12,368 matches
-
amenajată. Oamenii locului au avut de-a lungul timpului mai multe îndeletniciri, pe parcurs unele din ele au dispărut. Astăzi meșterii din oraș se ocupă cu zugrăvitul, confecționarea obiectelor de uz casnic tradițional (mături din mălai; coșuri din viță de vie, etc.), croșetare, mai mult cele decorative. Prelucrarea lemnului, confecționarea ușilor, ferestrelor, meselor, scaunelor, dulapurilor, porților sunt întâlnite în localitate, dar pe parcursul anilor ramân tot mai puține persoane care se ocupă cu acestea.
Chirca, Anenii Noi () [Corola-website/Science/305129_a_306458]
-
este bogată. Flora este variată. Este întâlnită vegetația de pădure. Comuna Cociulia este înconjurată de "Codrii Tigheciului" în care se află o floră și o vegetație deosebită. În pădure este întâlnit: fagul, plopul negru, stejarul pufos, salcâmul, bradul, vița de vie sălbatică. Vârsta medie a pădurii este de 40 de ani. Cele mai răspândite specii care se întâlnesc în pădure sunt stejarul, frasinul, teiul, arțarul, ulmul. Plantele rare și cele pe cale de dispariție sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Numărul
Cociulia, Cantemir () [Corola-website/Science/305146_a_306475]
-
Distanța de la Băcioi la Chișinău este de 13 km. Populația Băcioiului, cum scrie un călător german, era caldă la suflet, binevoitoare, sinceră și obiectivă. Fiecare gospodar cunoaște cu lux de amănunte, cum să lucreze ogorul, cum să cultive vița de vie, livada, orice legume, cereale, cum să le păstreze, cum să le realizeze. Femeile aveau grijă să prelucreze lîna, inul, cînepa, să țese pînză, stofă, covoare, țoluri pentru a îmbrăca familia și casa. Pentru iarnă confecționau sumane, mantale, iar pentru vară
Băcioi, Chișinău () [Corola-website/Science/305126_a_306455]
-
noblețea sufletească, aspirația către cele înalte și veșnice. Moșia satului se întinde pe o suprafață de circa 9 mii ha, dintre care 1687,36 ha le revin suprafețelor de apă, 3814 ha - terenurilor arabile, 185,45 ha - pășunilor, 304 ha - viilor, 32 ha - livezilor, 32 ha - plantațiilor de nuci și 1188 ha - fondului silvic. Forma de gospodărire - asociații de gospodarii țărănești. Solurile sunt de cernoziom și, în Lunca Prutului, aluvionale și de fâneață. În apropierea satului există zăcăminte de nisip, argilă
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
hire (derivat din a fi/a hi), fiu/hiu (cu forma de feminin fiică/hiică), șefi/șehi (doar la plural) etc. alternanța V/ H: vorbă/horbă, vulpe/hulpe etc. alternanța V/Y: viu/yiu, vin/yin/, vită/yită, vițel/yițel, vie/yie, viță/yiță, vis/yis, vișină/yișină, bolnăvior/bolnăyior, învinat/înyinat (cu sensul de băut, cinstit), viscol/yiscol, vină/yină etc. Primii oameni s-au stabilit aici cu traiul în timpuri străvechi, după ce Dacia a fost cucerită de Imperiul Roman
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
valorificării teritoriului de către ome, vegetația spontană ocupă suprafețe reduse în văi și în lunca Prutului. În cursul râului cresc sălcișuri în formă de fâșii, dominate de salcie albă ("Salix alba") și plop negru ("Populus nigra"). Pe arbori atârnă vița de vie sălbatică ("Vitis silvestris") și hameiul ("Humulus lupulus"). De asemena, în pe versanții Prutului și văilor se întâlnesc arbuștii zălog ("Salix cinerea"), cătina roșie ("Tamarix ramosissima"), dudul alb ("Morus alba"), soc negru ("Sambucus nigra"), sânger ("Cornus sanguinea"), măcieș ("Rosa canina") etc.
