119,631 matches
-
de 3 august 1994, în semn de prețuire pentru valorile științei ieșene, a adoptat titulatura de , fiind situat la parterul Palatului Culturii, în aripa de est. Nucleul Muzeului s-a constituit încă din 1955, din inițiativa unui inimos grup de profesori și ingineri ieșeni, între care menționam pe acad. Cristofor Simionescu, ing. Marcel Itcovici și prof. univ. dr. Ioan Curievici, care s-au interesat îndeaproape de soarta Muzeului, căutând și depistând noi surse de îmbogățire a patrimoniului, de sporire a colecțiilor
Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” () [Corola-website/Science/331352_a_332681]
-
este un muzeu județean din Drobeta-Turnu Severin, amplasat în Str. Independenței nr. 2. În 1912 profesorul Al. Bărcăcilă înființează Muzeul Istoric al Liceului Traian, care se va muta în 1926 în clădirea nou construită de lângă castrul roman, clădire care, încă de la început, trebuia să adăpostească și un muzeu ce se va numi de acum Muzeul de
Muzeul Regiunii Porților de Fier () [Corola-website/Science/331356_a_332685]
-
Prahova, din Ploiești, strada Toma Caragiu nr. 10). Pe data de 19 mai 2016, Muzeul Ceasului a redeschis porțiile sediului din Str. Nicolae Simache nr. 1, Ploiești. din Ploiești, unic în rețeaua muzeală din România, înființat în anul 1963 de profesorul Nicolae Simache (1905-1972), ilustrează prin colecțiile sale evoluția mijloacelor de măsurare a timpului. Clădirea în care funcționează Muzeul Ceasului din 1971 este un monument de arhitectură de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1890), care a aparținut magistratului și politicianului Luca
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” () [Corola-website/Science/331366_a_332695]
-
este un muzeu județean din Ploiești, amplasat în Str. Democrației nr. 2. “Giuvaer al vechii noastre arte”- expresia îi aparține profesorului Nicolae Simache, întemeietorul lăcașurilor de cultură din județul Prahova - casa a fost construită în jurul anului 1785 de meșteri pricepuți pentru un negustor localnic. Urmând moda timpului, structura sa îmbină elemente de arhitectură românească cu unele de influență orientală. De pe la 1801-
Muzeul „Casa de târgoveț din secolele al XVIII-lea - al XIX-lea” (Hagi Prodan) () [Corola-website/Science/331364_a_332693]
-
Muzeul de artă religioasă și Muzeul de etnografie al Văii Teleajenului formează un adevărat centru cultural. De 100 de ani, Vălenii de Munte a fost asociat cu numele neasemuitului istoric Nicolae Iorga. Numeroase și trainice fire l-au legat pe profesor de micul orășel de munte, localitate al cărei nume “abia îl aflai din pagini de cronică”. Începutul unei asemenea legături s-a petrecut în vara anului 1907, când Iorga pășește pentru prima dată aici, fără să fi crezut că se
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
personalitatea marelui savant prin numeroase cărți, manuscrise, obiecte personale, fotografii, mobilier sau diverse alte documente. Un hol lung, care desparte biroul de lucru si dormitorul de salonașul mic și salonul de primire, te întâmpină cu piese de mobilier rustic dragi profesorului - lăzi de zestre moldovenești, scoarțe populare basarabene, două litografii cu Alexandru Ioan Cuza și Elena Cuza, și nu în ultimul rând portretul lui Nicolae Iorga pictat de fiica sa, Magda, in 1930. Biroul de lucru rămâne centrul de interes, cu
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
rămâne centrul de interes, cu impresionanta biblioteca, ticsita de volume din aproape toate domeniile științei și artei, el deschide cheia înțelegerii marelui cărturar. Pe birou, mapa din piele, călimara de cerneala și pana de scris, par încă să aștepte venirea profesorului. Sub cristal se afla gata pregătită o pagină de manuscris cu titlul “Încredere”, care reține atenția prin sensul sau etic. “Un singur lucru cerem, și anume dreptul de a cere oricărui om cinstit și muncitor din România: Încredere”. Lângă biroul
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
expuse fotografii și documente ce imortalizează secvențe ale vizitei din 1930 in S.U.A. Nicolae Iorga este surprins de obiectivul aparatului de fotografiat în mijlocul românilor din S.U.A. Pășind cu emoție, vizitatorul va descoperi în fiece loc, puțin câte puțin, din ființa profesorului și a omului de excepție care a fost Nicolae Iorga. Valoarea umana de creator de geniu, radiază din fiecare colț al casei. Învăluită într-o aură de mister, “la ceasuri adânci din noapte, când toți se odihnesc, el pare că
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
Bucovinei, instituție cu sediul în Suceava, care o administează și de care aparține în prezent. Casa-muzeu „George Muntean” reprezintă un elogiu adus masonilor țărani români, în frunte cu Horea. Tot în localitatea Bilca se află Casa memorială „Traian Brăileanu” (sociolog, profesor universitar, ministru în guvernul Averescu).
