12,849 matches
-
Înțelegerile politice și s) ne bâz)m pe forță noastr). Nu știu cât realism exist) În asta - puțin, b)nuiesc. Ins) nu exist) alternative pl)cute. Toate implic) dificult)ți, ofense, suferințe. Încerc s) trag o concluzie la toate acestea, „s) m) luminez”, cum obișnuia s) spun) unul dintre profesorii mei. Ce pl)cut e s) o poți face! Acest subiect se opune Ins) clarific)rilor. Probleme că istoria Islamului, politica Israelului, ambițiile rușilor și dificult)țile americanilor - externe și interne - sunt antagonice
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de zdrențe, era ca o pasăre de pradă rănită, dar gata de atac. După acest preludiu, turnanta se mișca, descoperind mormântul lui Agamemnon, unde Electra venea să invoce spiritul tatălui ucis. O statuie gigantică a regelui, din sticlă, devenea incandescentă, luminată din interior, În timpul dansului extatic al eroinei În căutarea regăsirii spirituale cu Tatăl. Intrarea Clitemnestrei se făcea simțită din depărtare, din coridoarele Întunecoase ale palatului. Rotația decorului dezvăluia acum locul de Întâlnire a mamei cu fiica Într-un abator sordid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
au repezit la mine mârâind; niște țânci de-o șchioapă m-au arătat cu degetul mămicilor nedumerite; niște vilegiaturiști cu vederi largi m-au Întrebat dacă prind viermi pentru momeală; și Într-o dimineață, pe o Întindere de pământ sterp, luminată de arbori yucca Înalți, Înfloriți, În apropiere de Santa Fe, o iapă mare și neagră m-a urmărit mai mult de un kilometru. 4 Când, după ce scăpam de toți urmăritorii, porneam pe drumul roșiatic desfundat ce ducea de la casa noastră
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
totuși de eșecul cu populi, „am descoperit“ În anul următor un nou „fluture“. În vara aceea, adunasem multe exemplare pentru colecție, În nopți fără lună, Într-o poieniță din parc, așternând un cearșaf peste iarbă și peste enervanții licurici, și luminându-l cu o lampă cu acetilenă (care, peste șase ani, va străluci asupra Tamarei). În pata aceea de lumină, fluturii de noapte ieșeau planând din bezna Înconjurătoare și În felul acesta, pe pânza magică, am prins o frumoasă Plusia (acum
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sălcii. Astfel, fiecare ceas și fiecare anotimp aveau desfătările lor. Și, În sfârșit, În nopțile de toamnă reci sau chiar geroase, puteai prinde fluturi ungând trunchiurile de copaci cu un amestec de melasă, bere și rom. În acea beznă enervantă, luminai cu lanterna șanțurile strălucitoare și lipicioase din coaja copacului și doi, trei fluturi de noapte, mari, care-i sorbeau dulceața, În timp ce aripile lor nervoase se deschideau pe jumătate ca acelea ale fluturilor de zi, cele inferioare etalându-și incredibila lor
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să facă un ultim efort. Încerc din nou să-mi amintesc numele câinelui Colettei - și, victorie! De-a lungul acelei plaje Îndepărtate, peste luciul nisipului de seară din trecut, În care fiecare urmă de pas se umplea Încet cu apa luminată de apusul soarelui, se aud, se aud tot mai aproape, ecoul și vibrația strigătului: Floss! Floss! Floss! Colette se Întorsese la Paris când noi ne-am oprit acolo pentru o zi, Înainte de a ne continua călătoria spre casă; și acolo
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
atenua toți cei care elogiau exemplul oferit de tata. Tata era, Într-adevăr, un om foarte activ, dar așa cum se Întâmplă deseori cu copiii unor tați celebri, eu vedeam activitățile lui prin prisma mea, care descompunea În nenumărate culori Încântătoare lumina destul de austeră pe care o zăreau profesorii mei. Diversele lui preocupări - criminologie, legislație, politică, activități editoriale și filantropice - Îl obligau să asiste la numeroase ședințe de comitet care se țineau deseori la noi acasă. Apropierea acestor ședințe putea fi Întotdeauna
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
