12,743 matches
-
față de Soare, nu frontierele. Ceea ce mănâncă. Ceea ce fac pentru a seduce dacă au chef. Capacitatea lor de a suporta sau de a iubi tăcerea. Felul cum își protejează casa. Dacă sunt hărțuiți de către șefi. Dacă au apă caldă iarna. Vanitatea. Eul. Curiozitatea. - Ce contacte ai avut de-a lungul timpului cu cultura română? - Puține, puține. Spre regret. Singurele mele contacte cu civilizația românească sunt țambalul lui Ion Miu, vizita unei românce invitate de un prieten de-al meu, pictor, descrierile României
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de dinainte”, un Arghezi sau Blaga. În En-Ghidu apare cu claritate incertitudinea existențială tipică idealismului german, refuzul nu numai al „realității”, dar și al capacității omului de a o sesiza, de a o cunoaște, de „a fi”. „Nesiguranța absolută” a eului, încercarea sa disperată de a se confrunta cu lucruri și cu fenomene, ca realități posibile, apte, poate, de a-i certifica ființa, concretețea și, mai ales, „posibilitatea ființării”. Un idealism absolut, „subiectiv”, cum se spune în limbaj filozofic, ce nu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
vorbind, de speranță. În acest sens, „nietzschenian”, al căutării obsedante, tenace a „propriului motiv”, a propriei trăirii-tip, oricine, orice om are șanse la „izbăvire”, la „realizarea” profundă, organică, dincolo de social, la „exprimarea” radicală, spectaculoasă și fantastică a propriului său eu. O „izbăvire”, cum ușor se poate constata, în afara religiei, a bisericii de orice tip, o „sărbătorire a ființei” ce ne trimite într-un fel la „păgânism”, la Dionysos, dar și la Supra-om, cel care nu mai are nevoie de zei
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
să înțelegeți temperamentul și ideile „discordante”, dar și poziția oarecum singulară a celui care-mi purta numele - de data asta, eu, acum, îi port numele, și eu cred încă o dată, cum am mai scris-o, într-o reală „succesiune de eu-uri” care compun o personalitate, creatoare sau nu, și când „eu” azi vorbesc de tinerelul care am fost și de stângăciile sau de ideile sale, atunci un pic „prea originale”, este pentru că eu însumi, instalat în loja suspect de confortabilă
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
gândire, așa-zisa școală romantică germană de filozofie care începe și e „fondată” de criticismul kantian, urmat de ucenicii săi de geniu care-l contestă, dar îi urmează aproape toți modul de a aborda problemele mereu spinoase, contradictorii ale lumii, eului, existenței lui Dumnezeu, ale sensului vieții, ale originii materiei, ale relației subiect-obiect, ale posibilității reale ale științei, deci ale obiectivității totale și ultime a concluziilor asupra legităților materiei, spațiu, timp, cauzalitate, substanță și altele, un Fichte, Schelling, Hegel, Schopenhauer, până la
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
rezervate cu strictețe aristocrației. Să fi fost aceste „simpatii aprinse de lector” pentru „personajele ambițioase” din romane, un reflex al meu de tinerețe? O solidaritate „psihologică” cu cei de vârsta mea, din romane sau, mai „grav”, o pornire a unui eu profund care, între morală, convențiile sociale și carieră, alege... cariera?! Oare... tinerii de azi și de mâine, într-o țară și o societate deschisă din nou „tuturor posibilităților”, vor trăi, cel puțin unii dintre ei, aceleași obsesii sociale pe care
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mai particular, mai nobil, mai unic! -, îți poate dărui „un destin”! Și atunci cum să nu te „îndrăgostești” de ideea de destin - deși, vai, în vremurile noastre „moderne” el nu spune multora mare lucru! - când această vorbă, Destin, este încarnarea eului tău profund și unic, „acolo” unde ești și stai ca un zeu, inconfunabil și, mai știi, nemuritor! Și atunci „munca” devine eliberatoare cu adevărat, dar nu în felul în care o înțelegeau Marx și toți materialiștii, printr-un sistem social
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
avea „capul” la Roma!Ă, a țăranului fruntaș, după destabilizarea și înfricarea elitei intelectuale și artistice, urma această ultimă „etapă”, se pare: resemnarea pe scară largă, în fapt o „orientalizare”, o „asiatizare” a cetățeanului european, dinamic, lucid de propriul său eu, conștient și mândru de propria sa individualitate, încrezător în acel destin pe care și-l făurește singur sau cu cei asemănători lui, desfidând fatalismul gregar, narcotic. Ultima dată, de altfel, când m-am întors pentru două-trei săptămâni în țară, în
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