Casa-muzeu Bilca () [Corola-website/Science/331376_a_332705]
-
F. Kaeferlie din Stuttgart. Pianul a aparținut vestitei familii Barcănescu, domiciliată în satul Bărcănești din jud. Prahova. După 1850, acest pian a intrat în posesia mai multor familii din localitate, de unde acum aproape patru decenii, a fost achiziționat de regretatul profesor emerit Nicolae Simache, directorul muzeului. În anul 2001, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Prahova și al conducerii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, la clădirea muzeului - monument istoric, - s-au realizat lucrări de reparații interioare și exterioare, iar
Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” () [Corola-website/Science/331370_a_332699]
-
km de municipiul Satu Mare, în sudul județului, la granița dintre județul Sălaj și Maramureș. Casă este construită în jurul anilor 1880-1885 de meșteri populari din Cristur (jud. Sălaj) fiind transformată în muzeu în anul 1997. Poartă numele fondatorului Sipos László (1948-1997), profesor . Este o casă tipică zonei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, construită pentru oameni mai înstăriți. De forma dreptunghiulara, dispusă perpendicular pe stradă, este clădita pe o fundație de cărămizi, combinate cu piatră de rău, pereții groși fiind clădiți din
Muzeul Etnografic Maghiar „Sipos Lászlo” () [Corola-website/Science/331373_a_332702]
-
în timp cu pământ, au loc primele săpături arheologice și sunt consolidate părțile amenințate de prăbușire. Pentru a împiedica dispersarea materialelor descoperite în urma lucrărilor de la Cetatea de Scaun sau mutarea lor la Muzeul Regional din Cernăuți (recent înființat), la propunerea profesorului Iosef Fleișer, se solicită autorităților austriece ale vremii înființarea unui muzeu local la Suceava. Prin urmare, Dieta Bucovinei aprobă statutele Societății „Muzeul” la data de 7 noiembrie 1899. Rolul declarat al noii înființate societăți este acela de a servi la
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
lipsa unor spații adecvate pentru expoziții. În 1912 apare la Cernăuți prima lucrare despre activitatea muzeului sucevean, editată de același von Peyersfeld. Lucrarea prezintă motivele înființării muzeului, etapele de constituire și organizarea sa. Lista membrilor fondatori cuprinde 46 de nume (profesori, avocați, moșieri, membri ai clerului, funcționari ai statului), iar lista membrilor activi 51 de nume. Karl Romstorfer este menționat ca membru onorific. După Unirea Bucovinei cu România din 1918 are loc reînființarea muzeului, de data aceasta sub administrație românească. În
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
Artă „Ciprian Porumbescu”). Sunt adăpostite aici timp de zece ani, până în 1928, când sunt din nou mutate, de data aceasta în clădirea Primăriei (astăzi Palatul Administrativ). Se resimte lipsa unor spații corespunzătoare atât pentru "„muzeul nomad”" (după cum l-a numit profesorul Alexandru Leca Morariu), cât și pentru biblioteca orașului. Primul edificiu adecvat găzduirii unor instituții culturale este Casa Națională. Aceasta era construită în stil clasic după proiectul arhitectului Konrad Bittner, fiind formată din două corpuri, primul ridicat la începutul secolului al
Muzeul Bucovinei () [Corola-website/Science/331377_a_332706]
-
