KorAP: Find »[drukola/base=vorbă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...4673 4674 4675 ...4694 >

117,344 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

violenței politice. Aceasta nu era nici pe departe o interpretare tipic franțuzească a experienței recente: În 1945, mulți europeni traversaseră trei decenii de violență politică și armată. Tinerii de pe tot continentul se deprinseseră cu un nivel de brutalitate publică, În vorbă și În faptă, care i-ar fi șocat pe strămoșii lor din secolul al XIX-lea. Retorica politicii moderne oferea o „dialectică” pentru familiarizarea cu apelurile la violență și conflict: Emmanuel Mounier, editorul revistei Esprit și figură marcantă a stângii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
iluzii. În carnetele personale, Camus nota: „Unul dintre regretele mele este că am cedat prea mult obiectivității. Obiectivitatea este uneori o simplă acomodare. Astăzi lucrurile sunt clare, și dacă ceva e concentraționar, trebuie să-i spunem pe nume, chiar dacă e vorba despre socialism. Într-un sens, nu voi mai fi niciodată politicos”. E poate un ecou involuntar al afirmațiilor de la Conferința Internațională a Pen Club cu doi ani Înainte, când Ignazio Silone, vorbind despre La dignité de l’intelligence et l

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
toalete” și aluziile la „bărbați efeminați”. Autorii trebuiau să evite glumele curente În ambianța destinsă a războiului sau să facă poante cu două Înțelesuri despre lenjeria de damă, precum „se apropie iarna”... Aluziile sexuale de orice fel erau interzise: nici vorbă de „iepuri” sau „instincte animale”4. Mai mult, membrii parlamentului nu puteau apărea În programe radiofonice „nedemne sau nepotrivite” pentru personalități și nu erau tolerate glumele sau referințele ce puteau Încuraja „greve sau dispute industriale, piața neagră, trântorii și pungașii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În serios propaganda și exagerările sovietice recente și concepea relațiile ruso-americane mai ales În funcție de chestiunea Berlinului. De unde importanța exagerată acordată crizei cubaneze - la 19 octombrie, Kennedy Își informa consilierii cei mai apropiați: „Nu cred că avem de ales... nu e vorba numai de Cuba, ci și de Berlin. și, fiindcă suntem conștienți de importanța Berlinului În Europa și de importanța aliaților pentru noi, ne confruntăm În clipa de față cu o dilemă. Altfel, răspunsul ar fi simplu”. Cu trei zile Înainte

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
le permită să participe la propria lor guvernare. Este de datoria Franței să facă posibil acest lucru”. Ca de atâtea ori (și probabil În mod intenționat), nu se știe exact ce voia să spună de Gaulle. Dar e sigur că vorbele lui au fost Înțelese ca o referire la emanciparea colonială și autonomia ulterioare. Circumstanțele erau favorabile. Opinia publică franceză nu era Împotriva reformelor coloniale - În Voyage au Congo (1927), André Gide condamnase folosirea muncii forțate, sensibilizând publicul antebelic față de crimele

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a crescut de trei ori față de rata din cei 80 de ani anteriori: PIB-ul pe ora lucrată a crescut chiar mai rapid decât PIB-ul pe cap de locuitor. Având În vedere că tot mai mulți oameni lucrau, este vorba de o creștere Însemnată a eficienței și, aproape peste tot, de relații de lucru considerabil Îmbunătățite. Aceasta, de asemenea, a fost o consecință parțială a recuperării decalajului: preschimbările politice, șomajul În masă, subinvestițiile și exterminarea fizică din cei 30 de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
muncitorii imigranți nu mai erau utili, ei deveniseră deja rezidenți permanenți. În acel an, 17,3% dintre copiii născuți În Germania de Vest erau ai „străinilor”. Impactul net al acestor deplasări În masă nu poate fi supraestimat. În total, era vorba de aproape patruzeci de milioane de oameni În tranzit, călătorind fie În interiorul fiecărei țări, fie Între o țară și alta, fie din străinătate În Europa. Fără această forță de muncă ieftină și abundentă, Într-o formă vulnerabilă și În mare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cinema și-au pierdut entuziasmul. Producătorii europeni, lipsiți de resursele Hollywoodului, nu puteau spera să concureze ca ritm sau standarde tehnice cu filmele americane, așa Încât s-au limitat tot mai mult la producții ce reflectau „viața obișnuită”, fie că era vorba de „noul val”, „drama de bucătărie” sau comedia domestică. În Europa, cinematograful decădea: dintr-o activitate socială, el a devenit o formă de artă. În timp ce spectatorii din anii ’40 și ’50 mergeau să vadă orice rula la cinematograful local, acum