într-o țară marginală a mândrului și bogatului Apus, cu o cultură relativ recentă, cu școli fără o mare tradiție, fără „mari profesori”, țară ce a traversat, de la nașterea și formarea noastră, un război și apoi o ocupație pustiitoare - venind eu dintr-o familie „modestă” mic-burgheză, de intelectuali „de țară” sau de negustori mărunți, germani, emigranți din secolul al XVIII-lea în ținuturile Banatului -, cum vom fi noi „în stare”, da, cum vom fi „noi”, cum voi fi „eu” capabil de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mele literare de atunci erau total insignifiante. A simțit el, atunci, în acel post-adolescent singuratec, confuz și stângaci în ceea ce privea propria sa „adaptare socială”, a intuit el semne ale artistului veritabil?! Sau, mai știi, era doar „partea feminină a eului său”, acea „anima” a lui Jung care mă „descoperea” ca pe un partener cu drepturi egale de a vorbi, alături de el, în numele artei...?! Nichita a fost, ani îndelungați - acei ani „infiniți” și chinuitori care pregătesc debutul social! -, singurul care m-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a lui Arghezi - Arghezi pe care îl știu și îl admir și azi, dar care, pentru spiritul meu din tinerețe și dintotdeauna, reprezintă „sudul”! Sudul literar, dar și caracterial, temperamental, cu panașul și podoabele sale incontestabile, dar „străin” cumva mie, eului meu profund și irațional, care rămâne cumva rece în fața câmpiei și a mării, dar caută „obstacolul” și munții (Drumul la zid!Ă, simetria, simetriile și redundanțele, în frază, ca și în existență, acele „ocoluri”, dar și „reveniri” ideatice care reușesc
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
a Zeului! Și, mai ales, de „cupolele” lor, forme impresionante și îndrăznețe în care au excelat un Brunelleschi, un Buonarroti! Și sunt, în sfârșit, și pentru că zeii tutelari, ai mei, ai națiunii în limba căreia, ca o daltă, îmi exprim eul și viața, îmi acordă, se pare, norocul - și libertatea! - unei „cupole” în construcția operei și a viziunii mele despre om, o boltă ce înseamnă și sfârșitul, limita privirii în sus, dar și ultima semnificație: cea care, vrând să învingă misterul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
zidului despărțitor. De fapt, îmi place această franchețe a frontierelor "Ceea ce avem mai profund în noi, obișnuia să spună Valéry, e pielea". Și tot așa cum nucleul unei celule, codul lui secret, poate fi citit încă de pe membrana care-l acoperă, eul profund al unui popor se revelează începând cu zonele limitrofe străbătute numai de pionieri, se exhibă în terminațiile lui nervoase, iritabile, ultrasensibile. Regiunile de frontieră nu sunt zone cenușii, așa cum s-ar crede: degradeul s-a inversat. Cel care se
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
bacalaureat trebuie să pălească în fața devizei fals-profunde a lui Bergson: "A gândi ca un om de acțiune și a acționa ca un om care gândește". Acest om fragil a gândit mult, dar a acționat puțin. Logic. Dacă, în ființa noastră, eul care gândește și eul care acționează nu sunt unul și același, de ce ajutor ne mai poate fi Petru cel care cugetă și Petru cel care se agită? Prea sunt vorbite de rău în zilele noastre pasiunile partizane, aurorele mincinoase și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
în fața devizei fals-profunde a lui Bergson: "A gândi ca un om de acțiune și a acționa ca un om care gândește". Acest om fragil a gândit mult, dar a acționat puțin. Logic. Dacă, în ființa noastră, eul care gândește și eul care acționează nu sunt unul și același, de ce ajutor ne mai poate fi Petru cel care cugetă și Petru cel care se agită? Prea sunt vorbite de rău în zilele noastre pasiunile partizane, aurorele mincinoase și atîția sori înșelători. Încețoșându
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
MIHAIL SADOVEANU PAGINI DE JURNAL ȘI DOCUMENTE INEDITE Transpunere dactilografică a manuscriselor, ordonare cronologică: Constantin MITRU, Maia MITRU, Olga RUSU Machetă, Introducere și Note: Constantin CIOPRAGA EDITURA JUNIMEA IAȘI 2005 UN SADOVEANU NECUNOSCUT I Privind în jurui și în propriul eu, tânărul Sadoveanu își schița la douăzeci și șase de ani (la Fălticeni) o linie de conduită: "Mă simt, prin suflet și intelect, singur și unic. Mă simt al poporului meu, al părinților și cerului meu. Tocmai de aceea vreau să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