Dmitri Fiodorovici Egorov (în , n. 22 decembrie 1869 - d. 10 septembrie 1931) a fost un matematician rus, cunoscut pentru contribuțiile însemnate în geometria diferențială și analiza matematică. A fost profesor de matematică la Universitatea din Moscova, iar în perioada 1922 - 1931 președintele Societății de Matematică din Moscova. A efectuat lucrarea de doctorat sub îndrumarea lui Nikolai Bugaev. I-a fost profesor lui Pavel Sergheievici Aleksandrov. Este unul dintre inițiatorii școlii
Dmitri Egorov () [Corola-website/Science/331410_a_332739]
-
însemnate în geometria diferențială și analiza matematică. A fost profesor de matematică la Universitatea din Moscova, iar în perioada 1922 - 1931 președintele Societății de Matematică din Moscova. A efectuat lucrarea de doctorat sub îndrumarea lui Nikolai Bugaev. I-a fost profesor lui Pavel Sergheievici Aleksandrov. Este unul dintre inițiatorii școlii matematice sovietice. Din școala sa au mai făcut parte geometrii: Nikolai Luzin, Ivan Privalov, V. V. Tolubev, Viacheslav Stepanov, Ivan Petrovski, Serghei Finikov. Activitatea sa a vizat în primul rând geometria diferențială
Dmitri Egorov () [Corola-website/Science/331410_a_332739]
-
Dumitrache Vasiliu. Descendent, prin mama sa, din ramura răzășească a neamului Rășcanilor care coborâse în secolul XIV din Maramureș, statornicindu-se în ținuturile Vasluiului. Bunicul și doi frați ai mamei sale au fost scriitori. Unchiul său, Petre Rașcanu, a fost profesor de istorie antică și arheologie la Facultatea de Litere din Iași. Face școala primară la Bârlad, apoi intră la Liceul Internat din Iași (îl are profesor de limba română pe Gabaret Ibrăileanu) și studii la Facultatea de Litere si Filosofie
Corneliu Moldovanu () [Corola-website/Science/334041_a_335370]
-
doi frați ai mamei sale au fost scriitori. Unchiul său, Petre Rașcanu, a fost profesor de istorie antică și arheologie la Facultatea de Litere din Iași. Face școala primară la Bârlad, apoi intră la Liceul Internat din Iași (îl are profesor de limba română pe Gabaret Ibrăileanu) și studii la Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București (1902, avându-i profesori pe Titu Maiorescu, Ion Bianu, C. Radulescu-Motru, D. Evolceanu și Mihail Dragomirescu). Devine, pe rând: funcționar la Creditul
Corneliu Moldovanu () [Corola-website/Science/334041_a_335370]
-
de Litere din Iași. Face școala primară la Bârlad, apoi intră la Liceul Internat din Iași (îl are profesor de limba română pe Gabaret Ibrăileanu) și studii la Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București (1902, avându-i profesori pe Titu Maiorescu, Ion Bianu, C. Radulescu-Motru, D. Evolceanu și Mihail Dragomirescu). Devine, pe rând: funcționar la Creditul Agricol (1901-1902), corector, reporter, pedagog la liceul particular “Lyautey” (1902-1903), secretar al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică (1904-1911) și profesor de
Corneliu Moldovanu () [Corola-website/Science/334041_a_335370]
-
-i profesori pe Titu Maiorescu, Ion Bianu, C. Radulescu-Motru, D. Evolceanu și Mihail Dragomirescu). Devine, pe rând: funcționar la Creditul Agricol (1901-1902), corector, reporter, pedagog la liceul particular “Lyautey” (1902-1903), secretar al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică (1904-1911) și profesor de literatură dramatică tot aici (1911-1917) sustinând conferințe de istorie a literaturii dramatice și a costumelor. Din 1901 activează în presă: corector la “Cronica”, colaborează la diferite periodice, printre care “Paloda” din Bârlad (unde a debutat, în prima clasă de