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
cu opt membri, 7 - nouă membri, 4 gospodării cu pste 10 membri. Mărimea medie a unei gospodării constituie 3,6 membri. Baza economică a satului o constituie agricultura, specializată în culturile cerealiere (grâu, porumb, orz) și tehnice (floarea-soarelui, vița de vie). Majoritatea localnicilor dețin loturi de pământ, și se ocupă cu grădinăritul în sere. O importanță deosebită pentru locuitorii comunei o are fabrica de vinuri „Prut”, oferind locuri de muncă și posibilitatea de realizare a strugurilor. Această fabrică, alături de altele din
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
foarte mici variațiuni în timpul iernii și primăverii. Ploile căzute sunt benefice pentru culturile păioase și cele prășitoare, dacă sunt semănate de timpuriu. Vânturile timpurii de primăvară produc înghețuri ducând la nimicirea semănăturilor. Pe dealuri sunt prezente terenuri cu viță de vie și livezi. Satul este scăldat de râul Nistru. Prin localitate curge râuletul Recea. La recensământul din anul 2004, populația satului constituia 2081 de locuitori, 49.30% fiind bărbați iar 50.70% femei. Structura etnică a populației în cadrul satului arăta astfel
Bălăbănești, Criuleni () [Corola-website/Science/305153_a_306482]
-
calcar, nisip și argilă (lut), dau sătenilor posibilitatea să-și construiască case trainice din materiale locale. Aceste bogății naturale extrase din carierele satului sînt foarte apreciate de specialiștii în construcții. Vara satul abia se vede din verdeața livezilor și a viilor, care au fost întotdeauna mândria jăvrinenilor. O pădure cu copaci seculari e situată la margine de sat. În lucrarea lui Zamfir Arbore „Dicționarul geografic al Basarabiei” se menționează: „Jăvreni, sat în județul Orhei, plasa Criuleni, așezat pe partea dreaptă a
Jevreni, Criuleni () [Corola-website/Science/305155_a_306484]
-
cu satul vecin Sărată- avea 150 gospodării. La acea vreme moșia s. Scumpia aparținea mănăstirii Sf. Sava din Iași. Paminturi arabile, finețe și pășune erau în deajuns. Satul mai avea trei iazuri pentru adăpatul vitelor, cinci lanuri cu vită de vie și șase cu livezi țărănești. Biserică din satul Scumpia a fost construită în anul 1776, din lemn și avînd hramul "Marelor Mucenici voevozii Mihail și Gavril". La începutul secolului XX Scumpia făcea parte din volostea Sculeni, ținutul Bălti. În 1904
Scumpia, Fălești () [Corola-website/Science/305172_a_306501]
-
spre Fălești, care se numeste Șleah. Comună are circa 4500 de ha de pămînt arabil, cu următoarele denumiri de locuri : Valea Șleahului, Humăria, Cînipiștele, Sîngeră (peste Gîrla), Vîlcele, La Movila, La Ruptură, Coardele, Podișul,Planul Popii, Hîrtopul Scumpiei, Valea Grădinii, Viile Bătrînești, Hîrtopul lui Vrabie, Lungul Vîntului, Prosia,La Alaci, Hîrtoapele Mari, Stamiru . Valea satului este remarcabilă prin faptul că, în zilele de vară cu arșiță, la suprafață apare un strat de praf alb și sărat, care este la originea denumirii
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
5. Liubovi Ivanovna Comarciuc, născută în 1915, cu fuil Ghiorghi Vasilievici n. 1938; 6. Anisia Ghiorghievna Fodor, născută în 1902, cu feciorii Ivan Ivanovici, n. 1943, Liomid Ivanovici n. 1940 și fiică Varvară, n. 1937 (care a fost îngropată de vie de un plug, pe care lucra noaptea la arăt în stepa Kazahstanul de Nord) 7. Fevronia Ghiorghievna Frățescu, născută în 1914, cu fiicele Nina Ghiorghievna, n. 1935, si Emilia, n. 1938;8. Anastasia Ivanovna Paladi,născută în 1889; 10. Iliea
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