superi, semi trimeț cânt ave se veniț Costică draga se nu te superi că a mea scrisore este cu plumb Că nam cerneală. RĂVAȘ Dragă Costică eu țam trimes eu scrisoare 3 scrisori țam trim es și numea răspuns nici una eu sunt tare bolnavă la pat nupot de loc so dus catinca la fratele lu domnu serjentu Onofrei davenit și mia scris, Dragă Costică semi trimeț res puns că eu temera deoi pute trimeti alta că eu tare mam bu curat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de drepturi pentru toate națiunile, fie mari fie mici. Vocea conștiinței omenirii. [1949] [BUFTEA PESCUIT]* 13 noemvrie. La Podul Fălcoianu s-au prins trei știuci 5kg 4 kg 3,50 kg într-o jumătate de ceas. Prima Paul a doua eu a treia Titel.4 Cu fir Nylon foarte subțire și cu linguri Hardy cele mai mici. Ziua a fost extraordinar de frumoasă. Știuca n-a început a vâna decât după ora 4. Eminescu. Identitate a poeziilor lui E. din "Convorbiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pune în pericol întreaga împărățieastfel ajungem la contextul prototip al traseului inițiatic, pe care aici îl va parcurge Țugunea. Calul se află în posesia răului în ipostaza lui superlativă: e călărit de zmeul mezin. Apariția așteptată este decodată imediat de eul narator, trădând un ochi cunoscător, în faza avansată a inițierii, când se produce iluminarea: „numai iată că se ivi și zmeul, ca un nor gălbui, luminându-se din ce în ce, și călare pe calul minunat, care-n spate avea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
compus a doua oară, dar de data aceasta vocea este în mod evident a instanței narative, fiindcă decodează sec faptul miraculos: „a-nceput să-l tragă în capcană”. Deși are acces la povestirea mitică, timpul sacru propriu-zis îi este impropriu eului epic, perspectiva lui auctorială se deschide totuși din istorie. Doar eroul poate pătrunde în mitic, glisând ușor, mai întâi prin reluarea acțiunii desfășurate, corectată prin folosirea timpului imperfect al nedeterminării exacte, și apoi prin redarea eliptică a asiduității cu care
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
precum vai, zău, mări influențează perceperea hiperbolizată a evenimentelor, prin stabilirea instanței narative ca etalon al gradului de gravitate a lucrurilor. Aura de omniscient a povestitorului face să se supradimensioneze uimirea și mirarea provocată de situațiile ficționale. Experiența substanțială a eului epic pentru lumea mitică marchează unicitatea faptelor: „Ce n-am văzut de când sînt!”. Interjecția prezentativă iată orientează și acutizează atenția pentru a vizualiza mai intens mișcările din scena artistică. Onomatopeea copiativă cu rol predicativ adaugă o percepție auditivă și transportă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
așezându-le într-un alt tipar, iar când cei doi stau la un șpriț, eseistul este cel ce ia tolba cu păcate și-o duce mai departe. E ca-ntr-un joc de-a v-ați ascunselea cu propriul tău eu, de cele mai multe ori simți că ești la cheremul lui, el e cel care-ți dictează ce să scrii. Cât valorează prietenia, ca monedă de schimb, în viața asta...? Cât privește prietenia e o chestiune mai delicată. Da, valoarea adevărată a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aș fi fost arhitect-peisagist. Dacă aș fi fost pictor, aș fi desenat un tablou numit Grădină la Osica Mare. În stil renascentist, firește. Știu că îți vine să râzi! Așadar, poezia mi-a adus acea stare de imersiune în grădinile eului, în care viața mea se întâlnește, printre semințe care germinează, cu a poemelor în care este oglindită lumea, ca și refuzul meu de a o descrie doar așa cum e. Sunt împotriva lumii în timp ce o îmbrățișez și îi modelez lutul. Sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
reprezintă o simplă înșiruire de cuvinte, care n-au nici o logică și nici un fel de Dumnezeu. E o simplă bolboroseală, care uneori încearcă să imite chiar o stare mistică. Ai impresia că autorul, incapabil să se scufunde în adâncimea propriului eu, și-a scufundat capul într-un lighean de spălat veselă și prin bolboroseală încearcă să imite marea poezie, care este un har al lui Dumnezeu. Uneori apa aceasta din care vorbesc poeții duhnește de-a dreptul pestilențial. Cred că și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Îmbătrînit, că trebuia să te uiți la el de două ori ca să-l recunoști. Fața-i era brăzdată de o suferință la care ochii lui nu luau parte. Era o suferință a celulelor lui și numai a lor. El Însuși - eul conștient, care privea prin ochii nepătrunși, calm-alerți, de borfaș - nu avea nimic de-a face cu această suferință a celuilalt sine al său respins, o suferință a sistemului nervos, a cărnii și viscerelor și celulelor. S-a strecurat la masa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]