asupra pisaniilor ca să deslușească din negura vremurilor trăirea lui Ștefan Voievod, trecutul zbuciumatei Moldove: Și candela aprinsă deasupra mormântului său s-a stins uneori în zile rele. Mâini de hoți au scormonit în mormântul cel sfânt. Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conștiinței neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt năprasnic n-a putut-o stinge... Se vor înfrăți ei înaintea acestui altar, măcar pentru clipa în care se înalță liturghia recunoștinței?" (Nicolae Iorga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan cel Mare) Acum o sută de ani, când s-a ridicat lespedea de pe gropnița de la Putna, s-a găsit o mână de pulbere de oase amestecate cu așchii. Mă întreb: pulberea aceasta n-o fi pulbere de stele de luminează și după o jumătate de mileniu, chiar dacă deasupra mormântului candela lui abia mai pâlpâie? Dacă îl pierdem și pe Ștefan, noi cu cine rămânem? Dacă îl pierdem și pe Eminescu, noi cu cine rămânem? Dacă ne pierdem "eroii", noi cine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în mine. Căpitanul nu părăsește cârma în furtună: se duce la fund odată cu corabia sa. Să... să fac ceva! Dar ce?! Să aflu o cale. O cărare. O potecă măcar... Te-ai rătăcit olecuță, spune Daniil cu blândețe. Te-o lumina Dumnezeu. O să-ți găsești calea... Ștefan rămâne cu ochii pironiți în gol... Respiră adânc și începe: "Neatârnarea", gândul aista drag inimii mele stăruie în mine din Sâmbăta aceea Luminată, când am fost uns pe Direptate de-am luat schiptrul Moldovei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fruntea... Îi închide ochii: Somn ușor Gheorghiță.... Somn ușor... Își face cruce. Scoate din chimir un căpățel de lumânare, o aprinde de la coviltirul ce arde mocnit, și i-o pune la căpătâi. Așa, să dibui Cărarea Raiului, Gheorghiță-tată... Mi-o lumina și mie Cărarea... Acușica vin și eu, mai spune și se culcă alături. Și se face tăcere... Fulguie ușor și aburi destrămați se leagănă, se leagănă... Un stol de ciori croncănind mătură în zbor pământul cu umbra lor. Câțiva oșteni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voichița. E udă leoarcă, cu rochița lipită de trup, cu margarete și funigei în păr, cu coroniță și brâu împletit din flori de câmp. Calcă cu pași ușori pe lespezi și din părul ei zălud picură, picură... Ștefan zvâcnește. Se luminează și spune cu bucurie: Voichiță!... O privește, fermecat, cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița zâmbește, face o plecăciune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sare în ajutor, cu glas moale: În vreme de zurbă, tâlharii scot capul... Scot capul... se agață Mihail de colacul de salvare, îngânând abia. Și paloș n-ai să li-l retezi?! Am lanțuri! ridică Mihail capul, cutezător. Aaa! se luminează Ștefan. I-ai cetluit... Zi așa, spătare, o moaie el și-l bate pe umăr să-l îmbuneze, dar imediat se încruntă. Parcă totuși poruncisem "să fie stârpiți!"... Stârpiți vor fi! strigă Mihail cu mâna pe inimă ca un jurământ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o noapte întreagă îngropați în zăpadă. Apoi, când am pus focul, ne-am perpelit pe jăratec, spune el râzând. Boierii râd și ei. Cum să uităm? O noapte de Crăciun de pomină, își amintește vornicul Bodea. Am aprins pomul, se luminase Cerul. Moldovanu' are inimă largă, îi place să râdă de toți, chiar de el însuși, spune Vlaicu. Face haz de necaz, săracu'... Născocește vorbe de duh, aiasta-i mai ostoiește amarul, spune Ștefan. Nimeni și nimic nu scapă limbii lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
n-am tată! Ștefan izbucnește în hohote de râs, mulțumit: Așa te vreau, fiule! Cutezător! Dar nu nesăbuit! Să nu uiți însă că pentru un domn ascuțișul sabiei n-ajunge; ascuțișul minții e și mai de folos. Învață, fiule! Învață! Luminează-te! Eu m-am călit la "Școala vieții". Soarta nu m-a mângâiat, sunt plin de cucuie. Tu le ai de-a gata. Pleacă urechea la boier Țamblac, ai ce învăța de la el. Logofete, se întoarce spre Tăutu, spuneai ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de la oricine, de pretutindeni... De aceea, am și trimis câțiva tineri isteți la dăscălie, pe cheltuiala domniei -, să prindă învățătură la Cracovia, sare Tăutu. Da! Să avem cărturarii noștri, înțelepții noștri. Să buchisească slovele din cărțile de înțelepciune, să ne luminăm, să pricepem și noi cum se învârte crugul vremii; că, mereu călcați, loviți, pârjoliți, tot cu sabia cu sabia, am rămas de căruță față de alte neamuri mai firoscoase. Trebuie să îndemnăm, să ardem rămânerea în urmă, "să-i dăm bice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cerceteze zugrăveala. Umbrele înserării, îndulcite prin galbenul, albul și roșul vitraliilor, începuseră să se lase și starețul Ioasif trebui să aprindă o lumânare din cele cu muc mare, cu care slujește la morți și la botezuri. Ștefan cere să-i lumineze "Patimile" mult dragă inimii lui se dă doi pași îndărăt și o privește îndelung într-o visare. Și, meșterul Roșca zice c-a terminat-o? El... el așa zice, îngână