Corneliu Moldovanu () [Corola-website/Science/334041_a_335370]
-
1891, odată cu mutarea întregii familii, la București, unde își va continua studiile liceale și va urma Facultatea de Litere și Filozofie, obținând, în 1899, licența în științe filologice (cu mențiunea "magna cum laude"). La universitatea bucureșteană i-a avut ca profesori pe B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Gr. Tocilescu, Ion Bianu și alții. La 9 februarie 1899, este numit profesor secundar la Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. În 1905, luând parte la un concurs inițiat de
N. I. Apostolescu () [Corola-website/Science/334055_a_335384]
-
Litere și Filozofie, obținând, în 1899, licența în științe filologice (cu mențiunea "magna cum laude"). La universitatea bucureșteană i-a avut ca profesori pe B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Gr. Tocilescu, Ion Bianu și alții. La 9 februarie 1899, este numit profesor secundar la Liceul „I.C. Brătianu” din Pitești, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. În 1905, luând parte la un concurs inițiat de Ministerul Instrucțiunii Publice, câștigă o bursă de studii la Paris, pentru a urma cursuri de semantică și literatură
N. I. Apostolescu () [Corola-website/Science/334055_a_335384]
-
Robert Eisenbraun (n. 28 octombrie 1920, Cahul, România Mare, azi în Republica Moldova - d. 6 august 2004, București, România), poet, memorialist, martir în închisorile regimului dictatorial comunist român, deținut politic la Canal. Tatăl său, Herman Eisenbraun, de naționalitate german, care era profesor de limbă germană la liceul „Ion Voievod” din Cahul, a decedat când viitorul poet de abia împlinise patru ani. Robert Eisenbraun a urmat școala în orașul Cahul, exceptând ultima clasă de liceu, pe care a absolvit-o în Bolgrad. Debutul
Andrei Ciurunga () [Corola-website/Science/334067_a_335396]
-
școala în orașul Cahul, exceptând ultima clasă de liceu, pe care a absolvit-o în Bolgrad. Debutul literar, confirmat și de Uniunea Scriitorilor din România, a fost data de 24 ianuarie 1932 când, în primul număr al revistei "Tinerimea Moldovei", profesorul de limbă română Constantin Radu, care era și directorul liceului „Ion Voievod”, i-a publicat lui , în vârstă de 11 ani, prima poezie, având ca temă "Unirea Principatelor Românești". Atunci a semnat prima dată cu pseudonimul Robert Cahuleanu, pe care
Andrei Ciurunga () [Corola-website/Science/334067_a_335396]
-
de cinste în toate sălile de clasă, toate fiind semnele cultului personalității. Propaganda își pusese o puternică amprentă asupra procesului educațional a tinerilor cu ideile regimului de la Vichy. Spre deosebire de alte țări ocupate precum Polonia, unde elita intelectuală a fost lichidată, profesorii francezi nu au fost închiși, iar programa școlară nu a fost modificată în mod semnificativ. La o lună după ocuparea capitalei franceze, a apărut revista bimensuală "Der Deutsche Wegleiter für Paris" (Ghidul german pentru Paris) sub îngrijirea "Kommandanturi", publicația bucurându
Administrația germană în Franța ocupată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/334000_a_335329]