12,502 matches
-
a introduce rigoarea, dacă nu formalismul, în studiul textului dramatic: "La syntaxe narrative des tragedies de Corneille", Paris, Klincksieck, 1976. Se desparte însă curând de principiile unei analize pur formale prin "The Poetics of Plot: the Case of English Renaissance Drama" (Minneapolis, 1985) și mai ales prin lucrarea fundamentală "Fictional Worlds" (Cambridge, Mass., 1986). Tradusă în limbile franceză, italiană, spaniolă și română, Lumile ficționale a devenit o carte de referință în domeniul hermeneuticii literare actuale și una dintre puținele tentative originale
Thomas Pavel () [Corola-website/Science/297618_a_298947]
-
A fost redactor la revista "Tribuna" din Cluj. Din 1990 a devenit președinte al Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei "Cultura". Augustin Buzura se oprește în romanele sale din tinerețe asupra dramei intelectualului care intră în conflict cu sistemul comunist din lumea academică ("Orgolii", "Refugii") și în aceste romane experimentează din punct de vedere narativ procedeul fluxului conștiinței.<br> Următoarele romane sunt mai simple din punctul de vedere narativ, scrise la persoana
Augustin Buzura () [Corola-website/Science/297625_a_298954]
-
de factorii externi. Casa lui Petcu, stabilită pe malul râului Moldova, este un loc liniștit, vizitat de drumeți. „Oamenii au în tăcere și în violență o mecanică lentă, stereotipică, ca unii ce nu pot cuprinde în ei decât o singură dramă. În desfășurarea ca de ceasornic a poveștii lor unice, prozatorul folosește din ce în ce mai mult o limbă mai magistrală.” Călinescu mai aprecia la "Crâșma lui Moș Petcu" și descrierea naturii, a cărui scop este cel de a evoca „eternitatea indiferentă” a conflictelor
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
colaborări în 1913, 1914, 1915. Câteva inedite: "Santinela" (1913); "Războiul. Însemnările unui sublocotenent"; "O scenă" (ambele în 1914); "Întâiul gropar" (1926); Coniderate de autorul lor submediocre, vor fi "uitate" în paginile publicației. Pe 7 decembrie schițează un nou proiect: "Răscoala", dramă în patru acte. Pe 29 ianuarie 1914, apare un nume nou printre titlurile de până acum, "Ion". Roman. L. Rebreanu" (notație datată pe verso-ul unei file oarecare; cf. "Arh. L.R., II, ms. 1"). Vor mai trece ani până când "Zestrea
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
19 august]] [[1915]] și poartă dedicația "Pentru Puia, când va fi mare"). Tot aici, în lunile [[februarie]] și [[martie]], vor mai apărea: "Norocul", "Soacra Sfântului Petru". Din data de [[1 august]] datează primul plan detaliat al romanului "Șarpele", pornind de la drama poeților [[Ștefan Octavian Iosif]] și [[Dimitrie Anghel]], ambii îndrăgostiți de [[Natalia Negru]]. Proiectează un volum de nuvele, anticipând, prin atmosferă, problematica romanului "Pădurea spânzuraților". Pe data de [[18 decembrie]] începe povestirea "Calvarul" (pe care o va termina în [[martie]] [[1919
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
manifeste simpatia lor în fața legației franceze. În domeniul oratoriei juridice, de exemplu, Delavrancea va rosti în doi ani consecutivi (1902, 1903) două pledoarii care dezvăluie odioasa calomnie a lui Caion împotriva lui Caragiale, pe care-l acuzase că a plagiat drama . În pedoaria intitulată "Inocent", Delavrancea apără, chiar și împotriva celui mai mare avocat al timpului, Take Ionescu, pe arhitectul Ion Socolescu, acuzat de crimă cu premeditare. Oratorul și confereințiarul își păstra intactă puritatea sentimentelor, demonstrând sinceritate și patetism. Ține conferințe
