11,919 matches
-
nici o funcție și trăiește din scris. În 1990 fondează Editura Roza Vânturilor, specializată în publicarea unor opere fundamentale mai puțin cunoscute, aparținând lui Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Eliade ș.a. Începând din 1994 predă istoria literaturii române la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Valahia” din Târgoviște. Titularizat profesor în 1996, devine și șef de catedră. Debutează la „Luceafărul” în 1962 și mai este prezent în „Romanoslavica” (unde face parte din redacție), „Gazeta literară”, „România literară”, „Argeș”, „Ateneu”, „Scânteia”, „Scânteia tineretului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290695_a_292024]
-
În alte cazuri - care formează cea mai mare parte -, tensiunea se stabilește și se articulează Între ideologii și răspunsuri emoționale, Învățături și puteri, care Își Împart, atunci când nu Își revendică, câmpul expresiilor simbolice, conform unei Împărțiri tripartite clasice: cosmologia, antropologia, teologia. În orice caz, problema fundamentală pe care o tradiție religioasă, ca factor dinamic și vital, se vede nevoită să o Înfrunte În istoria sa mai lungă sau mai scurtă este o problemă de identitate. Desigur, această identitate nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-l pe Georges Dumézil, există tendința de a asocia limba cu gândirea și de a distinge În gândirea indo-europeană arhaică o Împărțire În trei funcții: cea a suveranității, cea a forței și cea a fertilității. De aici derivă ipoteza unei teologii tripartite și, de asemenea, a unei organizări sociale, de asemenea, tripartite. Epoca metalelor este tocmai epoca În care se formează societățile ierarhizate și, prin urmare, și panteonurile ierarhizate: organizarea religioasă reflectă cu acuratețe structura socială. În special În cadrul creat de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Zeul cetății tale te iubește; el te-a Însărcinat să-i reclădești templul”. Și se adaugă: „Zeul cetății tale te călăuzește, tatăl tău care te iubește”. Este, desigur, o indicare retorică a filiației, dar foarte semnificativă pentru independența față de vechea teologie regală. Se va ajunge (Încă În timpul dinastiei a XI-a, când vechiul ordin este pe punctul de a fi reconstituit) să i se spună principelui Mentuhotep 2: „Eram fiul lui Neprixe "Nepri" șzeul grâuluiț, soț al lui Taitxe "Tait" șzeița
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Nun" șhaosul primordialț, devenind ocean, ca la Început. Eu sunt cel care va rămâne, cu Osirisxe "Osiris", după ce mă voi fi transformat din nou În șarpele pe care oamenii nu-l cunosc, iar zeii nu-l văd...” 17. O NOUĂ TEOLOGIE: ATONTC "17. O NOUĂ TEOLOGIE \: ATON" Spre sfârșitul dinastiei a XVIII-a, În jurul anului 1 400 Î.Hr., apar simptomele interesante ale unei noi religiozități care vede divinitatea cu ochi mai puțin teologici, simte că aceasta participă mai mult la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ca la Început. Eu sunt cel care va rămâne, cu Osirisxe "Osiris", după ce mă voi fi transformat din nou În șarpele pe care oamenii nu-l cunosc, iar zeii nu-l văd...” 17. O NOUĂ TEOLOGIE: ATONTC "17. O NOUĂ TEOLOGIE \: ATON" Spre sfârșitul dinastiei a XVIII-a, În jurul anului 1 400 Î.Hr., apar simptomele interesante ale unei noi religiozități care vede divinitatea cu ochi mai puțin teologici, simte că aceasta participă mai mult la viața măruntă din lume. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
17). Un alt imn, sculptat pe o stelă de doi frați sculptori, Horusxe "Horus" și Suti2, se adresează zeului numindu-l „mamă binefăcătoare a zeilor și a oamenilor”, cu un limbaj plin de Încredere și recunoștință care nu datorează nimic teologiei oficiale. În această direcție se formează, chiar spre sfârșitul dinastiei, cel mai cunoscut text religios din literatura egipteană, Imnul lui Aton1 - „soarele” În sens fizic, spre deosebire de Raxe "Ra", „soarele” mitologic -, care constituie „Învățătura” predicată de suveranul Amenofis al IV-lea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mult decât un simplu joc grafic, folosindu-se astfel de incredibilele particularități figurative ale scrierii egiptene. Mai mult, dacă regele-zeu din Tell el Amarna se afla la capătul lumii, fiind cunoscut doar aristocrației de la curte, și Încerca să formuleze o teologie, acest nou rege-zeu este, mai mult decât orice, coborât În lume. Are caracteristicile clare ale uni zeu creator, după cum o arată atât cei aproximativ o sută de fii și șaizeci de fiice, cât și cetatea pe care a Întemeiat-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lumină privirea ochilor săi, iar lumina a fost... Tot ce gândea În inima ei Îndată Începea să existe. Astfel, ea a gândit bunăstarea (bæq)... iar Egiptul (bæqt) a Început să fie... (trad. Sauneron.) În aceste texte apare pentru prima dată teologia complexă a lui Amonxe "Amon"2, care a fost, pe rând, șarpele Kematefxe "Kematef" („Celxe "Cel" care