brandy ”Botna” sunt considerate etalon printre băuturile alcoolice din categoriile respective. Divinul ”Marshal” (vîrsta 7 ani) espe primul divin de marcă și este atrăgător prin gustul său plin și un buchet armonio în care se îmbină aroma florilor viței de vie, căldura soarelui și a lemnului de stejar secular. De o calitate deosebită sunt vinurile albe seci de calitate superioară mature ”Aligote”, ”Pinot”, ”Riesleng” și ”Sauvignion”, iar vinul cu denumirea de ”Aligote de Bardar” a fost înalt menționat la concursul mondial
Bardar, Ialoveni () [Corola-website/Science/305183_a_306512]
-
alta de vânt, o școală primară, două cârciumi, primărie, post de jandarmi. În 1933 Cazangicul avea deja un număr de 1137 locuitori. Printre gospodarii de frunte ai satului erau Gheorghe Vineș (150 ha de pământ arabil și 3 ha de vie), Dumitru Butuc (106 ha), Grigore Novițchi (86 ha), Chiril Inculeț (70 ha). Numărul de locuitori ai satului ajunge în 1940 în ajunul ocupației sovietice la 1356 de persoane, cotă pe care localitatea n-a mai atins-o vreodată. În martie
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
pietrele din fundament au fost furate; clădirile, depozitele și tehnica agricolă a fostului colhoz au fost distruse sau vândute. În prezent, principala îndeletnicire a locuitorilor este agricultura, fiecare familie având în medie 0,5-2 ha de teren arabil, livadă sau vie pe care le lucrează. În 2014, a fost dat în exploatare un drum care leagă satul de localitatea vecină Malcoci. Traseul reprezintă o alternativă mai rapidă de a ajunge la Chișinău, față de drumul de ocolire prin Strășeni, care este neasfaltat
Scoreni, Strășeni () [Corola-website/Science/305210_a_306539]
-
taleri. Iar la 5 august 1646 domnitorul Vasile Lupu întărește stăpînirea lui Andrei, căpitanul de curteni, asupra unor părți de ocină din Biliceni, Horodiște, Dereneu și Prihodiște „cu fînaț și cu loc de mori în Ciuluc și pe Cula”, „cu vie și cu pomînt și cu tot venitul”, vândute de Micul și Socota „slugii noastră lui Andrei căpitan de curteni și femeii sale drept 200 taleri di argint”. În anul de război 1772, administrația militară rusă găsește în Biliceni doar 6
Bilicenii Vechi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305202_a_306531]
-
203 desetine de toloacă. În anul 1889 a fost sfințită biserica cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dumitru”. Recensămîntul din 1897 a fixat la Climăuți 868 de locuitori. În 1912 la Climăuți s-au organizat cursuri de altoire a viței de vie pentru agricultorii din albia de sus a Nistrului. În perioada interbelică satul număra 350 de case, avea 11 mori de apă, carieră de piatră, școală primară, biserică. La 1 august 1949, după război, foamete și deportări populația satului ajunge la
Climăuții de Jos, Șoldănești () [Corola-website/Science/305213_a_306542]
-
deosebit din Purcari, cu textură nisipoasă și lutoasă în a cărei compoziție intră un element rar, rubidiul, favorizează obținerea de vinuri de culoare specifică, de la purpuriu la roșu intens, mergând până la roșul întunecat, aproape negru. Principale soiuri de viță de vie care se cultivă la Purcari sunt: La Purcari de Vinăria Purcari sunt produse vinurile: Localitatea Purcari s-a dovedit a fi una dintre cele mai favorabile zone pentru viticultură, de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Pantele line, situate pe malul drept al
Purcari, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305217_a_306546]
-
râului Nistru, în vecinătatea sătucului Purcari, au aparținut pe vremuri mănăstirii Zografu. Relieful de terasă al localității, ce favoriza încălzirea și luminarea pantelor pe tot parcursul zilei, a atras coloniștii, care s-au stabilit aici pentru a cultiva vița de vie. Mănăstirea le-a donat aceste pământuri, cu condiția de a nu le vinde mai departe, coloniștii obligându-se, în plus, să achite zeciuiala (o zecime din venit) și 10 vedre (o zecime din roadă). Mănăstirea a mai cerut ca viile