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
poeziei populare", care va avea un ecou deosebit în lumea literară. În presa timpulului sunt reproduse ample fragmente, evidențiindu-se forța inedită a scriitorului de a argumenta întreaga complexitate a creației populare. Mulțumind cu modestie membrilor înaltului for cultural, autorul dramei "" apreciază activitatea literară a altor colegi de generație: "„Dar sunt alții cu merite mai de seamă decât ale mele. Caragiale - cine ar fi crezut că ne va lăsa așa de curând - care a zugrăvit nepieritor tipurile lui, mai populare ca
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
și Ion Barbu), instrumente bibliografice de referință ("Bibliographie de la littérature française", distinsă în 1960 cu Premiul "Brunet" al prestigioasei L'Académie des Inscriptions et Belles-Lettres), sau sinteze care presupun străbaterea unui „material informativ uriaș” („El Barroco o el descubrimiento del drama”, „L'Avenir du passé”, „Utopie et littérature sau Le Masque et le Visage Du baroque espagnol au classicisme français”). Referindu-se la comparatist, Henri-François Imbert remarca modul în care Alexandru Ciorănescu pune problema: „Il s'est attaqué [...] dans Le Masque
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
din exil care, începând cu anul 1967, când lingviștii i-au recenzat „Dicționarul etimologic român”, s-a bucurat în țară de o receptare obiectivă și relativ constantă. În 1980 îi apare la Cluj, în traducere românească, volumul "Barocul sau descoperirea dramei". După 1989 a publicat în România romanul "Care Daniel?" (1995) Un prim volum memorialistic, intitulat "Amintiri fără memorie, 1911-1934" a apărut în 1995). Un caiet manuscris cu 12 povestiri în limba franceză, intitulat "Guignol triste" și datat 1974, a fost
Alexandru Ciorănescu () [Corola-website/Science/297632_a_298961]
-
sinucidere. Pentru a-și suplimenta venitul Baudelaire scrie critică de artă, eseuri, și cronici pentru diverse jurnale. În 1846 și 1847 îi apăreau în reviste două povești: "Le Jeune enchanteur", o poveste de dragoste și "La Fanfarlo", o nuvela autobiografică. Drame scrise între 1843-1854, precum "La Fin de Don Juan", au rămas doar la faza de proiect, tot așa ca multe schite de proză. Primele versuri îi apar în reviste la jumătatea deceniului '40. Criticile pictorilor contemporani francezi Eugene Delacroix și
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
fatale". În revista “Rossia” apare primul său roman, "Garda Albă". În 1924 se desparte de Tatiana Lappa pentru a se recăsători cu Liubov Evghenevna Belozerskaia. Din 1925 începe să colaboreze cu Teatrul Academic din Moscova. Transformă romanul "Garda Albă" în drama "Zilele Turbinilor". După multe momente de tensiune și incertitudine are loc premiera piesei, care constituie un adevărat triumf. Piesa "Zilele Turbinilor", dramatizarea romanului "Garda Albă", are mare succes, fiind considerată un Pescăruș al noii generații de dramaturgi. Simpatia evidentă pentru
Mihail Bulgakov () [Corola-website/Science/297699_a_299028]
-