egumenul cu sfială. Meșterul Roșca, întâi s-o termine! spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bisericii și săpată în pământ, adânc. Aici, deci... șoptește Ștefan cu un zâmbet crispat, "Gropnița"... Și împingând cu piciorul o sfărmătură de lespede o prăvălește în adânc bufnind surd. Ia lumânarea din mâna egumenului, îngenunchează și se apleacă deasupra gropii luminându-i adâncul. Aici deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și întinde lumânarea egumenului. Și "talianu' " cela ce se cioșmolește atâta cu lespedea ceea? Dați zor! Zor! Să fie totul gata! Ce grabă Doamne?! protestează egumenul. Tragi rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
gol al puiului, ca să-i domolească fierbințeala ce nu voia să scadă. Acu se răcise de tot... "Tata căluțu!" Nu mai suportă ochișorii albaștri... Sărutarea din urmă îi rămăsese pe buze , rece... Nu mai suportă... * În lumina oarbă a culoarului luminat de o feștilă, merge pipăind zidul, cu pași mărunți târșind cu stângul rămas mereu în urmă, gârbovit, copleșit de oboseală și durere. * În paraclis, un sobor de călugări cu lumânări aprinse, prohodesc: "Acolo unde nu este întristare, nici suspin..." Plutea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bocește Isaia, perfid, îndurerat. Sărmanul boier Alexa... I-a și înmugurit salcia. Fie-i țărâna ușoară, își face el cruce, cu smerenie. Ar trebui să-mi săruți mâinile! le spune apoi brusc pe un ton sever. Nici nu se va lumina de ziuă și Cârpă aista va fi la picioarele lui Vodă: "Iertare Măria ta! Nu eu! Ei! Ei!..." Alexa se pleacă, înghite în sec, îngână ușurat: Mulțămesc boier Isaia... Nu mi-am dat sama... Să-l ierte Dumnezău... Și... și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu uităm zama de ceapă, hohotește Alexa. Pupa-l-aș rece, numa să lipsească dintre cei vii, se spovedește Negrilă. -Și-acu, boieri dumneavoastră, c-am ales arma, să vedem pe cine cade marea cinste s-o mânuiască. Tiii! exclamă el luminat ca prin farmec și își freacă palmele. Cum se potrivește! Paharnicul Negrilă se grijește de "sângele Domnului", iar stolnicul Alexa se grijește de "trupul Domnului"! Un bobuleț, o fărâmiță cât o buburuză aruncată în cupa cu Cotnar... Simplu! Au un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
masă. Răstoarnă clepsidra și se lasă în jilț. Își proptește capul în mâini, ațintind firișoarele ce se prefirează în clepsidră... Doborât de somn, capul greu îi cade pe masă. A adormit. Clopotele... Broaștele Sucevei... 17 La mănăstire, Maria !? Pe culoarul luminat de două torțe, e vânzoleală mare. Un du-te-vino de țărăncuțe ce aleargă lipăind cărând felurite lucruri și odoare: o icoană a Maicii Domnului ferecată în aur și argint, un sfeșnic cu șapte brațe, brocarturi, lădițe, cărți ferecate în argint, covoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Broaștele orăcăie... Voichița se strecoară ușor-ușor pe ușa de taină, pășește tiptil... E îmbrăcată în straie cernite, monahale, are părul pe spate strâns legat cu o sfoară. Ștefan ia cupa cu vin, ca să bea... Voichiță! strigă el cu bucurie și, luminându-se, pune pocalul pe masă și o primește cu brațele deschise. Voichița se aruncă, se ghemuiește la pieptul lui, își înăbușă plânsul cu suspine, bolborosește scheunând încetișor: Ște... Ștefane Măria ta... și îi pipăie ca orbii fruntea, obrajii, pieptul. Sfânta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o altă nuntă... Îl îmbrățișează cu o privire caldă, învăluitoare, ce-i mângâie pletele, umerii, spatele; ochii i se înrourează... Își mușcă buzele, o lacrimă se sparge în colțul ochilor și mută se rostogolește pe obraz... Un zâmbet trist îi luminează chipul: Pentru o altă "Cale Albă"... rostește ridicând paharul și îl duce la buze. Nuuuu!!! țâșnește țipătul îngrozit al Voichiței. Ștefan zvâcnește, se întoarce: Maria!!! Nuuu!!!... Maria a încremenit cu paharul la buze. Nu, Maria!... o imploră Ștefan. Te rog
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cimitirul. Ajunși la capătul „tunelului” - de unde, peste drum, se vedea (și se vede și azi; n-a reușit ăla, deși fusese cât pe ce, s-o demoleze) casa Doinei, sau, dacă era deja întuneric, doar o fereastră (cea dinspre curte) luminând ademenitor - mai stăteam puțin de vorbă înainte de a ne despărți. Așteptam s-o văd traversând șoseaua și intrând în curte, după care făceam cale întoarsă, cu pas grăbit din start, ca să ies mai repede din „tunelul” acela ușor terifiant, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]