12,392 matches
-
R.T.F. Filmul avea o durată de 120 minute și era regizat de Jean-Christophe Averty. În 1981, a fost realizată o nouă ecranizare românească a cărții, în regia lui Stere Gulea. Au interpretat actorii români Cornel Ciupercescu (Frâncu Teleac), Zoltán Vadász (boierul Gorj), Maria Bănică (Stilia, “celebrissima”), Ion Caramitru (ziaristul), Octavian Cotescu (impresarul), Marcel Iureș (Orfanik), Ovidiu Iuliu Moldovan (revoluționarul Hociotă), Adrian Mazarache (agentul secret Friecke), Irina Petrescu (contesa), Dorel Vișan (Partenie), Paul Lavric (Ionas), Flavius Constantinescu (Tomuț) și András Csiky (viceguvernatorul
Castelul din Carpați () [Corola-website/Science/320184_a_321513]
-
Pierre Corneille (traducere în versuri 1651-1659), "Sacy" (1662), "Gonnelieu" (1712), "Lallemant" (1740), "Gence" (1820), "Genoude" (1822), La Mennais (1825), "Darboy" (1855). E demn de știut că prima traducere cunoscută în limba slavonă a lucrării "Imitatio Christi" e datorată unui român, boierul cărturar Udriște Năsturel, cumnatul domnitorului Matei Basarab. Traducerea a fost realizată și publicată în secolul al XVII-lea, la Mănăstirea Dealu.
Imitațiunea lui Cristos () [Corola-website/Science/320189_a_321518]
-
Rădășeni, la o distanță de 3 km de satul Rădășeni și la 9 km de municipiul Fălticeni. Prima sa atestare documentară datează dintr-un uric din 1365 al domnitorului Bogdan I al Moldovei (1359-1365), prin care satul Lămășeni este dat boierului Rotopan. În secolele următoare satul a fost, pe rând, sat răzeșesc, sat boieresc, sat domnesc și sat mănăstiresc. Conform cronicii parohiale redactate de preotul Petru Rusu, în timpul domniei lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a fost construită o biserică de lemn
Biserica de lemn din Lămășeni () [Corola-website/Science/320340_a_321669]
-
Porțiunile de zid păstrate în fundație aveau câte o fractură plasată aproximativ la mijloc, aceasta putând fi cauza demolării zidurilor. Ctitorul bisericii mănăstirii Coșula este vistiernicul și apoi logofătul Mateiaș, fiul pârcălabului Grumaz. Acesta provenea dintr-o veche familie de boieri din Moldova. El a ocupat dregătoria de mare vistiernic în timpul primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un document din 3 martie 1535. În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea administrării veniturilor
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
primei domnii a lui Petru Rareș (1527-1538), prima sa menționare printre dregătorii sfatului domnesc având loc într-un document din 3 martie 1535. În calitate de vistiernic, Mateiaș avea responsabilitatea administrării veniturilor țării dar și ale curții domnești. El a fost un boier de încredere al domnitorului, fiindu-i încredințate și misiuni diplomatice. El a fost trimis cu diferite misiuni în Transilvania, pentru a trata cu Ioan I Zápolya sau cu reprezentanții regelui Ferdinand. Unul dintre emisarii imperiali, episcopul de Lund, îi făcea
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
Moldova, dar nu l-a urmat pe domnitor în exil. Noul domnitor, Ștefan Lăcustă (1538-1540), l-a făcut pe Mateiaș pârcălab de Roman (între 7 martie și 13 iunie 1540), iar la 30 noiembrie 1540 este menționat ca al cincilea boier din Sfatul domnesc, dar fără dregătorie. După reîntoarcerea lui Petru Rareș pe tron în 1541, Mateiaș este numit în dregătoria de mare logofăt în locul lui Gavril Trotușan, care a fost ucis ca trădător. În perioada iulie 1541 - martie 1545, marele
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
perioada iulie 1541 - martie 1545, marele logofăt Mateiaș s-a aflat ca ostatec la Făgăraș, fiind lăsat ca zălog acolo de Petru Rareș în locul lui Ștefan Mailat. În perioada captivității sale, domnitorul nu a numit niciun alt mare logofăt. Marele boier a fugit de la Făgăraș în perioada martie - aprilie 1545 și s-a înapoiat în Moldova prin Țara Românească. El apare într-un document al sfatului domnesc din 4 aprilie 1545. Mateiaș și-a păstrat dregătoria și în timpul domniei lui Iliaș
Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Horodniceni () [Corola-website/Science/321076_a_322405]