gamă de interes, de la literatură la filozofie, de la matematică la psihologie, de la critică la istoria artei, de la sociologie la istorie, fiind la curent cu tot ceea ce însemna cultura contemporană. - 1898 - scrisese, cum reiese din cercetările făcute de Nicolae Davidescu, „o dramă în 3 acte intitulată „Păcatul strămoșesc” care urma să fie, după cum anunța „Lumea Nouă” din 18 Fevruarie 1895, prezentată în curând Direcției Teatrului Național”; Această lucrare nu a mai fost găsită; - tot „Lumea Nouă” mai anunța, la 3 Martie 1898
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
ale căror cursuri le-a urmat: Constantin Rădulescu-Motru și Titu Maiorescu. În același timp, frecventează și cursurile Facultății de Matematică. - 1902-1903 - colaborator la „Economia națională” și la „Pagini alese”; 1902 - 1903 - colaborator la „Românul literar”; 1903 - publică un fragment din drama în patru acte "Frații", în „Sămănătorul”, II, nr. 34, 24 august 1903, ulterior apărută la Institutul de arte grafice „Eminescu” din București; 1903 - Ilarie Chendi îl vizitează când Petică este deja bolnav: „cu pieptul încovoiat de tuse, dar cu mintea
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Fanta-Cella, M. Pall, Narcis, Step., Stepen, S., P. Ștefan. REPERE BIBLIOGRAFICE PETICĂ 1902: Ștefan Petică, "Fecioara în alb" (cuprinde ciclurile „Fecioara în alb”, „Când vioarele tăcură”, „Moartea visurilor”), Tipografia Lucrătorilor Asociați Marinescu & Șerban, București, 1902. PETICĂ 1903: Ștefan Petică, "Frații", dramă în versuri patru acte, Institutul de arte grafice „Eminescu”, București, 1903. PETICĂ 1909: Ștefan Petică, "Cântecul toamnei. Serenade demonice. Poeme de Ștefan Petică", vol. îngrijit de Gr. A. Tăbăcaru, Noua Tip. Profesională, Dimitrie C. Ionescu, București, 1909. PETICĂ 1912: Ștefan
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
alb, Când vioarele tăcură, Moartea visurilor, Cântecul toamnei, Serenade demonice"), ed. îngrijită și prefațată de Nicolae Davidescu, Biblioteca Dimineața, nr. 19, Editura Adeverul S. A., s.d., fără dată. LUCRĂRI NEIDENTIFICATE, DAR SEMNALATE ÎN DIVERSE PUBLICAȚII ALE VREMII: PETICĂ 1898: "Păcatul strămoșesc" (dramă în 3 acte), semnalată în revista „Lumea nouă”, 18 febr. 1895. PETICĂ 1898: "Notarul Furtună "(1897), operă comică în 3 acte, libretul de Liviu Macedonescu și Ștefan Petică (dispărută), pe muzica lui Constantin Dimitrescu (7 martie 1847, Blejoi, comuna Prahova
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
libretul unei opere comice în trei acte intitulată „Notarul Furtună” scrise în colaborare cu amicul Macedonescu și a cărui muzică e datorită maestrului C. Dimitrescu” (apud Nicolae Davidescu, "Ștefan Petică", în „Universul literar”, București, 4 iunie 1938, pp. 5-6). „o dramă în 3 acte intitulată „Păcatul strămoșesc” care urma să fie, după cum anunța „Lumea Nouă” din 18 Fevruarie 1895, prezentată în curând Direcției Teatrului Național” (apud Nicolae Davidescu, "Ștefan Petică", în „Universul literar”, București, 4 iunie 1938, pp. 5-6). Solii Păcii
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
II, nr. 177, 7 iunie 1900. "Lumea în care se petrece", semnat Caton, II, nr. 180, 10 iunie 1900. "Protecționismul," semnat Caton, II, nr. 182, 12 iunie 1900. "Ziariștii moderni," semnat Caton, II, nr. 184, 14 iunie 1900. "Început de dramă", semnat Ștefan, II, nr. 185, 15 iunie 1900. "Critica literară", II, nr. 188, 18 iunie 1900. "Târziu," semnat Narcis, II, nr. 189, 19 iunie 1900. "Situație limpede", semnat Ștefan, II, nr. 190, 20 iunie 1900. "Prietenie," semnat Caton, II, nr.