Purcari, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305217_a_306546]
-
vie. Mănăstirea le-a donat aceste pământuri, cu condiția de a nu le vinde mai departe, coloniștii obligându-se, în plus, să achite zeciuiala (o zecime din venit) și 10 vedre (o zecime din roadă). Mănăstirea a mai cerut ca viile să fie bine întreținute și eventual extinse / (re)plantate. Dacă aceste condiții nu erau îndeplinite, pământurile urmau să fie confiscate împreună cu podgoriile și construcțiile. După formarea statului moldovenesc feudal în secolul XIV, viticultura a început să se dezvolte și a
Purcari, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305217_a_306546]
-
из гроздов винныя лозы источенное. Подобает сему вину имети вкус и обоняние, и питью приемное, и чистое быти. Не смешанное, с каковым либо иным питием, кроме еже из гроздья" ("vinul din rodul viței, care este strugure primit din viță de vie. Acest vin trepuie să aibă gust și miros, bun de băut și curat să fie. Nu trebuie să fie amestecat cu nici un fel de altă băutură doar dacă este din struguri"). Exportul vinurilor din Moldova în Rusia a devenit permanent
Purcari, Ștefan Vodă () [Corola-website/Science/305217_a_306546]
-
grea povară, părăseau casele, se refugiau în codrii de peste lunca mlăștinoasă, acoperită de hățișuri imense și stufării. La începutul veacului al XIX-lea în sat rămaseră numai 88 de familii. O parte din populație își găsi azil în bordeiele de la viile din codru, punând astfel temelia cătunului Sărătenii Noi. În 1803 boierul Costache Sturza obținu de la Ioan Cantacuzino întreaga moșie, dar peste 14 ani, în 1817 ea deveni în părți egale proprietatea Ecaterinei Rosset și a lui Constantin Ghica. În 1834
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
la începutul secolului XX era pomicultura. Ei cultivau diferite soiuri de mere (cele mai bune erau merele domnești), pere, prune, nuci grecești, abricoase, caise, cireșe, vișine. O îndeletnicire veche a puhoienilor care se practică și azi, era creșterea viței de vie și producerea vinurilor. Un mare aport la dezvoltarea producției de vin moldovenesc a contribuit politica guvernului țarist care a condiționat la creșterea cerinței față de vinurile moldovenești. În 1958-1959 a fost construit magazinul care duce la îmbunătățirea asigurării cu mărfuri de
Puhoi, Ialoveni () [Corola-website/Science/305184_a_306513]
-
țăranul Victor Vărzarel pe drumul ce pleacă din Alcedar spre Rezina si din Rezina spre Alcedar. Datele statistice ale direcției de zemstvă din Orhei din 1916 scrie ca „Nicolaie Stoianu vine cu rugămintea de a-l scuti de impozit pentru via ce o posedase, din cauza că o stîrpise încă în 1914.” După datele statistice din 1925 Alcedarul numără 420 case cu o populație de 1150 de locuitori (500 barbați și 650 femei), aveau o moară de vînt, 4 cîrciume, o școală
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
multe ocine mânăstirii Snagov și în care printre martori se afla și boierul Oancea din Urlați. A doua mențiune documentară, cunoscută nouă, este hrisovul din 1527 - 1528, semnat de Radu de la Afumați, prin care voievodul reconfirma aceleiași mânăstiri dealul cu viile de la "Poiana" (în Valea Călugărească ) și "Valea Călugărilor" a patra parte, cât ține ocina până în apa Teleajenului, cu vinăriciul (impozitul pe cârciumi ) și perperii (impozitul pe buțile de vin și putinele cu struguri), partea domnească și un vad de moară
Istoria orașului Urlați () [Corola-website/Science/306040_a_307369]