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ghid al consumatorului apărut vreodată În Europa. Titlul ales este grăitor: nu What? (Ce?), ci Which? (Care?). Aceasta era minunata lume nouă pe care romancierul britanic J.B. Priestley a decris-o În 1955 ca „admasă”. Pentru mulți alți observatori contemporani era vorba, foarte simplu, de „americanizare”: adoptarea În Europa a tuturor practicilor și aspirațiilor Americii moderne. Deși multora le părea o deviere radicală, de fapt, nu era o experiență nouă. Europenii erau „americanizați” - și se Înspăimântau la acest gând - de cel puțin

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Într-o anumită măsură, declinul economic relativ al Marii Britanii era astfel inevitabil. Dar contribuția ei nu trebuie subestimată. Înainte de al doilea război mondial, se știa deja că industria britanică este ineficientă și se bazează pe succese din trecut. Nu era vorba despre faptul că britanicii erau supraevaluați. Chiar dimpotrivă. După cum sublinia Maynard Keynes Într-un comentariu sardonic asupra perspectivelor economice britanice de după război: „Salariul În această țară este (În general) de 2/pe oră; În SUA este de 5/pe oră

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
politicienii britanici, indiferent de culoarea politică, el era extrem de convențional și pragmatic, mândru de propria miopie În problemele de interes public: „o săptămână e un veac În politică”. Cu toate acestea, statul social-democrat britanic avea specificitatea lui și nu e vorba doar de refuzul insular al partidelor implicate de a accepta denumirea de mai sus. Stânga britanică (și, pe atunci, multe dintre partidele de centru și centru-dreapta) urmărea cu precădere dreptatea. Atât reformele lui Beveridge, cât și votul masiv dat laburiștilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
o iluzie, care nu a Îmbătrânit frumos. Dar nu era singura iluzie a vremii și În nici un caz cea mai caraghioasă. Anii ’60 au constituit epoca de aur a Teoriei. Trebuie să spunem limpede ce Înțelegem prin asta: nu e vorba despre munca de pionierat din biochimie, astrofizică, genetică - cu care, de altfel, publicul larg nu era la curent; nici de o renaștere În gândirea socială europeană: nu existau, la mijlocul secolului XX, teoreticieni de talia lui Hegel, Comte, Marx, Mill, Weber

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
despre brutalitatea excesivă a unor jandarmi. Dar, pe măsură ce greva generală lua amploare, extinzându-se la uzina aeronautică din Toulouse, industria energetică și cea petrochimică și, cel mai Îngrijorător, la giganticele uzine Renault de la marginea Parisului, devenea clar că nu este vorba doar de câteva mii de studenți turbulenți. Grevele, manifestațiile, ocuparea birourilor și demonstrațiile aferente au constituit cea mai amplă mișcare de protest social din Franța modernă, mult mai vastă decât protestele din iunie 1936. Chiar și privind retrospectiv, e greu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
chiar de-a lungul deceniilor brutale de stalinism, nimeni nu fusese arestat și Închis exclusiv pentru conținutul scrierilor sale (de ficțiune). Chiar dacă se fabricau fără scrupule dovezi În acest scop, intelectualii fuseseră acuzați În trecut pentru fapte, nu doar pentru vorbe. După lejeritatea epocii Hrușciov, tratamentul aplicat lui Daniel și Siniavski a stârnit proteste fără precedent chiar și În URSS. Astfel s-a născut mișcarea disidentă din ultimele decenii ale Uniunii Sovietice: samizdatul (autopublicarea) a Început În anul arestărilor și din cauza

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai mult sau mai puțin succes, să-și modernizeze programa și dotările, adoptând o atitudine deschisă față de cererile studenților. În cursul deceniului următor a fost facilitat peste tot accesul la divorț, avort și contracepție, iar restricțiile asupra vieții sexuale - În vorbă sau În faptă - au dispărut. Prin Statuto dei lavoratori din mai 1970, lucrătorii italieni au câștigat dreptul la protecție Împotriva concedierii nejustificate. Laolaltă, astfel de schimbări constituie o transformare culturală implicită a societății europene; nu era Însă tocmai „revoluția” la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În fața crizelor moderne, iar presa a făcut speculații pe marginea avantajelor unui guvern de tehnocrați sau ale unei alianțe „corporatiste” de experți „apolitici”. Ca și de Gaulle (În mai 1968), politicieni importanți din Marea Britanie au considerat necesar să stea de vorbă cu poliția și șefii armatei pentru a se asigura de sprijinul lor În cazul unor tulburări publice. Chiar și În Scandinavia și În țările de Jos, unde legitimitatea fundamentală a instituțiilor reprezentative nu fost niciodată pusă serios În discuție, degringolada din sistemul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de soldați și civili și-au pierdut viața. Chiar și În Statele Unite au avut loc trei asasinate politice și câteva revolte violente. Dar Europa de Vest fusese o insulă de liniște civilă. Când polițiștii europeni mai băteau sau Împușcau civili (rar), era vorba despre străini, adesea de culoare 7. Dincolo de ciocnirile ocazionale cu manifestanții comuniști, forțele de ordine din Europa Occidentală erau rareori chemate de guverne să Înfrunte opoziția violentă; când acest lucru se Întâmpla, violența era adesea opera lor. Față de deceniile interbelice