-
strămutată la mijlocul secolului al XX-lea într-o localitate din județul Neamț. Prima atestare documentară a satului Calafindești datează din 15 iunie 1431, acesta fiind pe atunci sat răzeșesc. În secolul al XVII-lea, moșia satului Calafindești era proprietatea familiei boierului Ciogolea Pătrașco. Ulterior, aceasta ajunge proprietate a familiilor boierești Palade, Sturza și Neculce. În secolul al XIX-lea o mare parte a terenurilor agricole ajung în posesia armenilor Kapri (Michael, Albina și Emanuel Kapri). Prima mențiune scrisă cu privire la existența unei
Biserica de lemn din Calafindești () [Corola-website/Science/321134_a_322463]
-
dăruit această așezare Mănăstirii Sucevița. La începutul secolului al XVII-lea, localitatea a fost cumpărată de voievodul Ștefan Tomșa al II-lea. Acesta a înălțat aici o ctitorie domnească, cu rol de mănăstire de călugări. După cum relatează cronicarul Miron Costin, boierul Ștefan Tomșa ""direptŭ moldovan, din satŭ den Otéști, de pre rîul ce se chiamă Răcătăul, în ținutul Putnei"" a ajuns domnitor în anul 1611 după ce voievodul Constantin Movilă nu a plătit birul din acel an. El a fost însoțit spre
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Solca () [Corola-website/Science/321144_a_322473]
-
puncte. Numele de "Plagino" este legat de comună Dumbrăveni, căreia se pare că i-a dat numele, numindu-se mai întâi Plaginesti, apoi Plăinesti. Fanariotul Aicachi Plagino a avut un fiu, Alexandru Plagino, ginere al domnitorului Țării Românești (1849-1856). Numele boierului Alexandru Plagino e întâlnit în conflictul dintre moșnenii satului Cândești și egumenul grec al Schitului Recea, care primise că danie din partea locuitorilor locul din jurul schitului înainte de 1710. Conform sentințelor judecătorești din 13 februarie 1859, 7 noiembrie 1859 și 6 mai
Gheorghe Plagino () [Corola-website/Science/321240_a_322569]
-
Cândești, Târgu Cucului, plus pădurile de la Dealul Lung până spre Carpați”. Prin secularizarea din 1863, averea schitului este preluată de stat. Moșia Plagino e moștenita de Iancu Fridmann, care fuge în final în Franța, rămânând cu datorii mari față de săteni. Boierul Plagino este menționat de Virgil Paragina în volumul "Contribuții vrâncene la cultura națională" pentru un generos gest obștesc. În anul 1901 el donează Primăriei Focșani un imobil al său din strada George Pruncu (actuala str. Ana Ipătescu), în scopul de
Gheorghe Plagino () [Corola-website/Science/321240_a_322569]
-
George Pruncu (actuala str. Ana Ipătescu), în scopul de a fi folosit pentru o școală profesională. Administrația orașului cere donatorului să accepte schimbarea destinației imobilului în unitate sanitară cu paturi, ca fundație particulară, întreținută prin contribuția cetățenilor, propunere acceptată de boier. Astfel ia ființă la Focșani “Adăpostu Comunal”, cu 20 de paturi, prima instituție de asistență socială din țară, care dăinuie până în anul 1936. În prezent, imobilul este folosit de o școală de șoferi. Fiul său, George Alexandru Plagino născut în
Gheorghe Plagino () [Corola-website/Science/321240_a_322569]
-
mare, o livadă, bisericuța familiei, o fântână, grajduri pentru animale, hambare pentru cereale și alte anexe gospodărești. În anul 1847, soția căminarului, Raluca (Iurașcu) Eminovici (1816-1876) a cumpărat mica bisericuță de lemn din cătunul Ipotești, cu 250 de galbeni, de la boierul Theodor Murguleț. Acest lucru este menționat într-o scrisoare din 14 aprilie 1909 a lui Matei Eminovici către Corneliu Botez (""Biserica din Ipotești era proprietatea mamei, o cumpărase mama cu 250 de galbeni de la un anume Murguleț.""). Raluca Eminovici provenea
Biserica de lemn din Ipotești () [Corola-website/Science/320540_a_321869]
-
desfășoară de o parte și de alta a intrării în naos, la stânga Doamna Maria susține macheta bisericii împreună cu Vodă Brâncoveanu fiind binecuvântați Iisus care apare într-un medalion. La dreapta, purtând sfinte cruci sunt pictați voievodul Antonie din Popești și Boierul Neagu, rudele apropiate ale Doamnei Maria, bunicul, respectiv tatăl.