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
demonice", I, II, 47, nr. 142 (33), 20 noiembrie 1903. "Serenade demonice", III, IV, V, VI, 47, nr. 146 (37), 18 decembrie 1903. Pagini alese "Critica și publicul," semnat Ștefan Petică, II, n. 18 (21), 16 februarie 1903. Sămănătorul "Frații", dramă (fragment), II, nr. 34, 24 august 1903. Făt -Frumos "Asupra literaturii în România", semnat Ștefan Petică, I, nr. 5, 15 mai 1904 (cu modificări în text și în concluzii făcute din partea redacției). Traduceri: Ivan Turgheniev, trad. poemului în proză "Ce
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
pentru zugrăvirea unor intense trăiri umane. Pătimirile cumplite ale Fiului lui Dumnezeu, supus unor atroce schingiuiri, durerea Fecioarei Maria care își vede Fiul răstignit, scena judecării Sale, cu participarea maselor care cer grațierea unui delincvent, toate sunt elemente ale unei drame care vor genera o muzică de un adânc dramatism. În biserica protestantă textele acestor Pasiuni nu erau exclusiv biblice. Traduse, ele alternau cu intervenții poetice ale autorilor libretului. Caracteristică pentru pasiune este prezența unui recitator, reprezentând evanghelistul, care redă pasajele
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
solemne, coralele invită la reculegere și meditație, în schimb, corurile sunt elementul dinamic, subliniind fervoarea pasiunii și compasiunea eroilor. Cu ajutorul recitativului evanghelistului sunt narate faptele din momentul în care Christos le spune ucenicilor săi că va fi prins și răstignit, drama continuând cu trădarea, judecata, batjocura, chinurile pe cruce și moartea lui Iisus. Cu mijloace accesibile, realizează expresia muzicală a celor mai puternice sentimente umane, muzica sa dovedind putere de exprimare emoțională, caracterizări muzicale puternice și tratări simfonice de mare dramatism
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
contrapunctul, canonul și fuga, în cele mai ingenioase împletiri, sunt valoroase mijloace de exprimare muzicală, lucrarea fiind considerată de către Hubov o “enciclopedie a artei contrapunctice”. Numeroase corale de mici dimensiuni, de mare simplitate și cu structură armonică, participă la desfășurarea dramei și subliniază expresia prin mijloace diversificate. Cele trei oratorii ale sale sunt cantate mai dezvoltate, în care autorul înlănțuie piese din cantatele anterioare. Astfel, Oratoriul de Crăciun (1734) este alcătuit dintr-un ciclu de șase cantate, scrise pentru zilele de
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
prima dintre ele este televiziunea națională japoneză. Aceste posturi de televiziune au regizat filme și seriale care se bucură de succes chiar și pe plan internațional. Postul de televiziune NHK, produce filme și seriale istorice, care poartă denumirea de "Taiga drama". Postul de televiziune Animax este dedicat copiilor și tineretului. Încă din perioada preistorică, la ceremonii șintoiste, au avut loc meciuri de sumo, ca întreceri de forță, iar începând cu secolul al VIII-lea, erau ținute ca parte a ceremoniilor de la
Japonia () [Corola-website/Science/296602_a_297931]
-
în formația lui Mihail Pascaly și, la recomandarea acestuia, sufleor și copist la Teatrul Național, unde îl cunoaște pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila, Galați, Giurgiu, Ploiești. A continuat să publice în "Familia"; a scris poezii, drame ("Mira (dramă)"), fragmente de roman ("Geniu pustiu"), rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană ("Arta reprezentării dramatice", de Heinrich Theodor Rötscher). Este angajat în 1868 ca sufleor în trupa lui Mihail Pascaly, care concentrase mai multe forțe teatrale: Matei
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
lui Mihail Pascaly și, la recomandarea acestuia, sufleor și copist la Teatrul Național, unde îl cunoaște pe I. L. Caragiale. Cu această trupă face turnee la Brăila, Galați, Giurgiu, Ploiești. A continuat să publice în "Familia"; a scris poezii, drame ("Mira (dramă)"), fragmente de roman ("Geniu pustiu"), rămase în manuscris; a făcut traduceri din germană ("Arta reprezentării dramatice", de Heinrich Theodor Rötscher). Este angajat în 1868 ca sufleor în trupa lui Mihail Pascaly, care concentrase mai multe forțe teatrale: Matei Millo, Fanny
Mihai Eminescu () [Corola-website/Science/296567_a_297896]
-
în poloneză: Plac Teatralny ) a fost centrul cultural al țării și casa multor teatre. Clădirea principală a găzduit Marele Teatru din 1833 până în 1834, Tatrul Rozmaitości din 1836 până în 1924 și Teatrul Nowy, 1928-1939, ce a găzduit producții contemporane de dramă poetică, inclusiv cele regizate de Leon Schiller. În apropiere, Grădina Saxonă (Ogród Saski în poloneză), Teatrul de Vară a funcționat între anii 1870-1939, și în perioada interbelică, complexul teatral includea și primul cabaret al Varșoviei, Momus, și teatrul muzical melodramatic
Varșovia () [Corola-website/Science/296628_a_297957]