și-a Împlinit timpul”), care după moarte a devenit șarpele Irtaxe "Irta" („Cel care a făcut pământul”), care, mort și el, a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cea a oamenilor. În concepția mesopotamiană, destinul este ceva suprem, În sens absolut, chiar supradivin. Această idee devine foarte explicită În perioada suveranilor asirieni numiți sargonizi (721-609 Î.Hr.), când destinul ajunge să fie considerat divinitate propriu-zisă. d) Absența spiritualității. Teologia mesopotamiană nu cunoaște bine nici conceptul modern de spiritualitate divină. Într-adevăr, se vorbește despre zei Într-un mod foarte uman; li se desemnează domenii materiale, e adevărat, misterioase (cerul, atmosfera, pământul, subteranul, soarele, luna, stelele etc.). Nu se aude
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
literaturii mesopotamiene ideea că, atunci când o divinitate este luată din locul ei ca pradă de război, zeul respectiv și-a părăsit locuința ca să-i pedepsească pe credincioși pentru diferitele lor greșeli și le neagă acestora ajutorul. Exemplul tipic pentru această teologie este descrierea din poemul Erraxe "Erra" a Îndepărtării lui Mardukxe "Marduk" (a statuii sale) din Babilon. Un alt regat divin este apsû (sumeriană abzu), adică oceanul cu ape dulci și fertile din subteran. Acolo suveran este Enkixe "Enki"/Ea. Despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îndeaproape poporul și se războiește alături de el. 9. Îngeri, demoni, monștri, eroi și regi divinizați 1tc "9. Îngeri, demoni, monștri, eroi și regi divinizați1" Ne aflăm Într-un moment potrivit pentru a discuta despre aceste ființe care sunt considerate, În teologia și practica religioasă mesopotamiană, persoane divine, dar nu zei adevărați. Calitatea acestor ființe se datorează În general și În principal faptului că acestea au ca strămoș o divinitate. a) Îngerii Denumirea noastră obișnuită de „Îngeri” se potrivește anumitor ființe benefice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pământeană și lumea de „dincolo”1" a) Viața pământeană Mesopotamienii considerau că viața pământeană a omului era integrată În totalitate, de la Început la sfârșit, Într-un proiect inițial, superior și global, realizat de zei. Cât despre concepția antropologică - aflată Între teologie și filozofie -, aceasta atribuie o importanță fundamentală ideii că omul este puternic integrat În statul său, În cetatea sa și În clanul familial. În plus, din multe cazuri, mai ales din literatura mitologică, transpare impresia că individul se străduiește să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Își arată devoțiunea pentru trei divinități În particular poate fi legat de existența la Kaniș/ Neșa a unei triade divine, atestată și de statuetele cu trei capete. Odată cu afirmarea supremației regilor din Hattușaș pe teritoriul anatolian devine necesară elaborarea unei teologii de stat propriu-zise, capabile să legitimeze și, Într-un anumit sens, chiar să fundamenteze regalitatea. Astfel, au fost redactate texte care conțin „binecuvântări” pentru rege și regină, În care se definește modelul suveranului ca și guvernator al țării În numele divinității
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aspirații către universalism și prozelitism, mărginită În spațiul geografic ocupat de populațiile ce vorbeau aceeași limbă, religia greacă nu cunoștea caste sacerdotale, nici nu avea o „carte” În care să fie cuprinse „adevărurile revelate” și care să constituie fundamentul unei teologii. Lipsită de dogme și de fondatori, lipsită de Însăși noțiunea de „religie”, putând fi circumscrisă la „grija, therapeia, zeilor” și la „aspectele formale ale cultului adus zeilor” (threskèia), realitatea religioasă greacă a fost produsul cultural al unui popor care, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor imagini divine. b) Istoria religiei romane despre care vrem să vorbim aici se organizează În jurul a doi poli, și anume cultul, ca sistem de semne și de acțiuni simbolice, și reflecția, În care, prin poezie și filozofie, istoriografie și teologie, sunt puse În scenă și analizate cultul și zeii săi, sunt explicate din punct de vedere istoric, sunt dezvoltate din unghiul speculativ și, concomitent, sunt aprofundate și se pierd În tendințele mistico-ezoterice. La Roma, elementele fundamentale ale cultului - atât ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și materialele folosite pentru Împlinirea lor. De aceea, acestei istorii a cultului i se acordă puțină importanță față de ansamblul ideilor (credință, salvare, mântuire, mister - fides, credere, salus, servare, arcanum), filozofia religiei (Cicero, Lucrețiu, Varro, Seneca), concepția mitică despre zei (Ovidiu), teologia istoriei (Vergilius, Titus Livius) sau problematica modernă de ordin social. Cu toate acestea, semnificația pe care aceste acțiuni simbolice simple și regulate o capătă În religia romană constă, evident, În faptul că tot ce aparține sferei