Biserica Bolniței Mănăstirii Hurezi () [Corola-website/Science/320538_a_321867]
-
existat o biserică din vremuri străvechi. Conform actului comemorativ din biserica parohială, satul Ionășeni își trage numele de la vornicul Ionaș (Ionașcu) Balș, care nu se știe din ce motive a devenit călugăr. Pe la sfârșitul secolului al XVII-lea , potrivit tradiției, boierul Ionașcu Balș a înființat aici un schit și a construit actuala biserică de lemn într-o livadă. Acest lăcaș de cult a servit de schit pentru călugări până în anul 1756, când noul proprietar al moșiei satului, marele paharnic Constantin Balș
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
moșiei satului, marele paharnic Constantin Balș, a întemeiat Schitul Cozancea, unde au fost mutați călugării din Ionășeni. Deoarece în jurul schitului se stabiliseră vreo 70 de locuitori, bisericuța de lemn a fostului schit a rămas ca biserică parohială. În anul 1776, boierul Constantin Balș a ctitorit în cimitirul satului Ionășeni o biserică cu hramul "Nașterea Maicii Domnului", care a devenit biserică parohială a localității. Bisericuța de lemn din livadă a rămas doar cu rolul de capelă pentru nevoile curții boierești, aici slujindu
Biserica de lemn din Ionășeni () [Corola-website/Science/320552_a_321881]
-
în captivitate. Regele Béla al III-lea, educat în Imperiul Bizantin, a fost primul rege ungur care a folosit „crucea dublă” (crucea lotharingiană) ca simbol al regatului Ungaria. În 1188, Béla a ocupat Galiția, al cărui prinț fusese detronat de boierii săi, și a dat principatul fiului său al doilea, Andrei, dar domnia sa a devenit nepopulară și trupele ungurești au fost izgonite din Galiția în 1189. La 27 iunie 1192, regele Ladislau I a fost canonizat la Oradea, devenind al treilea
Dinastia Arpadiană () [Corola-website/Science/320566_a_321895]
-
iar numărul tinerilor interesați de urmarea unei cariere în muzica ușoară este în scădere. Muzicologii care plasează apariția genului înainte de pătrunderea muzicii vestice au în vedere exclusiv muzica sentimentală cu text, scrisă de cantautori din rândurile artiștilor de curte sau boierilor. Mai târziu, contactul cu muzica ușoară occidentală determină apariția primelor imitații autohtone, scrise îndeosebi de autori minori. Încă din această perioadă un statut aparte îl are subgenul romanței, de origine incertă, însă foarte iubită de public și aproape neschimbată până în
Muzica ușoară românească () [Corola-website/Science/320696_a_322025]
-
negustoria, fiind obligați să plătească doar taxe fixe. Casele lor nu puteau fi vândute fără acordul proprietarului moșiei. Întrucât acest prim experiment a avut succes, domnitorul a permis evreilor să fondeze și alte localități. Ca urmare a condițiilor oferite de boier, mai mulți evrei din Basarabia, Bucovina și Galiția au venit la Fălticeni și s-au stabilit acolo. Începând din anul 1810, odată cu schimbarea proprietarului moșiei, au izbucnit dispute între evrei și noii proprietari, fiecare pretinzând că lui i se cuvin
Sinagoga Mare din Fălticeni () [Corola-website/Science/320751_a_322080]
-
Andrei Bașotă, nepotul primului proprietar. Acesta a abrogat contractul din 1780 și a încheiat un nou contract cu evreii prin care mărea taxele și introducea altele noi. Evreii vechi s-au opus acestor modificări și i-au alungat pe trimișii boierului veniți în primăvara anului 1825 pentru colectarea taxelor. Contestațiile evreilor au dus iarăși la tărăgănarea plății taxelor, domnitorul a anulat contractul din 1780 și a autorizat un nou statut. Evreii au contestat din nou statutul și abia în 1836 au
