deopotrivă cunoscută. Meditația Atenei este legată de rolul ei de însoțitoare și sfătuitoare. Or, în privința limitei care este chiar propria lui viață
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
îi este deopotrivă cunoscută. Meditația Atenei este legată de rolul ei de însoțitoare și sfătuitoare. Or, în privința limitei care este chiar propria lui viață, Atena nu-l poate însoți pe om. Căci spre deosebire de un vas, de podoabă sau de o statuie, ființa unui om nu ajunge decât treptat la prezență. De aceea, el rămâne să străbată singur, și fără să-l cunoască dinainte, teritoriul de obscuritate care l desparte de ființa sa, de limita vieții sale. Orice destin stă sub ne-
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
sfârșit. Dacă postura sentențios-cogitativă nu o prinde deloc pe autoare, târând confesiunea într-o încețoșare fără speranță, stările fluide, închipuirile vaporoase îi smulg, nu chiar „vorbe de argint”, dar, orișicât, exprimări ceva mai norocoase. Cu un fir epic încâlcit, romanul Statuia care arde (1934) plutește în aceeași nebuloasă cu pretenții moral-filosofice. Codrea, un „răzvrătit” pe care nu îl sperie hărțuielile la care se vede supus, e stăpânit de un ideal, de un „vis luxuriant”. Un proiect utopic și confuz, vizând, din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
moartea tinerei într-un groaznic accident, că banii pe care ea îi trimitea și care erau meniți să susțină reforma erau dobândiți într-un chip necurat, Ijleal oferindu-și grațiile unui bulgar respingător, șef al iridentei din Cadrilater. Și în Statuia care arde, același conflict între spirit și trup, între real și ireal. Întretăiat, ca și în romanul precedent, de prețios ilare cogitații sau de bruște scăpătări în sentimentalitate (suspinuri, leșinuri, frecvente izbucniri în plâns), discursul se reabilitează cât de cât
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
diferite și cu un colorit exotic, ce își duc traiul aici. Iubirile sunt aprinse, au ceva sălbatic în această lume ce nu s-a desprins de primitivitate. Și tot astfel vrăjmășiile, ducând la năprasnice întâmplări. SCRIERI: Biserica nouă, Craiova, 1930; Statuia care arde, București, 1934; Tunda, București, 1940. Repere bibliografice: I. Peltz, Maura Prigor, „Zodiac”, 1930, 1-2; Mărgărita Miller-Verghi, „Biserica nouă”, RVS, 1930, 8-10; M. D. [Mircea Damian], Femeile între ele, FCL, 1930, 883; D. N. [Dinu Nicodin], „Statuia care arde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
Craiova, 1930; Statuia care arde, București, 1934; Tunda, București, 1940. Repere bibliografice: I. Peltz, Maura Prigor, „Zodiac”, 1930, 1-2; Mărgărita Miller-Verghi, „Biserica nouă”, RVS, 1930, 8-10; M. D. [Mircea Damian], Femeile între ele, FCL, 1930, 883; D. N. [Dinu Nicodin], „Statuia care arde”, ȚA, 1934, 566; Dinu Roco, „Statuia care arde”, „Epoca”, 1934, 1569; Al. Robot, „Statuia care arde”, RP, 1934, 4888; [Maura Prigor], „Almanahul Asociației Publiciștilor Români”, 1938, 76-77; G. Bota, „Tunda”, F, 1940, 3-4; Predescu, Encicl., 694; Ion Samarineanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
București, 1940. Repere bibliografice: I. Peltz, Maura Prigor, „Zodiac”, 1930, 1-2; Mărgărita Miller-Verghi, „Biserica nouă”, RVS, 1930, 8-10; M. D. [Mircea Damian], Femeile între ele, FCL, 1930, 883; D. N. [Dinu Nicodin], „Statuia care arde”, ȚA, 1934, 566; Dinu Roco, „Statuia care arde”, „Epoca”, 1934, 1569; Al. Robot, „Statuia care arde”, RP, 1934, 4888; [Maura Prigor], „Almanahul Asociației Publiciștilor Români”, 1938, 76-77; G. Bota, „Tunda”, F, 1940, 3-4; Predescu, Encicl., 694; Ion Samarineanu, „Biserica nouă”, F, 1942, 1-2; Dicț. scriit. rom
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
Zodiac”, 1930, 1-2; Mărgărita Miller-Verghi, „Biserica nouă”, RVS, 1930, 8-10; M. D. [Mircea Damian], Femeile între ele, FCL, 1930, 883; D. N. [Dinu Nicodin], „Statuia care arde”, ȚA, 1934, 566; Dinu Roco, „Statuia care arde”, „Epoca”, 1934, 1569; Al. Robot, „Statuia care arde”, RP, 1934, 4888; [Maura Prigor], „Almanahul Asociației Publiciștilor Români”, 1938, 76-77; G. Bota, „Tunda”, F, 1940, 3-4; Predescu, Encicl., 694; Ion Samarineanu, „Biserica nouă”, F, 1942, 1-2; Dicț. scriit. rom., III, 893. F.F.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289025_a_290354]
-
a Președintelui Saadi Carnot; cortegiul bine intenționatului și nefericitului împărat al Braziliei, Don Pedro, străbătînd Place de la Concorde; al obtuzului antirepublican Boulanger și al lui Paul Déroulède, pe care Iorga îl califica drept "naționalist"69; și al demonstrațiilor periodice la statuia Strasbourg. Era perioada Antantei Cordiale franco-ruse, cu care Iorga, ca supus al unui rege din dinastia Hohenzollern, nu prea s-a împăcat. Odată, un student francez impertinent l-a întrebat: "De ce nu vă lăsați anexați de ruși?"70. Dintre toți
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
000 din cărțile lui. A donat cărți românești chiar și românilor din Statele Unite ca să-i încurajeze să-și păstreze tradițiile naționale 222. Prin subscripții și donații (pe care Iorga le-a publicat prompt în "Neamul românesc"), Iorga a comandat o statuie a lui Cuza Vodă, înfăptuitorul unirii românilor, care a fost dezvelită la Iași în 1912. După ruptura de conservatori, Iorga voia să fondeze o Organizație Democratică Naționalistă pentru a transpune filosofia sămănătoristă în practica politică. Ales candidat independent, naționalismul său
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]