cotidianului, biologicului și obligatoriului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Numa Pompilius Întemeiază instituții sacerdotale, calendare, rituri, locuri de cult. Se subliniază caracterul istoric al sărbătorilor celebrate În cursul anului (Verrius Flaccus; Ovidiu, Faste); poeți, istoriografi și filozofi (Gnaeus Nevius, Quintus Ennius, Titus Livius, Vergilius, Horațiu) dezvoltă o ambițioasă teologie a istoriei ce rămâne legată, prin intermediul anumitor rituri, de religia practicată efectiv (sărbătoarea Întemeierii cetății Romei; ludi saeculares; natales templorum; cultul imperial). Granițele dintre religia romană și tipul de religie Întemeiată, revelată, istorico-pozitivă nu sunt impermeabile. d) Caracterul specific al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fel obiectul marii tradiții profetice iudaice (Dionysosxe "Dionysos" din Halicarnas, Antiquitates Romanae, 4, 62, 5). La Roma aceasta era datoria filozofilor, a poeților satirici și a discursurilor pe care tribunii plebei le adresau poporului. La Roma există misterii și o teologie mistică (cf. subcapitolul 4, 2b: Varro), dar nu există mistici, asceți, vizionari, eremiți, nici mulți taumaturgi, nici nu se consemnează mișcări ale unor entuziaști, inspirați de divinitate, care să exalte sărăcia. Virgines Vestae provin din cele mai bune familii și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lucru putea, evident, să fie valabil și pentru epoca arhaică și religia ei. Către sfârșitul anilor ’20, Franz Altheim, controversatul istoric al școlii istorico-religioniste de la Frankfurt, formulase o sinteză a religiei romane (Altheim, 1930; 1931; 1938). El se baza pe teologia elenică a maestrului său Walter F. Otto și folosea În special cercetările făcute despre mormintele italice (F. v. Duhn), numele proprii latinești (Wilhelm Schulze) și cuvintele etrusce din latină (Paul Kretzschmer). Reunind rezultatele obținute În domeniul lingvistic și arheologic și cunoștințele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Începând cu Titus Livius se lucrează În jurul acestei tradiții de povestiri mitice cu fond istoric. Din câte știm, doar romanii au adunat laolaltă aceste tradiții, le-au corelat cu speculațiile filozofice și religioase și le-au transformat astfel Într-o teologie a istoriei, imperialistă și cosmopolită În același timp (cf. subcapitolul 4). b) Misterii și filozofie 1. Mysti, bahi, orfici Printre atestările religiozității personale semnalăm aici cultul morților practicat de grecii din Italia meridională și misteriile care sunt strâns legate de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la Homer au Învățat toți” (F 10). Critica le este adusă lui Homer și Hesiod din motive morale: aceștia le-au atribuit zeilor tot ceea ce este supărător și blamabil printre oameni (F 11). Așadar, sunt atacate nu cultele oficiale, ci „teologia poeților”. Xenofan merge până la abolirea divinației sau până la a da o explicație naturală fenomenelor meteorologice, folosind un fel de alegoreză fizică (F 32): „Ceea ce numim curcubeu este și el un nor care se Înfățișează purpuriu, roșu și verde”. Un fel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi interpretate În sens pitagoreic, ca, de exemplu, acoperirea capului În timpul sacrificiului 3. Regelui Numa Îi este atribuită o literatură religioasă cu rezonanțe pitagoreice 4. 2. Cultele și zeii greci, miturile și actualizarea lor dramatică, orfismul și misteriile lui Bachus, teologia și critica religiei fac parte integrantă din religia romană, atât privată, cât și publică, și al istoriei ei Încă din epoca arhaică. Apusul cetăților din Grecia Magna, ca urmare a unor conflicte interne și a unor distrugeri provocate de samniți
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Apuleius, Metamorfoze, 11, 3). Imaginea structurează epifania. Pe de altă parte, imaginea lui Jupiter este sculptată nu urmând un model omenesc, ci „conform ideii unei frumuseți extraordinare”, rod al imaginației artistului. Cicero formulează o concepție religioasă primordială În termenii unei teologii a imaginilor, vorbind despre imaginea care a coborât din cer (Cicero, Orator 2, 9; In Verrem 5, 187). Doar câteva imagini pot fi identificate cu certitudine: acrolitul Fortunei din templul rotund (B) din Largo Argentina (Roma; cca 100 Î.Hr
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
culte aniconice (Tertullian, De idololatria, 3, 1). Aceste ansambluri au alimentat În inteligențele critice ideea unei religii fără imagini care nu este totuși Înțeleasă În nici un caz ca „primitivă”. Așa cum o dovedește ritualul de la Iguvium (Gubbio), pot exista rituri și teologii destul de complexe și fără imagini de mărime mare, legate de un anume loc (imobile) și antropomorfe. Rafinatul concept filozofic de divinitate are nevoie de o minuțioasă teologie a imaginilor ca să poată concilia noțiunea filozofică de divinitate și critica religiei cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]