Sinagoga Mare din Fălticeni () [Corola-website/Science/320751_a_322080]
-
localității Pașcani se află într-un hrisov de danie din 8 aprilie 1419, fiind menționat cu statutul de sat. Într-un alt document al domnitorului Alexăndrel, dat la 2 iulie 1453, se precizează că satul Pașcani se află pe moșia boierului Oană Pașcă, de la care i se trage și numele. În secolul al XVII-lea, moșia satului a ajuns în proprietatea boierilor Cantacuzino. Boierul Iordachi Cantacuzino a îndeplinit rangul de mare vistiernic la curtea domnească de la Iași, în timpul domniei lui Vasile
Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani () [Corola-website/Science/321518_a_322847]
-
alt document al domnitorului Alexăndrel, dat la 2 iulie 1453, se precizează că satul Pașcani se află pe moșia boierului Oană Pașcă, de la care i se trage și numele. În secolul al XVII-lea, moșia satului a ajuns în proprietatea boierilor Cantacuzino. Boierul Iordachi Cantacuzino a îndeplinit rangul de mare vistiernic la curtea domnească de la Iași, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). Marele boier era cumnat cu domnitorul, soția sa Catrina Bucioc fiind soră cu Doamna Tudosca, întâia nevastă a domnitorului
Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani () [Corola-website/Science/321518_a_322847]
-
al domnitorului Alexăndrel, dat la 2 iulie 1453, se precizează că satul Pașcani se află pe moșia boierului Oană Pașcă, de la care i se trage și numele. În secolul al XVII-lea, moșia satului a ajuns în proprietatea boierilor Cantacuzino. Boierul Iordachi Cantacuzino a îndeplinit rangul de mare vistiernic la curtea domnească de la Iași, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). Marele boier era cumnat cu domnitorul, soția sa Catrina Bucioc fiind soră cu Doamna Tudosca, întâia nevastă a domnitorului. Printr-un
Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani () [Corola-website/Science/321518_a_322847]
-
care i se trage și numele. În secolul al XVII-lea, moșia satului a ajuns în proprietatea boierilor Cantacuzino. Boierul Iordachi Cantacuzino a îndeplinit rangul de mare vistiernic la curtea domnească de la Iași, în timpul domniei lui Vasile Lupu (1634-1653). Marele boier era cumnat cu domnitorul, soția sa Catrina Bucioc fiind soră cu Doamna Tudosca, întâia nevastă a domnitorului. Printr-un zapis din 31 martie 1637, marele vistiernic Iordachi Cantacuzino a obținut o jumătate din satul Pașcani de la un grup de mari
Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani () [Corola-website/Science/321518_a_322847]
-
era cumnat cu domnitorul, soția sa Catrina Bucioc fiind soră cu Doamna Tudosca, întâia nevastă a domnitorului. Printr-un zapis din 31 martie 1637, marele vistiernic Iordachi Cantacuzino a obținut o jumătate din satul Pașcani de la un grup de mari boieri, tranzacție în care un rol important l-a avut Doamna Tudosca. Între anii 1640-1650, boierul a construit un palat pe muchia dealului Pașcanilor, care străjuia Valea Siretului și întreaga moșie. El este considerat fondatorul ramurii boierești Cantacuzino-Pașcanu. Marele vistiernic a
Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani () [Corola-website/Science/321518_a_322847]