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de ambele părți. Catolicii, chiar dacă nu se dădeau În vânt după propriii extremiști armați, aveau motive istorice să suspecteze promisiunile de egalitate civică și diviziune a puterii lansate de conducerea protestantă a Ulsterului. Aceasta din urmă, dintotdeauna reticentă când venea vorba de concesii reale pentru minoritatea catolică, se temea acum cu adevărat de „provizoriii” Înarmați. Fără prezența militară britanică, provincia s-ar fi cufundat și mai adânc Într-un război civil deschis. Guvernul britanic era așadar prins la mijloc. Inițial, Londra

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
substituie cunoașterii stăpânilor; În cuvintele lui Antonio Gramsci, atât de apreciate cu câțiva ani În urmă, lupta se ducea Împotriva „hegemoniei” clasei dominante. A doua premisă, care avea să domine și mai net módele intelectuale, era și mai Îndrăzneață. E vorba despre ideea seducătoare de a submina nu doar vechile certitudini, ci Însăși posibilitatea oricărei certitudini. Toate comportamentele, opiniile și cunoștințele trebuiau privite cu suspiciune, tocmai pentru că erau produse În societate și, ca atare, serveau drept instrumente politice. Simpla idee că

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
reală a regulii s-a produs abia În 1967, când, la sugestia lui Brandt, regimul de la Bonn a stabilit relații diplomatice cu România și, un an mai târziu, cu Iugoslavia. Adenauer insistase mereu că În Europa Centrală nu putea fi vorba despre destindere sau dezarmare câtă vreme nu exista o soluție pentru divizarea Germaniei și disputele teritoriale de la frontiera estică. Refuzând să se opună construcției Zidului Berlinului În 1961, Statele Unite demonstraseră Însă că nu doreau să riște o confruntare armată pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să-l realeagă pe președintele În exercițiu Giscard d’Estaing, un om detestat de suporterii gaulliști ai lui Chirac. Fără dezbinarea dreptei, nu ar fi existat un președinte Mitterrand, un triumf socialist la alegerile legislative care au urmat - și nici vorbă de un grand soir al speranțelor radicale. Acest lucru merită subliniat fiindcă de rezultatul alegerilor din 1981 păreau să depindă multe lucruri. Retrospectiv e limpede, cum a Înțeles și Mitterrand Însuși, că izbânda lui nu a făcut decât să normalizeze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a stat nu doar Încrederea pragmatică În sectorul public sau adeziunea la principiile economice keynesiene, ci o anumită idee despre epoca prezentă, care timp de decenii i-a influențat și timorat chiar și pe cei care nu o Împărtășeau. E vorba despre o viziune larg acceptată a trecutului recent al Europei, În care se amestecau amintirea Marii Crize, bătălia dintre democrație și fascism, legitimitatea morală a statului asistențial și - pentru mulți oameni de ambele părți ale Cortinei de Fier - speranța unui

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În special dreptul la autodeterminare) au avut un rol crucial În negocierile internaționale pentru un acord postbelic: la Conferința de pace de la Versailles, cele mai multe părți interesate și-au invocat vehement drepturile În Încercarea de a convinge marile puteri. Dar era vorba despre drepturi colective - drepturile națiunilor, popoarelor, minorităților. Mai mult, drepturile revendicate colectiv aveau o istorie nefericită. Era deprimant de clar că acolo unde intrau În conflict drepturile mai multor comunități etnice sau religioase, singurul mod eficient de a tranșa chestiunea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În schimb, era În imediata apropiere. Statele-satelit din estul Europei erau toate colonii ale imperiului comunist cu centrul la Moscova. Prin urmare, schimbările din 1989 se datorează doar Într-o anumită măsură forțelor politice sau sociale autohtone, fie că e vorba de organizațiile catolice clandestine din Slovacia, de trupele rock din Polonia sau intelectualii liber-cugetători de pretutindeni. În ultimă instanță, importantă era Moscova. În euforia eliberării, esticii au avut tendința să nege Însemnătatea Moscovei pentru a-și evidenția propria performanță. În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
mai ales că Germania „lor” a fost ștearsă din registrul oficial. Au fost schimbate nume de orașe, străzi, clădiri și regiuni, revenindu-se În multe cazuri la cele de dinainte de 1933. Au fost resuscitate ritualuri și amintiri. Dar nu era vorba despre o recuperare a istoriei, ci despre o ștergere - ca și cum RDG nici nu existase. Când Erich Mielke a fost judecat și condamnat pentru omucidere, nu i s-au imputat crimele pe care le autorizase ca șef al Stasi, ci un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]